10,776 matches
-
s-a născut ieri și eu azi am căzut din cer în lume ! Domnilor, eu l-am ascultat pe Louis Armstrong chiar de la începuturi, din ’20, nu-mi pre- dicați mie vreo lecție despre muzică, căci vă veți face de rușine. Pun pariu că am ascultat mai mult jazz decât oricine de la masa asta, credeți că am ochelari de cal ? Că nu m-am uitat și eu în stânga și-n dreapta ? Eu am studiat totul, dom- nilor, și dacă m-ar
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
care se cunoscuseră la Răcaru, elegant, la costum, cu piciorul întreg, fără baston, aplaudându-l neîncetat : — Așa, amice, așa ! Arată -le dragostea și pofta ta nemăr- ginită de viață ! Deschide-le fiorul sufletelor lor, blocate de colțurile minții și de rușinea nefirească a trupurilor să nu explodeze în dans și în amor. Schimbă lumea cu vocea ta caldă pe care eu nu am să o mai aud niciodată ! La Roata lumii, Cristi o va întâlni în curând pe Francesca. Francesca Frangula
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
Cum te cheamă pe dumneata ? — Cristian Vasile, domnule, șoptește el printre dinții încordați. Sala încremenește la auzul numelui. — Du-te, băi agariciule, Cristian Vasile cânta până dimi- neața dacă era aici și ridica tot orașul în picioare, nu ți-e rușine ? — Cristian Vasile a mai îmbătrânit, domnule... Nu că a îmbătrânit, se ridică libidinosul de la masă, cu resturi de ciorbă atârnându-i pe barba murdară, și îi dă un brânci sănătos lui Cristi, mai să-l dezechilibreze de tot. Ăsta-i
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
pe vreo cruce. — Dar numele meu va rămâne, pe când tu, Cristiane, dacă vei continua așa, vei ajunge ca Moscopol, adică un nimeni. Iar mie îmi place să mă bucur de viață, cum și ție ți-a plăcut, nu ți-e rușine să mă judeci ? — N-am cântat cântece pentru gardiști sau comuniști nici atunci, n-o voi face acum ! Iar piesele mele vor rămâne ! Cum ? râde Maria. La radio nu te mai primește nimeni. N-ai ajuns într -o sală măcar
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
care „ai săi” l-au izolat, s-au folosit de el - deși el credea că Îi folosește! - și apoi l-au ucis, după Îndelungi ezitări, de teamă de a nu fi târâți Împreună În căderea sa! Culmea grotescului și a rușinii au fost cele vreo două decenii În care „soția dictatorului” a avut tot mai ferm acces la izvoarele și mecanismele puterii - acel „tip de soție, de femeie!”, de parcă populația mândră și demnă a României, ca’ntr-un coșmar, peste noapte, se
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
vor să-i găsească, totuși, un rezon; o „Împăcare” cu ea, dacă nu o glorificare a ei, cum se găsește „ea”, această a treia vârstă, atacată și defăimată din aproape toate părțile, Încât, cum spunea odată cineva, „ți-e și rușine să fii bătrân!”... Și cu atât mai greu Îmi va fi mie s-o apăr, senectutea, afundat fiind În „ea”, părând a o apăra pro domo. Necum să declar, cu o cutezanță ce frizează poate simpla insolență, că ea este
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
probe materiale În acest sens. Latinismul, cel puțin În formele lui extreme, a fost abandonat, și s-a ajuns la un consens privind originea, nu pur romană, ci daco-romană a poporului român. Românilor a Început să nu le mai fie rușine de daci. Le-au descoperit tot felul de calități: noblețea caracterului, curajul, spiritul de sacrificiu... Se citează Îndeosebi aprecierea elogioasă a lui Herodot despre geți: „cei mai viteji și mai drepți dintre traci“ (propoziție scoasă Însă din context; Herodot sublinia
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
-mi faci una ca asta?“ e ultima replică din roman. Cartea trebuia să fie un mare succes financiar (avansul de un milion de dolari garanta acest lucru) și în același timp urma să exercite o influență insidioasă devastatoare, făcând de rușine orice altă carte scrisă de generația mea. Urma să mă bucur în continuare de succes și de o mare faimă în timp ce confrații mei mult mai cuminți vor pluti în derivă pe site-uri de genul Ce s-a mai întâmplat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ușa încuiată, perdelele trase, penisul moale cuibărit imobil pe pulpa mea: oboseala, stresul, romanul, mareele firești ale dorinței, medicația antidepresivă; făcusem aluzie chiar și la anume traume sexuale din copilărie. Ea nu încerca să-și ascundă resentimentul. Mi-am camuflat rușinea, însă nu îndeajuns ca ea să nu se simtă vinovată că se îndoia de bărbăția mea, până când a ajuns să-i pară rău că forțase nota. Continua să mă întrebe dacă o mai găseam atractivă - și o găseam, am continuat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
