1,308 matches
-
fără îndoială decât un catalog de evenimente a căror succesiune dezordonată nu putea decât să obosească publicul. "Printre subiectele și acțiunile simple, cele mai rele sunt subiectele sau acțiunile "cu episoade"; numesc "istorisire cu episoade" cea în care episoadele se înlănțuie fără verosimilitate sau necesitate. Poeții nepricepuți compun acest gen de opere pentru că sunt ceea ce sunt, cei buni, din cauza actorilor; într-adevăr, cum compun piese pentru concursuri, lungesc deseori subiectul fără să țină seama de capacitatea sa, și astfel, sunt obligați
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în ordinea întinderii, cel mai lung este întotdeauna și cel mai frumos; pentru a fixa în mod grosier o limită, să spunem că întinderea care permite transformarea nefericirii în fericire sau a fericirii în nefericire printr-o serie de evenimente înlănțuite în funcție de verosimil sau de necesar furnizează o delimitare satisfăcătoare a lungimii" (cap. 7). Aristotel este foarte conștient de faptul că durata acțiunii dramatice este în mod necesar limitată de condițiile reprezentației. Desfășurarea concursurilor la Atena, ca și capacitățile de receptare
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru care poezia este mai filosofică și mai nobilă decât cronica: poezia tratează mai curând despre general, cronica despre particular." (cap. 9) Acțiunea nu este credibilă pentru spectator decât dacă este condusă de o necesitate internă, adică dacă faptele se înlănțuie după un principiu logic de cauzalitate. Spectatorul nu se simte avut în vedere decât dacă există un raport de cauză la efect între diferitele evenimente ale acțiunii. De aceea hazardul este exclus din scenă, în afară de cazurile în care spectatorul percepe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care opera, în schimb, le va admite de la început. La fel se întâmplă cu tragediile muzicale, înrudite cu opera. Corneille recurge fără probleme la irațional în Andromeda. El are sentimentul că muzica i-o permite. Acțiunea în care evenimentele se înlănțuie după regula verosimilului și necesarului pare singura susceptibilă să câștige adeziunea publicului. Pe lângă asta, eficacitatea efectului de surpriză (thaumaston) este de netăgăduit. Evenimentul care se produce "împotriva oricărei așteptări", creează, prin irupția unei iraționalități, o puternică emoție. "Reprezentația are drept
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să vadă reprezentate tragediile noastre cele mai patetice, cele pe care le numim capodopere, el le-ar considera cu siguranță destinate amuzamentului unei adunări de copii... tragedia noastră are un cod special de legi; evenimentele se petrec aici și se înlănțuie altfel decât în lumea morală. Personajele acționează din alte motive decât cele care determină acțiunile oamenilor, vorbirea lor nu seamănă nicidecum cu aceea pe care interesul, pasiunea, adevărul situațiilor o inspiră; întreg sistemul tragediei moderne este un sistem de convenție
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Noul Eseu (v. supra) la capitolul 10 ("Despre noi subiecte dramatice care ar putea fi tratate"), este nedemnă de atenția unui om normal: este un portret care nu seamănă. Cu cât va fi mai fidel poetul zugrăvirii evenimentelor așa cum se înlănțuie, cu atât mai mult se va putea lăuda că-și merită succesele." Personajul trebuie cuprins în banala sa viață cotidiană. Prinții și nobilii sunt alungați din scenă de omul de pe stradă. Teoreticienii dramei doresc să aducă pe scena teatrului condițiile
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ale acțiunii să fie condusă de principiul cauzalității moștenit de la Aristotel. "Verosimilul", de acum înainte, nu mai are loc. Yvan Goll (1891-1950), care se simte urmaș al Suprarealismului, suprimă actul care face unitatea, și juxtapune scenele, care nu se mai înlănțuie în mod logic în Mathusalem, piesă din 1920. "Fără acte. Numai o suită de scene, cu un punct culminant. Avantajul care rezultă din asta este o libertate mult mai mare și o apropiere sensibilă de arta cinematografică, prin juxtapunerea mediilor
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu se poate spune despre ea că este frumoasă. E prea inaltă și prea voinică. Trăsăturile ei nu sunt regulate, dar se poate spune despre ea că este frumoasă. E cam prea scundă și prea slăbuță." Nonsensul, contradicția, oximoronul se înlănțuie amețitor în conversația despre Bobby Watson, a cărei ambiguitate rezultă în principal din inversarea maximei manierei: D-l Smith: Poftim, scrie că Bobby Watson a murit. D-na Smith: Dumnezeule, sărmanul, când a murit? D-l Smith: De ce te arăți
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
