1,065 matches
-
să ai ocazia! De-acum înainte voi ști cum să procedez; nu voi aduce în casă pe nimeni, căci s-ar putea întîmpla o catastrofă! - Cum mă pedepsești! - Dar cum mă doare! Și cum aș putea înregistra întunerecul ce ne împresoară, umbrele pomilor, cerul albastru cu stele și cu luna pe jumătate, plutind ca o barcă, pornită poate de pe marea ce se zbate tot mai aproape! Atmosfera strecurîndu-se printre noi în toți porii... Și cum Ioana a tăcut, semn că e
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
adevăr, ca un războinic gata să spintece vântul și cel mai viteaz dintre vasalii lui Katsutoyo, dar se abătuse deja de la Calea Samurailor, iar sunetele idealurilor cinstite și nobile nu se auzeau în ropotul copitelor în galop. Dintr-o dată, fu împresurat de trupele lui Hayato. — Nu-l lăsați pe trădător să scape! Începură să-i arunce lui Shogen invective, dar acesta se lupta ca și cum nu s-ar fi temut de moarte. Tăind din mers o brazdă de sânge, până la urmă reuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
provinciei Echizen se umplu cu trupele lui Hideyoshi. Pe drum, clanurile Tokuyama și Fuwa observaseră dincotro bătea vântul și o mulțime de oameni depuseră armele în fața taberei lui Hideyoshi. Hideyoshi își instală tabăra pe Muntele Ashiba și puse să se împresureze castelul atât de strâns, încât nici un strop de apă nu s-ar fi putut infiltra afară. De cum termină, unitatea lui Kyutaro primi sarcina de a sparge o porțiune a palisadei. Apoi, Genba și Katsutoshi fură conduși până în apropierea zidurilor castelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
slujbaș? Chiar despre ea să fie vorba, iar acum, ironie a sorții, ea nu numai să nu mă ocolească, dar să mă și includă printre personajele ei principale? Nu vreau să cred, deși oricât aș evita adevărul, el totuși mă împresoară neîndurător. Se pare că nimeni nu poate sau nu vrea să răspundă frământărilor cu care uneori simt că aș putea întoarce lumea pe dos la fel de ușor precum aș dezbrăca o haină. Oamenii pe care îi cunosc și iubesc se dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
acest loc este ultimul în care mai poate ajunge cineva? Numai că cele mai înfricoșătoare momente par să nu fi venit încă pentru bietele suflete, de vreme ce umbre hidoase și alungite fără noimă se apropie de fiecare dintre noi, cei vinovați, împresurându-ne ca șerpii și aținându-ne calea. Cred că ar trebui să ia naiba, dacă se mai poate acum, scheleții ăștia aburinzi care plutesc nicicum și carcasele astea zburătoare care-au fost poate cândva gazde sufletelor noastre nebune și sfinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
a sarit în ea și a împins-o spre larg. Zadarnic a încercat a o cârmi; aceasta porni cu o forță amețitoare, neoprindu-se decât la un mal îndepărtat acoperit de o pădure deasă și plină de întuneric. Aici, Rinaldo, împresurat de altfel de vrăji, decât de acelea cărora li se împotrivise cu puțin înainte, a fost aruncat într-un șanț adânc, ce se afla sub zidurile acelui castel numit Altaripa, care avea capete omenești spânzurate de jur împrejur și era
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
el a rămas închis între zidurile fortăreții. O vreme groaza pe care o inspira a pus oamenii pe fugă, dar când s-a aflat că prea puțini dintre oștenii săi erau cu el, fugarii s-u întors și l-au împresurat. Se părea că i-a sunat sfârșitul, dar iată că a fost salvat tocmai de ceea ce amenința să-l nimicească. Soldații Angelicăi, înaintând din toate părțile, au părăsit meterezele, iar oștirea lui Agrican a pătruns în cetate printr-un loc
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
iar Roland l-a luat ca preț al victoriewi sale. Bayard nu voia să lupte contra stăpânului lui, iar Roland se afla astfel în inferioritate, când deodată, Rinaldo, care-l văzuse pe Astolfo, că trecuse de partea lui și era împresurat de dușmani, l-a lăsat pe Roland și a alergat în ajutorul prietenului său. Noaptea a împiedicat reluarea luptei, dar o provocare a fost dată și acceptată pentru ziua următoare. Numai că, Angelica, oftând în inima ei, după Rinaldo, nu
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
