10,155 matches
-
strâns legată noțiunea de "operator Laplace", sau "laplacian". Acesta este un operator diferențial de ordinul al doilea, eliptic, în spațiul euclidian "n"-dimensional, definit ca divergența gradientului. Are numeroase aplicații, de exemplu în fizică, unde este utilizat la modelarea propagării undelor și propagării căldurii, stând la baza ecuației Helmholtz. Este esențial în electrostatică și în mecanica fluidelor, prin prezența sa în ecuația Laplace și în ecuația Poisson. În matematică, funcțiile al căror laplacian este nul se numesc funcții armonice. Dacă "f
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
atât, în 1785 a formulat celebrele sale ecuații care îi poartă numele și care și-au găsit aplicația în descrierea unui mare număr de fenomene, inclusiv gravitația, propagarea sunetului, a luminii, a căldurii, electricitatea, magnetismul și, în general, modelarea propagării undelor. Tot atunci, el a introdus și Operatorul Laplace, care este un operator diferențial de ordinul al doilea în spațiul euclidian "n"-dimensional, definit ca divergența gradientului. În aceeași lucrare din 1784 („"Theorie du mouvement et de la figure elliptique des planetes
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
sistem de telecomunicații sunt în principiu: emițătorul, canalul de comunicație și receptorul. Principiul unei transmisii vocale pe fire de cupru este următorul: o persoană vorbește într-un microfon, iar la capătul celălalt o altă persoană ascultă la un receptor (difuzor). Unda sonoră a vorbitorului comprimă aerul, și membrana microfonului vibrează corespunzător. Din această vibrație se generează un curent alternativ, care este modelat după undele sonore. Dacă aceste variații electrice se transmit pe două fire de cupru până la ascultător, ele pot să
Telecomunicație () [Corola-website/Science/297129_a_298458]
-
persoană vorbește într-un microfon, iar la capătul celălalt o altă persoană ascultă la un receptor (difuzor). Unda sonoră a vorbitorului comprimă aerul, și membrana microfonului vibrează corespunzător. Din această vibrație se generează un curent alternativ, care este modelat după undele sonore. Dacă aceste variații electrice se transmit pe două fire de cupru până la ascultător, ele pot să producă într-un difuzor îndepărtat oscilații ale membranei care reproduc sunetul original. Între emițător și receptor se pot afla și diverse alte echipamente
Telecomunicație () [Corola-website/Science/297129_a_298458]
-
emițător și receptor se pot afla și diverse alte echipamente și dispozitive suplimentare. Tipul acesta de transmisie se numește "analogic", deoarece variațiile tensiunii și curentului electric sunt continue, valorile instantanee putând lua orice valoare între cea minimă și cea maximă (unda sonoră originară are și ea o variație analogică). Odată cu creșterea traficului de telecomunicații sunt necesare canale de transmisie de bandă tot mai largă. Aceste canale de bandă largă asigură mărirea capacității de transmisie a cablurilor existente, prin folosirea unor echipamente
Telecomunicație () [Corola-website/Science/297129_a_298458]
-
implică extinderea rețelei de telecomunicații, oferta de noi servicii și integrarea lor pe rețeaua de telecomunicații existentă; accesul la aceste servicii trebuie să se facă prin echipamente terminale cu interfețe multifuncționale și ușor de utilizat. De peste o sută de ani undele electromagnetice și-au demonstrat utilitatea pentru transmiterea de informații. Pentru a se propaga ele nu au neapărată nevoie de un conductor metalic, ci se pot propaga cu viteze ridicate chiar și prin unele materiale dielectrice sau prin vid. Lumina este
Telecomunicație () [Corola-website/Science/297129_a_298458]
-
utilitatea pentru transmiterea de informații. Pentru a se propaga ele nu au neapărată nevoie de un conductor metalic, ci se pot propaga cu viteze ridicate chiar și prin unele materiale dielectrice sau prin vid. Lumina este în esență tot o undă electromagnetică. Comunicațiile prin fibre optice utilizează unde electromagnetice în infraroșu. În cazul unui bec electric, fiecare atom al filamentului incandescent emite flash-uri de lumină care reprezintă serii de unde cu o durată de viață scurtă (aprox. 10 s), adică au
Telecomunicație () [Corola-website/Science/297129_a_298458]
-
fibre optice utilizează unde electromagnetice în infraroșu. În cazul unui bec electric, fiecare atom al filamentului incandescent emite flash-uri de lumină care reprezintă serii de unde cu o durată de viață scurtă (aprox. 10 s), adică au o lungime de undă de circa 3 m. Aceste surse de lumină sunt incoerente, deoarece dacă suprapunem două astfel de surse nu se observă nimic. Cu ajutorul acestor surse de lumină se poate realiza doar iluminarea globală a spațiului înconjurător. Pentru transmiterea luminii prin fibră
Telecomunicație () [Corola-website/Science/297129_a_298458]
-
