10,579 matches
-
și militantă, dar seacă dpvd emoțional, încearcă să-i urmeze întocmai tatălui, iar adolescentul Levi, a cărui profundă suferință că provine dintr-o familie universitar-burgheză se manifestă prin aderarea artificială la moda și „preocupările“ gangsta, e tipul pe care-l zărești pe stradă purtând un ciorap pe cap, trei rânduri de glugi și căști. Howard Belsey predă de zece ani la Wellington, universitate ce nu face parte din Ivy League, însă respectă scorțoșenia și politicile unei atare situări. Obiectul cursului pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
de unde?“... „Știu eu un chioșc“... și-l trag după mine. Mi-a întins, tremurând, niște bani. M-am dus la chioșc, dar când m-am întors, nenea nu mai era acolo. Am rătăcit prin gară, după el, până l-am zărit în spatele unui stâlp. „Uite țigările și restul!“... „Nu, nu-mi trebuie - se dezvinovăți el -, ți-am dat așa, te-am ajutat“... „Dar ce crezi, nene, că vreau să profit?! Sunt om serios. Vrei să-ți arăt buletinul?“... I-am îndesat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
nou ceva care mi-a adus aminte de Capela Capucinilor, chiar dacă într-un fel mai puțin triumfal (în schimb, cât se poate de angoasantă. Pur și simplu, căutând un hotel unde să înnoptez, într-un orășel pașnic din Austria, am zărit un magazin ciudat, cu mobilier ornamental confecționat din os: de elefant, tigru, leu, girafă, maimuță și din alte oase de animale considerate a fi emblematice și puternice pentru vremurile noastre. Era expus inclusiv un craniu uman de ținut în bibliotecă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
mine. Nu fiindcă aș fi meritat să aflu pana cu pricina, ci din întâmplare. Dar, oare, există întâmplare sau mai degrabă a fost vorba de destin! Și în caz că da, de ce trebuia să fie un sens fatal (destinal) în faptul că zărisem și luasem de pe jos pana cu pricina? O culesesem doar fiindcă era ciclamen. Dar de ce mă uitasem tocmai în clipa în care am trecut pe acolo, pe lângă pana ciclamen, în pământ? Și uite-așa, de la o pană exotică, stranie, căzută
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
își pironi cu încăpățânare ochii pe forma întunecată a colibei, și revăzu în minte chipul tinerei lui neveste. Acum își îngădui să se gândească mai stăruitor la el și la multe lucruri asemănătoare. Își aminti de tânărul acela, așa cum îl zărise doar cu câteva zile în urmă, aplecându-se peste fată când îngenunchease că să piseze grăunțele, și râzând cu ea; își aminti apoi cum îl priviseră amândoi tresărind, chipurile lor golindu-se de orice expresie când îl văzuseră apropiindu-se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
zvâcnea încet printre tulpini. Așteptă până îl văzu încremenind, apoi se aplecă să-l privească, dând la o parte frunzele reci, de un verde lunar, ca să poată vedea mai bine. Nu era o gaură mică și curată. Prin spintecătură se zărea carnea crudă, sângele curgea negru pe pământ, picioarele îi erau contorsionate diform și dezgustător, fața îi era turtită în țărână. — Un porc, spuse Jonas tare către luna ce-l asculta, în timp ce îl lovi ușor cu piciorul într-o parte. Nimic
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
tăvălește pe jos cu rivalul meu, ridicându-și picioarele albe în aer, mari, pline, cărnoase... încălțate cu niște cizme negre ce-i înghit pulpele până la genunchi, cum poartă când se duce la școală, prin noroi... parcă e goală acum... îi zăresc și brațele, și umerii, coatele, degetele fluturând dezordonat... Nu-i mai pasă de mine... Mă sufoc. Și mă trezesc brusc!!! VERBA WOLANd Ruxandra CESEREANU Iisus pe rachetă (ipoteză de lucru la Veneția) Nu sunt din pornire împotriva artei bazate pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
bis Să recapitulez din numărul trecut cum, deși nu-s capabilă de amoruri la prima vedere (fiindcă am multe dioptrii și nu dibui bine un chip nici măcar cu ochelarii pe nas), Portugalia m-a lovit în moalele capului de cum am zărit-o. Am povestit ce-am căutat la Lisabona și-n împrejurimi între 7 și 12 martie și-am decupat din puzderia de secvențe (toate, de neuitat) doar două: una cu statuia de bronz a lui Fernando Pessoa și alta cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2204_a_3529]
-
