9,529 matches
-
bezmetică și plină de elan, tu m-ai întâmpinat în pragul camerei tale (ușa de la intrare îmi fusese deschisă de mama ta, d-na Ana Antonesei), cu o bucată de dinte în mână (tocmai se rupsese!), spunându-mi, cu o nesfârșită tristețe: uite cum murim încet-încet! Realmente m-a speriat mina ta infinit suferindă și, în același timp, vag ironică. Oricum, atunci mi-ai "deturnat" starea cu care venisem să te văd. Toți nu ne gândeam decât cum să trăim mai
by Dorin Popa în dialog cu Liviu Antonesei [Corola-publishinghouse/Science/1051_a_2559]
-
sunt ale unui personaj esențialmente afirmativ, cu genunchi de „oțel” - ins destinat unor uimitoare gesta, hotărât să înlăture „glodul”, să opună ezitantului „poate” pe imperativul „trebuie”. Un drum, o „cărăruie” cu „troscoțel” și „nalbe”, un „tren negru” gonind pe „șesul nesfârșit al gândului” orientează, aparent, spre contemplație; programul etic al poetului reclamă însă verbul ofensiv, strigătul în crescendo, apt să spargă „veacuri de zid”. Câtă vreme Copacul (întocmai invocat într-un sonet barbian) vrea să atingă cerul, omului-om, bătut de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
care să n-aveți altă grijă decât să repetați, "și, și?": veți observa că întrebarea nu vă mai e de ajuns. Cititorul trans-romanului e uns cu toate alifiile: el a prins gustul surprizei tehniciste. Ori trans-literatura tocmai asta este: o nesfârșită surpriză (tehnocrată), surpriză cu orice preț. Chiar cu prețul poveștii, în final. Ceea ce ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru tinerii romancieri. Surprizele tehnicii romanești sunt seducătoare, dar putem oare să ne permitem a uita acele nouăsprezece secole
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
esența lui e catastrofa interioară. Pe de altă parte, însă, acest fragment de Woolf descrie perfect textul Desperado: autorul e memorie, eroul e memorie, chiar și lectorul e memorie memoria textului pe care îl recreează, dar îl și ratează, la nesfârșit. Literatura Desperado e o interminabilă rememorare. Prezentul eroului Prezentul eroului Desperado e confuz. Unicul lucru pe care îl face John the Savage (Huxley, Minunata lume nouă) după clipa când exclamă, "Minunată lume nouă!" (vorbe venite din Shakespeare pentru a se
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
însăși era mai puternic ca niciodată. Diferența era că în vest el apărea ca o îndepărtare de obscuritatea modernistă, pe când în est era terorizat de o aparentă claritate inofensivă și previzibilă a intenției, care de fapt a adus după ea nesfârșite ambiguități de limbaj. Autorii Desperado din vest au imaginat o mulțime de fețe ale cortinei de fier. Iată câteva dintre ele: * Răsturnări imaginare ale confortului occidental: Huxley și Lessing închipuie o criză a civilizației, fără a se axa pe politic
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
o chelie văzută de la spate, care nu a fost niciodată văzut, care nu a scris nimic dar opera lui s-a epuizat, a cărui învățătură este, în ciuda inexistenței dovezilor că a existat, de importanță capitală, e creat cu o ironie nesfârșită. Textul se citește cu mare satisfacție intelectuală, dacă nu pentru teza lui, pentru puterea de a râde pe care o degajă. Romanul Desperado se vrea sinonim cu existența, drept care autorul ezită să-l încheie și merge înainte într-un prezent
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
-l. Își pierde credința în Dumnezeu, pe care îl numește "acel mare Dumnezeu al spaimei". Scapă din casa cu ciumați, devine vagabond, vede "fantome" (numite Oameni Găunoși, exact ca în Eliot) și se scufundă într-o lume care e moșia nesfârșită a "mortalității". Minute, veacuri, sentimente, ființe sunt toate "țărână". Acest cuvânt se repetă obsedant în toate capitolele. Își zice Faust (diavolul e la fel de obsedant ca țărâna, semnul omului pieritor), îl cunoaște pe Mirabilis, "și astfel a început straniul meu destin
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
vestit, el duce o povară de amărăciune și durere, nu se poate bucura de viață. Iată un mic poem al nefericirii lui: Iar acum gândurile mele sunt suspendate și, ca pelerinii, rătăcesc și eu în arșița soarelui, mă pierd în nesfârșita irosire a vremii. Își amintește copilăria, după ciumă. E hotărât să se facă zidar. O mătușă îl găsește și-l ajută. Vine focul Londrei. După foc, băiatul se duce la Mirabilis, "bunul lui maestru", cerându-i sfatul, fiindcă e loc
