10,960 matches
-
lor e că nu au cui să-și povestească visele. Ce e mai rău oare? Închise caietul. Restul pentru alte zile. III. Mică publicitate 1. Din oglinda rotundă Înrămată În lemn de cireș Îl privea un ins de a cărui Înfățișare nu fusese mulțumit niciodată. I-ar fi dorit o frunte mai Înaltă, sprâncene mai stufoase, ochi mai adânci și maxilarul inferior mai ferm. Doar nasul Îi era pe plac: nici cârn, nici prăbușit peste buza de sus, arcuit cu măsură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o improvizație, de o pauză sau un divertisment, după câțiva ani de trudă ca traducător la Geton. A renunțat la această slujbă, deși era bine plătit, pentru că nu-și mai putea auzi vocea. Când traducea i se părea că Împrumuta Înfățișarea și glasul Irinei Nistor care Îi legănase adolescența și studenția, asemenea unui vapor de cursă lungă. Dacă n-ar fi fost „rău de mare”, călătoria ar fi continuat, poate, și acum. Încearcă altceva, pentru o vreme, cel puțin, i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fascicule de lumină de o intensitate neobișnuită. Cum trebuie că aveau pe vremuri bolnavii de plămâni sau de malarie când Încă mai luptau cu boala, Înainte ca strălucirea ochilor să se stingă Într-un val de sânge. Bărbatul avea o Înfățișare foarte plăcută dar apariția sa nu prevestea nimic bun. Petru se ridică În picioare și o sărută pe Iolanda ca de obicei pe amândoi obrajii; Îmbujorați, catifelați, umezi, reci. 15. Bărbatul cu ochelari se oprise la un pas de ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
era să-i promită orgasm după orgasm, cu o generozitate de contabil: meticuloasă, exactă, Îndârjită, mută, fără pic de tandrețe sau pasiune: o primă, sau indemnizație de fidelitate. „Sărutul” lui Klimt Îl lăsa rece și nici nu visa femei cu Înfățișarea Adelei Bloch-Bauer sau a Margaretei Stonborough-Wittgenstein. Unul dintre desenele lui Szántó o apropiau Însă surprinzător de portretul lui Danae pictat de Marele Vienez, și acest lucru părea să aibă asupra lui un efect afrodiziac. Îl Întărâta precum o minge de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fular roșu, care Îi făcea semne amicale de drum bun. Grohăi și el ceva În semn de răspuns, apoi tâșni În sus ca o rachetă, ca o cometă ce se Întoarce În cer după ce zăbovise o vreme printre oameni sub Înfățișarea caraghioasă a unui porc din rasa Landrace. Lumina sa scoase toată lumea la geamuri și În balcoane. Mulți căzură În genunchi și Începură să se roage sau doar să-și facă cruce. 2. Flavius-Tiberius era mulțumit. Dusese lucrul până la capăt. Grațian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
că-l cumpăraserăm și că stătea pe masa cafenelei, alături de noile noastre cărți și de frappé-uri, mi-am dat seama că-mi plăcea. Era zgâriat și murdar și probabil că nu funcționa, dar îmi plăcea. Îmi spuneam că avea o înfățișare curajoasă. Să mergi netemător acolo unde nici un alt aparat foto n-a mai fost. Îmi amintea de Buzz Lightyear 1. — Poți să faci o încercare cu el, dacă vrei, mă invită Clio. După ce-l cumpăraserăm, merseserăm în portul Naxos să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cum îți scrie) și te-a confundat cu senzuala Marlène. Culege roadele strategiei ficționale atunci. Scrisul la persoana întîi are și dezavantajul că autorul e confundat cu personajul care narează. Fluturel chiar a vrut să știe: "Felicitări pentru noua ta înfățișare epică. Dă-mi cheia. Cine-i Șerban? Pe cine "închipuiaște" el?" "Pe Șerban Foarță", m-am amuzat să-i răspund. Geaba i-am vorbit de barthesianul effet du réel ("Bagă de seamă, Fluturel, Efect de real e titlul cărții".), de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
doamnei Rodica Cernăianu (aflat într-o vecinătate predestinată cu muzeul Tătărăscu și vis-à-vis de palatul ziarului "Curentul"), o etichetă haioasă de ulei ULVEX ("Intrați cu ULVEX în mileniul trei") și un vechi instantaneu. Încerc să mă apropii de propria-mi înfățișare. Cum falsifică fotografia n-o face nici o altă artă: e ca o oglindă spartă în care ce vezi nu ești tu. De obicei, Tano se arată interesat de ce fac, doar s-o găsi și un biscuit pe-acolo, prin sertar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