povestit Angelicăi toate aventurile sale din momentul plecării pâmă la despărțirea de Rinaldo și de ceilalți, care pornseră în ajutorul lui Carol Magnul. Angelica i-a vorbit la rândul ei despre starea deznădăjduită a garnizoanei și marele forțe ce o împresuraseră. Iar în cele din urmă l-a rugat pe Roland s-o ajute să scape din primejdia în care se afla și s-o ducă în Franța. Roland, care nu bănuia că dragostea ei pentru Rinaldo era ceea ce o împingea
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
care o îmbia parcă să descalece și să se odihnească. Ea a sărit de pe cal și l-a lăsat să pască în voie iarba fragedă de pe malul apei. Apoi, alegându-și un colț plin de umbră, așternut cu mișchi și împresurat de tufe de trandafiri, s-a întins să se odihnească. Nu a dormit mult,fiindcă a fost trezită de zgomotul pe care-l făcea galopul unui cal. A tresărit și ridicându-se a văzut un cavaler în armură. Neștiind dacă
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
el s-a întors pe potecile întortochiate ale pădurii către locul de inde fugise. În vreme ce se apropia a auzit tropote de cai, glasuri amenințîtoare de bărbați și zăngănit de arme. Nu a trecut mult și l-a văzut pe Medor împresurat de cavaleri. Zerbino, comandantul lor, le-a poruncit să pună mâna pe el. Nefericitul Medor o lua acum când la dreapta când la stânga încercând să se ascundă după câte un copac sau o stâncă și purtând încă leșul de care
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
pună capac. Am urcat scările cu degetele-mi fripte de dorința de a ucide. Apartament era gol, desigur - primitor, ireproșabil, surprins (cât se poate de sincer) să mă vadă într-un asemenea hal. La început, în toată tăcerea care mă împresura, când am văzut plicul cu J-ul baroc, am crezut că javra aia mincinoasă mă părăsise deja. Totuși, hainele, medicamentele, cremele, ceaiul ei special, mirosul ei, feminitatea ei erau toate încă aici, nu dispăruseră, nu încă. „Cu dragoste, Selina.“ S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
la cap două vieți în câteva zile. Părea cu neputință, totuși minunea era pe cale să se întâmple. Către asfințitul vieții, Dumnezeu ne dăruia această miraculoasă apropiere. Toate ființele iubite pe care le pierduserăm în timp păreau că se întorc treptat, împresurându-ne. Ioana căuta pe fața mea urmele asemănării cu părinții mei, cu vara ei, Pia, cu tante Marie. Privind-o, eu zărisem deja, ca la lumina unui fulger, chipul de odinioară al bunicii mele. Mai mult, Ioana avea același mers
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
Iar trei conuri de pin, arătate pe rând de cei prezenți, au fost, unul după altul, făcute fărâme. Nu se lăuda străinul: nici un lup alb nu ar fi putut scăpa de puștile lui cu foc repetat! Doar să-l fi împresurat ditamai haita. Și nu mai era chiar străin țintașul. Devenise Vânătorul de lupi albi. Donna Iulia fusese și ea la demonstrația de tragere la semn. Îi părea rău că nu înțelesese ceea Ochi cenușii încercase să-i spună nu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
păstrează astăzi la Muzeul Național de Artă al României din București Inscripția de pe sacosul Mitropolitului Varlaam Moțoc din Mănăstirea Secu: „Acest sacos l-au făcut Varlaam Arhiepiscop și Mitropolit, Vleat: 7146 (1638)” „Sacosul este de catifea verde închisă, simplă, laturile împresurate cu unsprezece bumbi de aur pe o parte; peste tot are 22 bumbi. Are împrejur garnitură din cusutură cu fir bun de aur, în deosebite lățimi. Cusutura e prea solidă; florile prea artistice. Tot așa este cusată și nebedernița cu
Bucurii sfinte în glasuri din cetate by Ierodiacon Hrisostom Filipescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/462_a_1113]
-
aș fi aflat în tunelul de transmisie al mașinii, cu mâinile pe arborele cotit, rotind picioarele ca să propulsez vehiculul. Lumina de deasupra autostrăzii crescu în intensitate, precum soarele arzătoar al deșertului. Cimentul alb deveni un os curbat. Valuri de neliniște împresurau mașina ca acumulările de căldură ridicându-se vara din asfaltul încins. Coborând ochii spre Vaughan, am încercat să-i controlez spasmul nervos. Mașinile ce ne depășeau erau acum supraîncălzite de lumina soarelui, și eram sigur că trupurile lor metalice, aflate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
a venit, cărarea mi-e străină și pasul poticnit; îngemănat cu locul în care-am poposit, pe-o pajiște umbroasă cu verde ponosit. Dar când credeam că timpul e nadă fără rost, ai izvodit lumina ce este și a fost; împresurați de stele, cu ochi de ametist, ai dat doar înțelesuri să nu mai fiu iar trist. Cum este ghiocelul firav prin multe flori, le-ai întrecut pe toate rotind în jur culori; tu ram ești mai departe, c-ai vrut
