10,806 matches
-
Ligii Românilor Liberi Președinte al Ligii a fost ales generalul Rădescu. Statutul Ligii a fost aprobat la aceeași întrunire. Spre deosebire de Comitetul Național, Liga avea o structură diferită, acceptând o reprezentare mult mai largă. Astfel Liga a devenit organul reprezentativ al exilului românesc, Comitetul Național limitându-se la unele activități politice. Dintre cei rămași în Comitetul Național Român, singura personalitate era Constantin Vișoianu, care, singur, nu putea compensa pierderile. Fiind un diplomat de excepție, Vișoianu s-a ocupat personal de problemele diplomatice
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
confirmată de regelui Mihai care arată că în 1953 ceruse ""să se coopteze un număr mai mare și mai reprezentativ de oameni noi, atrăgând atenția că trebuie să extindă consultările la reprezentanții mai multor categorii profesionale și instituții românești din exil"". Aceasta era tocmai acțiunea pe care o susținuse grupul condus de Rădescu și Fărcășanu cu puțin timp înainte și care fusese respinsă de regele Mihai, determinând scindarea primului comitet. Mai târziu, în 1974, Vișoianu a cerut numirea unor noi membri
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
Dumitru Petrescu și trimis Comitetului. În 28-29 noiembrie 1949 Comitetul a decis să analizeze memoriul într-o ședință ulterioară Din cauza crizei Comitetului discuția a fost reluată abea la 13-14 noiembrie 1950. Comitetul decide înființarea unei organizații a militarilor români din exil și desemnarea generalului Dumitru Petrescu ca șef al acestei organizații. Organizația ar fi avut rolul de a ține evidența situației militare a tuturor românilor din exil în vederea formării unei armate române de eliberare în cazul declanșării unui război. Îngrijorat de
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
abea la 13-14 noiembrie 1950. Comitetul decide înființarea unei organizații a militarilor români din exil și desemnarea generalului Dumitru Petrescu ca șef al acestei organizații. Organizația ar fi avut rolul de a ține evidența situației militare a tuturor românilor din exil în vederea formării unei armate române de eliberare în cazul declanșării unui război. Îngrijorat de interpretările care ar fi putut fi date unei organizații militare pe teritoriul unor state occidentale și de implicațiile diplomatice ale unei asemenea acțiuni, Constantin Vișoianu a
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
să i se dea titlul de "Societate de Știință Militară". Există puține informații asupra acțiunilor luate pe linie militară în urma acestei decizii. Au existat însă consultări între reprezentanții militari ai țărilor aflate sub dominația sovietică. Formarea unor unități militare în exil nu s-a materializat însă niciodată, iar în 1954 generalul Petrescu îl informa pe regele Mihai că, pe timp ce trece, posibilitățile militare ale refugiaților din toate țările est-europene scădeau în mod îngrijorător. În 1952 Comitetul a decis să efectueze
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
cea română, în cazul în care statul român nu le-o retrăsese. Majoritatea românilor emigrați căutau să se integreze în societățile în care trăiau și să obțină cetățenia țărilor respective. Condiția a avut astfel ca efect accentuarea îndepărtării românilor din exil de Comitetul Național. Cu trecerea timpului diferitele activități ale Comitetului s-au redus, membri Comitetului arătând un interes din ce în ce mai scăzut. Din cauza vârstei, mulți dintre ei s-au retras. La începutul anilor 1970 numărul membrilor Comitetului se redusese la patru. Singurul
Comitetul Național Român (1948) () [Corola-website/Science/308798_a_310127]
-
din București, între care Amfiteatru și Secolul 20. În anul 1971 a fost transferat disciplinar de la Centrala cărții pentru că a refuzat să participe la acțiunea de epurare ideologică a cărților ; În anii 80 pleacă din țară și se refugiază în exil la Paris, de unde denunță, în presa scrisă și în emisiuni radiofonice, regimul de opresiune din România. Locuiește pînă în 2010 în Franța. A fost jurnalist bilingv la "Radio France Internaționale", între aprilie 1989 și aprilie 2009.Ulterior a început să
Dinu Flămând () [Corola-website/Science/308905_a_310234]
-
mondial popularitatea sa a scăzut dramatic, în mare parte datorită unei legături pe care a avut-o cu un ofițer nazist. După încheierea ostilităților opinia publică franceză îi era defavorabilă, așa că a fost nevoită să plece în Elveția, într-un exil autoimpus care va dura mai bine de un deceniu. Revine spectaculos în țara sa și mai ales pe scena modei în 1954, iar modelele Chanel devin foarte populare în Occident și în special în SUA. După moartea celebrei creatoare, pe
Chanel () [Corola-website/Science/308921_a_310250]
