8,189 matches
-
tacla pe băncile de la stradă ale negustorimii. Tăcerea lui era luată drept încuviințare. Iar dacă adjutantul Popianu confirma ceva, acel fapt rămînea ca un fapt ce trebuie să intre în ordinea normală a așezării. Așa încît nimeni nu se mai îndoia că ploaia nu trecea niciodată prin fața prințului, rămînînd întotdeauna la cîțiva pași în spatele său, că la Vila Katerina se instalaseră becuri fără urmă de cabluri ori de "motor" și becurile se aprindeau în clipa în care Pangratty pășea într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Și n-are de unde să știe Italo Balbo că pentru mine nu există nimic formal cînd e vorba de zburat. O să fie ca între două fiare adevărate. O să ne arătăm colții și o să ne împărțim cerul!" Nici nu se mai îndoia că dorința sa ar putea fi nerealizabilă. De fapt, nici nu se putea altfel, tot ce-și dorise pînă atunci, realizase. Urmarea era logică. De aceea nici măcar nu s-a gîndit la acest lucru, pentru că un lucru gîndit de prințul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mult cu Mihai Mihail, numai că spre deosebire de acesta, Coriolan Popa avea bani, avea clienți, avea datornici, totul în văzul lumii. Orice mișcare a sa apărea de îndată în pagina întîi, cel mult a treia a ziarelor și nimeni nu se îndoia de utilitatea ei. Cînd se pomenea numele său oricine știa că este vorba de milioane, dacă nu chiar de miliarde, și totul în aur. Aur adevărat, nu hîrtii. Mihai Mihail se mulțumea întotdeauna cu hîrtii. Coriolan Popa nu. Între puținii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
urmă lucrurile vor fi așa cum credea el, apa se desparte de uscat și binele de rău, iar asta se întîmpla acolo, în biroul lui Mihail, unde se iau hotărîrile importante. De buna-credință și de cinstea lui Mihai Mihail nu se îndoia. Era singurul lucru de care nu se îndoia și această convingere îl ajuta să treacă prin cele mai murdare ape fără să se mînjească. Cel puțin așa i se părea lui. Cel puțin așa credea el, că pînă în acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se desparte de uscat și binele de rău, iar asta se întîmpla acolo, în biroul lui Mihail, unde se iau hotărîrile importante. De buna-credință și de cinstea lui Mihai Mihail nu se îndoia. Era singurul lucru de care nu se îndoia și această convingere îl ajuta să treacă prin cele mai murdare ape fără să se mînjească. Cel puțin așa i se părea lui. Cel puțin așa credea el, că pînă în acea zi și în acea clipă a rămas la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în acea zi și în acea clipă a rămas la fel de drept și de curat, de cinstit și de credincios convingerii sale ca și la început. Pînă în acea zi și pînă în acea clipă nu avusese nici un motiv să se îndoiască de acest lucru, își spusese o singură dată cîtă vreme e Mihail în fruntea Serviciului n-are de ce să mă doară capul. Și nu l-a durut niciodată de atunci. "Dar asta e o poveste de demult, excelență. Implozie, explozie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu-și dă seama ce se clocește acolo. Ești dumneata deștept, dar nu ești genial ca să fii chiar singurul care pricepe! Aici e buba, domnule Bîlbîie, de ce nimeni nu pricepe, de ce nimeni nu vrea să priceapă?!" Leonard Bîlbîie nu se îndoia nici cît negru sub unghie că Mihail are dreptate și că dreptatea acestuia se baza pe fapte, pe informații serioase, verificate. De aceea se miră și el sincer de singularitatea observațiilor sale. Doar nu fusese singurul "om cu treburi" în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se găseau împreună, pe aceeași listă. Iar lista se afla în dosarul pe care Georgescu scrisese cu litere mari, de mîini de desenator tehnic, "Vulturul alb strict secret". Bîlbîie făcuse o copie la repezeală, dar exactă, de asta nu se îndoia, verificase de mai multe ori acuratețea lucrărilor lui. Scria Leonard Bîlbîie: "Domnule Mihail, am onoare a vă raporta lista obiectivelor care au fost cercetate și pentru care s-a întocmit documentarea spre a fi predată domnului s-lent Georgescu. Lista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
primul-ministru, nu va fi prea tîrziu, pînă atunci va mai primi cîteva informații de la Leonard Bîlbîie, informații care chiar dacă nu ar fi importante ar putea deveni convingătoare. Pînă la urmă totul se afla în mîna lui Leonard Bîlbîie. Nu se îndoia că era cel mai bun om pe care îl avea pentru această afacere. Era de fapt misiunea vieții lui, pentru această acțiune, își putea permite să creadă, îl și reținuse în Serviciu. Dacă n-ar fi fost Bîlbîie, pe altcineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
