1,086 matches
-
Întâlnirea mi-a stârnit emoții și imaginația îmi lucra febril în timp ce încercam să mă concentrez asupra partidei pe care o jucam. Întotdeauna m-am străduit din răsputeri să-l bat pe Strickland pentru că era un jucător care-și disprețuia adversarul înfrânt. Felul cum exulta în momentul victoriei îți făcea și mai greu de suportat înfrângerea. Pe de altă parte, dacă era el învins primea înfrângerea cu multă bonomie. Nu știa să câștige, în schimb se pricepea să piardă. Aceia care cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să căutăm să dobândim dragostea oamenilor simpli și ignoranți. Neștiința lor este mai bună decât cunoștințele noastre. Să fim tăcuți, mulțumiți în colțișorul nostru, blânzi, supuși și smeriți ca ei. Asta-i înțelepciunea vieții. Pentru mine era doar spiritul său înfrânt cel care se exprima astfel și m-am revoltat împotriva resemnării lui, dar nu i-am împărtășit acest gând. — De unde ți-a venit ideea de a te face pictor? l-am întrebat. A dat din umeri: — Întâmplarea a făcut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
m-ar fi salvat, știu eu? O dragoste coup de foudre, ca aceea dintre Romeo și Julieta. De ce n-a venit? De ce am fost sortită să am o singură dragoste și aceea atât de tragică? Plec mutilată de pe lumea asta, înfrîntă definitiv. Nu știu, dar unii oameni sânt sortiți să ispășească greu o greșeală. Eu sânt dintre aceia. Nu mă plîng! Dealtfel, nici nu mai am lacrimi. Odată, sânt mulți ani de-atunci, o țărancă octogenară mi-a spus: domnișoară frumoasă
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
nervoase, iar suflul părea a-i fi din ce în ce mai greoi. Totuși, nu se dădu bătut. El făcu o sforțare evidentă și, cu un glas și mai pătrunzător decât înainte, continuă cu mare aprindere, tunând: „Oare, în lumea animalelor, ce ajunge cel înfrânt, în urma luptei dintre doi masculi pentru o femelă, în ochii tuturor celorlalți? Ajunge doar o târâtoare, un melc, o moluscă antropomorfă, adică ceva ce nimeni nu-i dă nicio atenție! Dimpotrivă, masculul care biruie, falnic și strălucitor în măreția lui
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
lui Rareș Tiron îi place să studieze cu atenție oamenii și să îi transfigureze în prozele sale prin profiluri psihologice unice, analizându-le cu grijă gândurile, sentimentele și trăirile ce-i domină teribil: „Oare, în lumea animalelor, ce ajunge cel înfrânt, în urma luptei dintre doi masculi pentru o femelă, în ochii tuturor celorlalți? Ajunge doar o târâtoare, un melc, o moluscă antropomorfă, adică ceva ce nimeni nu-i dă nicio atenție! Dimpotrivă, masculul care biruie, falnic și strălucitor în măreția lui
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
trăi unul fără celălalt și totuși se chinuiesc". Dar relația poate apărea și altfel: doi oameni care nu pot trăi unul lângă celălalt, și totuși nu se pot despărți. A rămâne înseamnă prelungirea chinului, a pleca înseamnă recunoașterea eșecului, orgoliu înfrînt. Fiecare dintre personaje este temnicerul celuilalt; captivitatea este asumată ca o fatalitate. Mecanismul dublei lucidități funcționează și aici ireproșabil. Eul care povestește îl judecă pe eul care a trăit și gândit într-un anume fel: eul povestirii dublează așadar eul
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
plan mental, ci și în acela al comunicării, al dialogului cu Ioana: există în lungile lor conversații o adevărată voluptate a torturii, o încleștare cumplită între două inteligențe reci și speculative care nu vor cu nici un preț să se lase înfrînte. Pentru personaj, confesiunea devine necesitate existențială; cartea apare ca un document uman: "... e un țipăt către oameni ca să mă consoleze și să mă vindece". Dincolo de valoarea terapeutică a confesiunii, este clar că - Ioana i-o spune brutal - Sandu își exploatează
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Saito era surprinzătoare. Tocmai când păreau să se prăbușească, iarăși se ridicau. Ținându-se pe poziție într-o mlaștină, respingeau atac după atac. Și nu erau singurii - aproape toate forțele clanului Akechi luptau cu o resemnare ireală, iar vocile armatei înfrânte răsunau cu înverșunare, în pieptul lui Mitsuhide, pe care oricine și-o putea imagina. — Retrageți-vă înainte de a fi înconjurați! Înapoi! Înapoi! Acel cor jalnic răsuna din rândurile trupelor în succesiune rapidă, iar vestea tristă zbura ca vântul spre celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să fie tranșată de vasalii superiori, își exprimă modesta opinie Hideyoshi, care obținuse prima victorie, ușurând, astfel, mult evoluția conferinței. — Ei, ce părere are cel mai vârstnic vasal al nostru? Niwa, Takigawa și ceilalți îl salvară acum de dizgrație pe înfrântul Katsuie, oferindu-i poziția centrală în cadrul consfătuirii. Prezența lui Hideyoshi, însă, era dificil de contestat, iar schița propusă îi fu înaintată, în cele din urmă, și lui. Nu putea să se finalizeze înainte de a se cere și opinia sa. — Aduceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
