10,586 matches
-
Mă apropii, cu chiu, cu vai, cerșind cu privirea, de un pîlc de oameni așezați în jurul unui "prie-Dieu". Printr-un fel de minune a fenomenului de compresie și printr-o culme a bunăvoinței omenești, aflu un petic de loc. Mă strecor între o bătrînică zbîrcită ca o smochină, cu părul ca beteala de pe bradul de Crăciun și o pereche de tineri de cel mult douăzeci de ani, care țin pe genunchi un coșuleț de nuiele înlăuntrul căruia doarme dus un boț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
la o vilă cu o superbă terasă cu un bazin în mijloc și cu două aprtamente. Unul din ele era al nostru. Uriașa cheie a deschis o ușă de stejar masiv, de dimensiuni proporționale cu anticul obiect pe care-l strecurasem în broască. Am intrat într-un apartament din alte timpuri. Mobile masive, sculptate în stil normand, de pe vremea dominației franceze. Patul, dulapul și biroul erau de dimensiuni impresionante, aplicele de cristal și aramă, răspîndeau o lumină blîndă pe pereții tapisați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
și de gînduri. Pornim tăcuți spre autocar, strecurîndu-ne pe lîngă șirul de oameni ce așteaptă în stația de taxiuri. Cu umbrela deschisă, o siluetă binecunoscută ocrotește cosița de-ntuneric a fetei. Și prin mireasma învăluitoare a florilor de iasomie se strecoară spre noi adieri depărtate de stepă, legendă și herghelie. UN DRUM ÎN DEȘERT Un drum în deșert este singurul lucru pentru care merită să trăiești. Mergi călare, mergi pe jos, mergi oricum, legănat prin nisip, nisipul e mereu același, mereu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
pași. Bizare, necunoscute, fascinante prin insolitul lor, urcă și coboară dunele, desenînd un drum a cărui rațiune n-o pot urmări. Întreb. Mi se răspunde scurt: șacalii. Din străfundurile copilăriei mele, ale cărților de aventuri, de povestiri fantastice, explicația îmi strecoară în suflet o undă rece, asemănătoare unui suspense dintr-o poveste de groază. Catedrale de nisip pe care pașii de șacal au desenat stranii ornamente, cresc amenințătoare în jurul nostru. Soarele insuportabil și eforturile săltărețe ale mașinii fac ca lumea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
tulbure. Bat la ferestre, bat la ușă, strig pe bunica, nimic, nimeni nu răspunde, știam că bunica se culcă devreme, dar de ce nu răspunde, unde este bunica? Iar bat, iar strig, tot nimic și în mine a început să se strecoare puțină teamă în fața ferestrelor negre și a tăcerii. Nu aveam unde dormi, nu-mi rămânea decât drumul întoarcerii. Dar sania pentru care venisem? Să fie în pod, să fie în șopron? Pe întuneric, bâjbâind, o găsesc în podul șopronului, o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
și, cu regretul lucrului neisprăvit, apuc drumul pe întoarcere, de data asta pentru a scurta, renunț la șosea și o iau de-a dreptul printre vii. Încet, încet, printre nămeți și lac de apă din cauza oboselii și fricii care se strecurase în mine, intru printre hudiți. Ninsese mult și din cauza gerului pâcla se îngroșa, drumul era aproape neumblat, fără pârtie făcută, mersul devenea tot mai anevoios, trebuie să trec pe la poarta țintirimului unguresc care era așezat între viile din corni, frica
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
din două odăi și un antreu lung ce se mărginea cu fierăria, în spatele casei un șopron în care, vara, era bucătăria, lângă șopron o salcie mare, nu era gard. În fața casei spre apus se afla clădirea morii, pe lângă moară se strecura, prin ierburi și păpuriș, un pârâiaș. Destul de plin și în timpul verii, mai la vale spre răsărit, iazul, lângă iaz, lângă îngrăditura dreptunghiulară, două-trei căsoaie de la niște vii. Peste toată împrejurimea aceasta, erau așezate frumoase grămezi de ulmi și stejari care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
adresa cu pricina. Își luase însă ochelarii de soare, cărora le atașase discret, pe lateral, două sfere mici de oglindă pentru a-și putea observa bine supraveghetorii, fără a schița niciun gest, fără a întoarce măcar o dată capul înapoi. Se strecura grăbita prin aglomerația pieței cu o plasă în mână, ca și cum ar fi mers la cumpărături, apoi, cănd momentul i se păru propice intra "incognito" în blocul cu pricina. Urca precipitata scările, se opri apoi gâfâind la ușă cu
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
categoric, spunându-i că atâta timp cât am statutul de elevă, eu voi fi elevă corectă, cea de la panoul de onoare al școlii și nu o "târfa". A început cu argumente și motivații că viața-i foarte frumoasă, că ea trebuie trăită, strecurând pe ici- pe colo versuri care eventual să mă "amețească": "Trăiește-ți, Doamna, viața ta Și-a morții lege n-o calcă!" Toate astea erau pentru mine "abureli", el mi se părea un declasat, un decăzut ordinar, demn de milă