spune: "Excelență, evenimentele de care ați pomenit îmi sînt parțial cunoscute. Așa cum ne este în general cunoscută viața altor oameni, nu propria noastră existență. Înclin să cred că aveți dreptate în a susține că viitorul este inevitabil. În schimb mă îndoiesc profund că putem ști cu certitudine ce conține acel viitor, care sînt faptele sale și mai ales că am putea face ceva ca să le întâmpinăm într-un fel sau altul. Viitorul este o necunoscută la fel de mare ca trecutul nostru!" Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
primit la școala de ofițeri. Cenușiu-vînăt la față, ochi mici, negri, ascunși de sprîncene stufoase și gene dese, ca niște perdele, încît nu poți decît cu mare greutate să-i prinzi privirea, spătos, herculean de-a dreptul, cu brațele mereu îndoite din cauza mușchilor care stau să-i plesnească haina ori cămașa, îndesat, picioare scurte, butucănoase, încît nu poate să meargă decît cu pași repezi și mici, ca un automat. Ați văzut, cred, automatele de pe la bîlciuri, la tragerea la țintă, întărește ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
disprețuiau tot ce e desfătare, purtau straie ponosite, se hrăneau cumpătat, iar când sorbeau vinul, ridicau potirul cu ambele mâini. Tare se mai Înfierbântau când cineva Îi Încontra ori le nesocotea Învățătura, și vai de acela care s‑ar fi Îndoit de viața veșnică sau grădina raiului. Atunci, cu vorbe Însuflețite și amenințătoare, Îi Înfățișau caznele ispășirii veșnice. „Să vă fi ferit zeii“, avea să consemneze un păgân, „de limba lor ascuțită și de blestemele lor“. Tare se mai pricepeau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
sineliul blând al cerului câțiva nori alburii, ce n‑aduceau nici a miei, nici a cireadă, albă cireadă cerească păscând, ci doar a fuioare de lână albă plutind pe mareea azurie a bolții cerului, atât cât ochiul să nu se Îndoiască de albastrul cerului, atât cât sufletul să nu aibă năluciri. Ci aceea era cu siguranță lumina zilei lui Dumnezeu, căci aceea fusese cu siguranță lumina senină a cerului ori poate mântuirea lui; dar dacă o fi tot vis? Străluminarea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
teamă ori de ardoare. „Oh, fiți binecuvântați!“ Deodată, cum stătea nemișcat În car, văzu o barbă roșiatică și niște ochi albaștri ai unui tânăr care se aplecă deasupra lui de‑a curmezișul, deci cu chipul răsturnat peste fața sa, care, Îndoit peste el, Îi lua tot soarele. „Oh, fii binecuvântat!“ Oare lui, lui Dionisie, Îi vorbea, ori visul sau nălucirea Îi mai jucau o farsă? Privind neîncrezător În ochii tânărului observă cum ochii aceia temători, oarecum rușinați, Îi căutau privirea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de principii Înalte, un joc al destinului, fluctuații ale istoriei, precum hachițele zeilor din Olimp - dintr‑odată va fi clar ca lumina zilei: un pământean trăgea toate sforile. Dovada era nu numai că Antichrist exista (ceea ce nimeni nici nu se Îndoise), dar că Necuratul Își avea complicii săi pământeni. Mitropolitul rușilor de pretutindeni, căruia parcă Îi căcuze voalul de pe ochi, vedea aievea legiunile lui Antichrist cucerind Sfânta Rusie, de aceea va ordona ca În toate cele trei sute șaizeci și opt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
gura mediumului, grăia Însuși diavolul. Prințul N.D. Jevahov (care va ajunge la Novi Sad prin Istanbul, aflând sub cerul Frușkăi Gora un ținut aidoma celui din copilăria sa, unde șesul urcă lin panta colinei, ca un talaz verde) nu se Îndoise o clipă În argumentele Conspirației, ca fiind „creația hulitorului, scrisă sub dictatul Necuratului, căruia i se arătase felul În care puteau fi distruse statele creștine și modul În care putea fi stăpânită Întreaga lume“. În privința prințului Jevahov, mă Întreb dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
din ghearele vrăjmașilor lui Christos“. Un oarecare Papus, care avusese prilejul să‑i fie În preajmă, Îi va face portretul Într‑o manieră care amintește, poate din pricina folosirii majusculelor, de prozodia simboliștilor: „Dacă Îl veți Întâlni vreodată În Viață, mă Îndoiesc că‑l veți suspecta de ceva, Întrucât nimic din Ținuta sa nu‑i trădează menirea tenebroasă. Corpolent, dinamic, totdeauna cu un surâs pe buze, cu barba În formă de potcoavă, cu ochi vii, aducea mai degrabă cu tipul juisorului decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
