960 matches
-
lui Grof (2007), o „moarte a morții”. Eliminarea durerii fizice, pe o durată variabilă de timp este un alt „trofeu”al unei experiențe psihedelice. în fine, obținerea unei ecologii psihice prin diminuarea întregului eșichier de stări lăuntrice chinuitoare (depresie, anxietate, însingurare, insomnie etc.) a contribuit la inducerea unui confort interior semnificativ. Pe fondul acestor metamorfoze profunde, provocate de inducerea unei stări holotropice de conștiință, acești pacienți au realizat că moartea nu înseamnă neantizare, ci o extensie a vieții într-un registru
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
expertize specifice, dar și un anume nivel de maturizare psihică. Printre obiectivele psihoterapeutice esențiale menționăm: explorarea și prelucrarea trăirilor afective ale muribundului față de boală, retușarea imaginii de sine, dobândirea unui sentiment de control, măcar minimal al situației, scăderea tendinței de însingurare. Condiția peremptorie pentru a atinge toate aceste deziderate este ca terapeutul să se comporte ca un veritabil container (containment), care preia și depozitează spre păstrare toate trăirile poluante ale pacientului său, pentru ca, printr-o deschidere sinceră, afabilă și empatică să
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
Fontaine, 2008) depistează existența unui număr de trei etape, în derularea acestui proces: etapa inițială, etapa intermediară și etapa de depășire (recuperare). Prima fază, extinsă pe o perioadă de săptămâni, din momentul tragicului eveniment, este impregnată cu sentimente depresive și însingurare. Se plânge frecvent, iar tristețea și melancolia domină suveran. Există cazuri când persoana se îndoiește chiar de existența divinității, după cum uneori se poate refugia într-o virulentă negare a celor întâmplate. Atunci se comportă bizar, ca și cum cel drag ar mai
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
lumea s-a schimbat. Numai într-o jumătate de secol poate și mai puțin (dar poate și mai mult; după primul război mondial) omul a renunțat al o mulțime din... agrementele spirituale în stare, altădată, a-i alina angoasa și însingurarea. Și asta, în mai toate planurile, de la cele strict domestice la aventurile minții. Ca să rămînem o secundă în domeniul picturii care a și declanșat, iată, alarmata-mi paradigmă să-l revizităm pe olandezul de la începutul de secol XX, Mondrian, de la
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
Alcătuite mai ales din proze scurte, scrierile lui P. etalează variate procedee (palimpsest, intertextualitate, autoreferențialitate, introspecție), adaptate cu ingeniozitate situațiilor-context și transpuse într-un stil plin de naturalețe epică. Tematica aleasă, definită în general de patru coordonate - ratarea, vinovăția, moartea, însingurarea -, nu conduce spre recurențe obositoare, prozatorul având capacitatea de a prezenta de fiecare dată câte un nou aspect al conflictelor ce jalonează existența. Preocuparea dozării eficiente a elementelor care articulează narațiunea se evidențiază încă de la început: Grădina de vară (1989
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
dată câte un nou aspect al conflictelor ce jalonează existența. Preocuparea dozării eficiente a elementelor care articulează narațiunea se evidențiază încă de la început: Grădina de vară (1989) reunește povestiri al căror element tematic esențial îl reprezintă ratarea, iar în subsidiar - însingurarea și, eventual, sfârșitul; Eclipsa (1993) focalizează ideea morții, lăsând pe fundal însingurarea și vinovăția; Într-o după-amiază de vineri (1997) reflectă în primul rând starea de însingurare, apoi moartea și vinovăția. Naratorul „proteic” (Ioana Pârvulescu) se delectează „consumând” ironic experiențe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
eficiente a elementelor care articulează narațiunea se evidențiază încă de la început: Grădina de vară (1989) reunește povestiri al căror element tematic esențial îl reprezintă ratarea, iar în subsidiar - însingurarea și, eventual, sfârșitul; Eclipsa (1993) focalizează ideea morții, lăsând pe fundal însingurarea și vinovăția; Într-o după-amiază de vineri (1997) reflectă în primul rând starea de însingurare, apoi moartea și vinovăția. Naratorul „proteic” (Ioana Pârvulescu) se delectează „consumând” ironic experiențe. În povestirea Globul de cristal (din volumul Grădina de vară), el este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
reunește povestiri al căror element tematic esențial îl reprezintă ratarea, iar în subsidiar - însingurarea și, eventual, sfârșitul; Eclipsa (1993) focalizează ideea morții, lăsând pe fundal însingurarea și vinovăția; Într-o după-amiază de vineri (1997) reflectă în primul rând starea de însingurare, apoi moartea și vinovăția. Naratorul „proteic” (Ioana Pârvulescu) se delectează „consumând” ironic experiențe. În povestirea Globul de cristal (din volumul Grădina de vară), el este pacientul în comă din salonul unui spital, care în starea-limită dintre moarte și viață își
