1,017 matches
-
comitete și-au interpretat rolul în mod naiv, considerînd de datoria lor să elimine complet înșelătoria din orice fel de cercetare științifică. Totuși, mie mi se pare că și în lipsa acestor comitete etice ar fi existat o reducere a frecvenței înșelătoriei experimentale, fie și din încercarea de a restabili credibilitatea inițială necesară oricărei activități științifice. Cu toate acestea, este bine să ne amintim că în 1977, cînd Kintz a publicat rezultatele unui studiu asupra modului în care erau clasificate diferite activități
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
induși în eroare dacă uităm că rezultatele sînt doar aproximări. Totuși, dacă presupunerile euristice sînt incompatibile cu ceea ce observăm în jurul nostru, în lumea reală, și dacă practicanții se agață de aceste presupuneri în ciuda incompatibilității deja demonstrate, se poate considera că înșelătoria e prezentă. De exemplu, Wolozin (1974) susține că Omul Economic a devenit "marea minciună". Însă în toate situațiile ar trebui să ne punem întrebarea cine este cel păcălit, sociologii care cred în veridicitatea modelelor pe care le-au construit, sau
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
neavizat pe care vor să-l impresioneze (cf. Granovetter 1985). Astfel, prin comparație cu științele naturale, științele sociale au modalități mai complexe de a induce în eroare. Minciuna, atunci cînd apare, este de cele mai multe ori o parte secundară în cadrul unei înșelătorii de proporții mai largi. Specialiștii în științe naturale discută uneori despre posibilitățile existenței unor înșelătorii intenționate în procesul experimental teoretic, însă în practică nu se găsesc decît puține asemenea acte similare înșelătoriilor puse la cale de psihologii experimentaliști. De asemenea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
naturale, științele sociale au modalități mai complexe de a induce în eroare. Minciuna, atunci cînd apare, este de cele mai multe ori o parte secundară în cadrul unei înșelătorii de proporții mai largi. Specialiștii în științe naturale discută uneori despre posibilitățile existenței unor înșelătorii intenționate în procesul experimental teoretic, însă în practică nu se găsesc decît puține asemenea acte similare înșelătoriilor puse la cale de psihologii experimentaliști. De asemenea, caracterul neînsuflețit al majorității obiectelor studiate de specialiștii în științele naturale nu generează nici încredere
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de cele mai multe ori o parte secundară în cadrul unei înșelătorii de proporții mai largi. Specialiștii în științe naturale discută uneori despre posibilitățile existenței unor înșelătorii intenționate în procesul experimental teoretic, însă în practică nu se găsesc decît puține asemenea acte similare înșelătoriilor puse la cale de psihologii experimentaliști. De asemenea, caracterul neînsuflețit al majorității obiectelor studiate de specialiștii în științele naturale nu generează nici încredere, nici ambiguitate; oamenii de știință pot avea încredere sau se pot înșela doar unii pe alții. Totuși
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
între înclinația spre nesinceritate și tipul de "rasă". Totuși, comentariile lui atrag atenția asupra variațiilor existente de la o cultură la alta în privința atitudinii față de minciună și a frecvenței acesteia din urmă. Deși în Occident, ca în multe alte culturi non-occidentale, înșelătoria și minciuna sînt tratate cu severitate, argumentele deja prezentate arată faptul că această generalizare are și excepții; de exemplu, despre populația San Blas Kuna, din nord-estul regiunii Panama, se spune că "le place să se păcălească unii pe alții" (Howe
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
instituționalizată, a fost efectuat asupra populației Azande din sudul Sudanului, de către Evans-Pritchard, la sfîrșitul anului 1920. În vremea aceea, spune el, prinții acestei comunități susțineau că oamenii de rînd "sînt vicleni și mincinoși și practică orice formă de duplicitate sau înșelătorie". Oamenii de rînd Zande au acceptat adevărul acestei caracterizări, iar valabilitatea sa este demonstrată în descrierea pe care Evans-Pritchard (1956:179) a făcut-o culturii și vieții lor sociale. Totuși, majoritatea societăților neagă asemenea afirmații făcute la adresa lor; în schimb
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
vieții lor sociale. Totuși, majoritatea societăților neagă asemenea afirmații făcute la adresa lor; în schimb, sînt mai degrabă dispuse să-și ponegrească vecinii și dușmanii. Popoarele diferă nu numai prin modul în care recunosc prezența și răspîndirea minciunii sau a altor înșelătorii, ci și prin modul în care tratează tipuri diferite de minciună. Probabil există în orice cultură o capacitate de a înțelege că unele minciuni sînt răuvoitoare, iar altele inofensive. Însă deși această clasificare este universală, nu există o uniformitate valabilă