străbunic al său, muribund, și, odată cu ele, figura aceluia, pe care el o identifică și în propriul său chip din oglindă. Obsedat de numele străbunicului (pe care nu și-l poate aminti), acesta se materializează, fără a se rosti, sub înfățișarea unui vizitator necunoscut, ce îi pare totuși familiar, și cu care, până la urmă, se identifică în apele oglinzii. În Somnul meu și al Arinei, o gravidă, privindu-se în oglindă pe întuneric, fără a se vedea, deslușește în dreptul ei, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
un creion arlechin, ascuțit la ambele capete. Nu l-a mai zărit din anul în care a murit una dintre prietenele mamei, care venea în fiecare an cu noi la mare. De atunci îl caută mereu... Un tânăr cu o înfățișare plăcută mi-a atras în mod deosebit atenția. Fusese ani de zile îndrăgostit de o fotografie ce a aparținut unui prieten foarte apropiat, care a murit înghițit de un ghețar într-o partidă de schi. Era o fotografie alb-negru deosebită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
zi, toată rezervația vorbea că Vârcolacul a mușcat din nou din lună. În aceeași zi, plin de însuflețire și de amintirea zilelor lui de glorie, ne-a relatat cea mai frumoasă dintre poveștile lui. Povestea Vârcolacului Noapte de noapte luam înfățișarea mea de lup, zburam până la lună și mușcam din ea câte o bucățică, până devenea o unghie subțire. Atunci o lăsam o vreme să crească la loc, în timp ce oamenii se orientau după ciclurile lunii și recoltele lor erau bogate. Până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
să crească la loc, în timp ce oamenii se orientau după ciclurile lunii și recoltele lor erau bogate. Până într-una din zile... luna era plină și ținea în globul ei o fată de o rară frumusețe. Atunci urcam până la ea sub înfățișarea mea fioroasă și priveam la fata din lună până mă săturam, fără să mai îndrăznesc să mai mușc din ea, de teamă să n-o rănesc pe fată. Și colții mei deveneau tot mai lacomi și mai avizi de sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
arăta cele două emisfere sparte: una întoarsă către pământ și alta către cer. De-atunci nu am mai fost niciodată îndrăgostit, poate de asta am devenit în timp atât de urât. Chiar și ipostaza mea umană a început să capete înfățișare de lup înfricoșător și singuratic. Am aflat mult mai târziu că fata fusese ascunsă în lună de niște zâne binevoitoare ce o protejau de ființe la fel de ignobile ca mine. Și uite așa mi-am ratat șansa reabilitării prin iubire. Aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
dioscurii, ce se iubeau precum Narcis și Goldmund. S-au scăldat și apoi și-au întins trupurile atletice la soare spre a fi binecuvântate. Unul dintre ei mi-a surprins privirea de smarald printre răchite. Atunci am luat pe dată înfățișarea unei fete frumoase cu părul portocaliu ca soarele și m-am întins goală între ei. Am alergat toți trei pe malul râului, m-am îmbrățișat cu fiecare pe rând și gelozia creștea în ei pe măsura dragostei ce-i lega
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
goliciunea mea a făcut dragoste cu mine deasupra coșului cu raci. O aspidă nu are voie să cadă ea însăși în mrejele iubirii, cu alte cuvinte am căzut în propria mea plasă. M-am metamorfozat în brațele lui, reluându-mi înfățișarea de aspidă, căci nu mai puteam să-mi mențin forma umană și m-am strecurat subtil înapoi între răchite, la locul meu de pază. Pescarul, perplex, a povestit la toată lumea despre reveria lui și a cerut sfatul babelor asupra acestui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de fiecare dată cu mai multă pasiune. Apoi dispăream, reluându-mi forma mea șerpească înainte de-a fi prea târziu. Cu fiecare zi, petreceam tot mai multe ore împreună, de câteva ori era să mă pierd întârziind prea mult sub înfățișarea mea umană; trupul lui, însă, era, pe zi ce trece, tot mai vlăguit, mintea-i era rătăcită și slăbise îngrozitor. Pesemne dragostea mea îl istovea, mușcătura mea drăgăstoasă îi consuma suflul vital. Mă privea cu ochii lui tot mai mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ei continuă să rămână ceva nedefinit, departe, cu toate că este tot timpul în mintea mea, la fel cum te visezi în prezența unor persoane foarte apropiate ce poartă un chip ciudat, străin, dar tu știi bine cine se ascunde sub acea înfățișare. Eram foarte crispat, nelalocul meu, doream să se termine cât mai repede, nu știu dacă a fost bine sau a fost rău, nici nu are așa mare importanță, cred că nici măcar pentru ea. Ne-am despărțit ca doi străini, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
