1,702 matches
-
știai că vine stația ta ? După care, În momentul În care se Închid ușile, Îmi dau seama că am uitat articolul În metrou. Ei, asta e. Apucasem să mă uit peste el, așa, În mare. E o dimineață frumoasă și Însorită și mă Îndrept țintă spre barul cu sucuri răcoritoare la care mă opresc Înainte de serviciu. Mi-am făcut așa un obicei din a-mi comanda În fiecare dimineață câte un shake de mango, pentru că e sănătos. Un alt motiv ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
era secretul lor. ― Azi unde mai mergem? ― Azi?... Da, da, da!... Cred că știu unde vom merge astăzi, iubita mea. Tocmai am aflat despre o poiană îndepărtată, un fel de grădină mare-mare... Sau, mai bine, să-i zicem o țară însorită, cu niște ierburi înalte de lumină. Acolo, iubita mea, stau ascunse toate cireșele lumii. Și oricât ai mânca din ele, nu le vei termina. ― Niciodată? ― Niciodată! ― Putem să-i luăm și pe ceilalți? ― Desigur! ― Și pe Babic? ― Dacă vrei tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
să spună? Fusese surprins pe nedrept în casa lui, în kurta de pijama. Situația era dezastruoasă pentru o persoană cu o natură atât de sensibilă ca a lui. Mai întâi, bărbatul cu ziarele și acum individul ăsta. Privi disperat peticele însorite, de culoarea untului, de pe peluza, încă umbrită în cea mai mare parte. Era ridicol să fie inspectorul sanitar șef, când el însuși era bolnav. — Stimate prieten, spuse în cele din urmă, gândindu-se la necazurile care s-ar putea ivi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
bucătărie și-i zâmbea. Femeia s-a simțit imediat vinovată pentru că era atât de evident de bucuroasă din cauza absenței fiului, dar s-a liniștit repede la gândul că David nu știa, de fapt, care e motivul fericirii ei. Da, zilele însorite întotdeauna mă binedispun, a spus ea arătând cu mâna către fereastra de unde norii se vedeau adunându-se pe cer. A, a cotit-o ea. Ei, acum un minut era soare. — Cum zici tu, a oftat David. Apoi bărbatul a luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
a consolat femeia. Când închid ușa, toți se ceartă între ei și stau bosumflați. Exact ca noi, ceilalți. Iubește-ți dușmanul... asta o să-l scoată din mințitc "Iubește‑Ți dușmanul... asta o să‑l scoată din minți" O zi frumoasă și însorită, restaurantul Natasha’s era plin de iubitori ai soarelui, dornici să profite la maximum de razele calde. Proprietarul localului, Emilio, își scosese aproape toate mesele afară, pe trotuarul din stradă și toate scaunele erau acum ocupate. Dar, din fericire pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
susură tremurul slăbiciunii. Gândește-te: ce ți se pare că te apasă aici e nimic pe lângă chinul veșnic și moartea veșnică pe care singur ți le pregătești lăsându-te ispitit. Gândurile și delirul se împleteau și se legănau în aerul însorit. E bine, e bine și o să fie din ce în ce mai bine, de la o zi la alta, tot mai bine... Era destul de departe de locul unde pescuia moșul care-l porcăise la prima oră a dimineții. Buna dispoziție, destul de fragilă de altfel, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
pus pe jecmăneală și pe pricopseală, și se gândi că, dacă i-ar fi oferit din capul locului mai mult peste tarif, de bună seamă că ar fi acceptat... Mergea pe stradă ca și cum ar fi plutit pe adierile umede, răcoroase, însorite. Era pe la începutul unui iunie răcoros. Dimineață trăsese o răpăială de ploaie, după care se pusese un vânticel iute și curățase cerul de nori. Un miros îndepărtat de ierburi și de pământ reavăn îi deșteptă foamea. Intră într-o cofetărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ostilitate fățișă, indiferent de cât de drăguță mă străduiam să fiu. Orele de la prânz erau invariabil foarte Îndrăgite, iar stilul lui Lesley te contamina: sărea de colo-colo, scoțând sunete de bucurie și Încurajare, iar echipamentul ei În culorile unei primăveri Însorite făcea ca totul să pară, ca prin farmec, mai ușor. În scurta perioadă de timp de când lucra aici, reușise să-și formeze o grupă numeroasă. Poate acesta era motivul pentru care se simțea destul de Încrezătoare ca să Încerce să i-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
