10,016 matches
-
să vorbească la telefon cu ei. Sau cum catalogau la nesfârșit pe ecranele calculatoarelor informații adunate ani de zile și făceau luni Întregi cercetări pe teme lipsite de importanță, numai pentru a le da șefilor impresia că sunt productivi la culme. Se jurau cu toții că se tâmpiseră În scurtul răstimp scurs de la absolvire și că nu părea să existe scăpare. Nu mi-o fi plăcând mie lumea modei, dar, era clar, preferam să fac ceva „plăcut“ toată ziua decât să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Un telefon? Îți vine să crezi că a avut cineva obrăznicia să-i trimită Mirandei Priestly un telefon? Mi l-a aruncat În brațe. — Păstrează-l tu, dacă vrei: nu i-aș arăta În veci așa ceva. S-ar enerva la culme că cineva i-a trimis un obiect electronic. A pronunțat cuvântul „electronic“ de parcă ar fost fost sinonim cu „acoperit de fecale“. Am băgat telefonul Într-un sertar din biroul meu și am Încercat să-mi ascund zâmbetul care-mi Înflorise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Țipam din nou, dar nu mă puteam stăpâni. — Pentru că și‑a arătat fundul. Se uita din nou la pantofi, iar fața lui era atât de stacojie, Încât nu‑mi puteam da seama dacă de jenă sau pentru că era amuzat la culme. — Și‑a arătat ce? — Nu sânii. Fundul. Partea de jos a corpului. Toată. Din față și din spate. Un zâmbet de la o ureche la alta și‑a făcut În sfârșit apariția pe fața lui și părea atât de Încântat, Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ș‑și așa nu răspunde niciodată când o sun eu. O enervează bâlbâiala, cred. T‑t‑t‑trece‑mi doar numele În Buletin, ca să pună pe cineva să mă sune. Mulțumesc, s‑s‑scumpete. Clic. Am Închis telefonul, uluită la culme, și am izbucnit În râs. Emily și‑a ridicat privirea de pe unul dintre rapoartele de cheltuieli ale Mirandei și m‑a Întrebat cine a fost. Când i‑am spus că a fost Judith, și‑a dat ochii peste cap atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
că ar dori un exemplar din „ziarul“ În care citise articolul acela despre restaurant. Am avut prezența de spirit să o Întreb dacă Își amintește numele restaurantului sau al ziarului pe care Îl citise, dar asta a enervat‑o la culme. — Ahn‑dre‑ah, am Întârziat deja la ora de gimnastică. Nu mă bate la cap. Era un restaurant asiatic și era În ziarul de azi. Asta e tot. Și cu asta a Închis telefonul Motorola V60. Am sperat, cum speram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
vremea când aveam timp de o sală de sport. O nazistă de instructoare, călare pe o bicicletă, lătra niște ordine În ritm absolut milităresc: „Aleargă, aleargă și respiră, respiră! Sus, oameni buni, sus pe dealul ăsta. Aproape ați ajuns pe culme! Nu vă lăsați tocmai acum! Urcați să vă salvați viața!“ Am Închis ochii și am Încercat să‑mi Închipui că pedalez, cu părul În vânt, că o calc pe instructoare, dar urc, urc Întruna. Oh, orice, numai să uit durerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
pus receptorul În furcă și am Încercat să fiu atentă la instrucțiunile ei. ↔ Gândind logic, un zbor de șapte ore În pantaloni de piele strânși pe corp, sandale deschise cu breteluțe și un blazer peste un top ar fi reprezentat culmea lipsei de confort În condiții de călătorie. Dar n‑a fost așa. Cele șapte ore de zbor au fost cele mai odihnitoare din câte Îmi aduceam eu aminte. Dat fiind că și Miranda și eu eram În drum spre Paris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
patinaj și nu sunt obosită. Îl vreau pe Dinu! Îl vreau și Îl voi avea, pentru că așa-mi dictează voința mea, acea forță care te face să evadezi din mediul atât de murdar al fricii și să te avânți spre culmile gloriei și ale fericirii umane. 27 noiembrie 1959 (vineri) Iată neprevăzutul ce lovituri poate da! Odată, demult, visam fără speranță la Radu. Azi, printr-o lovitură a sorții, am mers În dublu cu el. Când mâna lui, pentru prima dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
vor distruge total prin monotonia lor. 6 decembrie 1959 (duminică) Mare luptă sufletească. Puternice lovituri, care erau pe punctul de a mă distruge. Pustietate sufletească, eșec. 7 decembrie 1959 (luni) Nu am fost la școală. Fredy m-a exasperat la culme, mai ales că a venit acasă să se plângă părinților. Senzația de gol sufletesc persistă. Sunt decăzută. Toți Își bat joc de mine. Toți mă storc de cea din urmă vlagă, supunându-mă la extraordinare eforturi fizice și morale. Ah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