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ce este necesar", cînd de fapt (după cum mi-am dat seama mai tîrziu) nu aveau nici o intenție să acționeze astfel. De atunci, numeroși etnografi au atras atenția asupra diversității tipurilor de discurs specifice diferitelor comunități, și asupra variatelor resurse ale înșelătoriei, intenționate sau nu, pe care le posedă aceste tipuri (cf. Hendry 1989 și referințe). Chiar între societățile occidentale industrializate există diferențe în gradele în care minciuna este considerată justificabilă. În sondajele efectuate în Europa și Australia în 1981 și respectiv
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
anumite caracteristici ale populației malgașe, însă aceeași presupunere este sugerată și într-un vers din cîntecul lui Rudyard Kipling (1965:251) despre contrabandă: "Acela care nu pune nici o întrebare nu va fi mințit". Trivers (1985:395) își începe capitolul despre "Înșelătorie și autoamăgire" din cartea sa Social Evolution (Evoluția socială) amintindu-le cititorilor săi că "sistemele comunicării animale" nu sînt "sisteme care să răspîndească adevărul". Acest comentariu ne poate îndemna să credem (1) că sistemele umane de comunicare, spre deosebire de cele animale
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de scriere, pentru a dezminți validitatea acestei caracterizări. De exemplu, Foster (1979: 108-109), care a studiat satul Tzintzuntzan din Mexic la mijlocul anilor 1940, notează că "falsurile minore sau majore sînt la ordinea zilei". Copiii, spune el, "sînt mințiți permanent", iar înșelătoriile sînt utilizate în mod pragmatic pentru a-i manipula pe adulți. După cum spune Michaels (1985:505), referitor la societățile fără alfabet: Au fost oferite totuși puține dovezi care să susțină existența unui egalitarism al cunoștințelor. De fapt, textele antropologice abundă
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
obișnuite, acceptate ca strategii justificabile pe care oricine avea dreptul să le folosească pentru a-și apăra secretele personale și a le dezvălui pe cele ale altuia. Însă victimele acestor acte puteau apela la normele general acceptate pentru a condamna înșelătoriile cărora le căzuseră pradă. Totuși, du Boulay comentează că termenul grecesc psema, pe care ea, ca și Friedl, îl traduce prin "minciună", nu implică nuanțele de imoralitate pe care acest cuvînt le are în limba engleză. Dîndu-și seama că ar
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ocazie în care o viitoare mireasă să nu fie calomniată. Alte minciuni erau spuse în scopul de a obține avantaje materiale. Normele comunități defineau contextele în care se puteau spune sau nu acest gen de minciuni. Într-o tranzacție financiară, înșelătoria și viclenia erau considerate virtuți, moduri perfect justificate prin care o persoană isteață triumfa asupra uneia lipsită de inteligență; drept urmare, toată lumea încerca să înșele. Pe de altă parte, achiziționarea de bunuri materiale sau profit printr-un alt mod decît o
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
justificate prin care o persoană isteață triumfa asupra uneia lipsită de inteligență; drept urmare, toată lumea încerca să înșele. Pe de altă parte, achiziționarea de bunuri materiale sau profit printr-un alt mod decît o înțelegere oficială, obținerea unor avantaje doar prin intermediul înșelătoriei, era considerat un act condamnabil. În acest context, cazurile juridice contestate erau incluse în categoria înțelegerilor oficiale. Dacă cearta era cu privire la proprietatea asupra unui teren, cum se întîmpla deseori, du Boulay spune că pînă să se ajungă la tribunal, problema
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
Campbell, care a studiat crescătoria de oi Sarakatsani, notează distincția care se făcea între ciobanii celibatari și bătrînii care erau capi de familie. Tinerii erau puri și "inocenți în sensul libertății față de conștiința vinovăției sau față de nevoia de a folosi înșelătoria". Ei rămîneau neafectați de influența femeilor care "erau în stare să-și păcălească soții de patruzeci de ori pe zi". Totuși, un cap de familie "avea nevoie întotdeauna să se folosească de înșelătorie și minciună". Ca protector al familiei și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
vinovăției sau față de nevoia de a folosi înșelătoria". Ei rămîneau neafectați de influența femeilor care "erau în stare să-și păcălească soții de patruzeci de ori pe zi". Totuși, un cap de familie "avea nevoie întotdeauna să se folosească de înșelătorie și minciună". Ca protector al familiei și a turmei sale de oi, el trebuia să aibă "capacitatea de a acționa cu șiretenie și îndemînare". El "trebuia să mintă în permanență". Într-adevăr, Campbell (1964: 278-283) spune: "oamenii mint din obișnuință
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