surprinzător de bine dispus. S-ar fi putut să se prefacă numai, dar părea mult mai relaxat decât își imaginase Inuchiyo că avea să fie. Inuchiyo fu mai binevoitor decât de obicei în primirea pe care i-o făcu generalului înfrânt. Toshinaga era la fel de îngrijorat ca și tatăl său și-l ajută pe fugar să-și scoată sandalele îmbibate de sânge. — Mă simt de parcă aș fi la mine acasă. Bunătatea impresionează profund pe cel aflat în abisul deznădejdii și îl face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
o nuia viguroasă tulpinile bălăriilor care îi ieșeau în cale. Le croia metodic și cu ură deși, în același timp, părea să nu aibă nimic personal împotriva lor. Tulpinile cedau sub nuiaua lui, plecându-și în tăcere florile de purpură, înfrânte. Hei, îi strigă Eugen. Oprește-te! Băiatul nu părea să-l fi observat și nici nu dădu vreun semn că se auzise strigat. Continua să se apropie și să șfichiuiască bălăriile, la fel de absent, poate doar cu mai puțină ură. Hainele
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
mâini, parcă nu cumva să-ți scape, înfrângându-ți împotrivirea, și ți-l trage spre el și mâna-i mare și acaparatoare lunecă palpând, palpând lacom pielea, mușchii, adâncul mușchilor, apropiindu-se de dosul palmei când împotrivirea îți era deja înfrântă. Era ca un fel de magie. Dar care îți și întorcea stomacul pe dos. De aceea nu l-am lăsat să-mi citească în palmă decât o singură dată. Mi-a fost de-ajuns. În schimb nu l-am putut
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
domolise acțiunea asupra mea și îmi simțeam picioarele grele. Poți să ieși învingător dintr-o bătaie, poți câștiga chiar foarte ușor, dar la vârsta mea, câștigul nu e foarte detașat... O vreme m-am uitat la el, la fața lui înfrântă și plină de lacrimi. Era mult prea tânăr și crud pentru munca asta. Gândindu-mă mai bine, am fost surprins de faptul că a avut curajul să înceapă cu noi. Poate că nici eu, nici Martina nu arătam prea grozav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
atât mai puțin cu târfele de-o noapte. Dar totul a ieșit pe dos. Donna Iulia părea un lemn; Tim a crezut că e frigidă. O poseda aproape cu forța; se luptau, uneori. Nițel masochism; pântecul femeii, când se dădea înfrântă, se arcuia, zvâcnind odată cu cel al bărbatului, și el încins; erau nopțile lor mai bune. Tot mai obosiți, încheiau păci temporare, petrecându-și insomniile în odăi diferite, gânditori, poate, la un alt război. Cine știe unde ar fi ajuns lucrurile dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
tablouri pictate ce ilustrau cetățile cucerite, bătăliile, asediile, actele de eroism individuale, dușmanii perfizi: imaginea războiului viril și eroic. După aceea veneau, puși fără milă în lanțuri, uneori, în derâdere, cu lanțuri de aur și veșminte bogate, suveranii și generalii înfrânți, cu soțiile, copiii și întreaga curte: imaginea puterii distruse de Roma. La apariția lor, mulțimea era în deplin conștientă de ceea ce vedea, plină de mândrie și de ură. Iar aceasta era și imaginea răzbunării, pentru că mulți dintre acei prizonieri iluștri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
separare. Până în clipa aceea, Gajus crezuse cu tărie că limba greacă - pe care el o stăpânea cu atâta eleganță - era cel mai înalt mod de exprimare de pe fața pământului. Observă că și tatăl său tăcea. Dinaintea tăcerii lor, sacerdotul poporului înfrânt și ajuns în mizerie zâmbea ușor, obosit, un zâmbet în care nu era nici măcar ură. Pe pielea lui de culoarea cretei vechi, lumina brăzda toate ridurile. Spuse că, milenii de-a rândul, acel templu se numărase printre cele mai mari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de o furie neputincioasă. „Roma nu va îndura un al doilea Tiberius.“ Toți știau că în averea aceea enormă, aproape cu neputință de evaluat, se uniseră treptat bogățiile lui Augustus, numeroasele proprietăți confiscate de la Marcus Antonius și de la partizanii lui înfrânți, inepuizabilele venituri din provincia Aegyptus. „Dar au absorbit în mod rușinos până și proprietățile Juliei, care a murit în mizerie la Rhegium, și pe cele ale prietenilor ei“, strigară. „Au adăugat bunurile celor condamnați de legea De majestate, bogățiile confiscate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