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288791_a_290120]
-
lui Coșbuc și un continuator al lui”. Însă cei doi poeți erau structuri diferite. De un echilibru constant, definitoriu, Coșbuc emană tărie interioară, în timp ce I., fragil, patetic, romantic în fond, este un elegiac, un sentimental, la care fantomele trecutului și însingurarea progresivă sunt motive caracteristice. Între edificiile înalte de la oraș, el se abandonează melancoliei: „Ce timpuriu m-ai cucerit, iubită/ Melancolie, credincioasă soră!” Patriarhalismul său, tandru, se reduce în practică la ideea de simplitate: „O, drăgălașă muză populară/ În ochii tăi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287609_a_288938]
-
i se mai impune funcția de încartiruire a absurdului, deriziunea glisează tot mai mult înspre tragic în trilogia amintită. În esență, așa cum sugerează titlul ales al acesteia, nestăpânita "sete" stârnită în deșertul existenței va fi sublimată tragic aici în obsesia însingurării și a captivității absurde. Intuită deja în prima piesă, prin imaginea casei-tren, închisoare pe traseul prestabilit al "viitorului cel mai îndepărtat", obsesia golului se va proiecta mai clar în telescoparea perspectivei din Iona, în aneantizarea din spațiul catedralei din Paracliserul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
avalanșe prin vis. Și să ne gândești pe fiecare în parte de la început. Și nici să nu ne mai faci! Și să ne lași în pace! (Țipând): Să ne lași în pace! Să ne lași dracului în pace, Doamne!96 Însingurarea, neputința, dorul de increat, revolta și răzbunarea prin autoanihilare pregătesc deja cu acest strigăt de hulă și disperare soluția pentru care va opta fără ezitare în fața revelației neantului. Atunci când, rămas fără schele, suspendat între cer și pământ decide să-și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cât una metafizică, iar critica nu a greșit atunci când i-a văzut sursa într-un „complex al străinului” (Nicolae Manolescu). Într-adevăr, ca și la G. Bacovia sau la G. Trakl, ființa lirică trăiește și aici o dramă legată de însingurarea radicală, necomunicare, anxietăți inexplicabile, suferință în fața misterului vieții și al morții care i se refuză mereu, până la exasperare. Din această experiență iau naștere poemele lui definitorii. De obicei laconice, chiar eliptice, populate doar de puține simboluri (pasărea, umbra, „marea noapte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287571_a_288900]
-
de opinii reduc teoria la o stare amorfă și agonizantă. Ceea ce are specific perioada 1950-2010 în literatură, și nu numai, este refuzul colectivității, individualismul auctorial. Deviza este fiecare pentru sine, fiecare un curent în sine. Aș numi această epocă de însingurare și maximă temeritate literară, de creație în care face fiecare cum îl taie capul și ia publicul ostatec, tratându-l după bunul lui plac, străduindu-se cu disperare să-l dea gata, Epoca Desperado. Voi încerca să sugerez trăsăturile esențiale
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a violenței ce se scurge din estul rusesc, scriind o carte în care amestecă engleza cu rusa într-un amalgam de crimă și pedeapsă. Honey for the Bears face o incursiune și mai explicită în lumea comunistă a sărăciei și însingurării, adăugând și ideea că, dacă cumva Cortina de Fier s-ar prăbuși peste noapte, iadul comunist ar putea inunda lumea bună. * Exilatul din comunism ca erou comic: trilogia universitară a lui Bradbury are câteva personaje secundare care sunt refugiați din
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
După anii 1950, când apar primele semne a ceea ce aș numi epoca Desperado, tonul se chimbă. Fluxul conștiinței scrie texte atașate, angajate afectiv. Faptul că incidentele sunt relativizate, împinse în interiorizare și psihanaliză, izolează eroul și dau un sentiment de însingurare lecturii. Realismul era imaginea socialului, radiografia lui. Odată cu urmărirea gândului până la stadiul preverbal, socialul nu mai contează, el devine o ficțiune. Realul este undeva în mintea eroului, în labirintul lui de cuvinte, care izbucnesc în dezordine la suprafața textului. Devine
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Pe scurt, prin refuzul deznodântului, romanul părăsește viitorul. Timpul se strânge, iar pentru Desperado el va deveni cu totul neîncăpător. Refuzul sentimentalismelor e parte din ironia moderniștilor. Ei ricanează permanent. Ce contează un cuplu câteva decenii de fericire în contextul însingurării absolute? Eroul se retrage în el și iubirea nu mai e (sau încearcă să nu mai fie, pentru că nici Woolf, nici Eliot și nici chiar Joyce nu pot trăi în afara ei) un refugiu narativ. Trăirile sunt clocotitoare, ele inundă lectura
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