luminii prin fibră optică este necesar ca sursa să fie coerentă, iar lungimea spectrală să fie cât mai mică. Interferența este suprapunerea a două sau mai multe unde și combinarea lor în una singură, iar coerența este interferența a două unde care au aceeași lungime și un defazaj constant între ele. Undele electromagnetice se propagă în vid cu viteza luminii, valoarea rotunjită a acesteia fiind de 300.000 km/s. Comunicațiile prin fibră optică utilizează lungimi de undă în infraroșu apropiate
Telecomunicație () [Corola-website/Science/297129_a_298458]
-
iar lungimea spectrală să fie cât mai mică. Interferența este suprapunerea a două sau mai multe unde și combinarea lor în una singură, iar coerența este interferența a două unde care au aceeași lungime și un defazaj constant între ele. Undele electromagnetice se propagă în vid cu viteza luminii, valoarea rotunjită a acesteia fiind de 300.000 km/s. Comunicațiile prin fibră optică utilizează lungimi de undă în infraroșu apropiate benzii de la 800 până la 1600 nm, cu preferință pentru lungimile de
Telecomunicație () [Corola-website/Science/297129_a_298458]
-
interferența a două unde care au aceeași lungime și un defazaj constant între ele. Undele electromagnetice se propagă în vid cu viteza luminii, valoarea rotunjită a acesteia fiind de 300.000 km/s. Comunicațiile prin fibră optică utilizează lungimi de undă în infraroșu apropiate benzii de la 800 până la 1600 nm, cu preferință pentru lungimile de undă de 850, 1300 și 1550 nm. Un cablu de fibră optică constă dintr-un fir de diametru mic cu o structură formată dintr-un mijloc
Telecomunicație () [Corola-website/Science/297129_a_298458]
-
electromagnetice se propagă în vid cu viteza luminii, valoarea rotunjită a acesteia fiind de 300.000 km/s. Comunicațiile prin fibră optică utilizează lungimi de undă în infraroșu apropiate benzii de la 800 până la 1600 nm, cu preferință pentru lungimile de undă de 850, 1300 și 1550 nm. Un cablu de fibră optică constă dintr-un fir de diametru mic cu o structură formată dintr-un mijloc de sticlă, un înveliș tot de sticlă și un înveliș protector exterior, din plastic. Diferența
Telecomunicație () [Corola-website/Science/297129_a_298458]
-
cele două elemente din sticlă, miez și înveliș, constă în indicii de refracție diferiți. Învelișul de plastic furnizează o protecție mecanică dar ușurează și identificarea fibrelor pentru sudare (engleză: "splicing"), prin culorile lui diverse. Fibra optică este un ghid de undă optic. După descoperirea surselor de lumină laser au fost făcute încercări intense de utilizare a acestora pentru transmiterea informației. Utilizarea atmosferei ca mediu de propagare a radiației optice în general, și a radiației laser în particular, prezintă dezavantajul variației aleatoare
Telecomunicație () [Corola-website/Science/297129_a_298458]
-
permise anumite orbite cu raze bine stabilite. Aceeastă relație de cuantificare explică spectrul discret al nivelelor energetice. O descriere mai exactă a atomului de hidrogen este dată în fizica cuantică unde se calculează densitatea de probabilitate prin norma funcției de undă a electronului în jurul protonului pe baza ecuației lui Schrödinger sau a formulării lui Feynman cu integrală de drum. Hidrogenul are trei izotopi naturali, H, H și H. Alții, ce au nucleele foarte instabile (H până la H), au fost sintetizați în
Hidrogen () [Corola-website/Science/297141_a_298470]
-
față de moleculele organice decât oxigenul molecular în sine. În natură, oxigenul singlet se formează de obicei din apă în timpul fotosintezei, utilizându-se energia solară. De asemenea, este produs și în troposferă prin fotoliza ozonului realizată de lumină de lungimi de undă scurte, și de către sistemul imunitar, ca sursă de oxigen activ. În organismele fotosintetice -și posibil și în animale-, carotenoidele joacă un rol major în absorbția energiei de la oxigenul singlet și în conversia sa în starea fundamentală înainte să poată cauza
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
de oxigen-16 decât Pământul. Măsurarea implică faptul că un proces necunoscut a epuizat oxigenul-16 din discul protoplanetar al Soarelui, anterior fuzionării granulelor de praf care au format Pământul. Oxigenul prezintă două benzi de abosrbție spectrofotometrice, cu maximele de lungime de undă de 687 și respectiv 760 nanometri. Unii oameni de știință din domeniul teledetecției au propus utilizarea măsurătorii a strălucirii venite de la foliajul vegetației în acele benzi pentru a caracteriza starea de sănătate a unei plante de pe o platformă de satelit
Oxigen () [Corola-website/Science/297158_a_298487]
-
traiectorie de echilibru" (sau "de referință"). Aceasta se realizează fie automat, devierea de la această traiectorie având tendința de a se micșora, fie prin dispozitive speciale de focalizare, plasate de-a lungul traiectoriei particulelor (în cazul acceleratoarelor liniare rezonante sau cu undă progresivă); la acceleratoarele directe, stabilitatea traiectoriei se face prin focalizare electrostatică, iar la cele ciclice - prin focalizare electromagnetică (slabă sau intensă). Pentru menținerea procesului de accelerare este necesară și "stabilitatea de fază", adică satisfacerea unei "condiții de sincronism". La acceleratoarele