XXXIII, nr. 11056, 20 aprilie 1920). Articolul despre „culegerea de povești și basme” a lui Victor Eftimiu din Corabia cu pitici polemizează, dintru început, cu formula raționalist-burgheză a romanului: „În roman, legile fizice și toate constrîngerile naturii nu sînt niciodată înfrînte și deznodămintele se supun logicei de care fantezia basmelor își bate joc cu încîntare. Adorabilă simetrie și ordine în acest desfrîu al imaginației!”. Refuzul „complicațiilor psihologice”, adaugă Vinea, se asociază cu subiecte care ar putea fi ale unor „nuvele moderne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de nuanță, e teatralitatea lor. Militantul avangardei își compune cel mai adeseori o postură dramatică, monologînd cam pe aceleași teme (...) trecînd de la filipica tunătoare la entuziasmul ardent, de la clovneria studiată la mina ursuză și chiar tragică a celui neînțeles și înfrînt. (...) Se joacă, de la un moment dat, un rol ce trebuie interpretat cît mai convingător”. În descendența romantică a „cultului personajului” trecut prin extravaganța esteticii dandy, manifestele avangardiste vădesc o „conștiință a jocului” și apelează la o „gestică de comedie, uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
luăm. Doar, să iasă, din sală, publicul. De ce? Altfel, riscăm ca publicul să-l scoată din mâinile noastre și să-l pună în libertate, pe deasupra a ce au legiferat domniile voastre. Așa, da!îmi pare bine că ești băiat deștept. INFERNUL îNFRÂNT Dacă cineva, cândva, m-ar fi întrebat ce este infernul, cum e-n el, și, cine se molipsește de infern, dacă mai poate scapa, cumva, n-aș fi putut să-i răspund nimic. Acum,însă, da. Aș putea. De pildă
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
pupitu - Măria sa, Banu! 127 Fericirea a plecat în cer 129 Șutul izbăvitor 132 Ciobănaș a oi m-am dus 135 Nu știu 139 Alo, 112? Veniți!... Un spânzurat! 141 Omul străzii 144 Renunț la Terra! 147 Hoțelea mijlociul 150 Infernul înfrânt 152 Mireasa codrilor de miri 155 Pâini albe pentru zile negre 158 Năvodarii 161 De pe apa... sâmbetei... culese! 164 Omu’ dracului 166 Punctul negru 169 Alcoolismul duce la beție 171 Pensionarul Zoală 173 Marele privilegiu 175 Pădurarul 178 <contents>
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
Din glasul lor, suav, ce te alină Cad stropi de rouă, o mărturisire Plutește pe acordul unei lire, Povestea ei, amorul fără vină. În versul meu magnoliile cântă Ca într-un joc, doar simfonii albastre; Aștept să crești din dragostea înfrântă Și să privești senină către astre. Iubește, iar, că dragostea e sfântă! Magnolii albe să-nflorească-n glastre! Aștept primăvara Aștept de-atâta vreme primăvara, Că astăzi nu mai știu nici cine sunt, A plâns printre sonete călimara, Prea multe
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
doilea a fost cel de apă. A ieșit la înfruntarea cu balaurul revărsând asupra sa râuri de apă fierbinte ca lava vulcanilor ce erup, însă balaurul l-a înfruntat și pe acesta, răspunzând în același chip. Vrăjitorul s-a recunoscut înfrânt. Al treilea, cel de pământ a ieșit încrezător să înfrunte gigantul neînvins până acum: Arată-te făptură malefică, iar lupta va fi pe măsura puterilor noastre! Și deodată vrăjitorul tuna cu mânia sa munții prăvălind tone de pământ peste bestie
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
pe buze cu un zâmbet crispat și disprețuitor. — Această ipoteză nenorocită e rodul minții dumitale strălucite? Acestea sunt rezultatele cercetărilor domniei tale? Și ce pagubă i s-ar trage moștenitoarei triumfătoare a lui Hristos dintr-o Înșiruire de morți deja Înfrânți și eliminați din veac? Tonul acela sarcastic avu efectul unei plesnituri de bici. Fără să mai reflecteze, priorul abandonă orice prudență. — Înfrânți, dar nu eliminați. Poate că meșterul nu voia să celebreze doar generațiile trecute, ci și pe cea prezentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Și ce pagubă i s-ar trage moștenitoarei triumfătoare a lui Hristos dintr-o Înșiruire de morți deja Înfrânți și eliminați din veac? Tonul acela sarcastic avu efectul unei plesnituri de bici. Fără să mai reflecteze, priorul abandonă orice prudență. — Înfrânți, dar nu eliminați. Poate că meșterul nu voia să celebreze doar generațiile trecute, ci și pe cea prezentă. — Ce vrei să spui? Despre care generație vorbești? Ești nebun? — O uiți pe cea de a cincea fiică a lui Manfredi, Beatrice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]