KorAP: Find »[drukola/base=tremura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...378 379 380 ...393 >

9,812 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651

mai putea desprinde. Am făcut un gest, i-am spus „Petre, ai o șuviță blondă la tâmple“ și am pus mâna pe părul lui, căutând acea șuviță. El a strâmbat din gură și nu a simțit că În această atingere tremura dragostea mea fierbinte și că aș fi vrut să-mi răspundă la dragoste. Timpul a trecut nepăsător, lăsând atmosfera rece, dar mie numai prezența lui Îmi era de ajuns ca să visez. Apoi s-a Îmbrăcat și am mers să-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
să-l văd, mi-e dor tare mult de el. Îl iubesc cu patimă, aș vrea să-l mai simt o dată lângă mine, ce liniște aș simți! Când văd pe stradă vreo siluetă asemănătoare cu a lui, tresar, mă sperii, tremur, când văd vreun chip care de departe seamănă cu al lui, nu Îmi pot desprinde privirile de la acea persoană, când aud de numele Petre, mintea mi se Înfierbântă și, În acele momente, numai atunci, mă doare groaznic singurătatea. M-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Împreună, ea Îl vede deodată pe N.S. și se face albă la față: „Am uitat să-ți spun, să nu mai ieșim Împreună. Dacă mă vede N. cu tine, mă bate“. O privesc să văd dacă nu cumva glumește. Aproape tremură de frică. Ochii poetului blond au o culoare vânătă; s-au Îngustat cântărindu-ne atent cum ne apropiem. G. este o fată foarte deșteaptă, știind să iasă din Încurcătură: „Uite, colegul meu ar vrea să discute cu tine pe marginea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
să mă cumperi, dar pe tine te voi refuza, oricât Îmi vei oferi. Ce izbucniri nebune aseară la beție, acuma-i dimineață ș-am adormit un pic, dar capul tot mă doare, mă doare tot din mine. Acum nu mai tremur, dar nu mai știu nimic. Idioată sunt! Ce amorțeală În mintea mea. De ce-s neliniștită și ce aștept, pe cine? 23 aprilie 1963 (marți) S-a terminat și cu Dinu. Nu știu de ce astăzi nu mi-a putut stăpâni repulsia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Avea un profil de neînchipuit atunci când privirea lui răspundea chemării stelelor aprinse. Îl vedeam lângă mine, un colos de frumusețe. Vocea? Ce voce... tenor, cântăreț al frumuseților din vise, nu din viață... Cânta și plângea noaptea de-afară, cânta și tremurau stelele de dorul lor nemărturisit, cânta și amuțea zgomotul roților, pentru că trenul plutea prin văzduh, cânta și iubea... Dumnezeule, cum știa să iubească... Un nod mi se oprise În gât, ca să-mi Împiedice Îmbrățișarea pe care aș fi vrut să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
ea Își dădeau Întâlnire fiecare din noi Într-un parc sălbăticit de lângă spital; i-am dat Întâlnire și eu, deși se spunea că are sifilis; ne-am dus În același parc, În același loc, probabil, și ne-am Îmbrățișat; eu tremuram de emoție și frică de ce se va Întâmpla, o voi săruta sau nu o voi săruta (ca să nu iau sifilisul, trebuia să nu mă sărut cu ea); Încercat de o curiozitate mai mare decât orice frică, mi-am apăsat gura

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
escaladez Fisura Albastră iubeam. Demult, le așteptasem pe amândouă și dragostea aceea, și gândul spre Albastră. Fiecare Îmi cerea renunțarea la cealaltă. În fața traseelor grele, trebuie să apari tu și numai tu. Gândul că există cineva care te așteaptă și tremură pentru viața ta te face fricos, te face slab, te face dornic de căldură, atunci când mintea ți se pierde din cauza extenuării. Nimic În fața traseelor mari, decât voință. Nimic lăsat În urmă, nici cea mai mică părere de rău, dar nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
mă duci spre suferință, dar trebuie să fug, mă bântuie chipul cioplit În marmura iubirii mele. 30 ianuarie 1965 (sâmbătă) Pe drumurile vieții ne fugărim amarnic. E undeva o soartă, dar nu ne mai ajunge. Suntem nebuni și trupul ne tremură de trudă. 31 ianuarie 1965 (duminică) Lui Martin. Hai să uităm o clipă că suntem atât de străini unul altuia, să intrăm În prima cârciumă și să ne Îmbătăm din același pahar... Să plecăm apoi, sprijinindu-ne cu greu pașii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Părinții te-au bătut de mic pentru că nu-ți plăcea cartea, când ai fost ucenic munceai zi și noapte și primeai ca răsplată bătaia. Soția pe care ai avut-o te-a umilit și te-a Înșelat cu prietenii tăi. Tremuri când mă prefac că te iubesc. N-ai simțit niciodată repulsia din mine? N-ai simțit că toată masca mea de dragoste e de fapt un pretext ca să-ți fur ceea ce ai tu mai bun În sânge: experiența de alpinist