cu mâini clorotice care, din superbe mantouri de blană, scoteau pistoale deloc feminine. Un astfel de tip bărbos, cu ochi incandescenți, care, după o noapte de veghe, fumând pe Întuneric, va denunța În iarna lui 1879 un atentat, Întrucât „se Îndoia de oportunitatea punerii unei bombe sub biserica parohială“. Racikovski - care va destăinui că doar În urmă cu două nopți În culcușul său Înnoptase unul dintre atentatorii generalului Draintelle - va ajunge În mâinile Secției a treia de poliție țaristă. De la acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Întipări În memorie, criminalul să fie descoperit. Această Întâmplare va fi pomenită În volumul al doilea al memoriilor sale și de domnul Garron, inspector de poliție pensionar, de a cărui obiectivitate și lipsă de imaginație nu ne Încumetăm să ne Îndoim. (I. Castelan, Spiritismul, p. 154.) „Povestea cu maestrul și discipolul“ va fi pentru prima oară publicată Într‑un număr estival din mensualul literar Književna reć a anului 1976, În care este vorba despre ceva absolut previzibil psihologic și anume despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
se va întoarce navă. Dacă se va mai întoarce vreodată... Amó Tetuanúi clatină din cap, neîncrezător. O să fie o traversare foarte dificilă, pentru care Consiliul va trebui să-i aleagă doar pe cei mai buni. Cel mult treizeci, si mă-ndoiesc că vor primi printre ei pe un ucenic de marinar. Clatină încă o dată din cap. Să nu-ți faci iluzii, fiule. Nu cred că vei reuși. Ai putea sa m-ajuți? —Tu ce vrei, să-mi amărască maică-ta toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
De azi încolo nimeni în afară de voi n-o să mă mai atingă, iar atunci când o să vă-ntoarceți o sa ma mărit cu cel care inca va mai dori să se-nsoare cu mine. Și dacă încă vom mai dori toți trei? Mă-ndoiesc, căci la cât de lungă va fi călătoria aceea, când o să vă-ntoarceți, eu o să fiu o grasă oribilă, dar dacă totuși veți dori cu toții, o să găsim atunci cea mai bună soluție. Cât timp ai s-aștepți? Dacă am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
buzele tuturor: — Cât timp o putea trăi un om jupuit? Habar n-am, recunoscu ea, cu un glas în care se putea citi repulsia. Dar oricât ar fi, va suferi cât n-a suferit nimeni până acuma. Ofta adânc. Mă-ndoiesc că o navă care se naște sub auspiciul groazei ar putea avea un destin fericit. Îl mângâie cu tandrețe. Mă tem pentru tine. —Doar pentru mine? — Mă tem pentru toți, răspunse cu sinceritate. Pe vasul ăla vor călători trei oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cu ele la bord. Vreo treizeci de oameni și vreo douăzeci și cinci de animale, conviețuind în mai puțin de trei sute de metri patrati, ridicau destule probleme, de aceea voiau să facă tot posibilul pentru a evita altele, prostești. Nimeni nu se îndoia că Miti Matái va ști să-și impună autoritatea asupra celor aflați sub comanda sa, insă Navigatorul-Căpitan era primul care recunoștea că un echipaj mâncat de păduchi devenea neliniștit, rebel și imposibil de stăpânit. Spre seară veni clipă îmbarcării, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
-ntâmplă să-ți ceară așa ceva. Este un obicei oribil, care se practică tot mai rar. Dar face parte din obiceiurile lor, îi aminti. Dacă vor să facă din tine un personaj important, se așteaptă la sacrificii pe măsură, si mă-ndoiesc că ar exista ceva pentru care să merite să sacrifici viața unui copil. Bucură-te că părinții tăi n-au fost Arioi, căci altfel poate că nu te-ai fi aflat acum aici. Asta e foarte adevărat, recunoscu Vetéa Pitó
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mai de preț pe care îl aveau, din momentul când traversaseră strâmtoarea Teavanuí, astfel ca pe nimeni nu-l surprinse când Roonuí-Roonuí răspunse cu un calm absolut: — Ne-ai adus până aici și nici pentru o clipă nu ne-am îndoit de capacitatea ta de a conduce această navă. Zâmbi pentru prima oara în ultima vreme. Tot așa, nu punem la îndoială faptul că vei ști să iei deciziile cele mai potrivite în fiecare moment. Nu trebuie decât să ne spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]