-
aparținuseră până atunci Imperiului Otoman, inclusiv Smirna. Regele Alexandru a murit în 1920, pe tron reîntorcându-se tatăl său, Constantin. După înfrângerea din războiul greco-turc, regele Constantin a fost obligat să abdice pentru a doua oară și a murit în exil în Sicilia. Regele Constantin a fost urmat de fiul să cel mare, George al II-lea. El a părăsit țara în 1924 după proclamarea celei de-a doua Republici Elene. În 1935, după o lovitură de stat condusă de generalul
Regatul Greciei () [Corola-website/Science/309776_a_311105]
-
mai importanți romancieri ai secolului XX, alături de Marcel Proust ("În căutarea timpului pierdut") și James Joyce ("Ulise"). a fost întotdeauna un imigrant, un "nobel outsider", cum mărturisea el însuși", trăind între Klagenfurt, Stiria, Viena și Berlin, sfârșindu-și zilele în exil, la Geneva. Viața sa, prea puțin cunoscută de altfel, poate fi luminată prin "Jurnalul" său, compus din 32 de caiete, un document de o valoare istorică, psihologică și filozofică excepțională. Robert Matthias Musil se naște la 6 noiembrie 1880 la
Robert Musil () [Corola-website/Science/309812_a_311141]
-
zadar o pensie din partea statului. În 1937, Musil întrerupe orice colaborare cu editorul Rowohlt. Noul editor, Bermann-Fischer, relansează al doilea volum din "Omul fără însușiri". Un capitol din roman este publicat în ianuarie în revista editată de Thomas Mann în exil, "Maß und Wert". Este ultima publicație a lui Musil din timpul vieții. Operă capitală a lui Musil, "Omul fără însușiri" este un roman dens, amestecând impresii fugitive și un soi de intelectualism greu accesibil publicului larg. Decupajul în trei volume
Robert Musil () [Corola-website/Science/309812_a_311141]
-
pe Henryk Rzewuski și pe Maria Agata Szymanowska și s-a împrietenit cu Alexander Pushkin. Datorită relațiilor sale de prietenii cu multe personalități influente, i s-a dat permisiunea de a părăsi Rusia. În anul 1829, după cinci ani de exil în Rusia, poetul a primit permisiunea de a călători în Weimar. Pe 6 iunie 1829, a ajuns la Berlin, unde a participat la câteva prelegeri ale lui G. W. F. Hegel. În februarie 1830, a vizitat Praga. Apoi s-a
Adam Mickiewicz () [Corola-website/Science/309859_a_311188]
-
august 1951) . De asemenea, el a avut o altă fiica, Eulalia Dalila Amado (născută în 1935, care moare prematur, pe când avea doar 14, în 1949), rezultatul unei căsătorii anterioare cu Matilde Garcia Roșa. Militant comunist, Jorge Amado a trăit în exil în Argentina și Uruguay (1941-1942), Paris (1948-1950) și la Praga (1951-1952). Ca scriitor profesionist, el a trait aproape exclusiv drepturile de autor ale cărților sale. În anii 1990, cu toate acestea, el a trait puternică tensiuneodata cu posibilitatea Falimentului Băncii
Jorge Amado () [Corola-website/Science/309899_a_311228]
-
mult mai vârstnicul ei frate vitreg, Henric al IV-lea, a devenit rege. Îndată ce a urcat pe tron, el și-a sechestrat frații vitregi în Segovia și pe mama sa vitregă în Arévalo, în ceea ce era practic pentru familie un exil. Henric al IV-lea, al cărui mariaj cu Blanca de Navara a fost anulat înainte să aibă loc, s-a recăsătorit cu scopul de a avea urmași proprii. S-a căsătorit cu Ioana a Portugaliei. Soția sa a născut-o
Isabela I a Castiliei () [Corola-website/Science/309911_a_311240]
-
fi spulberat mitul incompetenței sale. Constantin ar fi trebuit măcar să ia aminte. Mai devreme, în același an, el trimisese un mesaj sultanului, cu o propunere ce părea anume gândită să-l scoată din sărite. La Constantinopol se afla, trăind în exil, un nepot al răposatului sultan Suleiman, pe nume Orhan. Era singurul reprezentant masculin cunoscut al casei domnitoare otomane, în afara lui Mehmed, iar Mehmed acceptase să-i plătească, în continuare, o rentă pentru întreținere. Constantin s-a plâns că renta era
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
mai putea. Risca să moară, stând acolo. Dacă fugea și orașul era cucerit, avea să trăiască pentru a continua lupta și avea să-l redobândească. Putea pleca în Morea sau în vreo altă provincie, unde putea întemeia un imperiu în exil. Dar nu acestea erau cuvintele pe care dorea să le audă. Era atât de epuizat, încât a leșinat. Dacă Împărăteasa Cetăților cădea în mâinile turcilor, avea să fie din voia lui Dumnezeu. Constantin Paleologul nu va rămâne în istorie ca
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
Quintilian a fost numit tutore pentru cei doi strănepoți și moștenitori ai lui Domițian. Totuși nu este neapărat un semn de încredere; „"până să-și termine Quintilian «Instituțio Oratoria», cei doi tineri - potențiali rivali la un tron nesigur - dispăruseră în exil"” (Murphy, xx). Altfel, Quintilian și-a petrecut ultimii ani lucrând la „Instituțio Oratoria”. Data exactă a morții sale este necunoscută, dar se considera că a fost în jurul anului 100. Nu pare să fi trăit mult timp după Domițian, care a