fericită pentru că viața mi-a zâmbit a doua oară. Prima a fost aceea cu Șerban, iar acum am simțit o fericire asemănătoare sublimă. Semiîntunericul... gheața lucie... luminile becurilor... 18 decembrie 1959 (vineri) A Început să-mi iasă axelul. Sunt În culmea fericirii. La școală nu m-am dus și au dat extemporal la geografie. Nu-i nimic... Ce bine-mi pare că merge bine patinajul!!! 25, 26 decembrie 1959 (vineri și sâmbătă) Aceste două zile se pot restrânge Într-o singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mi-e frică de lume, m-a lovit imparabil. 26 aprilie 1960 (marți) Am văzut Împreună cu Fredy un film de patinaj artistic, iar gândul mi-a zburat spre fericirea mea, care numai pe gheață ia aripi și se Înalță spre culmile idealului. Numai acolo pot iubi fără lupta asta pământească, numai acolo pot trăi pentru Dinu, fără ca el să știe că este generatorul forțelor mele și nici nu trebuie să știe. Trebuie să folosesc dragostea pentru progres, nu pentru suferință. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
se Întâmplă și lor, se reped În mare grabă (simțind cu al șaselea simț acel miorlăit straniu) ca să omoare pe preafericiții parteneri, incapabili să se mai apere, Înmuiați de voluptatea plăcerii. Hai, recunoașteți și voi, ipocriților, că vă enervează la culme miorlăiala asta a neamului pisicesc, că sunteți aproape invidioși pe lipsa de prefăcătorie cu care natura Își strigă legile ei. (marți) Nu mă pot abține să nu mă manifest sincer; simt că lumea este falsă, plină de meschinării și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
previzibil și liric. Ar trebui să ne depășim clasicitatea congenitală, pentru a simți și trăi la modul „monstruos“. Să căutăm universalul nostru În exagerație, În abaterile de la aurea mediocritas. (luni) Azi, la Întoarcerea de la Biblioteca Academiei, unde am citit Pe culmile disperării de Emil Cioran și Mitul reintegrării de Mircea Eliade, mă lovesc În pragul Facultății de George I.: ieșea de la curs; „Ce ați predat?“, „Le-am vorbit despre Philippide“, „Îmi pare rău că n-am știut, cred că le-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Îi Întorc totul pe dos, ca să aflu corpul delict, să găsesc o urmă. Iată că pomeții obrajilor ei rămân impenetrabili, nu se colorează ca hârtia de turnesol, nu-mi dau nici un indiciu, mă trădează oare și ei, mă enervez la culme: „Unde ai fost, cu cine te-ai...?“. Mă Înfurii, ridic mâna s-o lovesc; ea râde, mă sfidează cu toată ființa. Simt că sunt ridicol; când nu mă controlez, râde În hohote: „Ei, drăcia dracului, ești gelos, doar n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Înțeleg, dar nu Îl și aprob.) (marți) Mă zbat și acum să Înțeleg ce a vrut să spună E. când m-a rugat să „mă cobor pe pământ“, să nu mai fiu „poet“; da, atunci am fost distrus, intrigat la culme, căci nu știam ce-ar fi trebuit să fac ca să mă lecuiesc de boala gravă de a fi „poet“. Câteodată, vorba unei femei cochete poate distruge un destin! (luni) Am o poftă perversă, când văd părul frumos desfoliat al unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Împinsă de ea... Dragoste, supremă bucurie a vieții, tu trebuie să fii beată doar din cauza puterii tale. Fii simplă și senină, dar clocotind de vise, așa cum numai cerul și speranța pot fi. 23 septembrie 1964 Nu mă-ntreba spre care culmi albastre mă poartă pasul. Nici nu mă-ntreba ce-aștept, atunci când stau privind departe... Nici eu nu știu ce am, dar am ceva... 24 septembrie 1964 Nimic. Iar nimic. Din ce În ce tot mai mult nimic... 25 septembrie 1964 M-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
tuturor cu degetul undeva, departe, Muntele din el. În cele din urmă, i-a fost dat pasului său mărunt ca, nebun de extenuare, să supună trufașul vârf. Și acum, sus, deasupra, singur, simțind că muntele cel adevărat rămăsese În urmă, culmea Muntelui din el nu i se arăta Încă nicăieri. Gerul Îi Înghețase pe obraz neputința din lacrimi. Copleșit, se așeză o clipă, refuzându-și orice gând. Și, deodată, se liniști. 20 iulie 1965 Am trecut de atâtea ori pe aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