se unduiau în bătaia vântului și lăsau să se reflecte pe ele lumina soarelui. Era cald, ca la început de vară. Lumea își ținea puloverele și hainele pe umeri sau le ducea în mână. Păreau cu toții fericiți în acea duminică însorită. Tinerii care jucau tenis pe terenurile de dincolo de dig își scoseseră cămășile și răm\seseră în pantaloni scurți. Doar două călugărițe, care ședeau pe o bancă, îmbrăcate în uniforma lor de iarnă, nu păreau prea încălzite, p\reau c\ se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
ziceam toți, care era în spital. În sfârșit, a apărut o Skodă veche. Din ea s-a dat jos un grăsan în sacou de tweed și m-a ajutat să-mi urc valiza pe bancheta din spate. Vremea era bună, însorită. Mă jena doar piciorul sufocat de pantof. Am luat-o spre Mănăstirea Cașin, ca să ieșim pe bulevardul 1 Mai. Încă se mai cunoșteau urmele luptelor din ajun: copăcei rupți, ziduri mâzgâlite cu sloganuri antiprezidențiale și antiguvernamentale, mașini cu faruri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
în scaun către Marele Sile. Acela zace complet abandonat, stupid, nepăsător, pe scaunul opus, rezimând fericit cu fruntea tăblia tare de PFL, acoperită cu o mușama pe vremuri albă (probabil, cam prin zilele când armatele lui Hannibal traversaseră Alpii, spre însorita Italie), în prezent suficient de infectă și de îngălată, însă, pentru a nu mai trezi, cuiva, te miri ce gânduri șucare, de curățenie. Dintr-un difuzor dărăpănat, Hora staccato a lui Grigoraș Dinicu biciuia anacronică și voioasă terasa cu umbrele
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
la ei într-un acces de isterie, mă lasă-n pace, să zac aici, în camera asta înaltă ca un turn. Și sânt niște după-amieze aurii, nostalgice, în care de afară nu se aude nimic altceva decât foșnetul câtorva frunze însorite și numărătoarea vreunei fetițe care se joacă singură, pe caldarâmul pustiu al străzii Venerei. Ca și înainte, zac în pat, confuz de singurătate și emoție, iar în minte îmi vin, dureroase, sfâșietoare, fragmente de amintiri foarte vechi, din cea mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ciopleam corăbioare din scoarță de molid, ne luptam și jucam fotbal. Eram împărțiți pe detașamente, după vârstă, de-o parte băieții, de alta fetele. Ele culegeau clopoței și alte flori sălbatice, își făceau coronițe din margarete, adunau fragi din iarba însorită. Noaptea, noi, băieții, ne adunam pe pervazul interior, neobișnuit de lat, al ferestrelor și acolo, pe placa de marmură, după draperii, începeam să ne spunem niște povești înfricoșătoare. Vorbeam despre somnambuli, care merg, noaptea prin casă cu ochii închiși, iar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fel de relații de amor să se fi epuizat; în ultimele două-trei zile însă am avut o surpriză mare și dureroasă. Era începutul lui august, și strălucirea cerului albastru cu norișori albi, îngrămădiți în forme dense și precise, melancolia pădurii însorite, gustul acrișor al măcrișului și duhoarea aricilor morți pe cărări se amestecau într-un sentiment ciudat, care începu să-mi îngreuneze inima. De câteva ori mă surprinsesem privind-o pe furiș pe Livia. Părul ei roșcat, atât de deosebit de al
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și așa m-am trezit scâncind ușor în tramvaiul care zdrăngănea pe Mihai Bravu. Am coborât la spitalul Colentina, unde totul era atât de concret și de indiferent în același timp încît parcă visam. În curte, printre pavilioanele cu verande însorite, semănând cu niște galioane fără catarge, se înălțau castani și plopi bătrâni. Pe băncile de sub ei foiau, în acea zi de vizită, bolnavi în halate grena și bleumarin. Unii erau dărâmați bine, verzui la față, dar alții, mai ales câteva
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
i-l dădusem Esterei. În acea clipă avusesem Totul." Spune-mi, Egor, care este acel dar minunat pe care l-au primit ai tăi de la musca din Africa?" îl întrebam de data asta fără curiozitate, privind pe geam spre câmpul însorit. Egor mă privi mirat și după o clipă îmi răspunse: "Ah, da, pune mâna aici." Se descheie la un nasture de la cămașă, ca să-l pot atinge cu degetele sus, în capul pieptului. Acolo avea un loc moale, ca un strat
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fiind un ins fără ocupație, militar În termen, curînd... A Înțeles foarte bine ce vrei să spui, fă bine și Încetează. Nu se aștepta să-i fii recunoscător, dar ai putea măcar să nu faci circ. Intrați În cameră, care e Însorită, Încinsă și foarte mică. Foarte. Există două paturi simple, separate de o noptieră, și un dulap cu ușile prăbușite. În holul Întunecos, un cuier, ușa spre baie. Și cam asta e tot. Cam așa arată o catastrofă. Bun, să ne