Quintilian () [Corola-website/Science/309279_a_310608]
-
artă teatrală și cinematografică “I. L. Caragiale” din București. A primit distincția de Artist al poporului și a fost laureat al Premiului de Stat. În ultima parte a vieții a dorit să-și revadă fratele mai mic, Theodor, scriitorul, aflat în exil la Paris. Autoritățile comuniste au acceptat să-i acorde pașaportul numai cu condiția de a nu se vedea la Paris cu nici un exilat român. În aceste condiții, a renunțat la pașaport și la călătorie. Căsătorit cu actrița Irina Năjejde, fiica
Jules Cazaban () [Corola-website/Science/309451_a_310780]
-
Seleucus I Nicator. Trecând în India, acesta se împrietenește cu regele indian, Sophagasenus, de la care va primi elefanți de război și provizii pentru trupele sale. În vest, Antioch recucerește Siria-Coele de la Egipt, redându-i gloria pierdută Imperiului Seleucid. Încurajat de exilul generalului cartaginez Hannibal și de încheierea păcii cu Liga Etoliană, acesta pornește o invazie în Hellespont, creând din Imperiul Seleucid o putere în lumea greacă. O viitoare confruntare cu superputerea din Mediterană, Republica Romană, devine inevitabilă. Războiul se soldează cu
Imperiul Seleucid () [Corola-website/Science/309464_a_310793]
-
Parlamentul Irlandei și a fost încoronat rege al Scoției la Scone în Scoția în 1651. Deși a fost proclamat rege la Jersey, Carol a fost în imposibilitatea de a asigura coroana Angliei și, în consecință a fugit în Franța, în exil. Ca și mama și fratele său mai mare, Iacob s-a refugiat la curtea regelui Franței Ludovic al XIV-lea, la Paris. În acea perioadă s-a dedicat artei războiului și s-a demonstrat un comandant îndrăzneț și curajos, chiar dacă
Iacob al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310339_a_311668]
-
Ludovic al XIV-lea și al primului său ministru, Jules Mazarin. Acest comportament a dus la expulzarea lui Carol al II-lea din Franța, urmat la scurt timp de fratele Iacob, care a părăsit armata franceză. Cei doi frați, în exil și săraci, au găsit azil la curtea din Madrid. Șederea la Madrid a durat câteva luni, după care Iacob s-a transferat la Bruges, unde a fost primit de sora sa Mary, Prințesă Regală și Prințesă de Orania, soția lui
Iacob al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310339_a_311668]
-
asociat celui precedent de Duce de York, englez. Puțin mai târziu, Iacob a provocat un scandal la curte anunțând logodna sa cu Anne Hyde, fiica primului ministru Edward Hyde, I Conte de Clarendon. În 1659 , pe când se aflau amândoi în exil, Iacob și Anna își juraseră reciproc fidelitate, iar ducele îi promisese că o va lua de soție. În 1660, anul reîntoarcerii în patrie, Anna era însărcinată, dar nimeni de la curte nu era de acord cu căsătoria dintre duce și fiica
Iacob al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310339_a_311668]
-
favorabil aprobării legii de excludere și partidul Tory (conservator) contrar și fidel liniei conservatoare a suveranului. Succesiunea nu a fost modificată în cele din urmă, dar Carol a fost constrâns să-l exileze pe Iacob, care a plecat la Bruxelles Exilul a fost scurt deoarece în 1680 Iacob a fost trimis în Scoția cu titlul de "Lord High Commissioner of Scotland" (Lord Înalt Comisar al Scoției) pentru a pune capăt insurecțiilor împotriva guvernului regelui. La palatul regal Holyrood din Edinburgh, Iacob
Iacob al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310339_a_311668]
-
noiembrie 1885, Alfonso a murit, înainte să împlinească 28 de ani, din cauza tuberculozei. Urcând pe tron de foarte tânăr, Alfonso nu avusese ocazia unei ucenicii în arta guvernării, dar poseda un tact înnăscut și o judecată sănătoasă, coaptă de încercările exilului. De dispoziție benevolentă și empatică, a câștigat simpatia poporului său prin vizitele în districtele afectate de holeră, sau devastate de cutremurul din 1885. Abilitatea lui în relațiile cu diferite persoane era remarcabilă, și nu s-a lăsat niciodată folosit de
Alfonso al XII-lea al Spaniei () [Corola-website/Science/310405_a_311734]
-
ministru Eleftherios Venizelos.Statul Elen a luat forma sa actuală, după încheierea celui de al doilea război mondial, cu includerea Insulele Dodecanese. Dictatură coloneilor este denumirea dată puterii politice din Grecia între 1967 și 1974, care a provocat între altele exilul regelui [[Constantin al II-lea al Greciei urcat pe tron în [[1964]]. Această dictatură a impus prin [[Lovitură de stat|luarea puterii]] de către o junta de ofițeri dominată de [[Georgios Papadopoulos]]. Membrii juntei erau: În 1974, după perioada de dictatură
Istoria Greciei () [Corola-website/Science/310503_a_311832]