1,625 matches
-
răspundă. Și acum când îl întreb cum îl cheamă îmi spune același lucru: „Nu sunt nebun. Eu nu sunt nebun”. Parcă nu mai cunoaște alte cuvinte. I-am spus sorei să mărească doza de hipnotice. Trebuie să-i zdrobesc această încăpățânare. Nu vrea. Anume îmi spune „eu nu sunt nebun” ca să mă înnebunească pe mine. Da, trebuie să zdrobesc voința acestui catâr nebun. Cu hipnotice îl voi face să-mi spună cum îl cheamă. 17 decembrie Roșcovanul nu mai vorbește deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a Înțeles că nu va fi posibil, l-a provocat, preconizând că se va da bătut, dar și mai mult, ca să-i dea un spectacol de fatuitate. Oh, Îl cunoștea bine, bătrânul conte, știa că la oamenii din părțile acelea Încăpățânarea și simțul ridicolului Înving până și teama. L-a obligat să ridice sfidător tonul și să zică „nu“ În mod definitiv. Iar ceilalți, din aceeași temere, au preferat să-l ucidă. Pierdeau harta - le rămâneau secole Întregi s-o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
celula condamnaților la moarte vrea să moară și nu poate. Am plâns toată noaptea. A doua zi de dimineață eram complet zdrobit. Credința mea în Dumnezeu s-a spulberat odată cu condamnarea mea. Trecând prin atâtea momente de greu refuzam cu încăpățânare să cred în Dumnezeu. O dată am ridicat pumnul spre cer și l-am sfidat deschis. Altă dată pe terenul de fotbal al penitenciarului am strigat către tunetele și fulgerele care ne-au stricat partida: „Dumnezeule nu cred în tine. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
limbi de mai largă sau mai restrînsă circulație, precursor al tuturor „revoluțiilor” artistice ulterioare... Dubla personalitate - diurnă și nocturnă, de grefier „burghez” la Curtea de Casație și artist meloman diletant -, solitudinea excentrică, oarecum ascetică, aerul cvasimistic de inocență conservată cu încăpățînare, dincolo de pragul maturității, enigmele biografiei, sinuciderea la o vîrstă tînără ș.a.m.d. îi vor asigura lui Urmuz o aură postumă în care tot mai mulți emuli nonconformiști își vor proiecta reprezentările mitizante, impregnate de aerul „anilor nebuni”. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tine. Ce zici, Takamori? Gaston și-a pus stângaci mâinile pe genunchi. Takamori și Tomoe nu-l mai văzuseră în dispoziția aceea. De obicei dădea repede din cap în semn de încuviințare, dar în seara aceea și-l ținea, cu încăpățânare, nemișcat. Takamori s-a lăsat până la urmă păgubaș. Nu e nimic de făcut. Tomoe, trebuie să-l lăsăm să facă ce crede el de cuviință... Dar, Gas, te rog, întoarce-te când poftești. Poți conta pe noi cât stai în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nu mai spun că nu cei care îndură frica sunt marea problemă, ci cei care produc frica. Nu există înfricoșați fără o cauză. Asta se uită . În schimb, se discută continuu despre abjurarea mea De parcă ea reprezintă rușinea. Eu și încăpățînarea mea de a trăi. Nu cei care m-au adus în situația să mă tem. E drept asta, spune-mi? ― Dar ești de acord, Galilei, că participăm la teroare prin frica de teroare? Inchizitorii au vrut să ne stăpânească sufletele
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
să ardă rugul și să se termine odată." "De ce nu renunță inchizitorii?" am întrebat eu, iritat de atâta grabă. "Ei spun că misiunea lor e să omoare, a ta să mori și a grâului să dea pâine, iar tu, prin încăpățînarea ta, strici ordinea lucrurilor." "Rugul nu e în ordinea lucrurilor. Și nu mă rog să mor." " Atunci blesteamă, Galilei Poate totuși se întîmplă ceva." Și se uitau la mine fără să mai zică nimic, așteptând să mor. ― Ai coșmaruri din ce în ce mai
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ce mai, câtă trufie zăcea în el! Atunci mi-am înfipt privirea în cea a Gundepergăi, și ea m-a citit; tânăra fiică a Teodolindei, condamnata folosită din plictiseală de către soț preț de câteva nopți, și-a rostit sentința cu încăpățânarea unei femei bătrâne: - Nimeni nu scoate un cuvânt despre asta. La moartea lui Arioald ducii se vor înfrunta, vor urzi intrigi, și, în cele din urmă, văzând că fiecare este o piedică pentru celălalt în calea tronului, vor veni la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
