1,026 matches
-
iubit, iubești sau, cel puțin, te poți transpune în starea sufletească a unui îndrăgostit. Dacă ai făcut asta, vei ști, vei recunoaște, vei simți și vei sesiza faptul că munca te poate elibera, în momentul concentrării, de apăsarea care‑ți încleștează inima tânără. Dacă ești aproape de cel iubit, te copleșește un sentiment de liniște profundă, pentru ca în clipa imediat următoare să fie înlocuit de o neliniște puternică, atât de puternică, încât mâinile ți se albesc și încep să tremure ușor. Exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
fapt era doar contemplativ, urmărea evoluția la bară a unei siluete familiare, o știa de pe plajă, de anul trecut, de pe când căuta locuri În care să-și amenajeze clubul. Sorbea un pahar de whisky, mesteca Încet cuburile de gheață, Își Încleșta fălcile, aveau să-l doară a doua zi, așa pățeam de fiecare dată când prizam. Eram pe cale să-i solicit Vivianei vreo nefăcută, când l-am văzut pe Adelin intrând În bar. S-a dus direct spre Leac, s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
și se pierdea din nou, adormea, el o veghea, la pândă, ca un iepure mare și urât. Strânse pumnii, să nu cedeze. Lunecă, ușor, în moliciunea fotoliului. Trupul se lățea, curgea. N-ar trebui să renunțe, n-ar trebui, își încleșta picioarele. Nu-l mai auzea de mult, poate nici nu mai vorbea. Nu-l va mai asculta, își va astupa urechile. Fiind atât de întuneric, el nu va simți. Totuși, n-ar trebui să se predea somnului sau să leșine
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
mare, cât mai avea până la fereastră, prăbușindu-se, cu ambele mâini în față, să se prindă, la timp, de marginea de lemn. Răsuflă adânc, cu umerii căzuți și privirea în jos. Încercă, apoi, să-și îndrepte spatele. Mâna stângă se încleștă de pervaz, dreapta lunecă în dunga de lemn a ferestrei, până la umăr. Atinse, pipăind prelung, metalul rece. Strânse degetele în jurul zăvorului, să-l rotească. Nu izbuti. Se înălță în vârful picioarelor, ridicase și cealaltă mână, apucase cu ambele zăvorul, răsucindu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Îmi zise ea, Întorcându-se spre mine. - Oi fi eu mut, dar doresc să-l văd pe Vindecătorul neamului tău. Unde sunt oamenii voștri? Femeia privi În sus, mirată, dar Își veni repede În fire și, Înțelegând ce doream, Își Încleștă dinții. - I-ai văzut pe toți... oamenii noștri. Ei, sau mai bine zis, ele, v-au salvat din ghearele Umbrei. Cât despre Vindecătorul neamului meu, ei bine, se află chiar acum În fața ta. Tu cine ești de știi așa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
vântului semne nemaiîntâlnite și, cu asta Începea povestea mea pentru cea mai mare luptă de sânge care se dăduse vreodată. Simțeam deja cum sângele Începe să ne alerge În vine. Picioarele vroiau s-o ia din loc, mâinile ni se Încleștau pe sulițe, bâte, topoare și arcuri, inimile ne zgâlțâiau din creștet până În tălpi, iar ochii Începeau să vadă tot parcă, până și cel mai mărunt fir de iarbă clătinat de vânt Între sute și mii de alte fire pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se bomba cuprins de aceeași Încremenire de nepătruns. Nici o mișcare nu arăta că Încă mai respiră: zăcea acolo cioplit parcă În piatră, o ușoară roșeață ștearsă, bolnăvicioasă Îi ardea Încă pe fața mare și butucănoasă, iar mîinile și le ținea Încleștate pe lîngă trup. Pălăria veche Îi căzuse lăsîndu-i capul descoperit. Capul acesta chel, Încadrat de ambele părți de cîteva fire de păr, adăuga parcă o ultimă nuanță de noblețe și forță trăsăturilor puternice și brutale ale bărbatului, ceea ce era oarecum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu emoția puternică a uimirii și recunoașterii desăvîrșite, cu acea veridicitate de vis a necunoscutului și familiarului pe care o au visurile și plăsmuirile. Ce să fie asta? Ce să fie bucuria aceasta sălbatică și pătimașă și durerea care ne Încleștează inimile? Ce sînt aceste amintiri pe care nu le putem formula, această recunoaștere imediată pentru care nu găsim cuvîntul potrivit? Nu știm. Nu avem mijloacele de a o exprima, nu avem dovada clară care să ne-o confirme, iar mîndria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
