4,240 matches
-
vei pedepsi. Va executa pedeapsa, apoi îl vei lăsa liber. Antonius îi întoarse spatele. Trecu prin dreptul lui Valerius fără să-l privească. Se opri, zărind la picioarele fratelui său sacul de medic. — Ia-l, șopti Valerius. Mi-l vei înapoia când vei putea. Antonius luă sacul și plecă. Înainte să iasă din pulvinar, îi aruncă o ultimă privire amenințătoare lui Vitellius. — Dacă poruncești să fie ucis... Ai grijă, Vitellius. Ai grijă de familia ta. Ieși, urmat de centurionul său. Vitellius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
până și maimuța asta îngrozitoare, dezgustată că nu găsise alune și puțin intimidată, lăsă cornetul să-i cadă, goni nebunește peste acoperișurile magazinelor și dispăru. Băiatul de la Hungry Hop recuperă proteza dintr-o băltoacă de ciocolată topită și i-o înapoie, echilibrată cu grijă de capătul unui băț, lui Ammaji. Pinky nu-și amintea să mai fi fost paralizată de groază în asemenea hal vreodată în viață. Iat-o, arătând ca o măturătoare, cu proteza bunicii expusă în public, mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
basmaua de pe cap, cu tot cu pană. Zâmbind crispat, Vultur-în-Zbor și le-a pus și pe acelea. Dacă tot urma să joace într-un western prost, măcar să poarte uniforma completă. Era nevoit s-o vadă pe Irina Cerkasova, căci trebuia să-i înapoieze hainele defunctului conte. Femeia i le-a luat de la ușă, dar n-a mai făcut nici un gest prin care să-l fi invitat înăuntru. — Să nu crezi că nu te-am citit, a spus ea. Chiar și îmbrăcat cu hainele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
când am realizat că cina se terminase, iar chelnerul ne spunea: — Pot să vă mai aduc ceva? — Doar nota, mulțumesc, a răspuns Sebastian. Când ni s-a adus nota, a pus alături un card de credit argintiu și i-a înapoiat-o chelnerului. M-am simțit ca o femeie întreținută. Auzi, am spus, cât a fost? Vreau să spun... Dă-mi voie, eu te-am invitat. Atunci am să plătesc eu data viitoare. —O, spuse cu un ton glumeț, adică vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
blocată pe o barcă mică cu o adunătură de economiști îmbătându-se crunt. Dumnezeu știe ce se poate întâmpla. Dar eu nu sunt inocentă, i-am atras atenția, trăgând încă un fum. Creștetul capului parcă mi se deschidea. I-am înapoiat țigara. —Ai dreptate aici. —Sir Richard mi-a spus de asta, i-am răspuns cu accentul surorilor Fine. Se pare că se așteaptă să mergem. —A, așa deci, se așteaptă? La naiba, zise Sebastian, oferindu-mi restul de țigară. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
asta. Îți va face bine. Haide. Se pricepea la asta mai bine decât mine. James s-a așezat în fund, ridicându-și fața îngrozită, roșie și în agonie, transpirată, cu ochii încremeniți. A reușit să bea laptele și i-a înapoiat paharul lui Sebastian. —Cum te simți? a întrebat repede Sebastian. Mai bine... mai răcorit... James a inspirat adânc și toată lumea din jur a răsuflat ușurată. —Mai bine, a bolborosit James, nu mai doare atât de tare... Apoi, de parcă fusese lovit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
de morți. O simt acum, lăsându-mă invadat de locuri și obiecte mai puternice decât mine, stăpâne ale mele prin timpul meu închis în ele și pe care mi-l redau după alte legi, după alte noime, de parcă mi-ar înapoia altă viață. E mult spus că abia acum simt că trăiesc, când scrisul meu mă închipuie? Când viața mea coboară în text? Revin, după aproape o lună de absență (convocat la locul de muncă, să nu ardă cine știe ce, nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să le numere periodic, să le plimbe din raft la lift, de la lift la cărucior, cu căruciorul pe holuri, să se poticnească deschizând ușa și apoi, împleticiți, cu față de treziți din somn, să ți le trântească pe masă. Apoi, când înapoiezi volumele, să refacă traseul spre rafturile de depozit. Ciudat, nu-i urăsc, deși săptămânal, dacă nu zilnic, am prilejuri de a mă certa cu ei. Nu-i urăsc pentru că-mi fură cu indolența lor atâtea și atâtea ceasuri din viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că nu-i primit, că nu putea să se acomodeze atmosferei oarecum tăioase, corozive dintre noi. Umbla mereu cu o sacoșă de plastic în care avea câteva dosare burdușite cu manuscrise. Tot