emancipat numai de formă și I-au lăsat, în fapt, mai încătușat ca pe vremea robiei. În loc să-i fi dat învățătură și educație cetățenească, a fost menținut cu sila în întuneric. Nu ne-a trebuit țăran-cetățean, ci țăran-animal. Și acuma, culmea batjocurii, îl mai și insultăm că e rău și trândav... A, întreabă-l pe dumnealui, continuă arătând brusc pe Titu, care încremeni, că-i ardelean și-a venit de curând încoace, întreabă-l dacă țăranul dumnealor e leneș și lipsit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fi hotărât să puie capăt convorbirii. Lui Platamonu i se păru că a întins prea mult coarda și aștepta un prilej să dea înapoi. O știa excesiv de ambițioasă și în stare într-adevăr să-și caute alt arendaș. Ar fi culmea ca, în loc să cumpere moșia, să o piarză de tot. În momentul acesta intră Grigore. O anunță că au venit niște țărani care vor să o roage să-i asculte și pe ei, că și ei ar dori să cumpere moșia
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
că toate au o margine, chiar și în țara noastră binecuvântată, și că pietrele s-ar ridica singure să ne lovească, dacă am tolera ca sângele românilor să plătească incapacitatea guvernului!" După o clipă de consternare generală, Deliceanu exclamă în culmea indignării: ― Asta e provocare directă la rebeliune! La asta nu există decât un singur răspuns demn: arestarea individului, indiferent cine ar fi! Cu atât mai rușinos că e un fost ministru! ― Așa-s ăștia, șefule, zise redactorul cititor, sentențios. Când
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pe spate, mâna dreaptă ridicată și piciorul stâng împins înainte. Părea că are ceva important de spus. O femeie disproporționat de mare în raport cu trupul firav al tribunului îl privea în extaz, păstrând doar o eșarfă peste coapse, dar uitând, în culmea admirației, să-și acopere sânii. Nu scrie ? întrebă Fandarac, cu aerul că nu-și mai pusese problema asta până acum. Sub lumina lunii, bronzul părea ca nou, fără vinișoarele verzui de cocleală cu care cavalerul din castel îl obișnuise. — O
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
doi oameni care stau împreună ajung să semene unul cu celălalt. Era bine să fie pe dos, tata era un om puternic ; din păcate, s-a întâmplat că mama s-a luat după el. Au murit repede unul după altul, culmea, întâi mama. Probabil că așa e scris, cel care iubește mai mult moare primul... Luă paharele și îi întinse unul. — Poate că așa se întâmplă mereu, spuse Cosmina. Cei care iubesc mai mult se dau deoparte și lasă locul celorlalți
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Și tot Tili se întoarse spre el : — Nu ziceai că nici nu ți-ai dat seama că uiți ? — Așa e. Ca și cum mi-aș fi ținut haina sub braț și nu mi-am dat seama când mi-a luat-o vântul. Culmea e că abia când îți aduci aminte de unele lucruri îți dai seama că le-ai uitat. Cum s-a întâmplat când am auzit șuierul trenului de opt... Brusc, mi-am dat seama că nu mai știu cum era îmbrăcat
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de păr asortată. — N-o va recunoaște Majestatea Sa? — Nu-ți face griji, scutură din cap Fann. Are sute de rochii la fel. — Ce o să gândească atunci când va vedea rochia? — Că ai aceleași gusturi ca și ea. Sunt încântată la culme și îi spun lui Fann Sora cea Mare că n-o să-i pot mulțumi niciodată îndeajuns. — Ține minte, frumusețea nu este singurul criteriu la selecție, Orhideea, îmi zice Fann în timp ce mă îmbracă. Poți să pierzi din cauză că ești prea săracă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
arată cât de neimportantă sunt pentru Majestatea Sa, îi spun lui An-te-hai cu amărăciune. Sosesc acasă la prânz și îl trimit imediat pe An-te-hai să o aducă pe Fann Sora cea Mare. Mama, Rong și Kuei Hsiang sunt încântați la culme să mă vadă. Mama plănuiește să mă ducă la cumpărături, însă eu o implor să stea acasă și să nu se dea jos din pat până când vizita mea, cât timp durează. Îi explic că l-am mințit pe împărat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]