a șasea. Poate că acum începe să gângurească: ma-ma! ta-ta! O pală de vânt mă dezechilibrează serios. Curtea școlii răsună: oooo! ăsta o mierlește la sigur! Mă răsucesc și fac un salt până la geamul secretariatului. Mâna mi se încleștează de pervaz. Picioarele mi se bălăngăne în aer, apoi reușesc să le aduc înapoi pe cornișă. Curtea urlă: bravo, spidermanee! Pe coridor lumea e extaziată. Primesc un semn de admirație: țoc-țoc! pe ambii obraji, de la profesoara de informatică, stăpâna viselor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de război. Dunga subțire de păr din mijlocul frunții i se zbârlise amenințător, buzele înroșite, tumefiate păreau că murmură un cântec de bătălie. Sabina se aruncă peste Leo și-și înfipse unghiile în pieptul lui. Ars de durere, acesta se încleștă de sânii ei, care se legănau furioși de la stânga la dreapta. În prima fază a învălmășelii, Siegfried profită de un moment de neatenție și străpunse buzele Pepitei. Înăuntru găsi cald, beznă și o umezeală care-l făcu să alunece și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
numai cu violența cuvintelor, ci și cu fapte barbare, doborârea sfintelor altare. În acest moment trist și dureros al despărțirii, gândul nostru ne poartă înapoi și, ca la lumina unui fulger, vedem toată drama acestui camarad, toată drama unui neam încleștat în lupta cu cea mai feroce apariție a tuturor veacurilor, comunismul, dușman al omului și al lui Dumnezeu, la care Gheorghe Mântulescu răspunde: prezent. De tânăr, la douăzeci de ani, elev al Școlii de Aviație Marele Voievod de Alba Iulia
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
mâini iar ei... au luat-o încetișor dezlegați de jurăminte, îmbrățișați, împletind aripi eclectice, pândind și aspirând la prinderea reginei peștilor... rândunica de mare; noi, muritorii avem ocazia o singură dată în viață să-i cercetăm privirea aprinsă și dinții încleștați a moarte! La cherhana, lipovenii îi așteptau să-și arate marfa ascunsă de ochii binevoitori ai șefilor; amețiți în aroma aspră a viitoarelor prăzi le căzuse ca nadă-n plus victimele: peștii solzoși, argintii de un colorit indescifrabil aruncând iridescențe
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
se auzeau gemetele, apoi bătu și intră direct. Mortimer Winshaw - a cărui față palidă și schimonosită o zărise la fereastra dormitorului lui când sosise în ziua precedentă - ședea în capul oaselor în pat, ținând strâns cu mâinile păturile, cu dinții încleștai de durere. Deschise ochii când intră Phoebe și își trase așternutul până la bărbie, ca și cum decența îl îndemna să-și ascundă pijamaua pătată cu ou. Cine ești? spuse el. — Mă cheamă Phoebe, răspunse ea. Sunt o prietenă a fiului dumneavoastră. Mortimer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cele mai pure. Provincia are voluptatea maculării, a nivelării tuturor indivizilor având drept reper mediocritatea liderilor. Este vorba tot de un „genius loci”, cum ar zice Domnul R., dar unul negativ. Nu-l vezi, dar îl simți peste tot cum încleștează aripile celor care vor să zboare. Cu inteligența ei, pe care Profesorul i-a remarcat-o de la prima întâlnire, Teodora a simțit și acest gen de amenințare. A găsit și mijlocul de a-i diminua efectele, păstrând, în același timp
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
și țeava autometelor lor s-au sprijinit cu nădejde în coastele patrulei. În același timp, buzele lor au șoptit: „Dacă mișcați, sunteți morți!” Soldații din patrulă nici n-au apucat să întoarcă capul, fiindcă mâini ca niște menghine le-au încleștat ceafa. Îndată sergentul cu ai lui a dezarmat patrula, fără nici o împotrivire... Un strigăt de pitpalac a anunțat grupul locotenentului că situația este sub control. În scurtă vreme, se aflau cu toții împreună. Sergentul a apreciat: Domn’ locotenent, avem o recoltă
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
coborî de pe cal, afundându-se în zăpadă până la pulpe. Ascultă. Un strigăt îndepărtat, înăbușit imediat, sfâșie preț de o clipă liniștea care acum se lăsase din nou peste peisajul scăldat în lumină. Un alt strigăt. Din nou liniște. Valerius își încleștă fălcile, cuprins de teamă. Făcu câțiva pași, uitându-se în jur. După alți câțiva pași, privi tulburat peisajul din fața sa. O râpă mărginită de copaci, pe ai cărei pereți se zăreau petice de zăpadă, iar în fundul ei - un torent cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