casă, în 2005. După trei zile, câinele dispare. Fotografiile înconjoară lumea. Oamenii semnează petiții. Martori anonimi susțin că animalul a murit de foame. Unii sceptici pretind că nu e decât un hoax, iar fotografiile ar fi trucate. Alții jură că zăresc firmituri în jurul botului. Directoarea galeriei ridică din umeri și pretinde că Natividad a fost hrănit de două ori pe zi, dar a „evadat într-o noapte“. Guillermo Vargas ar putea reprezenta Costa Rica la Bienala de Artă Central-Americană din Honduras, care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
alte ocazii, fiindcă îi tot vedem, astăzi, pe aceiași inși practicând cu succes rețetele capitaliste. Deocamdată, merită să-i observăm la lucru pe bunii noștri gospodari edilitari, în perioada alegerilor. După trei ani și jumătate în care nu l-am zărit o dată la față pe primarul meu de sector, de câteva luni figura lui tonifiantă îmi zâmbește încurajator de pe toate gardurile. Este un tip masiv și serios, în care poți avea încredere. După ce am făcut atâta vreme slalom cu mașina prin
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2215_a_3540]
-
ni-i uscat Dă-ne, copilă, din vinul tău, Pe-al berii meleag ne-om întoarce îndat' Și soare-om purta în ulcică, la brâu. Nu-i vorbă, de vin pivnița-mi prisosește Dar dintre voi nimeni nu-l va zări Colo șesul mare de sânge roșește Doar să te-apleci și din plin poți sorbi. Ținutul cel aspru venirea v-așteaptă Unde vitejii-s cinstiți cu hamei înflorit Poama de-aici pentru cei drepți este coaptă Viile noastre pe zări
Istoria vinului by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER () [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
mai simpatice sunt cele cu pitici. În primul rând, pentru că piticii sunt foarte, foarte mici. Cât un nas cârn și pistruiat sau ceva mai răsăriți, cât o păstaie. Și pentru că sunt așa de mici, de cele mai multe ori nici nu-i zărim; ba, cei mai nechibzuiți dintre noi ar putea crede că ei nici nu există și că poveștile cu pitici sunt simple scorneli. De unde până unde omuleți cât o păstaie cu două mâini, două picioare, ochișori cât gămălia și glasuri pițigăiate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
uluit de abolirea ciudată a timpului datorită acestei fantastice îndeletniciri de-a umple ungherele goale ale zilei cu pânze extraordinar de fine, de monstruoase în geometria lor subțire, acaparatoare... (mă obsedează din copilărie fragilitatea amenințătoare a plaselor de paianjen)... uneori, zărindu-le îmbrobonate de rouă, între scaieții câmpului, am așteptat, ciulit la maximum, să cedeze, să se rupă, să cadă sub greutatea sferulelor transparente, sau să se prăbușească, tropăite de ghemotoacele acelea de coșmar, cu multe lăbuțe păroase, tarantulele... mă rog
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
Stă în zahăr, frezii, zare Sau în zarzăr, zar, cazare. Râzgâiat făr’ de măsură, Bâzâie și nazuri face, Însă, e-azvârlit în zgură; De vreo zece zile zace! Nu mai zburdă; stă în loc, Buza și-a zdrelit, căzând; Nu-l zăresc azi chiar deloc Să mă-ntâmpine, râzând. Ești copil isteț, ai minte; Poți ușor să afli dacă ,,Z’’ apare în cuvinte. Câți de ,,z’’ pe-aici se joacă? E la New York sau la Haga? Pleacă-n Kenya, Guyana, La Paris
ALFABETUL by CĂTĂLINA ORŞIVSCHI () [Corola-publishinghouse/Journalistic/529_a_927]
-
singuri, se puteau juca de-a samuraii. Uitasem toată discuția asta, însă aseară s-a întâmplat ceva ciudat. Mă băgasem sub pătură, stinsesem lumina și priveam luna și stelele fosforescente lipite pe tavanul camerei mele. Pe cele adevărate le pot zări pe fereastră, în nopțile senine, căci locuiesc la etajul opt. Însă aseară era înnorat, geamurile păreau date cu păcură. Deodată am auzit un ciocănit în fereastră. În primul moment, am crezut că e o creangă purtată de vânt sau vreun
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2190_a_3515]
-
-l avem... Se vor împotrivi la început destui, cam aceiași care au acceptat greu să-l vindem pe Vlad Țepeș vampir... E de la Escapism: 2008 va fi străveziu că aerul, apa și razele. Recunosc, pe E-ul asta l-am zărit cel mai difuz, cel mai sticlos, cel mai iluzoriu. Dar am înțeles că el le înglobează, prin suprapunere paradoxala, pe celelalte două. Am știut că nu vine de la „evazionism“, termen cu nuanță plăpânda, leneșa, de surogat telenovelistic. În 2008 nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2192_a_3517]
-
reface, sub forma unei parodii, istoria Hanului Ancuței. Întâmplările din roman sunt proiectate în secolul al XVII-lea, în Moldova: „Pe la 1600 și ceva, dacă cineva și-ar fi sumețit privirea peste dealurile mângâiețe de dincolo de Vaslui, ar fi putut zări de la o aruncătură de ochi două siluete mergând aplecate sub suflarea neostoită a crivățului de Crâm. Prima siluetă era înaltă, ciupită de vărsat, cu nasul coroiat și urechile clăpăuge ascunse sub pletele proaspăt retezate. A doua siluetă părea mai scundă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2188_a_3513]