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
Pacepa descria cum înotau amândoi în Marea Neagră. - Nu ți se pare că relația noastră e absolut minunată? o întreba el. - Desigur. - Pentru ea, anii aceștia fuseseră destul de grei. Trebuia să se ascundă mereu. Avea vreo șase peruci cu care „se strecura” ușor în mașină, apoi lua calea necunoscutului, cu ochii mereu ațintiți la oglindă retrovizoare pentru a se asigura în primul rând că nu este „filata”. Era că o adevarată lupta pentru supraviețuire. Era absurd că nu-și făcuse încă o
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
urmărește cineva. Lăură a rămas tăcutăƒ în noapte, plimbându-se agitatăƒ pe aleile din imediata vecinătate a Ambasadei care, după cum știa ea din lecturi, era ,,pământ românesc". Privi cu atenție înapoi și, văzu în noapte douăƒ ,,luminițe" aprinse care se strecurau translucid prin perdeaua de întuneric și realiza imediat căƒ cineva o urmărise. Se gândea însăƒ mai puțin la ea, încercând din răsputeri să-l ,,acopere" pe el. Traversa grăbita aleea, încercând să se retragăƒ discretă sub luminile unui stâlp. Începu
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
Generația momentului În discuție oferea patriei socialiste - cu chiu cu vai - patruzeci de virtuali profesori de engleză. O Românie de douăzeci și trei de milioane de oameni (cum ne informa, cu tonalitate revoluționară, Telejurnalul de zece minute al fiecărei seri) strecura greu, În mecanismul său economic și cultural multilateral dezvoltat, patruzeci de angliști pentru proiectatul an 1991, punctul absolvirii noastre. În mod aproape oficial, era vorba despre patruzeci de (noi) paria ai lumii socialiste, exilați din start În satele și comunele
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
persoană necunoscută, că din Întâmplare, și-a amintit cum se mai făcea la Gherla și Kara Șu, reeducarea deținuților politici. Scenă a fost denunțata la Europa liberă. Riscul creștea. Orice scrisoare era cenzurata. Familiile Dan Petrescu și Liviu Cangiopol se strecurau spre casa noastră din Copou că printr-un câmp de gloanțe. Securitatea a cheltuit milioane cu pază dizidenților ieșeni. Au urmat confruntări și represalii, escorte la serviciu și piața, telefonul sub observație, arestări la domiciliu, mașini și plantoane În fața porții
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
Minciuna-n măruntaie urâtă-i necesar,/ Câineasca tocătura pe chipu-i se Întinde;/ Să-și potolească foamea de murdarii, te prind/ În flegma expulzata din gâtul proletar./ Încrâncenata hidra, batracian, trufie,/ De trupuri sănătoase se scarpină vârtos,/ Pe unde se strecoară Întoarce tot pe dos/ Sfidând umanitatea cu mutra sângerie”. Viața lui Alexandru Tacu-Zeletin a avut nevoie de această carte; destinul sau le cheamă pe celelalte, dinspre partea poeziei. Fiului, Alexandru Malin Tăcu, dispărut În Împrejurări ciudate În decembrie 1986, tatăl
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
descoperi un Alexandru Tăcu de pe Valea Zeletinului, ținându-se de mână, aproape În fiecare poem, cu Omar, desi Îl desparte aproape un mileniu de celebrul cântăreț al deșertăciunii. Umbră lui Îmbibata cu vin, ca remediu universal al tuturor angoaselor, se strecoară În condeiul poetului contemporan nouă și devine un fel de alter ego ce-și mângâie stăpânul cu Grasă de Cotnari. Înaromate cu licoarea lui Bachus, versurile devin zburdalnice. Întreaga carte este o zburdălnicie boema, un chef continuu, un chiuit Învățat
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
meu Malin, mi-e dor de tine! Mi-e dor de zâmbetul și ochii tăi. Mi-e dor de glasul tău. Și fiecare fărâma a amintirilor dintr-un sfârșit Întunecat de an, Iti aparțin ție, draga Maline. Printre cuvinte se strecoară câte un suspin, iar lacrimile fierbinți și egoiste Încearcă să șteargă cuvintele Incrustate de mine În trupul veșnic al amintirilor - cuvintele acestea, prima scrisoare a mea pentru tine. Unde ești? Oare cine știe? Când ai să vii Înapoi? Te așteaptă
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
sincere și clare, asemenea ramurilor de malin. Apoi Îți văd gură. Melodie postuma a conturului buzelor tale! Râzi? Hai, râzi! Și cerul e atat de senin, și mâna ta, si briză lacului, si umbră pasului tău... 117 În noapte Îți strecori brațul peste brațul meu și Îmi șoptești În ecou: ,,Carul cu poeți sălbatici/ În genunchi trage noaptea din luna/ În genunchi trage noaptea din luna/ În genunchi trage noaptea din luna/ trage...trage...trage noaptea din luna/ din luna...luna
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