spunea că le definitivează, că i le-au înapoiat de la editură, că mai are de adăugat ceva sau de transcris. În fine, imaginea comună a robitului manuscriselor sale. Prozatorul copleșit, învins de lumea textelor sale din sacoșă. După marea permutare, acum, a reușit să le publice. Chiar este în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fi lăsat acasă, să o găsesc când mi-aș fi recuperat geanta cu cheile și aș fi reușit să intru în garsoniera mea. Îmi aminteam însă că o luasem cu mine ieri, când plecasem, cu gândul de a i-o înapoia astăzi. Simțeam cum spaima de a fi pierdut acel text al lui V.V. se topea într-o spaimă și mai grozavă. Aceea de a fi pierdut și cea mai frumoasă povestire scrisă de mine până atunci. Aveam în acea nenorocită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
stângul) îi atârnă mai jos de genunchi. Deschide ușa și se repede spre sala de lectură. Șoferul iese grijuliu, ținând teancurile în brațe, grav, aproape mistic, de parcă ar duce în fruntea procesiunii racla cu moaștele Sfântului Bomphayer. Aștept să se înapoieze garderobiera, să-mi dea și mie cartonul cu numărul locului - același 37 - din sală. Absurdă și grotescă lume. Trebuie să-ți construiești imaginea de titan al gândului țopăitor (al culturii, mai nou!) nu prin operă, ci prin faptul că vii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și pentru oamenii care n-au nimic de făcut. Inima cețurilor Îi suna cel puțin a păcat capital. — Fortunato, fiul dumitale vine cu mine, vreau să i-l prezint lui Jorge al meu. Fii liniștit, că mai apoi ți-l Înapoiem. Spune-mi, băiete, te-ai urcat vreodată Într-un Mercedes Benz? Julián deduse că așa se chema rabla imperială pe care industriașul o Întrebuința pentru deplasare. Scutură din cap. Atunci, e timpul. E ca și cînd ai urca la cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În inimă, simți numai tristețe. În acea seară, În timp ce lua cina cu Sophie (care purta rochia și pantofii cei noi și nu prezenta aproape nici un semn și nici o cicatrice), se Întrebă unde greșise de data asta. Tocmai cînd Dumnezeu Îi Înapoia un fiu, venea Aldaya și i-l lua. — Scoate-ți rochia asta, femeie, că parcă ești o stricată. Și să nu mai văd vinul ăsta pe masă. Cel Îndoit cu apă e mai mult decît suficient. Avariția are să ne mănînce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-mi tot ce vrei, șopti ea. Avea șaptesprezece ani și viața Întreagă Îi strălucea pe buze. 29 Se Înnoptase cînd am părăsit casa, Învăluiți În umbre albastre. Din furtună mai rămăsese un suflu de burniță rece. Am vrut să-i Înapoiez cheia, Însă Bea mi-a poruncit dintr-o privire să o păstrez eu. Am coborît pînă la promenada San Gervasio, În speranța că vom găsi un taxi sau un autobuz. Mergeam În tăcere, de mînă, fără să ne privim. — N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
somptuosul harem al nimfelor de podiș. — Cu asta nu primim nici un bună-seara, Fermín. — Dumneata te numeri printre cei care cad din copac și nu mai ajung la pămînt. Chiar crezi că am să te duc la curve și să te Înapoiez devorat de gonoree tatălui dumitale, omul cel mai sfînt din cîți am cunoscut? Chestia cu fetițele ți-o spuneam ca să văd cum reacționezi, apelînd la singura parte din persoana dumitale care pare să funcționeze. Adică, du-te la telefonul de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
o rațiune de a trăi din nou, pe Bernarda mea. — Fermín... — Nu spune nimic, Daniel. Iartă-mă doar, dacă poți. L-am Îmbrățișat În tăcere și l-am lăsat să plîngă. Oamenii se uitau la noi pieziș, iar eu le Înapoiam o privire de foc. Imediat se hotărîră să ne ignore. Mai apoi, În timp ce Îl Însoțeam pe Fermín pînă la pensiune, prietenul meu Își recăpătă glasul. — Ce ți-am povestit azi... Te rog, Bernardei... — Nici Bernardei, nici nimănui. Nici o vorbă, Fermín
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