prefăcut a fugi, navigau de zor spre Siponto, important oraș din golful de sub Gargano. Oricât de mult, încurajat și de oștenii săi de frunte, l-am rugat să aștepte întoarcerea lui Rodoald și a lui Grimoald, Aio a dorit cu încăpățânare să-și adune restul armatei și să plece imediat la Siponto. În starea în care se afla, era ca și cum ai merge la moarte de bunăvoie, cu atât mai mult cu cât armata era alcătuită în mare parte din mercenari samniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am ajuns la locul unde se lasă în urmă via Traiana pentru a o lua spre Lucera, am încercat din nou, în numele regelui, să-l opresc pe Aio. N-a vrut să-mi dea ascultare, ba chiar a poruncit, cu încăpățânarea idiotului, să ne îndreptăm imediat spre Siponto. Singurul lucru cu care a fost de acord: să rămân la Lucera și să aștept acolo cu o mână de soldați. Venind pe drumul care ajunge la Lucera dinspre nordul ținutului Gargano, Rodoald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
se simțeau bine. Și pentru prima dată de când se născuseră nu avea nimic de făcut. Nu avusese niciodată o clipă doar pentru ea. De ani de zile trăia numai pentru ei. Acum Însă, era singură. Și poate, chiar dacă negase cu Încăpățânare lucrul acesta și Îl plătise apoi cu vârf și Îndesat, poate că Antonio avea dreptate. Ea nu era făcută să rămână singură. Știa să trăiască doar pentru alții. Voia să-i facă fericiți. Cu ea sau prin intermediul ei. Era asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să mai spun ceva, am încuviințat numai din cap, cu toate că știam că mai degrabă ar fi trebuit să dau din cap că nu, dar totuși am încuviințat, și atunci Romulus a spus că bine, dar să țin minte că din cauza încăpățânării mele, nu numai eu o să dau de bucluc, ci și toți ceilalți de pe strada noastră, dar dacă rezist până când îi zice el lui frate-su să înceteze, atunci o să-mi spună unde-i mingea, iar dacă nu, nici atunci nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
amenințătoare. Loïc o Întrerupsese cu un rîs scurt care aducea mai degrabă a lătrat. - Și parcă văd cum ai să pretinzi că pescărușul din văl era semn rău. - Gildas credea acest lucru și a murit din pricina asta, replică ea, cu Încăpățînare. Și dacă Într-adevăr nenorocirea și-a ales ca țintă familia noastră? În două cuvinte, ea Îi povestise ce se petrecuse pe șantier. - În cazul ăsta, Încearcă să faci ce sugerează Ryan ca să Îndepărtezi ghinionul: șterge-o de aici! Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o vor cunoaște niciodată. Alungă acel gînd, dar păstră un pic de bucurie de pe urma lui. - Ai face măcar o dată În viață ceva pentru copilul tău? - Crezi că ți-aș putea refuza ceva? Semeni atît de mult cu mama ta: aceeași Încăpățînare, aceeași frumusețe. - Dacă Îți cer să-mi spui Întreg adevărul, mi-l vei spune? - Da. Ți-l datorez. Vino. O luă sus pe pasarelă, locul acela pe care-l Îndrăgea atît de mult, la răspîntia Între cer, pămînt și mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
judecătorul Hugh Morris În colanți de balet, și a fost Înconjurat imediat de mai mulți avocați, care l-au scos afară În șuturi. — Jemima, ascultă-mă. Cu un efort uriaș, mă uit În ochii ei albaștri, care mă fixează cu Încăpățînare. Nu poți să-l lași să mai afle absolut nimic. Pur și simplu, nu poți. — E OK, spune ofuscată. Am vorbit deja cu el. M-a obligat Lissy. Așa că o să lase baltă subiectul, definitiv. — De unde ești așa de sigură ? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
voi fi gata pentru prima mișcare. Dacă mi se spune ceva de mare importanță, fiți convinși că am să Înțeleg pe deplin acel ceva, dar voi refuza să mi‑l Însușesc, să‑l asimilez. Și asta nu dintr‑o banală Încăpățânare. Există puțini oameni cu care poți discuta asemenea lucruri. Foarte rău. Cum suntem atât de des chemați să ne dăm cu părerea, În mod firesc demonetizăm aceste păreri printr‑un constant uz sau abuz. Și apoi, desigur, nu mai vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
lase împinsă cu toată puterea de care e nevoie pentru a pune în mișcare întreaga hărăbaie, cu toate zecile de suflete întrupate din ea, pe scaune și în picioare, pentru a o face să înainteze către țel. Totul rezistă cu încăpățânare și totuși degeaba, pentru că totul trebuie să se miște și se mișcă, și cu toate că nimeni, absolut nimeni n-are nici un chef, iată că ziua vine, vine și autobuzul roșu, deși nici el nu vrea să vină, nici călătorii la uzinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