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
lacomă un pui rumenit la cuptor, cașcaval, un pateu, un borcan de afine cu zahăr, o budincă de ciocolată, un ciorchine de struguri - fur din ce se poate fura cîte o bucățică și arunc În gură. Pentru că e o zi Însorită și caldă, găsim o pajiște Într-un crîng, la marginea șoselei, și improvizăm un picnic copios. Timp de o jumătate de oră mănînc neîntrerupt, În timp ce taică-meu mă privește făcînd mici comentarii. Se amuză de uniforma mică și uzată, care
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
parter. Cineva citește presa, de regulă un caporal. Dar sînt numai abstracțiuni hidoase, care alunecă În gol pe mințile noastre adăpostite benefic În indiferență. Stăm cuminți, privirile rigide spun că cei mai mulți dintre noi și-au cîrmit corăbiile spre mări mai Însorite, sau scriem scrisori acasă, pe furiș, sau trăncănim fără să ne mișcăm buzele, ca niște ventriloci desăvîrșiți. Dacă nu facem pregătire pentru jurămînt, cărăm dale de piatră sau cărămidă ori saci de ciment pentru noile construcții ale unității sau ne
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Nu răspunde, Își aruncă privirea spre mașină, apoi mă privește cu o expresie În care nu citesc decît oboseală. Uneori e mai bine să nu pui Întrebări, răspunsul e sordid, cine știe ce speculant a profitat de nevoia lui. E o duminică Însorită, dar bate un vînt tăios, așa că ne adăpostim În mașină. Mă Îndop la Întîmplare cu ce găsesc În coșul de pe bancheta din spate, În timp ce el fumează. Și-a luat un aparat de fotografiat chinezesc, o replică destul de bine făcută a
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ce e dincolo... Bine că nu mai e Ceaușescu. E altceva. Și noi urcăm, cărînd În spinare viitorul. Și trecutul, dar acum mai mult viitorul. Ce? Cum? Trecutul? Viitorul? Nooo, de unde...? Ha-ha! Ducem În spinare povara enormă a acestei clipe Însorite. O fi ea enormă, dar e ușoară. De fapt, ea ne duce pe noi. Atît. A, nu, pardon. CÎinele vine după mine. Vrăjeli. Gata...
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
-ți vorbesc? — Spune-mi ceva. Șuvoiul de plâns se potolise, deși, ori de câte ori clipea, Stellei i se desprindeau lacrimi de pe gene. Gabriel, care se pricepea la decodarea mesajelor încifrate, știa că semnificația cuvintelor Stellei era: „Spune-mi orice!“ — E o zi însorită. Nu poți vedea de aici, dar soarele strălucește. — Ai venit cu mașina? — Da. — Unde ai parcat-o? — În parcarea spitalului, era destul spațiu. — Ai o rochie nouă. Am cumpărat-o la solduri, de la Bowcock. Știi, de la fereastra de aici poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mult mai puțin aburită azi, când temperatura era mai ridicată. Cerul era albastru, hainele și trupurile se decupau în contururi nete, luminoase și clare, iar strigătele pe care le scot întotdeauna oamenii într-un bazin de înot, răsunau în dimineața însorită. În Grădina Dianei, Ruby, Diane și Pearl stăteau împreună, o conjuncție rară, care trecea însă neobservată întrucât prea puțină lume din Ennistone o cunoștea pe Pearl din vedere. Pearl fusese să-și viziteze mama adoptivă, care locuia în Kilburn și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la fel de mult ca și mine, spuse Brian, izbind o piatră cu piciorul. Și, dacă-i vorba pe așa, nu văd de ce-a trebuit să-i cărăm după noi pe toți blestemații ăștia de străini. Participanții, risipiți acum pe plaja însorită și bătută de vânt, era următorii: Brian, Gabriel, Adam și Zet, Alex și Ruby, George, Tom și Emma, Hattie și Pearl. Alex îl îndemnase pe Tom să-l aducă pe Emma. Tom, căruia îi plăcea excursia, ar fi venit oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
apăruseră riduri pe frunte. Întrevederea atât de ridicolă și de ratată cu Hattie lăsase o cicatrice usturătoare pe sufletul lui Tom. Ori el nu era obișnuit cu cicatrici pe suflet; trăsătura caracteristică a temperamentului său vesel era o calmă, discretă, însorită mulțumire de sine, de care era conștient și pe care o considera absolut inofensivă. O revistă literară adevărată, nu o fițuică absurdă ca Ennistone Gazette îi acceptase un poem. Și Tom constatase, cu oroare, că succesul acesta îi procurase mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]