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în a găsi vinovați), fără a dezvălui cum e să te pierzi în necunoscut. Totul e sugerat până la exasperare, aluziile sunt în primul rând lirice. Nu se afirmă nimic clar. În acest roman, Peter Ackroyd este un Desperado al misterului nesfârșit, pe care îl împărtășim, al întunecimii pe veci. Lectura acestui roman ne face părtași la contopirea albului cu negrul, a zilei cu noaptea, a binelui cu răul, rațiunii cu neînțelegerea, a detectivului cu criminalul. Suntem în mare criză de valori
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Aceste vise creează o atmosferă remarcabilă, un amestec între literatura unui autor ori altul și sensibilitatea lui Ackroyd, dar nu duc intriga cu nimic mai departe. Visele doar întăresc credința că trăim în interiorul unui atom minuscul, parte dintr-un univers nesfârșit, pe care Tim îl presimte fără a-l înțelege de fapt. El vorbește despre "lumea aceea în care am intrat pentru scurt timp". Bunicul lui, William Sinclair, care vine să-l ia de la tatăl lui și să pună capăt timpuriei
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în paginile acestei cărți. Trecutul readuce prezentul la viață, prezentul creează și el un trecut în vise. Oare existăm cu adevărat? Platon e total nemulțumit de lume: Vă întreb dacă așa trebuie să trăim. Nu mai pot îndura răbdarea, venerarea nesfârșită, așteptarea noastră. Unii dintre noi îmbătrânesc și se fac nevăzuți. Mi-am văzut și eu mama cum începe să se ducă, până ce nici pentru mine nu mai era vizibilă.... Dacă nu învățăm să ne îndoim, poate că epoca noastră va
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
atenției odată cu decesul textului analizat. Bradbury ne lămurește că "non-prezența lui Mensonge este temeiul autorității lui, ori tocmai al lipsei acesteia". Elogiul lui Mensonge se bazează pe o "tăcere estetică" a autorului, dar nu și a criticului, care vorbește la nesfârșit. Crearea unui nou limbaj nu e un lucru ușor. Spre deosebire de confrații lui, Mensonge se descrie drept o "absență absolut absentă". E extrem de moral în non-existența lui. Cartea lui Mensonge însuși se încheie cu proclamarea "absenței absente a lui Henry Mensonge
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
să ținem minte tot, ne modelează memoria în așa fel încât să păstreze cât mai mult. Învățăm să ne suspectăm că am trecut ceva cu vederea în acest joc de-a v-ați ascunselea, să ne pregătim să recitim la nesfârșit, până înțelegem exact ce înseamnă lumea plutitoare. Amintirile alunecă în acum, Ono face nenumărate digresiuni, iar istoria continuă nevăzut, cu condiția să ne amintim fiecare detaliu și să-l așezăm la locul lui. Lumea plutitoare, ghemuită în sufletul lui Ono
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pentru catolici, și consecințele dezastruoase ale acestui fapt pentru eroul născut cu numele predestinat de Adam Appleby (apple însemnând măr). Acesta are deja trei copii și, pentru moment, cartea îl scapă de un al patrulea, întrucât ultima pagină curmă așteptarea (nesfârșită) de o zi întreagă, spulberă disperarea ambilor soți, anunțând că nevasta nu e însărcinată. Adam reflectează, Literatura se ocupă de sex dar nu și de copii. În viață e pe dos... Adam pleacă dis de dimineață de acasă pentru a
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sex dar nu și de copii. În viață e pe dos... Adam pleacă dis de dimineață de acasă pentru a merge să lucreze la teza de doctorat la British Museum. Șirul de situații comice în care îl vâră Lodge e nesfârșit. Fiecare episod e destinat să provoace râsul. O temă majoră și familiară romanului britanic mai nou este aceea a americanilor care se întorc la obârșii. Tema e reluată de Kazuo Ishiguro în The Remains of the Day (Rămășițele zilei). Lodge
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
la sensibilitatea poetului à vif. Bucurii din Purley sunt crâmpeie de mâhnire învelite în imagini ale iubirii, cum e sufletul ocrotit de trup. Culori și tăcere, taina lumilor paralele, atât de multe alte lumi încât le-am putea descoperi la nesfârșit. Lumi anulate de moartea unui singur om. Revine un ecou eliotian din 1922 (când Eliot îl cita pe Dante în The Waste Land), "nu credeam că moartea a răpus atâția...". Dulcea făgăduniță a adevărurilor paralele, a unui șir de vieți
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
încheie astfel un cerc. Mama devine bunică, fiul are un copil la rândul lui. Counting e un poem morocănos despre o femeie care nu se poate împiedica să-și iubească propriul copil nou-născut, în ciuda faptului că știe prea bine istoria nesfârșită a acestui sentiment comun omului și necuvântătoarelor. E un poem scris de un ochi care se dezaprobă, dar se și simte triumfător. Miracolul s-a repetat, nu contează a câta oară. Unele poeme au o narațiune și limbajul e cel