sau ce dracu mai vrea ăsta să-i dăm acu’. N-avea, nu scrie. Nici p-afară, nici pă dinăuntru. Se întinse peste birou, ca și cum ar fi vrut să-l privească mai îndeaproape pe părinte. Să cerceteze de unde-i venea încăpățânarea asta. Șopti amenințător: - Așa că el e Nisip, mortul care vă trebuie. Luați-l și plecați, că se face acuși seară. Îngheață și tămâia, rebegește și degeră lumea acolo, la cimitir, bea de supărare și așteptare, se pilește și se pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
aici... Înăuntru, Sonia încerca să alunge pisica neagră care îi dădea târcoale și începuse să miaune. Femeia se ridicase în capul oaselor și arunca neputincioasă în animal cu mănunchiuri de paie. Pisica se ferea, sărea în lături și voia cu încăpățânare să se apropie. — Ajută-mă, nu știu ce vrea, parcă a înnebunit... Umbra mea a acoperit pisica. S-a întors, m-a văzut și a coborât urechile pe cap, furioasă. A făcut un salt pe pieptul Soniei, a zgâriat-o sau nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
posibilități și lumea se făcea mai mică. Atunci puteai să tragi un concurs sau orice altceva, de obicei un cântecel - dar nu era cazul să-ți faci probleme, pentru că, orice ai fi făcut, amintirile ți se lipeau de cap cu încăpățânare, nu le puteai evita, și erau tari, ascuțite, primejdioase ca alcoolul. Erau și verzi, de culoarea mușchiului și a dealurilor păscute de oi răzlețe, păzite de năluci fără vârstă și câini agresivi. Foloseau orice loc disponibil din creier. Se încolăceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
îi spunea, m-ai înecat în aburi și în apă, am avut răbdare și am suportat, dar acum m-am întors, convinge-te. Elena nu era deranjată atât de miros, cu care se obișnuise de ani de zile, ci de încăpățânarea cu care revenea mereu. Dar viața e frumoasă și furnizează nenumărate prilejuri de-a uita ce-i rău și de-a valoriza ce-i bun. Aici intervin Prietenii, care ne înveselesc, ne poartă de grijă și sunt foarte atenți ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
întrebe dacă puteam trece pe la aula bisericească după-amiază ca să discutăm niște idei noi și interesante ale lui Sally. Am fost de acord, fără tragere de inimă, având în vedere că rămăsesem în urmă cu mobilele, în principal din cauza propriei mele încăpățânări; totul începuse cu un desen simplu, care devenise din ce în ce mai elaborat pe măsură ce încercam efectele pe care le schițasem după modelul copacilor din cimitir. Înainte, stilul meu se bazase pe meteoriți, comete, planete nedescoperite, înfășurate cu sârmă și atârnate pe ici-colo cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
vrut să chemăm poliția, zise Hugo. ¯Nu neapărat, obiectai eu. Poate că nu vrea să-i lase să-i strice povestea. Poate că ea vrea să ne convingă pe noi. Știam că Hugo nu asta voia să audă, dar, cu încăpățânarea mea, tot am spus-o. Din păcate pentru mine, Helen profită imediat de situație. — Cred că e foarte adevărat, zise ea. În plus, de unde știm noi că a pățit ceva cu adevărat? Se prea poate să fi inventat totul - telefonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
visează sau, mai curând, că are un coșmar. Era aproape imposibil ca Amanda Hardwick să aștepte un copil în exact același loc și în exact aceeași perioadă de timp. Deci, ce s-a întâmplat? a întrebat Jake în timp ce autobuzul, cu încăpățânarea lui caracteristică, refuza să vină. Alice a gemut. — Ea a fost tipa implicată în procesul ăla de calomnie. În urma căruia am renunțat la postul de la Intercorp. În lumina portocaliu-sulfuroasă răspândită de stâlpul de pe stradă, Jake a căscat larg ochii dându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
o voce pe care Hugo a recunoscut-o. Lui Hugo i s-a întors stomacul pe dos. Era imposibil. Doar ăștia aleseseră să nască acasă, nu? Și-atunci ce mama naibii căuta el aici? Hugo a continuat să fixeze cu încăpățânare fundul paharului de cristal în care i se servise whisky-ul. —Suc de morcovi? a repetat barmanul surprins. Nu crid, tomnule. Păi, atunci apă? Era limpede că mușteriul era pus pe harță. Evident, apă trecută prin filtru reciclabil. —Crid că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]