pe mine nu mă deranja, aveam propriile ciudățenii, în plus știam că lui Jayne chiar nu-i păsa. Așa ceva se întâmplă inevitabil când ești încă la începutul vârstei a doua și ai o soție frumoasă. Însă atunci când Nadine flirta fără rușine cu mine - atunci, într-adevăr, plictisul și clișeele suburbiei reușeau să-mi ofilească orice tresărire de entuziasm pentru noua mea viață de bărbat care încerca să se transforme în acel adult responsabil care probabil nu va deveni niciodată. După ce ne-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
neîncrezătoare. Întreruperea provocată de gardian imprimase un aer de realitate confruntării noastre și o făcu pe Nadine să se ridice în picioare și, fără să se uite la mine, să se îndrepte rapid spre scări de parcă i-ar fi fost rușine acum de ceea ce recunoscu. O respinsesem într-o anumită măsură și jena era prea mare pentru a o accepta pur și simplu. Încercarea de apropiere eșuase. Își asumase un risc și pierduse. Era timpul să se întoarcă acasă. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
tine, băiete. Mormăi ceva și se întoarse din nou spre ecranul televizorului. Am auzit ce spusese. Și deși nu voiam să repete cele spuse, nu m-am putut stăpâni. - Ce-ai zis, Rob? Și atunci repetă asta fără dificultate sau rușine. - Nu ești tatăl meu. Așa că nu-mi spune ce să fac. - Despre...ce vorbești? - Am zis - și acum o spuse foarte răspicat, rămânând cu spatele la mine - că nu ești tatăl meu, Bret. Eram într-atât de afectat de resentimentele lui - pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
își putea ține ochii deschiși. Victor se întinse pe gazon. A înregistrat privirile noastre, dar nu le-a dat importanță. Apoi se pare că am devenit singura ființă umană spre care își îndrepta atenția. Îmi închipuiam că era copleșit de rușine. Îl puteam auzi pe câine spunând: „Ești degeaba. Ești un degeaba de căcat.“ Mi-am dat seama că toată lumea se uita la mine, așteptând ceva. Prezența câinelui părea să răspundă la întrebare, iar acest lucru era urmat de - o simțeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
asta. Am început să plâng încet. Mi-am pus din nou ochelarii pe ochi. Încercam să rămân calm, dar dacă aș fi crezut ceea tocmai îmi spusese mi s-ar fi făcut rău. Plânsul era amplificat de liniștea din restaurant. Rușinea a forțat rapid plânsul să înceteze. - Cenușă? Ai văzut așa ceva? Am luat un șervețel din suport și mi-am suflat nasul. Despre ce vorbești? - Unul era fermier. Celălalt avocat. Miller făcu o pauză. Ai citit jurnalul de pe site-ul unde
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
după școală, și cât de tare mă strângea noaptea trecută pentru că se aștepta să-l protejez. Deoarece acum credea că sunt tatăl lui. Nu mai știam ce să zic. Miller continuă. - Există un șemineu în casă? întrebă el brusc. Spre rușinea mea a trebuit să mă gândesc la asta. Stăteam în casa aia de cinci luni și a trebuit să mă gândesc dacă exista un șemineu în casă. Dacă exista, nu fusese niciodată folosit. Ceea ce m-a forțat să realizez că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
un al doilea divorț. (Cea de-a doua îl lăsase pentru un jucător de baseball de la Mets, îmi aminteam vag că citisem despre asta.) Era bronzat și avea fire albe de păr - ceva ce am remarcat instantaneu, fiindu-mi subit rușine că mă vopsisem cu o zi înainte la Centrul Avon în Turnul Trump. Citise despre dispariția fiului meu (de fapt chiar m-a prins de mână și mi-a spus cât de sincer rău îi părea, un tip pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
mână și i-am atins fața cu palma și atunci sfiala i-a revenit, coborându-și privirea. - Nu-ți face griji, zise băiatul. Nu sunt pierdut. Repetă: Nu mai sunt pierdut. Am vrut încă o șansă, dar îmi era prea rușine să-i aud răspunsul. Totuși, l-am rugat. - Robby, m-am înecat, cu fața leoarcă. Te rog întoarce-te. Însă tot ce-a văzut el a fost zâmbetul înflorit al acceptării. Era acum afară, privindu-mă prin geam pentru ultima
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
