2,741 matches
-
nevoie, pentru că în copilărie am stat și eu între brazdele de fân abia cost, apoi la umbra căpițelor clădite din fânul proaspăt adunat, sub dogoarea soarelui...Acum nu s-a întâmplat altceva decât să-mi amintesc de acele zile... Am încetinit pasul și până la urmă ne-am aciuat la umbra unui stog mai retras...De undeva se aude zvon de muzică...Întorc capul către bătrân. El îmi face semn că zvonul vine de la Curtea domnească...Asta m-a făcut să-mi
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
a ridicat într-un cot și m-a privit multă vreme fără să clipească. După care a zâmbit: un zâmbet larg, superb, aproape îngeresc. —Rachel, păpușico, cred că te iubesc. 7tc "7" —Gata, uite, acolo e clinica Cloisters! Tata a încetinit îceea ce era destul de greu de vreme ce tot drumul, din Dublin până acolo, condusese cu douăzeci de mile pe oră, spre disperarea lui Helen) și a arătat înspre o vale. Eu și Helen ne-am aplecat capetele pe fereastră ca să vedem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
unul din scenariile mele preferate. 42tc "42" în seara în care Luke a plecat ca o furtună din bucătăria mea - da, deși făcuse totul cu o stăpânire de sine ireproșabilă, plecase ca o furtună - povestea noastră de dragoste și-a încetinit cursul, de fapt, a ajuns într-un punct mort. Timp de două săptămâni, iubirea noastră n-a făcut nimic altceva decât să trândăvească pe la colțul străzilor, așteptând ziua de salariu, fluierând cu jumătate de gură fetele care se întorceau acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
simțeam că fiecare părticică din mine se sufocă de-atâta fericire. Simțeam că plămânii abia mai reușeau să inhaleze aerul, inima abia îmi mai bătea, iar sângele mi se târa cu senzualitate prin vene. Aveam impresia că ritmurile mi se încetiniseră, că sentimentele mele pentru Luke aveau asupra mea efectul unui drog. Toate senzațiile erau amplificate la maximum. Nervii îmi erau întinși, expuși în bătaia vântului. Sistemul nervos central se transformase într-un soi de centru Georges Pompidou. Fiecare gură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
începea cu replica „Nu vrei să urci să bem o cafea?“. Și așa mai departe. Am mărit pasul și eram pe punctul să dau buzna în bloc și s-o iau la goană, în sus, pe scări, când Luke a încetinit. După care s-a oprit de tot din mers. M-a tras din calea trecătorilor și m-a sărutat pe obraz. Eu muream de nerăbdare să-i pun mâna pe penis, dar fusese o întâlnire atât de plăcută, de respectuoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Ce avea să însemne ieșirea lui la pensie pentru viitorul meu la P și P? Aveam să-mi păstrez slujba sau, cel puțin, așa fusesem asigurată imediat, dar era limpede că lipsa unui aliat puternic, precum Jackson, avea să-mi încetinească traiectoria. Ceea ce nu era un gând îmbucurător, mai ales dacă luam în considerare că-mi trebuiseră cinci ani ca să urc scara editorială și să ajung editor asociat - un ritm pe care compania îl considera ca fiind rapid. Mi-am aprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
să nu fii prins când comiți adulter. Ei, aia e o carte pe care șapte din zece oameni căsătoriți vor vrea s-o citească. Lulu pricepe. Pur și simplu, pricepe. Iar instinctele astea nu pot fi învățate, Claire. Mașina a încetinit la un semafor pe roșu, iar Vivian l-a tras pe șofer de gulerul cămășii, smucindu-i capul pe spate. — Ți-am spus că n-ar fi trebuit s-o luăm pe Lexington! Învață să-ți faci nenorocita asta de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Următoarea oprire: Vera Wang! a declarat Lucille. Să mergem, doamnelor! — Chiar mi-a plăcut prima rochie pe care am văzut-o, am zis eu, prinzând-o pe Lucille de brațul ca de păsărică, în intenția de a o face să încetinească pasul o clipă. La Angel Sanchez... era așa de catifelată și de eterică. și ție ți-a plăcut - așa-i, Lucille? Aia e rochia pe care o vreau. Mama a clătinat din cap. Arăta splendid pe tine, Claire. Lucille ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
în sertarul biroului lui Randall. Era peste drum de mine, îmbrăcată cu un pulover subțire și o fustiță drăguță de vară, care-i punea în evidență picioarele cu mușchi frumos definiți. Fata era fenomenal de frumoasă. Când un taximetrist a încetinit ca să-i permită să traverseze, ea i-a făcut cu mâna, cu o recunoștință sinceră. Femeia asta avea ceva care m-a făcut, involuntar, s-o plac. A traversat strada către mine și s-a îndreptat către La Goulue. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
