929 matches
-
mâhnit de derapajele, fără număr parcă, ale timpului contemporan. SCRIERI: Indiile galante, Timișoara, 1993; Celălalt tărâm, Timișoara, 1994; Glasuri lângă leagănul meu, Timișoara, 1996; Nicăieri, Timișoara, 1998; Imperiul de praf, Timișoara, 2000; Băi, profesore..., Timișoara, 2001; Ieșind din vis puțin îngândurat, Timișoara, 2002. Repere bibliografice: Radu Enescu, Prezențe editoriale bihorene, F, 1985, 4; Cornel Ungureanu, Debutanții, O, 1994, 1; Carol Sebastyen, „Indiile galante”, „Cuvântul”, 1994, 4; Cornel Ungureanu, Generali și soldați, O, 1995, 1; Cornel Ungureanu, Prozatorii. Continuitate și alternative, O
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288975_a_290304]
-
Băi, profesore...”, OC, 2002, 30 aprilie; Alexandru Ruja, Distilerii epice, „Paralela 45”, 2003, 3 iunie; Țintă fixă: Mircea Pora, VTRA, 2003, 4-5 (semnează Tudor Crețu, Virgil Podoabă, Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Eugen Bunaru ș.a.); Ion Arieșanu, „Ieșind din vis puțin îngândurat”, O, 2003, 8; Alexandru Ruja, Un prozator în ascensiune, O, 2003, 9. D.B.D.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288975_a_290304]
-
a unor crâmpeie din copilărie. Dar și un eseu, de o rară calitate a introspecției, despre fluidul imprevizibil al memoriei. Pentru C., „totul are un sens”, detectabil, dincolo de ceea ce se vede, prin „intuiția suprarealității”. În „heraldica” de mitice rezonanțe a îngânduratului epistolier, și opera de artă poate să incite la o „evadare în supranatural”. Descinzând din imperiul „irealității” în orizontul realului, memorialistul povestește, cu un fior al retrăirii, despre lumea de culori, miresme și forme prin care i-a fost dat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
Ioan suspendat în sala tronului, este aici dizolvat într-o relație aproape maternală, ca în tablourile Ceciliei Cuțescu-Storck. "Salomeea îl luă în mâini și pe brațele ei se prelinseră două șiroaie de sânge. Îl ridică în sus, îl privi mult, îngândurată, în lumina lunei care acum o învăluia și pe ea, apoi dulce, cu evlavie, sărută ochii închiși ai Botezătorului. [...] A doua zi o găsi tot acolo, nemișcată. Dar minune! Din lacrimile femeei se țesuse un veșmânt alb ca zăpada, care
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]