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
dar ajunge. Îmi vine să mă explic În versuri. 18 martie 1965 (joi) Lui Martin. E de-ajuns să mi-te-nchipui și mă simt copleșită de privirea ta. E de-ajuns să-nchid ochii și mâinile-mi se-ntind tremurând să te cuprindă. E de-ajuns s-adorm și mă copleșesc mângâierile tale, pe care, altfel, nici nu pot să mi le-nchipui. Dar e de-ajuns să te văd aievea și râd de toate câte mi se năzar. Omule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
1965 (luni) Lui Martin. Oriunde-ai fi, mă vei tortura În visuri nedorite, dar care mă chinuie până la strigătul de bucurie. 14 aprilie 1965 (miercuri) Uite, soarele a-ncetat să ardă, e vremea apusului și-a cinei, călătorule. De ce-ți tremură un zâmbet pe buze? De ce te uiți la mine ciudat și-mi vorbești de odihna nopții? O, da!... Uitasem că tu ești bărbat, iar eu femeie... 20 aprilie 1965 (marți) Să nu mai Înflorească pomii! Să nu mai cânte păsările

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
toată lumea; se uita doar la mine, surâzându-mi fin, Îndoind colțul gurii foarte puțin, cu ironie sau cu timiditate; Își masca fără a reuși deplin emoția bruscă, ce-i colora ca două pete obrajii albi; vinișoarele albastre de la tâmple Îi tremurau vizibil, se bâlbâia ușor; a inventat o privire a ei când voia să mă cheme aproape (atunci, privea altfel spre mine; eu simțeam această nouă nuanță, fiindcă nu făceam altceva decât să pândesc acest semnal), mă căuta cu ochii din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
decisă la orice violență din partea mea; spaima adolescentului Într-o situație ca aceasta Întrece imaginabilul: intuiția ei nu a dat greș, a rezolvat scurt dilema În care mă aflam; ce să fac În camera ei, cum să mă comport; Îmi tremurau genunchii, nu știu de ce aveam o emoție teribilă; a găsit singură soluția: „Iată aici o carte (dicționarul) În care e totul, toate cuvintele pe care tu nu mi le spui, aici sunt numite toate gesturile pe care tu nu ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942

sângera inima, nu s-a mișcat, crezând că plutonierul va osteni, dar se pare că ancheta e de-abia la început și după-prânz urmează să fie stâlciți în bătăi alți nenorociți... ― Pentru câțiva saci de porumb, coane Grigoriță! sfârși învățătorul tremurând. Oamenii s-au oferit să puie mâna de la mână și să despăgubească pe arendaș. Voi da și eu, vom da cu toții, numai să.... ― Vrei să mergem până la primărie? întrebă Grigore pe Titu. Porniră. În fața primăriei și în ogradă stăteau pâlcuri

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-și prăpădească viitorul sau să facă vreo nebunie. Aristide era extrem de discret și nu-i spunea niciodată nimic, iar lui, ca părinte, îi venea greu să-l descoasă și astfel, poate, să-l jignească. Numai inima îl ustura și-i tremura. Chirilă Păun ardea acuma să spuie oamenilor vestea auzită de la Platamonu. Peste săptămână nu putea lipsi din Gliganu, de la curte. Numai duminică avu răgaz să se repeadă până acasă, în Amara, să-și mai vază de necazuri și să-și

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
pe colțul pianului de un spaniol, se face lumină trandafirie și răsfățatul publicului se apropie de Nadina și cântă înfiorat cupletul amorului fără speranță. Aerul s-a îmbîcsit de fum și de aburi de vinuri grele. Ochii lucesc. Lumina albă tremură pe fețele obosite. Glasurile bâjbâie distrate... În trăsură, îmbondorită în blană, Nadina spuse bucuroasă: ― Bine c-au început și Bucureștii să devie oraș mai civilizat, nu tot mititei, și lăutari, și mojicie!... Nu-i așa, Grig? ― Da, sigur! ― Și șansonetistul

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
aci lălăia un început de galop cantabil și din când în când striga către vizitiu cu o încurajare ațîțătoare: ― Hai, băiete, hai, nu șovăi! ― Nu șovăiesc, coniță, n-aveți grijă! mormăia Petre fără a se întoarce, cu glas în care tremura un râs puțin bațjocoritor. Goana vijelioasă ținea de un ceas. Trecură prin Ruginoasa, prin Bîrlogu, prin Babaroaga, prin Gliganu. Pe când alergau acum spre Lespezi, văzură de departe un cârd de ciori, poate câteva sute, de-a curmezișul șoselei, o împroșcătură