mână afurisită! exclamă sergentul. O să forăm în dreapta și să sperăm c-avem noroc. Numai să n-o tăiem pe javra aia în două. Forară în dreapta și la trei metri și ceva ajunseră la stratul de rocă dură. — Asta o să ne încetinească munca cine știe cât, zise Barney. Cine s-ar fi gândit că un țicnit o să-și îndese muierea în fundația unui colegiu de studii postliceale, unde mai și lucrează? zise sergentul. — îți îngheață sângele-n vine, nu alta, zise și Barney. între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
o cafea veritabilă, în vremea noastră, e o adevărată provocare, crede-mă. Aproape un atentat la armonia socială. Un kilogram de cafea costă la negru salariul pe o lună, gândește-te. Celălalt nu răspunse. Fereastra se întunecă, cobora seara. Mișcările încetiniseră, vocea se estompa. — Nu, e târziu, și-așa adorm greu. Hai să vorbim mai bine despre slujbă. Păi, ce să vorbim, înțeleg că nu mă poți ajuta. Nu mai ești ziaristul oficial de altădată, care să pună umărul lângă umărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
personal, ca om, cred că s-a greșit. — Știți, doamnă, am venit de fapt să... Tresărise, iritată, flatată, la neașteptatul cuvânt „doamnă“, cu care nu era obișnuită, dar care o stimulă să se așeze mai relaxat în scaun și să încetinească monologul. Da, vă spun sincer, părerea mea este că s-a greșit. Nu trebuiau reduși anii de pregătire generală. Sunt greutăți, înțeleg, situația economică, bineînțeles. Dar, chiar dacă se reduce școlarizarea, nu trebuiau reduși anii de pregătire generală. Înseamnă, practic, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cu gura căscată. Repeta, zăpăcită, cuvintele pe care le auzea. Parcă pregăteau o piesă de teatru sau o expediție în junglă, printre marțieni. „Instructajul trebuie să respecte minime reguli de comunicare. Să li se vorbească, ca și cum ar auzi, fără a încetini sau accelera debitul, la o distanță de 0,5-1,5 m, poziția vorbitorului să fie luminată. Gura vorbitorului să fie mai jos decât ochiul receptorului. Niciodată cu țigara în gură sau mestecând o bomboană. Vorbitorul nu are voie să poarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
trufia plăcerii în care strălucești? Plinul acestei uitări, în care hohotește, satisfăcută, târfa lacomă, Moartea? Elixirul uitării, tu, picioarele tale fosforescente și buzele și sânii și sexul tău cosmic și privirea aceasta mare, ingenuă, primordială... Tu, dulcissima, târfa planetară.“ Gândurile încetiniseră viteza, captivul se chircise, epuizat. Chilia se tot lumina, parcă. Lumina sporea lent, o vibrație bolnavă, dar gândurile slăbeau, diluate, împrăștiate. Emilia se afla la un birou. Coatele sprijinite de lemnul lucios, părul tânăr, fluturând. Obrazul prelung, de neuitat, ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Nu? Ce s-a întâmplat între timp? — Am scos Oldsmobilul să fac o tură cu el. Ca să fiu sigur că totul e normal. Da’ nu era. — Nu? — Am accelerat până la o sută, o sută douăzeci, pe urmă am încercat să încetinesc. Greu când n-ai frâne. Puteam să dau colțu’. — Frânele... — Da, frânele. Am adus mașina la garaj și le-am desfăcut. Plăcuțele erau subțiate rău, domn’ Glass, pe ducă. — Și ce înseamnă asta? Înseamnă că, dacă n-ați fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de care nu îți pasă în vizită, nu? Mai ales când stau în celălalt capăt al lumii. Nu. Cu toate astea, nu-mi vine să cred ce repede evoluează lucrurile între noi. E aproape înfricoșător. Și totuși nu vreau să încetinesc. S-ar putea să fie dragoste adevărată, așa că de ce să nu mă las purtată de val? —Ai putea să-ți scrii scenariul în camera mea liberă, continuă el. Am un birou mare, foarte drăguț și un computer acolo unde stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
multe din actrițele cu care lucrez nu beau. Nu știu de ce. Poate le e frică să nu se îngrașe sau nu le place să-și piardă controlul. Femeile sunt altfel în State. Nu-și dau drumul. Femei înțelepte, comentez. Adam încetinește mașina, apoi oprește. —Ascultă, zice întorcându-se spre mine. Nu trebuie să te învinovățești pentru aseară. Eu cred că ai fost fantastică. —Chiar așa? Hai să o luăm de la capăt mai târziu. —Păi... — Fără scuze. Hei, părinții mei sunt plecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