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
cu piciorul Într-un cort de camping pustiu. - Ticălosul! Ticălosul, a șters-o cu lingourile mele, s-a cărăbănit prin muzeu! Lingourile mele! Hoțul! Asasinul! Trebuie să dați de urma lui! spumega el ca turbat. Lucas ordonă cîtorva oameni să Împresoare și să protejeze ascunzătoarea lui Ryan și, de asemenea, să cheme tehnicienii de la Poliția Specială. PM stărui să-i tragă pe Fersen și pe Marie spre galeria care ducea la muzeu. O porniră prin galerie și ajunseră iute În sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Dă-mi mâna iarnă Elena Marin Alexe Dă-mi mâna iarnă, s-o pornim la drum, Prin vălul nopții ce ne împresoară, Pe dalbele poteci, tăcute-acum, Să alergăm până la primăvară. Cutreierând pe munți și prin abis În frumuseți de sine grăitoare, Vom transforma dorințele în vis Și albul tău în magică splendoare. Ne vom plimba ascunse-n adieri, Din când in când
D?-mi m?na iarn? by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83318_a_84643]
-
străini unul de celălalt ca toți străinii! "Lupul acesta, neajutorat acum și vlăguit, dar temerar și, spune-se, înțelept, cu chipul desfigurat de cine știe ce experiențe îngrozitoare și cu mintea confuză, acesta este tatăl meu?" Alergînd cu viteza fulgerelor care-i împresurau din toate părțile, informațiile adunate în timp căpătară sens. Lupul înțelept plecase să-și caute familia, o femelă și un pui. Era oare posibil ca, în tot acest timp, să fi fost chiar pe urmele tatălui său? Și mama? Unde
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
pe care-l sorbea gâfâind începu să curgă lin în ea. Tremura încă, dar începea să simtă o ușoară căldură în trup. Ochii ei văzură, în sfârșit, întinderile întunecate. Nici o adiere, nici un zgomot nu tulbura singurătatea și tăcerea care o împresurau pe Janine. Arareori doar se auzea pocnetul înăbușit al pietrelor, pe care frigul le preschimba în nisip. După o clipă, însă, i se păru că deasupra capului ei cerul era târât într-un fel de rotire greoaie. În străfundurile nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
care valuri rătăcești, De a rămas pe țărmuri amintirea; Trăind cu seva vechilor povești La fel de prăfuită-i și iubirea. Că a rămas pe cer doar umbra ta, Nu știu ce orizont te mai ascunde; Eu știu că tu iubești pe cineva Ce împresoară ale mării unde. Iubirea ce s-a stins doar în cuvânt Nu știu de ce-ai lăsat-o făr-a-i spune Că treci cu umbra ta pe-acest pământ Și calci cu pașii reci spre soare-apune. De știu ceva ...eu știu
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Să mă feresc de umbra de care n-o să scap, Să mă împrăștii mută de dor și de beție Când în vârtejul timpului m-avânt și sap Secunde risipite ce nu se vor întoarce, Oștiri întregi de gânduri ce mă-mpresor ostile, Opaițe mocninde în seri de toamnă ștearsă Când tu, distinsă doamnă, încerci s-aprinzi feștile. Am să-ți denunț culoarea cu care m-ai vrăjit Să uit de mica-mi existență ne-nsemnată! Pleci iar nepăsătoare spre zenit Când
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Evergreen și Wabash, având la mine doar un baston de un kilogram și jumătate, cu mânerul înfășurat în bandă adezivă, am fost de zece ori mai speriat decât am fost vreodată în ring și asta nu din pricina haosului ce ne împresura din toate părțile. Eram îngrozit de faptul că băieții buni se dovediseră a fi de fapt băieții răi. Pe toată strada Evergreen, marinarii spărgeau vitrine, iar pușcașii marini în uniforme albastre făceau praf în mod sistematic felinarele, pentru a se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
oricine. Nu m-am săturat niciodată să admir dunele, îndeosebi la amiază când soarele făcea marmura să strălucească, aprinzând ruguri albe prin iarbă; ruguri pe care stropii azvârliți de valuri le ațâțau și pe care florile violete ale scaieților le împresurau ca o ofrandă. Dincolo de ele, spre capătul falezei, se sălbăticise o plantație de smochini, cu trunchiurile noduroase și frunzele mari, alburii, acoperite de praf. Smochinii nu mai făceau fructe. Rămăseseră inutili printre cactuși enormi cărora le pria, se părea, uscăciunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]