are ochi decât pentru Orpheus. Nici mâine nu pot să lupt cu tine! — Valorezi mulți bani, îl provocă Valerius. Poate că de asta împăratul nu vrea să te omor. Se feri de pumnul lui Skorpius, apoi, rapid, sări și-și încleștă degetele în jurul gâtului rețiarului. Skorpius se clătină. Flamma se năpusti asupra lui Valerius, care, cu o lovitură de picior, îl făcu să se rostogolească sub masă. — Proculus îți dă putere să învingi mereu, cu vrăjile lui, zise Skorpius cu glas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în fugă și se înfipseră în vârfurile ascuțite ale castrapila, contorsionându-se în aer. Mulțimea sări în picioare, exultând. — Mă înșel eu, sau asistăm la o catastrofă? șopti Flavius Sabinus la urechea lui Vitellius, care privea lupta încremenit, cu mâinile încleștate pe balustrada pulvinar-ului. Flamma și ai lui ajunseseră în vârful colinei. Flamma se năpusti asupra tracului și, cu o lovitură năprasnică în coif, îl făcu să se prăbușească. Întorcându-se ca o furie, înfipse spada în pântecele unui adversar, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Valerius se aruncă în apă, continuând să-l tragă de păr pe Flamma, care se scufundă din cauza armurii grele și dădu zadarnic din mâini pentru a ieși la suprafață; începu să înghită apă. Valerius ieși pe malul celălalt, cu mâna încleștată în părul lui Flamma, care, aproape leșinat, se zbătea fără vlagă, tușind, trăgându-și suflarea și scuipând apă. Valerius ajunse sub pulvinar și se uită spre Vitellius. Întâlni o clipă privirea lui Listarius, care stătea în picioare lângă împărat. Deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ales, știe că Flavius Valens, legatul lui, a fost ucis la Urbinum, în închisoare? Allius Cerpicus și Vinicius Crulpus se priviră, muți. Primul părea că spune: „Știam, dar nu m-ați crezut“. Vinicius Crulpus își plecă repede privirea și își încleștă nervos degetele pe brațele încrucișate. — Soldații i-au tăiat capul lui Valens nu dintr-o cruzime inutilă, continuă Antonius. Nici unul dintre soldații voștri n-ar fi crezut că e mort, dacă nu i-ar fi văzut capul înfipt în par
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
care zăcea în nisip. — Ridică-te. Glasul său era calm, dar suna ca o poruncă. Mulțimea amuți. O pală de vânt rece ridică un nor de praf, flutură pânza purpurie și se îndreptă spre pulvinar, unde Vitellius stătea cu mâinile încleștate pe balustradă, privind pierdut spre arenă. Un spectator începu să aplaude ritmat. În curând, toți, chiar și cei de pe treptele de sus, aplaudau, îndemnându-i pe cei doi să lupte după regulile lor, de la egal la egal. Skorpius se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
speranțe, poate cu înfrigurare, căutând cheia ascunsă sub pământ. Cred că au găsit-o, poarta s-a deschis, spre intrare în alt vis. Năluca celor ce au fost pe pământ, fața s-a destins, ochii au rămas deschiși, s-au încleștat liniștile vechi, cântecul a murit în urechi, un zbor de sânziene s-a amestecat printre gene. Aștept în lumea aceasta vie o Știință a morții să se scrie!* * * * Dialog cu savanții care vorbesc despre moarte, ca despre viață A muri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
decît un sfînt ar fi un Înger. Or, după cît se știe, Îngerii nu au simț pedagogic, fiindcă zboară. Practic, religia ar putea fi predată numai de Corneliu Vadim Tudor, dl. Const. Anin aducînd În acest sens argumente cu mîna Încleștată pe cuvînt În România Mare, unde afirmă că bardul este „un om trimis de Dumnezeu”. Foarte adevărat. Cu o precizare, totuși. Datorită diferenței de altitudine dintre Dumnezeu și noi, El nu trimite făpturi providențiale din lateral, ci le aruncă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
maximum ca și turația motorului, testat În manieră formula 1 de un Johann atît de lipsit de griji, Încît o bună bucată de drum am mers pe cîmp. Sus, În camera noastră, ne-am Închinat. Am adormit tîrziu, cu mîna Încleștată pe coapsa picturală a soției mele: dădea din picioare. Și din nou Bruxelles. Catedrala Saint Michel, În curs de restaurare. L’Hotel de Ville. Palatul Regal, cu o aripă deschisă vizitatorilor, unde stă expusă o fabuloasă colecție de porțelanuri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
se dăruise toată miracolului unei atingeri bărbătești de timpul ei, fiind încă fecioară. Am înțeles mai târziu că voluptatea aceasta adâncită în carne, când era încă numai îndrăgostită, o crucifica. A avut atunci curajul să mă întrebe, cu un braț încleștat pe speteaza jețului și cu mâna cealaltă mîngîindu-mi părul. ― Nu e păcat? I-am răspuns, ca de obicei, cu o consolare stupidă, câteva fraze fără nici un conținut și am continuat să mă pierd în descoperirea treptată a trupului ei. Când
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]