aceste romane de după Modernism, a doua încordare a atenției este esențială. Abia la relectură ajunge cititorul să descopere complicația ascunsă, rațiunea nemulțumirii lui în fața acestui text aparent atât de convențional clar. Adevărul ultim cu care ne părăsește textul este intensitatea însingurării Desperado. Eroii nu au parteneri. Pentru ei nu contează cu cine, ci cu ce intensitate există. Aceasta este lecția Desperado: sensul este profund individual. Fiecare cu puterea lui de a prelucra datele romanului, fiecare, în final, cu romanul lui. Pentru că
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cămin, a deveni mamă ("M "), a crește copii, pe scurt esența societății omenești și perpetuării ei, sunt desființate. Inteligența creatorului desființează civilizația pe care o cunoaștem. După părerea lui Huxley, sensibilitatea trebuie regândită. Ceea ce trăim acum e o mare greșeală. Însingurarea era starea de spirit definitorie a poeziei romantice. Valoarea ei a oscilat de-a lungul istoriei romanului, de la bizar la lăudabil. Ea este ingredientul esențial pentru eroul Desperado. Personajele lui Huxley sunt disperat de singure, la vremea când romanul încă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
sunt disperat de singure, la vremea când romanul încă se delecta construind comunități și rezemând arhitecturi narative pe stâlpi sociali, creând familii pentru indivizi (v. Forsyte Saga de Galsworthy). Bernard Marx, exact ca Winston Smith din 1984 de Orwell, caută însingurarea, iar John, odată luat din rezervație, se sinucide din cauza presiunii sociale, total opuse înclinației lui Shakespeariene. Singurătatea e un timp necesar de gândire, iar pentru autorii Desperado ea e un lucru de la sine înțeles. Huxley o pune pe primul plan
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
o stradă, poate într-o casă, poate-ntr-o odaie, șade ea pe întuneric și plânge După cineva care tocmai a ieșit pe ușă Stingând lumina și Uitând de ea. Cheia stării de spirit e ultimul gerunziu: "Uitând de ea". Însingurarea mută e mesajul lui Brownjohn. Toate poemele lui sunt fugi solitare: iese învingător cuvântul simplu, care izbutește să se înfigă drept în sufletul lectorului. Baladă de ziua mea e o sumă de gesturi și vorbe banale, de o limpezime verbală
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
între ce e viu și ce e fără de viață. Trăim un sentiment de gol. Apoi focul se stinge, umbrele încă dogoritoare se pierd, un oaspete se îndepărtează pe o stradă în miez de noapte, uitând în urmă "mâhnirea promptă a însingurării...". Larkin găsește o aliterație extrem de potrivită pentru această mâhnire derutată: o numește "plantă prolifică". Blake, Byron, Tennyson, Eliot se contopesc. Plouă pe o stradă unde se lasă seara, peste "stânci" Eliotiene (lipsite de conotațiile din original), fete cu chipuri tulburate
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
și indiferență. Rima subtilă, caracteristică pentru Mole, împerechează cuvinte doar în parte asemănătoare, creând o nouă idee despre muzică, portivire a rimelor și mai ales sfidarea ei. Poezia lui Mole e una a surâsului trist și a sentimentului constant de însingurare, "singurătatea / Pe care încă o ții minte" (Cutia cu jucării). Tiparele rimei diferă de la poem la poem. Răsucire rimează b-e, c-d. Rimele sunt evidente, ca și sentimentul pierderii. E vorba de un mic poem perfect, clădit pe gradarea emoției
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fi păcat fiindcă descrii poezia Desperado, cum o numești, poezia mea în special, cu mare acuitate.) LV. Two Blue Dresses (Două rochii albastre) e un fel de definiție a poeziei tale în versurile care într-un context diferit pomenesc " Probabilitatea / însingurării". Toți autorii (lectorii, criticii) Desperado dau piept cu realul singuri, într-o singurătate emfatică. Poezia ta este firească și mută, iar uneori alunecă în ironie. Faci din refuzul etalării sensibilității un scop în sine, ori e acesta doar o reacție
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Europei simt eu că dorm tot binele și tot răul din lume. Rațional vorbind, înțeleg că poate exista mai multă sfințenie ori hidoșenie în Africa ori America de sud, dar Europa e spațiul sufletului meu. LV. Poemele tale deapănă istoria însingurării. Lectorul trece printre imagini și după o vreme înțelege că imaginile sunt insule de înțeles, adunate într-un suflet. The Slant Door afirmă că "puterea cea mare o are tăcerea". Chiar asta și ești, un poet mut, a cărui însingurare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
însingurării. Lectorul trece printre imagini și după o vreme înțelege că imaginile sunt insule de înțeles, adunate într-un suflet. The Slant Door afirmă că "puterea cea mare o are tăcerea". Chiar asta și ești, un poet mut, a cărui însingurare e o experiență inedită pentru lector... GS. Ai perfectă dreptate și mă înfioară ce spui. Sentimentul meu este că "eul" meu, cât sunt eu de conștient de el, plutește peste toate, detașat. Ființa mea fizică e departe de a lăsa
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]