1,702 matches
-
făcea să se rotească bolta cerească. Amețeala era aceeași. Ce bine se apără Turnul, Îmi spuneam, de departe clipește afectuos, dar dacă te apropii, dacă Încerci să-i pătrunzi misterul, te ucide, te Îngheață până la os, doar afișându-și nepăsarea Înfricoșătoare din care-i făcut. Acum știu că Belbo e mort și că Planul e adevărat, pentru că Turnul e adevărat. Dacă nu reușesc să fug, să mai fug Încă o dată, nu voi putea să spun asta nimănui. Trebuie să dau alarma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
recunoaște-o - e că nu știa cine sunt! Își îngropă fața în umărul lui Stevie, în puloverul ei de lână. — N-ar fi ajuns niciodată acolo dacă aș fi fost eu soția lui! Amărăciunea lui Stevie reverberă în încăpere, aproape înfricoșătoare prin intensitatea ei. Brusc, se desprinse din îmbrățișare și o bătu pe Fran pe umăr. — Vino, Fran, iubito. Așa nu-l ajutăm deloc pe Ralph. Ar trebui să ne concentrăm forțele pe a găsi o modalitate să-l scoatem de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
locuință malul lacului Mareotide. Apoi mi-am căutat pacea care mă părăsise devenind un pictor nomad, luând drumul mănăstirilor până când ziua Marii Sărbători m-a prins adăstând la umbra bisericii din Aquileia, înrudită cu cea din Alexandria. Am străbătut căi înfricoșătoare fără să pățesc mare lucru. După care, odată ajuns la bărcile din Meduna, o mână de nenorociți care voiau restul de mâncare din desaga mea m-au atacat și m-au doborât la pământ. M-am izbit cu capul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
el, la care de fapt nu participase nimeni. O fată mesteca gumă privind zidul cenușiu din față, ca și cum ar fi Încercat să citească pe el noțiuni pe care nu avusese timp să le Învețe. Zero stătea la fereastră privind statuia Înfricoșătoarei Minerva, cea purtătoare de scut, care se oglindea În lacul Universității, reflectându-se Într-o oglindă de apă putredă. Urmărea haotica perindare a promovaților și a respinșilor, relaxat, ca și cum ar fi privit spectacolul planetei Marte. Dreptul penal era cel de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să fac pentru dumneavoastră? o Întrebă În același fel În care fusese ea instruită să-i Întrebe pe clienți. — E vorba de contract, spuse Emma hotărâtă. Dintotdeauna știuse să se descurce. Înfruntase de mii de ori asemenea papițoi, chiar mai Înfricoșători. Nu putea să se lase intimidată de ageamiul ăsta. — Am aflat că au fost deja trimise scrisorile de confirmare. Șeful Începu să țăcăne cu pixul pe suprafața de sticlă a biroului. O măsură, sâcâit de Îndrăzneala supusei sale umile. Rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
E pentru niște prieteni. — Și-i cunosc pe prietenii ăștia? Întrebă Elio trist. Zero clătină din cap. Elio Înghiți și privi Îndelung, dezamăgit, inelul care strălucea la nasul fiului. Ce-ar trebui să fac cu băiatul ăsta? Ce? Extraterestrul ăsta Înfricoșător - luptătorul unui trib care mi-a declarat război. Iar Aris Îi declarase Într-adevăr război. Fusese chemat la Chestură În ziua În care se descoperise că vandalul Zero - prins În flagrant delict În timp ce inscripționa mesaje calomniatoare și instigatoare la revoltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
apoi Îl Întâlnise pe el, pe Antonio. Ce inconștiență să crezi că trecutul le aparține celorlalți, cristalizat Într-o dimensiune nemișcată, pentru totdeauna. Banalul trecut al Emmei - În care chiar dacă el nu existase - acum Îi aparținea lui Antonio. O prăpastie Înfricoșătoare Îi stătea În spate și, dacă ea făcea un pas În direcția greșită, avea s-o Înghită. Și doar el putea s-o Împiedice să se piardă. Trebuia s-o protejeze. Să-i stea alături - atent, cu sângele fierbând, gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pierdut - scrâșnind din cauciucuri, ambulanța dispare În capătul străzii Carlo Alberto. Strada e goală. O dâră de asfalt cenușiu - cu linia aceea albă care se pierde În Întuneric. Ecoul sirenei continuă să se audă - din ce În ce mai Îndepărtată, din ce În ce mai estompată, mai puțin Înfricoșătoare, ca și cum nu ne-ar mai interesa. — Spune-mi că da, continuă să implore omul, ridicându-și ochii spre cer. Spune-mi că da, spune-mi că da. Acest roman Îi este dedicat Barbarei S., Angelei D. și altora pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pistrui pe vârful cârn, dar totuși drăgălași și zâmbitoare. Cât era ziua de lungă, alerga după fluturi cu aripi diafane, privea printre gene mijite cerul ce-și împrăștia cerneala în văzduh și desena nori imaginari care erau balauri, zmei, dihănii înfricoșătoare sau zâne uneori. Cânta fetița cântece numai de ea înțelese, alerga desculță prin roua dimineților, adormea legănată de vânturi călduțe și de vise plăsmuite în umbra pleoapelor. Când ploaia răpăia în drâmbe dese, culegea picuri în căușul palmelor și-si