și exemplul târgoviștenilor Mircea Horia Simionescu și Costache Olăreanu, este "lista", emblematic utilizată în bucata Moșii (Tablă de materii), în care avalanșa de concepte denotează direct complexitatea vieții. De multe ori regăsim sugestia caragialiană în inventarierea noțiunilor care se pot înlănțui de la sine, atrase de magnetul ideii tematice. Astfel, în romanul lui Gheorghe Crăciun, Frumoasa fără corp, la un moment dat fraza se telegramează treptat până la înșiruirea de termeni care condensează existența cotidiană a naratorului profesor și scriitor: Decembrie. Acum ninge
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
remarcabilul studiu Comediile d-lui I. L. Caragiale, veritabilă matrice a locurilor comune ale criticii consacrate marelui dramaturg, o primă semnalare a substratului tragic al comediilor caragialiene este meritoriu inclusă de Titu Maiorescu încă din 1885: "În acest caleidoscop de figuri, înlănțuite în vorbele și faptele lor spre efecte de scenă cu multă cunoștință a artei dramatice, d. Caragiale ne arată realitatea din partea ei comică. Dar ușor se poate întrevedea prin această realitate elementul mai adânc și serios, care este nedezlipit de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de începutul benzii desenate ca artă, în scurt timp devenită industrie, în primul rând pe teren american. Definiția inițială care i s-a acordat a fost aceea de "narațiune dramatică publicată serial, episodic, cu final deschis, ori serii de anecdote înlănțuite despre personaje recurente, identificabile, spusă în desene succesive, incluzând de regulă dialoguri în bule și text narativ minim".564 Astfel, în 1895, Richard Felton Outcault desenează seria The Yellow Kid (personajul era galben deoarece aceasta era singura culoare de care
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
poate niciodată mai multe conduite fantasmatice decât în ideologia fericirii finale a istoriei. Astăzi imaginația nu este sufocată, ci epuizată de exploatarea necugetată a unei polarități unidimensionale a puterii sale de visare. Excesele raționalismului științific și politic au slăbit imaginația înlănțuind-o într-o producție intensivă de imagini istorice stereotipizate și monocolore. Altfel zis, criza imaginației contemporane rezidă esențial în nivelarea imaginii prin monopolul utopiei. Utopia este poate cea mai subtilă și mai dăunătoare confiscare a imaginației, prin faptul că o
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
și papagalilor, călăuzele tăind cu cuțitul lianele, exploratorii istoviți, crezând din ce în ce mai puțin în șansa lor, când, deodată, sub plantele care barau drumul au descoperit o stelă impunătoare, acoperită cu hieroglife ciudate... apoi altele, ruine aproape devorate de pădure, unele prinse, înlănțuite de rădăcinile și de ramurile arborilor tropicali... Întâmplarea bizară cu indigenul care s-a apropiat în zilele următoare declarând că era "proprietarul" junglei unde fuseseră descoperite monumentele... și, în sfârșit, piramida înăbușită de mărăcinișuri și de arbori ceiba... pietre enigmatice
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
ochelarii, cu ochelarii părintelui Ioan pe nas nu mai văd nimic, cartea uriașă pe care mă străduiesc să n-o scap din brațe își pierde conturul, lățindu-se, umflându-se, dispar până și acele semne negre și roșii care se înlănțuiau atât de cuminte pe cartea, chiar și pământul pare că se învârte cu mine, scap cartea, cu ochelarii pe nas încerc s-o ridic, îmi fuge de sub picioare totul, cad, ai venit ca să fii lângă mine în ceasul acela! III
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
călugărița care ne-a însoțit se-ntoarce tăcută la treburile sale, Arborele lui Ieseu pe fațada de sus, îi urmărești cu aviditate încrengăturile de culoare și te pierd iară, și buzele tale, pe tine te pierd cu totul când te-nlănțuie pictura, neostoită iubire, Imnul acatist, Maica Domnului adorată, cu brațele desprinse, pruncul Iisus stă totuși firesc la pieptul ei, fără să-l susțină decât poate dragostea de mamă preacurată, friză de episcopi, sfinți filosofi pe fațada de est, abia îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
grumazul meu, dându-mi o neplăcută stare de vomă, m-am apucat de băut numai spre dimineață când mi-am dat seama că eram singurul treaz de acolo și oriunde ai fi căutat un refugiu nu dădeai decât peste cupluri înlănțuite într-o mistică ignoranță a sexului, Boris s-a dat în spectacol toată noaptea, a cântat cântece rusești, a dansat ca un dement împins de un imbold neștiut, a băut direct din sticlă și numai vodcă și-n beatitudinea generală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