cu poeți sălbatici/ În genunchi trage noaptea din luna/ În genunchi trage noaptea din luna/ În genunchi trage noaptea din luna/ trage...trage...trage noaptea din luna/ din luna...luna...luna”... Întârziat peste noaptea din Copou, cad stele, puzderii. Mă strecor lângă sufletul tău În Îmbrățișarea cuminte a ultimului ceas. Mereu lângă mine, mereu În mine... Maline....uite, au Înflorit ghioceii! Știi, te-am visat noaptea trecută. Se făcea că alergai spre mine cu brațele pline de flori. Era atâta soare
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
ai? — Vasilescu. Paul, preciză păgubitul. — Cu portofelul lui Vasilescu la tine în buzunar? repetă, parcă și mai înfuriat, mustăciosul. — Și ce dacă era la mine în buzunar? îndrăzni Aurică. Ce știu eu cum a ajuns acolo? Poate mi l-a strecurat careva. Poate chiar mata, că văd că ți s-a pus pata pe mine. — Ia vezi! îi arătă mustăciosul pumnul. — Uite, domnu’ comisar! se plânse Aurică. Are ceva cu mine! Io fără avocat nu mai spun nimic. Asta-i o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
să crească, halite de pofticioși... Înjurau pe Lunaea (vacă mulsă de formidabila Profira), împingând-o în grajd, ea făcând fițe, nedorind să fie închisă, pusă la iesle... deși odată ajunsă acolo, începea să rumege lent, meditativ, fânul proaspăt... O înjurau, strecurând propuneri licențioase, chiar pe Profira care râdea larg, cu dinții albi, cu strungăreață, scăldați de o salivă abundentă... Înjurau chiștoacele de țigări „Plugare“, lățite în câte un scuipat gros, măturându-le, ca să fie pietrișul curat în fața haltei prin care treceau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
inactivează genele supresoare tumorale. Astfel, transmiterea informației genetice conținută în genom, poate fi alterată de-a lungul numeroaselor generații de cicluri celulare în care are loc replicarea ADN. Fenomenul poate fi comparat cu dactilografierea unui text a cărui copiere poate strecura spontan o eroare, de pildă scrierea greșită a unei litere a cărei frecvență de apariție este apreciată a nu fi inițial foarte mare: una la 107 litere. Acest număr mic de mutații spontane (1 la 10 milioane de acțiuni replicative
Oncogeneza virală by Petre Calistru, Radu Iftimovici, Ileana Constantinescu, Petre-Adrian Muțiu () [Corola-publishinghouse/Science/91991_a_92486]
-
respectivele „dezordini“ din structura cromatidiană sunt provocate de proteine virale precum E1B adenovirală. Aspecte generale Fidelitatea replicării ADN nu este perfectă. Dacă ar fi fost perfectă, dacă de-a lungul timpului mecanismele de transcriere nu ar fi lăsat să se strecoare unele „greșeli minime“ dar compatibile cu continuarea vieții la nivel celular, nu ar fi existat fenomenul adecvării la mediu și implicit o evoluție filo- și ontogenetică a viețuitoarelor. Se apreciază că în mod normal (și spontan) apare o eroare la
Oncogeneza virală by Petre Calistru, Radu Iftimovici, Ileana Constantinescu, Petre-Adrian Muțiu () [Corola-publishinghouse/Science/91991_a_92486]
-
însă continua, dacă toate „atacurile“ factorilor stresanți ar fi avut răsunet în opera de modelare a genomului, adică dacă marea majoritate a acestor agresiuni s-ar fi transmis în posteritatea celulară. Procentul relativ redus de mutații care reușesc să se strecoare în generațiile de celule fiice, este rezultatul funcționării la nivel molecular a unor mecanisme care a) recunosc modificarea de structură a ADN și b) intervin reparator prin diferite procedee care elimină porțiunea de ADN incorect copiată și o înlocuiesc cu
Oncogeneza virală by Petre Calistru, Radu Iftimovici, Ileana Constantinescu, Petre-Adrian Muțiu () [Corola-publishinghouse/Science/91991_a_92486]
-
fure simpatia populară ( Ești prea iubit, în toate/ Mi-ai face umbră mâine și-aceasta nu se poate !/ O țară să se plece doar unui om. Atât ! - II, p. 289), dar și fiindcă i se pare că el s- ar strecura în inima Kasandrei ( Să știi : nu-mi prea plăcea/ Cum te privea Kasandra - III, 335). Klytemnestra e înciudată pe soțul ei pentru eternele lui infidelități (O sclavă poleită la masa mea a pus :/ În patul meu, pe tronul cetăților atreie
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
devotat statului... Nu știu ce s-a petrecut... s-a schimbat... Voia altceva, dar n-a spus niciodată ce vrea... Și plângea întruna... (p. 86). Retorul Lycon deslușește responsabilitatea lui Socrate pentru actul sinucigaș comis de tânărul lui discipol : Cine i-a strecurat în suflet prietenului meu, Eurites, îndoiala în fața destinului său, neîncrederea în părintele său, singurul care-i voia binele ? Cine l-a îndemnat pe Eurites să-și dorească altă soartă ? [...] Oare un suflet sensibil și delicat ca acela al lui Eurites
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]