995 matches
-
În ochii săi, dar se feriră să spună ceva. — Du-mă la Molsheim, Îi spuse el cu voce joasă pădurarului. Porniră În tăcere. Era după miezul nopții și umbrele pădurii păreau și mai amenințătoare. Hildebrand Își mușca mustața cu mâna Încleștată pe mânerul sabiei. Privirea lui nu prevestea nimic bun. Tocmai Începuse să suduie cu voce joasă, când tânărul prinț se Întoarse spre oameni. Am cerut liniște. Suntem o armată de umbre răzbunătoare și așa vom rămâne până ce ne vom Împlini
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să-i scape... Care sunt cei doi ticăloși? — E și Eglord aici. Mi-aș da sufletul la schimb dacă aș putea să-l sugrum cu mâinile mele! Simeon văzu cum se Întunecă dintr-odată chipul necunos cutului și cum Își Încleștează pumnii uriași. Gândul că ar putea să-i simtă și el În jurul gâtului Îi dădu fiori. — Eu sunt Johannes, supusul credincios al ducelui Conrad. Mi-a poruncit să mă strecor În cetate ca să vă găsesc pe amândoi, În timp ce ei o
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
se îngrijea de ele cu drag, cu pasiune și seriozitate. Tata, într-un acces de slăbiciune, își dăduse drumul întregii sale suferințe și acum plângea cu sughițuri și gemete venite din zonele cele mai adânci ale ființei sale. Cu mâinile încleștate pe stinghia scării fixe ce ducea spre pod, își rezemase capul de marginea ei, pe când trupul lui mare și frumos era străbătut de convulsii incontrolabile. Umerii i se zgâlțâiau, iar omoplații se mișcau parcă ar fi fost acționați de un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
își amintește fiecare detaliu, de parcă ar fi filmat totul, secvență cu secvență. Era un ger năprasnic, iar trenul oprise în mijlocul unui câmp după ce nici bine nu plecase de la Huși, unde familia se adăpostise de război. El și Pițu aveau degetele încleștate de frig și tremurau din toate încheieturile, oricât de mult ar fi încercat să-i încălzească maică-sa, acoperindu-i cu tot felul de pături, de haine, suflând slăbită cu aer cald pe cefele lor și frecându-i întruna pe
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
rearanjat mobila și a lăsat astea. Am arătat spre urmele de pași cenușii și am realizat că dădeam aiurea din gură și că eram ud leoarcă de sudoare. - Bret, vreau să-mi dai pistolul. Am coborât privirea. Mâna mea era încleștată pe mânerul pistolului calibru 38. Am inspirat și m-am uitat la palma celeilalte mâini. Mica înțepătură părea să se fi vindecat deja de la sine. Foarte calmă, mi-a luat arma și a început din nou să vorbească, cu o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Sarah s-a sfârșit la fel de brusc cum începuse atunci când Terby a piuit și și-a rotit capul spre mine, de parcă n-ar fi vrut ca această conversație să continue. Știam că Sarah activase cumva păpușa, dar a trebuit să-mi încleștez pumnii pentru a mă abține să scot un urlet și să plec de-acolo, pentru că păpușa părea atât de interesată să ne asculte. Sarah zâmbi abătută și duse ciocul grotesc al păpușii (ciocul care forfeca flori în miez de noapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
ușor de detectat. Mai jos se vedea un gard viu, îngrădind jumătate din porțiunea nordică a casei, pe care l-am cercetat din priviri până când am remarcat pisica. Stătea lungită într-o rână, spinarea arcuită, dinții ei mici și galbeni încleștați într-un rânjet hieratic, intestinele vărsate pe pământ, năclăite cu nisip. Ochii îi erau strâns închiși din cauza, credeam eu, durerii. Dar când scriitorul m-a forțat să privesc mai de aproape, am realizat că ceva i le scobise. Pământul era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
dar n-am reușit. Pentru că și eu m-am simțit mizerabil în casa aia. Am inspirat din nou. I-am făcut pe toți de-acolo să se simtă mizerabil. Nu mai trebuie să te-ascunzi. I-am văzut falca fragedă încleștându-se și descleștându-se, în timp ce privea prin parbriz. - Vreau să-mi spui ce se-ntâmplă. M-am întors pe scaun în așa fel încât să stau cu fața la el. Aveam brațele încrucișate. - Despre ce? întrebă el, alarmat. - Despre băieții dispăruți. N-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
M-am repezit prin baie în camera lui. În clipa dinainte de a o lua din pat am vânturat sabia de lumină de jur împrejur. Sarah se trăsese spre tăblia patului când arătarea încercase să se tragă în patul ei. Își încleștase gura într-unul din stâlpii de susținere ai patului și îl zgâlțâia, răgind. - Ce se-ntâmplă? strigă Robby, din baie. Am urlat scârbit și am ridicat-o pe Sarah din pat. Când o duceam pe Sarah spre baie, arătarea a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