pe un ton oarecum plictisit. Ci copilotul. Lydia, poți să mă scuzi un minut? Doar asigură-te că pasagerii stau la locurile lor până când se stinge avertismentul cu „Puneți-vă centura de siguranță“, bine? Mă ridic clătinându-mă în timp ce avionul încetinește. Apoi mă încui în toaletă. Și iau o pungă pentru rău de avion. Capitolul 18tc "Capitolul 18" —Vrei să mergem în aeroport să luăm niște vin? întreabă Mike pe un ton plăcut. Stau în mijlocul carlingăi, prefăcându-mă că-mi iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
brusc sensul. Nu ai timp să gândești. Mintea nu poate... În jurul meu zboară bagaje, se varsă băuturi, una dintre Însoțitoarele de zbor a căzut de pe scaun, Încearcă disperată să se prindă de un scaun... O, Doamne. O, Doamne. OK, acum Încetinește. E... e mai bine. Fuck. Pur și simplu... nu pot să... nu pot... Mă uit la american și Îl văd că se ține și el de scaun, la fel de tare ca și mine. Mi-e rău. Cred că-mi vine rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
merge mai repede. Și mai repede. Nu pot face asta. Sunt roșie la față. Am un junghi în piept. Gâfâi nebunește și mă apuc disperată de barele laterale ale aparatului. Nu pot să fug atât de repede. Trebuie să mai încetinesc un pic. Izbesc febril cadranul, dar banda continuă să se învârtă și, brusc, se înalță și mai tare. O, nu! Te rog, nu! Pe cadranul din fața mea pâlpâie „Timp rămas: 38.00“. Încă 38 de minute? Mă uit în dreapta mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
mi mișc picioarele cât pot de repede. Brusc, privește în direcția mea și expresia i se schimbă. — Domnișoară! Vă simțiți bine? Apasă repede pe butoanele aparatului său, care se oprește subit, sare jos și se năpustește asupra aparatului meu. Banda încetinește, apoi se oprește brusc și eu mă prăbușesc pe una din barele laterale, trăgând aer în piept adânc. — Beți niște apă, zice bărbatul, dându‑mi un pahar. — M‑mersi, zic și cobor de pe bandă clătinându‑mă. Îmi simt plămânii gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
să par interesată. Dar, cum mergem noi așa de‑a lungul străzii, capul mi se răsucește de la stânga la dreapta, ca și cum aș urmări un meci de tenis. Christian Dior, Hermès, Chanel... Strada asta e incredibilă. Dacă am putea doar să încetinim un pic și să ne uităm mai bine la ea... dar Cristoph mărșăluiește înainte ca un conducător de drumeție și toți cei din grup îl urmează fericiți, fără să arunce măcar o privire la priveliștile uluitoare din jur. N‑au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
să‑mi anunț sosirea cu surle și trâmbițe. Ies din liftul de la etajul cinci și, spre surpriza mea, la recepție nu e nimeni. Ce straniu. Aștept câteva secunde, apoi trec de birou și pornesc pe holul principal. Pașii mi se încetinesc și mă încrunt. Ceva nu e în regulă aici. Se întâmplă ceva. E prea liniște. Locul e practic mort. Când mă uit la imensa încăpere cu birouri, nu văd decât scaune goale. Nu mai sună nici un telefon, nu mai trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
drept în fața unui biciclist. — Scuze, zic cu glas răgușit în clipa în care biciclistul virează ocolindu‑mă și‑mi face semnul victoriei. O, Doamne, e complet ridicol. Trebuie să‑mi vin în fire. Acum pe bune, unde naiba mă aflu? Încetinesc pasul, uitându‑mă spre ușile clădirilor de birouri, pentru a vedea cum se numește strada. Și tocmai vreau să întreb un agent de circulație, când văd o tăbliță. King Street. O clipă, rămân uitându‑mă la ea alb, întrebându‑mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
pe jos prin întuneric. Suntem trei. Un prieten al lui Yu Qiwei merge la o oarecare distanță în spatele nostru. Asta va fi ceremonia noastră, zice el, o unire în spirit. Zâmbesc, neliniștită dar plină de entuziasm. Îi mulțumesc pentru călăuzire. Încetinim pasul pentru a-i permite prietenului să ne ajungă din urmă. Yu Qiwei mă dă apoi în grija prietenului - un agent secret comunist. Vorbește cu prietenul din nou despre siguranță, îi dă instrucțiuni să o ia pe aleea din spatele fabricii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]