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
apoi, nemaiputîndu-și stăpâni răbdarea, se ridică brusc în picioare. Jilțul se lovi de perete cu zgomot lânced de vată. Se uită întîi în stânga, spre iatacul Nadinei, pe urmă în dreapta. Pe zidul dintre ușa lui Herdelea și a lui Brumaru parcă tremura o umbră cenușie în bezna completă. Grigore se apropie intrigat. Umbra era lipită cu brațele întredeschise. O apucă de umărul gol și-n aceeași secundă, recunoscînd-o: ― A, tu?... Credeam, că vreo servitoare... Simți umărul moale, rece și puțin jilav. Își

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
să se adune lumea și n-a vrut să spuie nimănui ce porunci are de vestit. Numai când a văzut că și tinda e ticsită și nici în cancelarie nu mai încap alții, a început să vorbească cu glasul ușor tremurat de sfertul de țuică ce-l dăduse repede peste cap la Busuioc, trecând încoace, ca să-și dreagă energia. După ce se lăudă că e un om milos, că se poartă bine și creștinește cu lumea și că acoperă multe greșeli, se

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
va putea influența spiritele sătenilor întru restabilirea liniștii și a ordinii tradiționale. II pofti să șadă, îi oferi o dulceață, îl întrebă despre mersul școlii... Ion Dragoș era puțin palid. O emoție grea i se citea pe față și-i tremura în degete. ― Te-am luat cu vorba și nu te-am întrebat: ce vânt te aduce? zise în sfârșit Miron prietenos. Spune dumneata întîi, că pe urmă am să-ți spun și eu altele! Învățătorul îngălbeni mai tare. Mâinile, așezate

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
de fiorii răzvrătirii? Nu i-ar ședea lui mai bine, ca un om în vârstă ce este, să citească despre tulburările țărănești în jurnale, acasă la el, în fotoliu, sorbind o cafeluță dulce și fumând o țigară de foi, în loc să tremure pe aici? Știa dânsul, și din alte experiențe proprii, că a pune sentimentalism în relațiile de afaceri înseamnă a compromite și afacerile, și sentimentul. Ce l-a găsit să se ambaleze după clienta asta în așa hal prostesc? Bine, e

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
ar putea continua călătoria cu trenul, rămânând ca automobilul să vie mai târziu, când va fi posibil. E singura ieșire înțeleaptă din încurcătura aceasta tragică... Nadina ascultă întîi cu o seriozitate prefăcută și malițioasă. Încetul cu încetul însă groaza care tremura în cuvintele cele mai banale ale avocatului și care îi stătea pe față ca o mască din ce în ce mai reliefată, i se strecură și ei în inimă. În curând înțelese că Stavrat, într-adevăr, are dreptate și că primejdia e la ușă

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
dar mașina e gata? Fiindcă trebuie negreșit să plec... Când apoi se dumeri, fu cuprinsă de o groază atât de violentă, că rămase împietrită în pat, cu plapuma până sub bărbie, uitîndu-se la Ileana cu niște ochi măriți, în care tremura o lucire sticloasă. Numai într-un târziu începu să bâlbâie cu un glas străin, frânt și neputincios: ― Ce fac eu acuma, Ilenuțo?... Acuma o să mă omoare și pe mine, acuma... Fata o iubea și-i era milă de frica ei

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
și sosit boierii, coniță dragă! strigă Ileana cu bucurie. ― Du-te repede, fetițo! șopti Nadina cu vocea uscată de emoție. Și întoarce-te să-mi spui! Ileana o zbughi afară prin vestibul. Nadina își simțea inima zvîrcolindu-se de nerăbdare. Îi tremurau genunchii. Își împreună în față foile halatului și se lăsă pe marginea canapelei. Asculta, încordîndu-și cu desperare auzul. Percepea un zgomot confuz din care se desprindea uneori un glas cu timbrul vag cunoscut. Se silea să aleagă vocea arendașului sau

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
Să mă înfrunți tu pe mine?... Ei, stai atunci că te învăț eu pe tine omenie, tîlharule! Vocea bătrânului Iuga se schimbase și se înmuiase. Intră repede în casă. La fiece pas își zicea că trebuie să se calmeze. Îi tremurau însă și mâinile, și genunchii, numai în inimă îi bătea un ciocan cu lovituri asurzitoare. În camera de culcare, deasupra patului, atârna o pușcă de vânătoare, veșnic încărcată. O smuci din cui. Afară toate limbile se dezlegară. Numai Luca Talabă

Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]