mă uit când la dreapta, când la stânga drumului, ca să nu pierd nimic din spectacolul fascinant al învierii lumii, boabe de rouă tremurând la apropierea nemiloasă a razelor de soare, colțuri de umbră iluminându-se, lăstari tineri crescuți împrejurul copacilor mari, înlănțuiți de dorința de a acapara cât mai mult din peticul de cer ce-l lasă neacoperit coroanele uriașilor arbori, păsări scuturându-și aripi umede de rouă și peste tot foșnetul acesta inconfundabil al unei păduri ce trăiește ca un imens
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
pe care mi le aduc mie, eu încerc să le desenez în chip de îngeri, și când mă concentrez asupra buclelor blonde a celei mai mici, aplecată spre margarete, cealaltă îmi sare pe la spate și se agață de gâtul meu înlănțuindu-mă, râdem, Dumnezeule, dacă o să-mi dai vreodată un copil, dă-mi o fetiță! și-n viața viitoare fă-mă femeie să nu mai am de-a face cu tenebrosul univers al dorințelor masculine, o răsucesc pe neastâmpărata fetiță din spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
întrezăresc pentru o clipă și apoi dispare, se mută din gestul femeii ce cotrobăie printre bijuterii vechi, ieftine în grija instinctivă cu care o altă femeie trage nerăbdătoare o mână de copil, e acum în dorința cu care un tânăr înlănțuie mijlocul conturat de cureaua de piele de la pantalonii unei fete, sare fără s-o ajung în privirea vicleană cu care negustorul de vechituri face hatârul unui bărbat cu barbă de a-i vinde ceva mai ieftin, o râvnită pipă, n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de mătase să te scoată din cameră, aici nu mai e realitate, la piață cu tine! ești în stare să destrami și cea mai banală realitate, s-o pulverizezi până nu mai rămâne nimic din vigoarea suculentă cu care-i înlănțuie pe ceilalți oameni, îmi vreau viața înapoi! femeia o oprește lângă ea pe fetița ce-ar fi vrut să-și urmeze tatăl spre tufele de mure de lângă pădure, și eu vreau pipi, cere fetița, obligând-o pe mama ei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
nevoia să-i îmbrățișeze pe ceilalți, și toate acestea îi uimeau și, adesea, îi emoționau pe cei din jurul lui, de pildă pe orgoliosul praefectus din Classis Praetoria, amiralul de la Misenum, care nu avea să uite niciodată brațul Împăratului care-i înlănțuia umerii. Dormea întotdeauna singur. Servitorii spuneau că nu primise pe nimeni în camerele silențioase alese pentru nopțile petrecute pe Palatinus. Patul său - cu tăblia de aur și fildeș dăruită de Liga orașelor siriene - era gol, mai mulți paznici și servitori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Calpurnius îl privi pe Callistus, le îngădui sclavilor să așeze platoul în fața lui, fără să spună nimic. Împăratul se ridică zâmbind și le făcu semn oaspeților să nu se ridice - le spuse să rămână la locurile lor. Continuând să zâmbească, înlănțui mijlocul Liviei Orestilla și o invită să-l însoțească; ea îl urmă fără să arunce vreo privire în urmă; ieșiră împreună din sală. A doua zi, Callistus avu grijă ca întreaga Romă să afle că „Împăratul a luat femeia pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe Ganymedes. Ghearele strâng trupul băiatului fără să pătrundă în carne, îl ridică de la pământ. Aripile se desfac, puternice, pentru a se ridica în aer, însă băiatul, care știe că este răpit de zeu, nu se opune; dimpotrivă, brațul lui înlănțuie gâtul acvilei. Se spune că ar fi opera lui Leochares. Un mic obiect din bronz, capul unui satyrus cu urechi ascuțite. Râde. Se zice că râsul acela de bețiv întipărit pe buzele supte l-a sculptat cu mâna lui avarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
era de-acum expert și de care se săturase. Simți căldura pielii ei, din care emana un parfum de nard și miere, foarte feminin, irezistibil. Brațele ei, cu încheieturi subțiri ascunse de brățări, care i se întipăriseră în memorie, îl înlănțuiră din nou. El îi vedea doar ochii, îi simțea parfumul și buzele. De mii de ani, în riturile magico-religioase din templele din Phrygia, la Pessinus, pe malurile fluviului Hyalis, preotese purtând bijuterii mângâiau și îmbrățișau în felul acela, în fața mulțimilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
de un anume somnambulism erotic, ce exercită o acțiune magnetică imediată asupra mea. Singura atingere a mâinii ei mă electrizează, simt cum pocnesc În aer corpusculii materiali ai ființelor noastre. Trec mulți colegi pe lângă noi. Ea nu se sinchisește deloc, Înlănțuită de mijlocul meu. Nici eu. Ce ciudat, simt că ea mă iubește, că aș putea să..., dar eu n-o iubesc, am venit la Întâlnire ca un cavaler medieval din prea aleasă educație sentimentală. (Acum trei zile, fără să am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]