istețimii". Miller nu explică, ci constată doar divergența între aceste norme și acelea ale clasei mijlocii americane; scriind înainte de elaborarea teoriilor clasificatoare, el etichetează bandele ca elemente delincvente. Privind retrospectiv, ceea ce este interesant în descoperirile sale este faptul că ținta înșelătoriei erau tot membrii bandei. Bandele nu concurau unele cu celelalte în minciuni; ele se certau de la femei, jocuri de cărți, lupta pentru supremația forței fizice și teritoriu. În interiorul bandelor exista o profundă solidaritate (Miller 1958:14), prezentă în întrecerile dintre
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
americane similare, efectuate în 1980 ,arată că studenții dezaprobau mai degrabă minciunile spuse în folosul propriu decît pe cele spuse în folosul celui păcălit (Lindskold și Walters, 1983). Într-un studiu recent efectuat în nord-estul Statelor Unite asupra atitudinii medicilor față de înșelătorie, majoritatea au afirmat că ar fi fost mai înclinați să inducă în eroare companiile de asigurări sau soțiile pacienților, decît pacienții în sine (Novack et al. 1989). Aceste descoperiri sugerează că unul dintre factorii care influențează evaluarea minciunii este gradul
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
în alte contexte sau cu protecția soților și a copiilor. Bărbații și femeile din eșantionul lui Blum se deosebeau foarte mult de cuplurile despre care vom vorbi în capitolul 7, unde, deși exista o oarecare colaborare între parteneri, exista și înșelătorie reciprocă. Aceste descoperiri demonstrează că tipul de relație existentă între mincinos și păcălit se leagă de felul minciunilor care sînt spuse și de modul în care acestea sînt percepute. În capitolul 2 am contrastat minciunile spuse inamicilor unei națiuni și
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care nu trebuie mințit. Nu toți membrii unei comunități morale sînt tratați în același fel; trebuie să se țină cont de statutul relativ din cadrul comunității. PARTENERII Persoanele apropiate mincinoșilor pot lua parte alături de aceștia la punerea la cale a unei înșelătorii, însă în același timp pot cădea și drept victime. În capitolul 3 am menționat felul în care birocrații și oamenii cu alte profesii își mint partenerii de viață pentru a proteja confidențialitatea activității lor profesionale. Acest gen de înșelătorie autorizată
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
unei înșelătorii, însă în același timp pot cădea și drept victime. În capitolul 3 am menționat felul în care birocrații și oamenii cu alte profesii își mint partenerii de viață pentru a proteja confidențialitatea activității lor profesionale. Acest gen de înșelătorie autorizată nu se restrînge numai la relațiile dintre soți. Aubert (1965:307) descrie cum, pe timpul ocupației germane, membrii mișcării de rezistență norvegiene foloseau minciuna pentru a păstra secrete activitățile lor față de rude și prieteni, ca și față de alți membri ai
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
directă sau o complicitate la minciună, ci mai degrabă despre o înțelegere împărtășită de către toți membrii că se vor face afirmații false, unele fără intenția de a păcăli, și care nu vor trebui interpretate ca dovadă a neîncrederii. Alianțele în înșelătorie pot fi temporare sau permanente, sau pot ceda presiunii unor împrejurări diferite. Un exemplu care ilustrează complexitatea atitudinii înșelătoare este oferit de Gilsenan (1976:205), într-o serie de evenimente legate de "o minciună vitală". El povestește despre un libanez
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de unii cercetători subiecților lor poate fi considerată minciună în cadrul relației de superioritate, deși statutul superior al cercetătorului este, de obicei, restrîns din punctul de vedere al conținutului și limitat în timp, la cel mult o oră sau două. O înșelătorie care poate dura mai mult, venind din partea acelora care se află pe o poziție inferioară, apare atunci cînd un medic îi oferă pacientului un placebo. Scopul medicului poate fi de a aduna date pentru un experiment, pacientul făcînd parte dintr-
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
care nu le intimidează nimic, ca de exemplu în conversația cu alte femei. Michell își limitează studiul strict la dominația femeilor de către bărbați, însă argumentele ei au o valabilitate mai largă. Ceea ce Hartung (1988:171, 173-174) numește "a coborî prin înșelătorie" este o formă de autoamăgire prin care o persoană renunță la o parte din respectul față de sine și astfel se adaptează mai ușor unei poziții de subordonat. Hartung, urmîndu-l pe Trivers, oferă o explicație evoluționistă a tendinței femeilor de a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
ușor de rezolvat. Cînd, de exemplu, eu descopăr că drumul care ar fi trebuit să mă ducă la A mă conduce de fapt spre B, pot spune "m-am mințit singur". Însă aceasta este cu siguranță o eroare, nu o înșelătorie; poate că am fost informat greșit sau poate am făcut o alegere nefericită, însă nu se poate spune că am încercat să mă păcălesc singur, numai în cazul în care știam "într-adevăr" că drumul ducea la B, însă dintr-
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]