cu mine căutam cea mai facilă ieșire din impas? Dar apoi totul a luat sfârșit. S-au semnat hârtiile. Am fost primul care a ieșit din cabinet. În momentul în care am apăsat pe butonul liftului a trebuit să-mi încleștez falca, să nu izbucnesc în plâns. Ca să mă liniștesc mi-am pipăit în mantaua de ploaie pistolul pe care acum îl aveam permanent asupra mea. Pe Fifth Avenue abia dacă am putut ridica brațul să opresc un taxi care să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
a făcut printr-o acțiune lentă necontenită a ființei inteligente reprezentată prin creer asupra animalului prezentat prin organele inferioare. Transformarea e încă în curs. "Irezoluția activă" a lui Hamlet (Wilhelm Meister) Tragicul e conflictul moral insolubil. Lupta disperată a conștiinței încleștată între datorii contradictorii. Eroul e un Sisif care urcă necontenit pe culme stânca ce se rostogolește iarăși, după aceea, în prăpastie. Onoarea, formă nouă a sentimentului de conservare intim asupra instinctului moral al individului. În vremea crizei religioase din Franța
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
surpat! Fața lui Spuma laptelui Ochii lui Mura câmpului Părul lui Pana corbului Așa l-am văzut Și l-am cunoscut. Calul lui Murguleț harap C-o stea albă-n cap. Frâul murgului Țeasta smeului, Doi șerpi încordați De gură-ncleștați Așa l-am văzut Și l-am cunoscut Pe Din Constandin Când l-am aruncat La malul surpat. Oh, Dunăre, Dunăre Dunăre, Drum fără pulbere Și fără făgaș, Inima-mi secași, Inima-mi secași! vede tont = vede tot Așa cum spui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Valahii, împrăștiind focul prin oraș, intră înlăuntru; focul pus le oferea amândurora, prin noaptea cea oarbă, atâta lumină, încât să se lupte foarte bine. Are loc mare măcel, mai întâi la poartă, apoi pe căi și pe la răscruci; lupta se încleștează cu asemenea avânt, de amândouă părțile, încât părea că nimic nu se (putea) înfăptui mai aprig. Dinadins, două coloane în pătrat țintesc spre gazda regelui, pe amândouă căile, dau buzna peste veteranii rânduiți acolo, (iar) aici are loc bătălia cea
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
este de fapt orchestrată de spiritele tutelare, căci ființele salvate „nu constituie nimic altceva decât niște animalestrăbuni, animale ce nu pot fi mâncate tocmai datorită faptului că sunt strămoși totemici”. Corbul apare în basm ca ajutor ex machina pentru eroul încleștat în lupta cu zmeul și stinge flacăra care reprezintă forța monstruoasă. Asimilat tenebrelor și contextului mortuar, corbul anulează infernalul prin propria substanță, întoarsă spre puterea regeneratoare a apei. Mistuirea se sfârșește în germinație, germenii creației se dezvoltă în cenușa rămasă
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
a cărei umbră ne bîntuia deja mințile, se hotăra să ne facă o vizită neanunțată pe la miezul nopții. Abia se crăpa de ziuă cînd m-a trezit zgomotul unor gheare zgîriind ușa. LÎngă mine, Alberto amuțise, Îngrozit. MÎna mi se Încleștase pe revolver. Doi ochi mă fixau dintre siluetele copacilor. Cu o mișcare de felină, ochii s-au aruncat În față, iar masa neagră a corpului a prins formă dincoace de ușă. A intervenit instinctul pur; frîiele minții cedaseră. Impulsul meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
dar a fost asemenea unui fulger care a luminat tot restul discuției noastre, tot restul zilei... Vedenie Astăzi l-am simțit pe Dumnezeu. A venit ca o boare de lumină și mi-a învăluit sufletul... Iar gura mi s-a încleștat a plâns, în timp ce inima îmi cânta de bucurie... A stat o clipă, iar apoi - s-a dus... Pe Dumnezeu îl port totdeauna în mine. Pentru că Dumnezeu sunt eu. Fără să știu. Astăzi însă - l-am simțit aievea! și am avut
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
dincolo se găsea Iugoslavia, țara de tranzit în direcția Vest. Se zăreau sate, pomii își mișcau domol frunzele parcă făcându-ți semn să vii. În tren, nici unul nu îndrăznea să-l mai privească în față pe celălalt, pielea obrajilor se încleșta ireal, lucind ca și cum ar fi fost ceruită sau înghețată. Visarea punea stăpânire pe toți, îi frământa întrebarea bine știută: trebuie să fug - dar cum o fac? Aproape că le puteai pipăi gândul, era atât de limpede ce le trecea prin