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
fermecat despre care se spune că ar fi îndeplinit orice dorință persoanelor care aveau intenții într-adevăr speciale. Acest copac se afla însă într-un codru ale cărui împrejurimi erau foarte înspăimântătoare, cu lacuri locuite de șerpi imenși și balauri înfricoșători. Doar frumusețea și mireasma îmbătătoare a copacului înveseleau împrejurimile acelea‚ iar lungimea crengilor lui îți mai dădea speranța că poți face față provocărilor doar pentru o singură dorință. Foarte mulți tineri curajoși au încercat să pătrundă în acest codru sumbru
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
în fața lui? Ce simțea? Furie, neîncredere, surpriză, durere, ură? Nici măcar ea nu știa, părea că toată viața ei a trăit într-un vis cu îngeri și palate de cleștar pentru a fi smulsă cu brutalitate mai târziu și prădată realității înfricoșătoare. A încercat să spună ceva, să facă un pas înainte, să întindă o mână tremurândă spre iluzia de lumină care se estompa chinuitor, dar nu putea. Trupul nu mai era al ei, nici mintea, nici simțurile. L-a privit neputincioasă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
omorâtă, a fugit din nou din țară în pădurea în care, cu câteva zile înainte, a fost prinsă mama sa. Fata s-a așezat jos pe iarba mătăsoasă, gândind un plan pentru a-și elibera mama și poporul de sub stăpânirea înfricoșătorilor zmei. După ore lungi de meditare, care parcă au durat ani întregi, este văzută de Mex care, la prima vedere, se îndrăgostește nebunește de Izabel, neștiind că de fapt chiar ea este cea pe care o caută. Fata, necunoscându-l
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ei și sub coapse. „Ești o fată norocoasă”, i-a spus Inna Leei, care în nici un caz nu se simțea norocoasă în acel moment, „Privește ce tron de regină ți-au făcut surorile tale”. Inna a vorbit încontinuu, îndepărtând zidul înfricoșător de tăcere care se făcuse în jurul Leei. Inna a întrebat-o pe Ada despre durerile ei și a tachinat-o pe Zilpa cea cu părul de nepătruns. Dar ori de câte ori apărea o contracție, Inna avea de vorbit numai cu Lea. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Nu avem nevoie decât de ploaie”, au spus ele, uitând cum copiii le mureau de frig. „Dă-ne ploaie sau du-te”, au zis ele. Uttu s-a dus apoi spre nord, unde femeile acoperite de blană erau așa de înfricoșătoare încât își sfâșiau sânii înainte de a pleca la vânătoare, iar vânătoarea era nesfârșită. Femeile astea din nord erau pur și simplu prea sălbatice pentru meșteșugul dulce al torsului și al țesutului. Uttu s-a dus apoi spre răsărit, dar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
am intrat în apă, am simțit cum îmi trece de glezne. Apoi curentul mi-a mângâiat genunchii și coapsele. Într-o clipă, pântecul și pieptul mi s-au acoperit de apă și m-am înfiorat de plăcere. Nu era nimic înfricoșător! Apa nu era amenințătoare, doar voia să mă îmbrățișeze. Nu voiam să mai ies. M-am dat la o parte din calea taurului și apoi am lăsat să treacă și celelalte animale. Mi-am unduit brațele pe sub apă și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mai înspăimântat decât înainte și asta îl făcea să fie alt om. Nu vorbea despre nimic altceva în afară de răzbunarea fratelui său și credea că atacul pe care îl îndurase și bătălia cu armata de îngeri erau doar semne ale bătăliei înfricoșătoare care avea să vină. Devenise suspicios cu oricine încerca să-i calmeze temerile și nu-l mai suporta în preajma lui pe Ruben, care era de felul lui calm și delicat. Căpătase în schimb un fel de dependență de Levi, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
parcă nu mă puteam mișca. Iosif mi-a povestit apoi că și el ar fi rupt-o la fugă, dar își simțea picioarele înfipte în pământ. Ne-am ridicat ochii în sus și ne-am gândit dacă nu cumva îngerii înfricoșători ai tatălui nostru aveau să se întoarcă, dar cerurile erau goale. Stăteam ca niște pietre și așteptam să se întâmple ceva. Un răget puternic s-a auzit dintr-odată dinspre pâlcul de copaci. Am înghețat de groază și am fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