căruia nu Îi era frică de el, care Îndrăznea să-l sfideze și chiar să-l ia peste picior. A recunoscut În el tăria, ambiția tăcută pe care nătîngii nu o văd, dar care te mistuie pe dinăuntru. Dumnezeu Îi Înapoiase tinerețea. Sophie, abia o umbră a femeii pe care și-o amintea, n-avea putere să se interpună Între ei. Pălărierul nu era decît un bufon, un mîrlan răutăcios și ranchiunos a cărui complicitate o considera ca și făcută. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la picioarele lui Julián fără să primesc nimic În schimb. În multe nopți mi-am jurat că aveam să-l uit pe Julián, că aveam să-mi dedic restul vieții ca să-l fac fericit pe acel sărman și să-i Înapoiez măcar cîteva firimituri din ce-mi oferise el. Fusesem amanta lui Julián două săptămîni, Însă urma să fiu nevasta lui Miquel pentru tot restul vieții mele. Dacă, Într-o bună zi, aceste pagini vor ajunge În mîinile tale și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pentru amîndoi. Cei doi prieteni s-au privit În lumina vîscoasă a cafenelei, captivați de vraja timpului. Ultima oară cînd se văzuseră la față aveau jumătate din anii pe care Îi aveau acum. Se despărțiseră copii, iar acum viața Îi Înapoia unuia din ei un fugar, iar celuilalt un muribund. Amîndoi se Întrebau dacă de vină fuseseră cărțile de joc pe care viața le servise sau felul În care ei le jucaseră. Niciodată nu ți-am mulțumit pentru tot ce ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Miquel. Ușa s-a deschis și m-am pomenit față În față cu privirea Întunecată a lui Julián Carax. Dumnezeu să mă ierte, Însă În clipa aceea am simțit că revin la viață și-am mulțumit cerului că mi-l Înapoia pe Julián În locul lui Miquel. Ne-am contopit Într-o Îmbrățișare ce nu se mai sfîrșea, Însă cînd i-am căutat buzele, Julián s-a retras și a coborît privirea. Am Închis ușa și, luîndu-l de mînă, l-am condus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
amintește de mine Însumi. — Lasă-l În pace, Julián. E doar un copil. Singura lui crimă a fost că te admiră pe tine. Asta nu-i o crimă, e o naivitate. Dar o să-i treacă. Poate că atunci are să-mi Înapoieze cartea. CÎnd va Înceta să mă admire și va Începe să mă Înțeleagă. Cu un minut Înainte de final, Julián s-a ridicat și s-a Îndepărtat, la adăpostul umbrelor. Luni de zile ne-am văzut mereu așa, pe Întuneric, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
știut de Îndată cine o scrisese și n-am fost surprins cînd, Întorcîndu-mă la prima pagină, am găsit, scrisă cu caligrafia albastră a acelui stilou pe care Îl adorasem atîta În copilărie, următoarea dedicație: Prietenului meu Daniel, care mi-a Înapoiat glasul și stiloul. Și lui Beatriz, care ne-a Înapoiat amîndurora viața. Un bărbat Încă tînăr, cu cîteva fire albe În păr, pășește pe străzile unei Barcelone prinse sub ceruri de cenușă și sub un soare de abur care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
surprins cînd, Întorcîndu-mă la prima pagină, am găsit, scrisă cu caligrafia albastră a acelui stilou pe care Îl adorasem atîta În copilărie, următoarea dedicație: Prietenului meu Daniel, care mi-a Înapoiat glasul și stiloul. Și lui Beatriz, care ne-a Înapoiat amîndurora viața. Un bărbat Încă tînăr, cu cîteva fire albe În păr, pășește pe străzile unei Barcelone prinse sub ceruri de cenușă și sub un soare de abur care se revarsă peste Rambla de Santa Mónica asemenea unei ghirlande de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
femei măritate, Florina, care seamănă foarte bine cu Zița și al cărei soț rivalizează în candoare cu Jupân Dumitrache: „Scrisoarea asta nu este nici către nevasta mea, nici către mine, este către Angel. Vezi când se întoarce să i-o înapoiezi. Angel nu șade aici” (începutul scrisorii era: „Angelul meu!...”). Limbajul cuplului Zița și Rică este anticipat de cel al cuplului Neta și Gulică din comedia lui Al. Depărățeanu, Don Gulică sau pantofii miraculoși. Modalitatea de a caracteriza personajele prin nume
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
de seamă că acel animal hidos avea o înfățișare întru totul asemenea oamenilor. Este adevărat că obrazul îi era teșit și lătăreț, nasul turtit, buzele groase și gura mare, dar trăsăturile acestea se întâlnesc în mod obișnuit la toate popoarele înapoiate (...).” Swift crede că o societate utopică pozitivă ar fi posibilă, cu condiția ca ea să fie guvernată de o rasă cu adevărat rațională - și nu oamenii sunt aceștia. Rațiunea este valoarea fundamentală a utopiei lui Swift. Satira ia naștere acolo
Interferenţe ale urâtului cu alte categorii estetice. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_942]