în general la serviciu. De fapt, se duce s-o întâlnească pe Philomena. Dar pe mine nu mă mai interesează acum. Acum sunt liberă. De nu m-ar sâcâi procesul ăsta. Țiitorul (mirat): Procesul? Dora: Cum? N-ai auzit? Am înfățișare la curte. Sunt acuzată de trigamie. Țiitorul: Glumești? Dora: Ba nu glumesc deloc. Țiitorul: De necrezut. Imbecilul, așa cum arată, cum și-a permis și mai ales cum are tupeul să apară așa într-o curte? Dora: Nu fi ridicol. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
Mereu veneam aici primăvara și schiam pe ghețar cu prietenul meu. Veneam an de an și mai vin chiar și acum, deși au trecut douăzeci de ani de atunci, doar că acum vin singur. Ghețarul și-a schimbat între timp înfățișarea, nu mai este la fel de înfricoșător și straniu cum mi s-a părut atunci, în ziua accidentului, și multă vreme după aceea. Cu vârsta, și-a lărgit coapsele de la baza vârfului, iar umerii ascuțiți de ghețar tânăr din trecătoarea stâncilor abisale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
oamenii sunt câteodată frumoși. A existat o ființă ce mi-a fost tare dragă. M-am iubit cu ea așa cum m-a învățat ea că se iubesc oamenii. Și mai cred că și ea avea ceva pentru mine, cu toată înfățișarea mea respingătoare și hâdă de maimuță antropomorfă. De altfel, din primul moment am îndrăgit-o, am simțit-o foarte aproape. Nu am mai simțit pentru nimeni așa ceva. Nu știu ce a însemnat pentru ea, dar eu am fost fericit în sensul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
diverse părți ale corpului, fără să iasă în evidență, dar contribuind la mișcarea browniană de colectiv, la crearea acelei atmosfere microscopice de materie dezlănțuită în mișcare. Și, în timp ce-l contemplam pe zeul meu întemnițat, se apropie un om cu o înfățișare neplăcută, ce purta o banderolă roșie pe braț, pe care e desenat un semn ciudat ca o zvastică și ținea în mână un fel de baston milițienesc. Îmi cere să-i desenez, arătând către nisipul proaspăt afânat și neînceput. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sau din puținele ei vizite cu nepoțelele la grădina zoologică. Era de mărimea unui șobolan, îmbrăcat în zale teutonice de un violet aprins ce se terminau într-o coada ascuțită și cornoasă, asemănătoare cu coada de Armadillo. De altfel, toată înfățișarea lui ar fi putut aduce cu acest specimen, cu excepția culorii deosebit de stridente și a feței teșite, aplatizate, cu nasul redus la două nări porcești, cu colțurile gurii ridicate ca ale pisicii din Cheshire, într-o perpetuă grimasă; avea ochii umani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
să-și poată desprinde ochii de la intrus. Când te-am văzut prima oară stăteai pe burtă într-un șanț și eu te-am întors cu fața în sus și atunci te uitai la mine cu aceiași ochi umani, înfricoșători, chiar dacă înfățișarea ți s-a schimbat între timp. Pe vremea aceea nu purtai coadă de Armadillo și nici culori atât de psihedelice. Până și zâmbetul tău este același cu cel de atunci. Bunica mi-a explicat că nu puteai fi decât un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
când nu poți fi iubit, doar atunci te afli fără protecție; boala devine o ipostază refulată a iubirii sau, mai precis, o metamorfoză a ei. Fie că e interzisă sau respinsă moralicește de propriul nostru eu, iubirea revine sub o înfățișare "schimbată și de nerecunoscut". Tăinuită din ce în ce mai mult, sub semnul rușinii, iubirea e împinsă în subconștient, de-acolo lovește cu furie, metamorfozându-se lent răul ascuns în boala cronică, "incurabilă", așa cum e adeseori calificată. Krokowski opune iubirii castitatea, rușinea, puritatea, teama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
tresărire; nemișcarea lor predispune la liniște, reflectare și introspecție. Dacă vei fi urmărind cu orele o țestoasă, vei realiza acel sentiment al transcenderii timpului. Dintotdeauna broasca țestoasă a însemnat longevitate și legătura dintre cer și pământ. De la naștere, pielea și înfățișarea lor este bătrânicioasă, ca și cum timpul n-ar avea nevoie să le altereze în plus, el își lasă însemnele într-un alfabet necunoscut, pe carapacea lor singurele mărturii ale vârstei. Având simțurile foarte puțin dezvoltate, trăiesc într-un soi de autism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]