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
de fază", adică satisfacerea unei "condiții de sincronism". La acceleratoarele rezonante, aceasta este îndeplinită prin realizarea unei egalități între perioada tensiunii acceleratoare și intervalul de timp dintre două treceri succesive ale particulelor prin spațiul de accelerare, iar la acceleratoarele cu undă progresivă - prin realizarea unei egalități între viteza particulei ("sincrone") și viteza de fază a undei. Conform "principiului autofazării", particulele trebuie să satisfacă, în medie, condiția de sincronism; sub o anumită limită, abaterile de fază nu le elimină din procesul de
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
realizarea unei egalități între perioada tensiunii acceleratoare și intervalul de timp dintre două treceri succesive ale particulelor prin spațiul de accelerare, iar la acceleratoarele cu undă progresivă - prin realizarea unei egalități între viteza particulei ("sincrone") și viteza de fază a undei. Conform "principiului autofazării", particulele trebuie să satisfacă, în medie, condiția de sincronism; sub o anumită limită, abaterile de fază nu le elimină din procesul de accelerare. Astfel, la acceleratoarele cu focalizare slabă, creșterea energiei conduce la creșterea perioadei de rotație
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
inițială mică particulelor înainte să fie introduse într-un accelerator circular. Cel mai lung accelerator liniar din lume este SLAC (Stanford Linear Accelerator), având 3 km lumgime. Acceleratoarele liniare de energii mari folosesc sisteme liniare de plăci (sau tuburi cu undă progresivă) la care este aplicat un câmp încărcat cu energie alternant. În timp ce particulele se apropie de o placă, ele sunt accelerate către aceasta prin intermediul unei plăci cu polaritate opusă. Pe când trec prin gaura din placă, polaritatea este inversată astfel încât placa
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
luminii, rata de comutare a câmpurilor electrice devine atât de mare, încât operează la frecvența microundelor, astfel, cavitățile rezonante RF sunt folosite în dispozitive cu energii mari în loc de simple plăci. O categorie deosebită de acceleratoare liniare o constituie "acceleratoarele cu undă progresivă", în care accelerarea particulelor se realizează prin acțiunea componentei electrice longitudinale a unui câmp electromagnetic ce se propagă într-un ghid de unde de construcție specială; viteza particulelor este egală cu viteza de fază a undei. Acceleratorul liniar prezintă o
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
o constituie "acceleratoarele cu undă progresivă", în care accelerarea particulelor se realizează prin acțiunea componentei electrice longitudinale a unui câmp electromagnetic ce se propagă într-un ghid de unde de construcție specială; viteza particulelor este egală cu viteza de fază a undei. Acceleratorul liniar prezintă o utilitate esențială ce constă în producerea de electroni de mare energie (de exemplu: peste 40 GeV în acceleratorul de la Stanford), care nu pot fi accelerați în aceeași măsură în acceleratoarele ciclice, din cauza pierderilor mari de energie
Accelerator de particule () [Corola-website/Science/298190_a_299519]
-
un post de televiziune cu disc Nipkow, la Politehnica din București. În luna noiembrie a aceluiași an el face o demonstrație la Ateneul Român, cu ajutorul unei camere de luat vederi cu o rezoluție de 45 de linii, pe lungimea de undă de 80 de metri. Receptorul avea diagonala ecranului de 7 cm iar emițătorul o putere de 200 de wați. Anul următor firma Philips a adus în România o stație de emisie integral electronică, cu o cameră cu o rezoluție de
Societatea Română de Televiziune () [Corola-website/Science/298194_a_299523]
-
totalitatea radiațiilor emise pe secundă. Energia stelelor este generată de reacțiile termonucleare care se produc în interiorul acestora. Luminozitatea depinde și de vârsta stelei. Stelele emit energie sub forma radiațiilor electromagnetice care includ și radiațiile ultraviolete, lumina vizibila, razele infraroșii și undele radio. Printr-o șansă unică, ecranul protector de ozon din stratosfera Terrei reține cea mai mare parte a radiației ultraviolete nocive din cosmos, făcând astfel posibilă viața pe Pământ. Calculul exact al luminozității presupune măsurarea radiației totale direct în spațiul
Stea () [Corola-website/Science/297467_a_298796]
-
de lângă Gakona din statul Alaska, de acest proiect beneficiind UȘ Space Force. Pentru proiectul HAARP se utilizează un echipament terestru, constituit dintr-o rețea de antene, fiecare antenă fiind alimentată din propriul său generator putând încălzi părți din ionosfera prin intermediul undelor radio. Până în prezent au fost construite 48 de antene urmând ca în final numărul acestora să se oprească la 360. În perspectiva există posibilitatea construirii unui emițător de unde de înaltă frecvență foarte puternica pentru a face față unor cerințe ale
HAARP () [Corola-website/Science/317017_a_318346]