fără să vadă cum se ghemuise fata ei În poziție fetală, cu brațele adunate În jurul trupului, cu gura deschisă Într-un strigăt mut. Jeanne deschise ușa și se trase Îndărăt cînd văzu reliefîndu-se În prag Înalta siluetă stranie și aproape Înfricoșătoare a lui Arthus de Kersaint. O fixă fără să clipească din ochii rotunzi ca ai unei păsări de pradă. - Ei bine, Jeanne, nu mă inviți Înăuntru? - Ba da, domnule, firește, bîigui ea dîndu-se la o parte. - Am trecut după vești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de o căldură intensă, simțea că leșină. Apoi, fără un cuvânt, cu blândețe, ea Îi Îndepărtă mâna. Mult mai târziu, adesea, În timp ce i-o sugea o târfuliță oarecare, Bruno avea să se gândească iar la cele câteva secunde de fericire Înfricoșătoare; se va gândi, de asemeni, la momentul În care Caroline Yessayan Îi Îndepărtase cu blândețe mâna. Ceea ce simțise acel băiețaș fusese ceva extrem de pur și de delicat, anterior oricărei sexualități, oricărei experiențe erotice. Fusese o simplă dorință de a atinge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
intrarăm Într-o gaură care avea toți pereții acoperiți cu un fel de blănuri cum nu mai văzusem nicicând. Unele blănuri erau numai dungi albe și negre, altele erau gălbui și pătate cu negru și cafeniu, iar altele, cele mai Înfricoșătoare, erau cânepii, dar se terminau cu niște uriașe coame roșcate. - Ăștia sunt leii. Din lei ne tragem noi și de aceea ne-a vizitat Dogon. Pe Dogon n-ai să-l vezi niciodată, dar ai putea să vezi leul dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ce-i asta? De unde? De ce? (Luminile în scenă se sting; gara, peronul și personajele sunt traversate cu violență de luminile unor ferestre care se proiectează de undeva din spațiu; sunetele sunt puternice, fluieratul unei locomotive ireale, gigantice, înfricoșătoare, ritmul puternic al roților ca o armă care trage cu foc; este tot mai clară ideea că trenul fantastic trece ca un fulger fără să oprească; de altfel trenul fantastic nu trece pe șine, el trece prin șine, prin gară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și m-a scos afară în stradă redându-mă fluxului vieții. Am făcut poate cincizeci de pași pe trotuar, apoi m-am oprit. Am înghețat. Nu sentimentul de vinovăție mă înghețase. Mă autoeducasem să nu încerc niciodată acest sentiment. Nu înfricoșătorul sentiment al pierderii suferite mă înghețase. Mă autoeducasem să nu râvnesc la nimic. Nu detestarea morții mă înghețase. Mă autoeducasem să mă gândesc la moarte ca la un prieten. Nu furia sfâșietoare împotriva nedreptății mă înghețase. Mă autoeducasem să accept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
îmbrăcăm în Hristos; prin preoți suntem îngropați împreună cu Fiul lui Dumnezeu; prin preoți ajungem mădularele fericitului cap al lui Hristos. Prin urmare - mai zice Sfântul Ioan Gură de Aur - este drept ca preoții să fie pentru noi nu numai mai înfricoșători decât marii demnitari și decât împărații, dar mai cinstiți și mai iubiți chiar decât părinții.»“ Încercă să zâmbească. „Dom’ general. Noi, totuși, înțelegem, în situația de aici și mai ales când este vorba de mărinimia dumneavoastră. Dar totuși, Ziua Domnului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Trebuia să nu-i plictisească și avea libertatea de a fabula după placul inimii, pentru că nimeni nu locuia sau nu se aventura atât de departe în nord. Răspundea chibzuit întrebărilor venite din toate părțile, apreciind momentul când putea să trântească înfricoșătoarea istorie a unui șarpe subțire și cu pielea atât de dură că nu-l puteai străpunge cu cuțitul, care locuia în zona gheizerelor de la Munki Pjaet, descoperite și cartografiate de tatăl său. Când se întâmpla să nimerească în mijlocul oamenilor îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
răgușite ale turmei de porci. Se cățără într-un copac jos și își încordă privirea spre luminișul care mai mult se ghicea decât se vedea câțiva metri mai în față. Erau acolo: cenușii și negri, murdari și zgrunțuroși, purtându-și înfricoșătorii colți gălbui. Pășteau lângă râu, dezgropând rădăcini sau căutând fructe în malul noroios, iar când unul se adăpa, celălalt supraveghea apa, atent la acțiunea trădătoare a caimanului sau la anaconda care, ivindu-se pe neașteptate din apă, ar fi încercat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]