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
e lumină ce crește cât se poate / Iar prima clipă ce nu-i creștere e noapte" Lecture upon the Shadow, Prelegere despre umbră). Fainlight folosește în ultimul vers rima exact în maniera lui John Donne, pentru a spori intensitatea: Vârtejul nesfârșit al prăbușirii: Cărarea neagră în care cauți marginile firii. Other Rooms (Alte încăperi) urmărește prăbușirea în somnul de dupăamiază, când inteligența lasă viața liberă din strânsoare și Nu-mi amintesc niciodată, când țin ochii închiși, Ce odaie e, sau unde
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
încăperi) urmărește prăbușirea în somnul de dupăamiază, când inteligența lasă viața liberă din strânsoare și Nu-mi amintesc niciodată, când țin ochii închiși, Ce odaie e, sau unde. Atâtea încăperi. Câte nopți nedormite, dupăamiezi ostenite. Senzație de sfârșeală, de sângerare nesfârșită... Confundarea lui a fi cu a nu fi, sentimentul că rădăcina revine la viață din zăpadă (Eliot, "răscolind / Rădăcini tocite, cu ploaia de primăvară") se risipește în cele din urmă: "Știu că mă voi trezi". Ruth Fainlight se trezește pentru
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Fainlight afirmă existența prin cuvânt: N-am să-mi revăd morții așa cum îi țin minte vii, decât în vise ori poem. Poemul devine un fel de prelungire a realului. Poeta continuă: S-au întâmplat atâtea, m-aș putea gândi la nesfârșit. Derulez iar istoria și ascult vocile din trecut. E mereu ceva nou de schimbat. Și visele mele ajung perfecte. Istoria, în sensul de povestire, e în mintea poetei și e pentru mintea cititorului. E în primul rând vorba de o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Blake, Byron, Tennyson, Eliot se contopesc. Plouă pe o stradă unde se lasă seara, peste "stânci" Eliotiene (lipsite de conotațiile din original), fete cu chipuri tulburate fug ca rănite de ceva, mâna care scrie simte cum inima "îngenunchează" în propria "nesfârșită tăcere". Există totuși o plăcere a dezvelirii emoției care face tăcerea promițătoare. Treptat, vorbele își asumă o mai mare responsabilitate, stilul devine mai ferm, mai puțin oscilant, încercuind ideea cu mai multă hotărâre. Morbiditatea e înlocuită de deznădejde. Fragilitatea e
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ivește aceeași întrebare: Unde alegem să trăim? Acasă (deși, de fapt, poetul se află altundeva)? În suflet? În trup? Cele două tânjesc neîncetat unul după limbajul celuilalt. La urma urmei, acasă nu există. Viața e un fir plăpând, o nevoie nesfârșită de altceva și în această nevoie veșnic flămândă stau exasperarea și bucuria ei. Capitolul 4 Interviuri 4.1. Peter Ackroyd: Mintea este suflet" Născut la Londra în 1949, Peter Ackroyd, cititor și autor precoce (respectiv la vârsta de cinci și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
E un mod de a mărturisi că nu putem plonja definitiv din trecut în prezent ori invers. E nereușita alchimistului care nu poate să facă aur. Dar esențialul în alchimie nu e să faci aur, ci să tot încerci la nesfârșit, și cred că asta vreau eu să spun. Student: V-ați identificat vreodată cu vreun personaj ori scrieți detașat? PA: Nu m-am identificat niciodată cu niciunul dintre personajele mele, poate mai ales fiindcă sunt prea multe și, dacă m-
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
decât ce cred eu însumi...". E sfială dar e și o enormă îndrăzneală în tot ce scrii. Ești în același timp un poet personal și impersonal. Ți-ai pus în poeme întâmplările dar nu și biografia. Eliot a repetat la nesfârșit că poetul trebuie să fie impersonal, dar el însuși a fost exact pe dos. Cam așa stau lucururile și cu tine. Eu cred că ești poetul de referință al generației tale. Unde te plasezi tu în epocă? Cum te vezi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
din echipa de șah prin corespondență a României. Se împrietenește cu Leonid Dimov: cei doi sunt o vreme nedespărțiți, adoptă o formulă de viață boemă, cu gesturi „absurde”, de sfidare a marasmului vieții zilnice, a cenușiului orizont cotidian și, în nesfârșite colocvii informale, pun bazele teoretice ale onirismului. Din 1963 e doi ani corector la Editura Meridiane. Debutează în toamna lui 1964, cu schița Aripi și roți, la „Gazeta literară”, continuă să publice în reviste, e prezent în mediile scriitoricești. Prima
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290151_a_291480]