nu a reușit Încă să termine scrisoarea către Dvs. Nu s-a simțit bine În ultima vreme, dar se va strădui să facă un efort pentru a Încheia rândurile Începute pentru Dvs. Am primit răspuns din partea părintelui Gavrilescu, dar spre rușinea mea nu am găsit un moment mai liniștit care să mă Îndemne la scris. O voi face cât de curând, răspunzând așa cum se cuvine unor rânduri așa de emoționante. Cazul lui Petru Gavrilescu este deosebit de interesant și voi căuta să
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
știe ce-i de făcut. Totodată am arătat că mormântul este Într-o stare jalnică și deoarece În ziua de 5 mai se Împlinesc 50 ani de la moartea scriitorului , s-ar putea să vină și lume străină și ar fi rușine de acest mormânt lăsat În paragină. Vă rog pe D-stră, dacă treceți prin Fălticeni, să luați legătura cu tov. Președinte pentru a vedea ce a hotărât . Vă mulțumim mult pentru Înțelegerea ce ați avut-o Întotdeauna. El. Râpeanu </citation> <citation
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
tranziția basarabeană pentru a putea supraviețui. Mai cunosc câteva exemple de acest fel. Când ajungem la aeroport, bunul și agreabilul meu convorbitor îmi cere o sumă dublă față de ceea ce știam că trebuie să plătesc. Tupeul taximetristului mă blochează, mi-e rușine și milă totodată pentru neobrăzarea sa hapsână. Chiar mă gândeam, înainte cu câteva minute, că uite ce noroc am avut ca ultima persoană cu care am vorbit la Chișinău să fie una plăcută și inteligentă. Mi-a părut rău că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
bătrânele care o încadrează ascultă cu multă atenție. Renunț, după ce mai străbat câteva săli cu abstracționiști și cubiști. După impactul Prado, ceea ce văd aici mi se pare o palidă replică a modernității, de care acesteia ar trebui să-i fie rușine. Contrastul e prea mare. Din două una: sau căile pe care le-a urmat pictura occidentală în ultimul secol n-au fost cele mai inspirate, sau se răzbună în mine o anume structură clasicistă, pe care mi-am refulat-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
decente chiar dacă sunt palide și severe. Protestantismul, în versiunea lui lutero-reformate, nu-i o religie de vară (bufeul de căldură penticostal a făcut între timp să crească temperatura în ținuturile Reformei). De unde și clasica dilemă a diletantului: să mori de rușine în fața mâzgălelilor unui pictor catolic lipsit de talent, ori de plictiseală în fața constipatului hughenot. Ca să scăpați de această fatală alternativă, dacă rămâneți cumva de gheață în fața argintului aurit și a altor trucuri ornamentale, sau poate nedemni să vă luați zborul
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
un anumit resentiment impregnat cu ironie la adresa domniei imaginii și a noilor staruri ale Fetva, cum ar fi El-Kardawi, din care Al-Jazeera a făcut autoritatea morală prin excelență. "Prin anii 1960, îmi spune Barbă-Albă cu un zâmbet înțepat, era o rușine să ai un radio în casă. Apoi a trebuit să ne luăm și noi un televizor. Puneam ghiozdanul copiilor în fața ecranului, ca să nu se mai uite atât. Iar acum..." Suspină. A trecut vremea când salafiștii își întrerupeau conversațiile și-și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
santal necesare înălțării primului Templu. Pe vremea când Isus a trecut pe aici, hipodromul roman în formă de potcoavă încă nu exista. Foarte bine păstrat, cu spina sa mediană și cu gradenele sale, înconjurat de blocuri care au mușcat fără rușine din spațiul verde, el dă înspre o zonă semiindustrială à la De Chirico, presărată cu arcuri de triumf, coloane decapitate și mozaicuri rămase în părăsire. Poate că Isus n-a asistat la cursele de care de luptă, dar va fi
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Totul se petrecea la doi pași de frontieră: metodele CIA. Democrațiile au câteodată astfel de pudori. Degeaba s-au străduit cei responsabili să distrugă toate urmele, rămân întotdeauna indicii, mărturii, un jug cu inele, o spânzurătoare în fundul unei curți. Urmele rușinii. Străbătând Sudul Libanului, de la coastele acoperite cu măslini, migdali, pini și stejari și până la trecătorile și satele din munți, retrăiesc aceeași impresie ca și aceea încercată o lună mai devreme pe când parcurgeam nordul Israelului: o întețire, o aprindere progresivă a
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]