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
singur, în centrul curții, se mișcau de-a lungul clădirii, se opreau în dreptul câte unei ferestre, ascultându-l pe șoferul care le putea fi la fel de bine și ghid. Așa cum eram poziționat față de ei, ținându-mă bine pe picioare, mi-am încleștat maxilarele și mi-am înghițit limba, le-aș fi strigat să cădem, aici, în genunchi în fața Natașei Rostova, în fața lui Lev Nicolaevici - să aducă toate tancurile din Praga aici, să coboare din tancuri și să cadă aici în genunchi, ca
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
animal abstract, indiferent și inexplicabil ; mască mortuară a timpului dispărut și totodată fantoma lui tatuată de nisipuri. N-ar trebui totuși să mă mir. Din deșert nu putea ieși un sfinx care să pună Întrebări, ci numai unul cu fălcile Încleștate Într-un surîs metafizic. Probabil de aceea nici nu poate fi imitat. Sfincșii copiați În Europa sînt niște lei decorativi, fără mister, placizi și sterpi, degenerați parcă prin grădini zoologice. Cel desenat pe vasele antice grecești pentru ars mirodenii pare
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
dezamăgi. De câte ori avea prilejul, bărbatul îi arunca priviri sfidătoare, considerând-o mediocră, aducându-i injurii, transformând-o în victimă. De fiecare dată era tratată ca un preș de șters picioarele. Ah, cât de greu îi era! Suporta toate acestea. Își încleșta pumnii, sufla din greu, vocea îi devenea inegală, limba i se lipea de cerul gurii nemaifiind în stare să lege două vorbe față de cineva. Durerea din piept nu-i dădea pace. O simțea arzând ca un foc. Fața îi era
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Ast-noapte m-am culcat tîrziu. Tîrziu, după ce am băut cu Livia o sticlă de băutură primită de ea. De ce am băut?! De dragul de-a mă simți bine?! Sînt un prost! Acum am un cap de-o tonă și ochii încleștați de somn, nici măcar nu-i pot întredeschide să văd ceasul de pe masa de lîngă fereastră. Mihai, zău că mă supăr! E-aproape și-un sfert... Livia a ajuns lîngă pat și trage plapuma de pe mine: simt răcoarea ușii întredeschise lunecînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
magnolie, peste care surîsul ei, trist, trece ca un vînt rece. Privirile, golite de orice lumină, îi lunecă în jos, peste mocheta maronie, în căutarea unui punct de sprijin. Mîinile, lipsite de vlagă, stau pe lîngă corp, îndoite, cu degetele încleștate în cuvertura așternută pe pat. Abia acum, privind-o atent, observ că e îmbrăcată într-o bluză bleu, care îi lasă pieptul să se arcuiască frumos femeile blonde au cei mai frumoși sîni! -, mijlocul, rotund, e strîns de bluza coborîtă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
e înăbușit de sărut, degetele ei mi s-au înfipt în umeri, să mă depărteze, în vreme ce picioarele ei, rămase la marginea patului, se lovesc disperate de mochetă. O strîng cu putere în brațe, aducîndu-i trupul sub trupul meu. Degetele ei, încleștate în umerii mei, încearcă zadarnic să mă depărteze. Apoi mîna stîngă, mai liberă, îmi lasă umărul, se ridică și mă lovește de cîteva ori peste cap. Degetele i se înfig în părul meu, la ceafă, trăgînd cu putere. De usturimea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mea, gustîndu-se reciproc... încet... tot mai încet... Și iarăși aștept... Urmează un gest scurt, ca un țipăt: trupul Cristinei se zbate sub trupul meu, îmi simt picioarele strînse cu o putere de nebănuit între coapsele sale, degetele ei s-au încleștat în părul meu la ceafă și-mi apasă cu disperare capul, în timp ce buzele noastre se contopesc într-un sărut lung, sfîșietor, cum n-am mai trăit un altul decît în noaptea aceea, în gangul de pe Calea Victoriei, la contrafort, cînd am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
doamna Cristina, aprinzîndu-și țigara. Nu știam că ești și sentimental... Credeți că vă prinde cinismul? Se ridică de pe pat, își trece palmele peste fustă, aranjîndu-și-o, își aranjează și bluza, oprindu-și un timp palmele pe mijloc, acolo unde a fost încleștat brațul meu, apoi merge la oglindă și-și trece de cîteva ori palmele peste buclele blonde, după care, cu un calm desăvîrșit, se întoarce spre mine, rămînînd sprijinită de marginea mesei. Vezi, Mihai, începe să rîdă doamna Cristina, mi-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]