-
ea s-o jertfim În zid s-o zidim!" Iată-n zori de zi Manea se trezi, Ș-apoi se sui Pe grad de nuiele Și mai sus, pe schele, Și-n câmp se uita, Drumul cerceta. Când, vai! Ce zărea? Cine că venea? Soțioara lui, Floarea câmpului! Ea s-apropia Și îi aducea Prânz de mâncătură, Vin de băutură. Cât el o zărea, Inima-i sărea, În genunchi cădea Și plângând zicea: Dă, Doamne, pe lume O ploaie cu spume
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
de nuiele Și mai sus, pe schele, Și-n câmp se uita, Drumul cerceta. Când, vai! Ce zărea? Cine că venea? Soțioara lui, Floarea câmpului! Ea s-apropia Și îi aducea Prânz de mâncătură, Vin de băutură. Cât el o zărea, Inima-i sărea, În genunchi cădea Și plângând zicea: Dă, Doamne, pe lume O ploaie cu spume, Să facă pâraie, Să curgă șiroaie, Apele să crească, Mândra să-mi oprească, S-o oprească-n vale S-o-ntoarcă din cale
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
al Neuwiedului. Rinul ocolește istoricul câmp unde s-au luptat romanii, germanii și francii. Micul oraș Neuwied, cu castelul și parcul său, se întinde pe malul drept: în față se înalță casele din Weissenthurm. În depărtare, Rinul se lărgește. Se zăresc stâncile de ardezie și zidurile ce împrejmuiesc fortăreața Ehrenbreinstein și chiar, pe vreme prielnică, casele și turnurile din Koblenz. Mici sate sunt presărate ici și colo pe câmpie, la umbra pădurilor. Iată Segendorf, apoi Niederbiber, cu străvechea biserică romanică, ridicată
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
praf de edelweis, pe care zânele mi l-au aruncat pe cap, să par mai veselă la față; le-am simțit zburând pe lângă mine și miroseau frumos, a cimbru și a levănțică, a viorele și a primăvară. Nu le-am zărit însă, atât eram de cufundată în vorbă cu Peleșul. Ce mi-ai făcut copilașul, îl întrebai eu, și pentru ce nu mai vor să sune clopoțeii pentru mine?" Este aici tot amintirea copilului, prezentă și puternică după paisprezece ani ca
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
mai multe nuvele au aceeași caracteristică a durerii exasperate: Die Blutbuche (Sângerul), povestea tristă a unei prințese care preferă să se sinucidă decât să cedeze iubirii pentru fermecătorul prieten al soțului ei tiranic și brutal; Mondnacht, fata ftizică și muribundă zărită într-o noapte într-o gondolă neagră, pe canalele Veneției. Aș alege două, care nu sunt mai patetice, dar sunt mai întinse și mai temeinic analizate. Meerweibchen (Sirena) este o Carmen a Nordului, una din acele sirene temute care fac
Itinerarii românești by LÉO CLARETIE [Corola-publishinghouse/Science/977_a_2485]
-
Ceea ce o sperie-i doar acest, cochet în rest, oac-oac-oachiț-chiț“. PITRILPITIPILILITIPIL: „Pasăre fabuloasă cu ciripit și cu penaj incandescent, de care doar prințesele au parte și care poate fi văzută, uneori, în herburile lor. Specie dispărută. Ultima ar fi fost zărită în 1666, în largul insulei Pitrilpitipililitipil, de unde propriu-i nume“. După un asemenea bestiar fabulos, parcă îmi vine și mie să inventez câteva minunății cu lăboanțele de cleștar... VERBA WOLANd Gurmeți și gurmanzi Ruxandra CESEREANU Poate că unii sunt curioși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
Opposites Attract, regizat de Florin Piersic jr., creatorul unui spectacol de referință pentru zona underground - Sex, Drugs, Rock&Roll. Coordonatorul lunii: Mihaela Michailov. Bunica mea a primit Nobelul pentru literatură Mircea Mihăieș În 1992, pe Fifth Avenue, în Manhattan, am zărit-o pe bunica mea maternă. Mărunțică, cu părul alb, ondulat, era îmbrăcată într-o haină de ploaie, albastru închis. Avea în mâna stângă o umbrelă, albastră și ea. Cu dreapta, trăgea un geamantan pe rotile. Nu prea mare - cât să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
că se pierde în pura plăcere de a iubi. Dar parcă o făcea oarecum împiedicat, ca și când ducea un cufăr greu în sus, pe niște scări cotite. Cerul era limpede în acea dimineață, și poate mai erau stele, deși nu se zărea nici una. Gândul la stele îi sporea forța trăirii sufletești. Ceea ce-l tulbura era conștientizarea lumilor din jurul nostru, cunoașterea - oricât de imperfectă - pe care o deținem asupra naturii lor, faptul că simțea cum în ele se află un grăunte al trecutului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]