1,492 matches
-
Românească, 1974. N. Oancea ne comunică în versuri concentrate sentimentul trecerii timpului, al nunții, al morții; el cântă femeia, iubita, cu o inocență care ține de copilărie și adolescență până-n momentele în care deslușește declinul: "E ritm sau numai, către întoarsa/ roată a lumii, luceafăr prelung ca pe un vis mă deslușești/ morții în care prea viu am să ajung." Ceea ce apare obsesiv în poezia lui N. Oancea este sentimentul permanentei întoarceri, al repetabilității, existent în volumul "Roata"1. Simbolul roții
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
primele țărmuri neînchipuite./ Prea Puternic îi să vorbești celui ce-o ascultă./ Din Pustie-n Pustie profet pe profet s-a trimis/ Urmele lor le mai paște corbul ieșit din/ Arcă întâi și neîntors și columba blândă/ Cu ramura verde întoarsă vestind un Nou început". Căutarea absolutului devine sensul existenței cu ideea că Absolutul i se refuză. Poetul devine un intrus, un alungat al cetății: "Dar ies fără să vreau învingător/ și sunt hulit cu pietre/ și scos în faptul nopții
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Scos din peșteră și pus la soare,/ De i se topesc sloiurile/ De păr, de piept și de picioare/ Și rămâne nețărmurit,/ Fără blană și în pielea frumoasă/ Și sufletul intră în el zbughit,/ Printr-o coastă, ca o evă întoarsă" ("Senzație"). "Ziua", "Șiroind de raze", "Don Juan", "Coborâre" puteau să lipsească din volum. Dar în "Mai la vorbe", îi întrupează realmente cuvintele, ne mărturisește poetul. Cuvântul cuprinde saci de timp și lăzi cu slavă: " Iar când v-am umplut de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
viață și de moarte asupra mea... Dar aș vrea să știți și să înțelegeți un singur lucru: abia privindu-vă împreună am găsit tâlcul soartei și al umilințelor mele, am înțeles că n-a fost în mine decât iubire... Iubire întoarsă poate și rătăcită, dar necontenit iubire... N-am vrut decât să dăruiesc... N-am vrut decât să aduc bucurii... Asta a fost viața mea de când m-am dăruit întâia oară, ca fată neștiutoare de răutatea omenească, și iubire a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
limpede la o comparație atentă. În nuvelă, personajul feminin este prefigurarea celui din roman, îndeplinind (anticipator) mai multe secvențe tematice. Dăruirea intempestivă, abandonul în brațele bărbatului care le idolatrizează (episodul D. în roman, fără accentele repulsive) coincid; de asemenea "oglinda întoarsă", înțeleasă de narator drept revelația cutremurătoare, survenită după știrea morții celui iubit (episodul dezvăluirii "tăcerii" lui Fred, de către Autor). Deznodămîntul istoriei (personajul masculin își ia viața, din disperare, din iubire) și "recuperarea" semnificațiilor ignorate ale acesteia (sacrificiul absolut care s-
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Călinescu, Biblioteci deschise, Ed. Cartea Românească, București, 1986. 5. Lăcrămioara Petrescu, op. cit., passim. SCENA ȘI IRONIA. CU UN INTERMEZZO DESPRE TEATRALIZARE ÎN EPICUL CARAGIALIAN DESPRE CUM NIMIC NU ESTE CE PARE A FI ... între protagoniști fericiți și nefericiți, despre oglinda întoarsă a cuvintelor nevinovate și meșteșugul vorbitorului inteligent. Despre cel ce ascultă și cel ce conduce ceremonia. Cu un sfîrșit despre "trouble-fête". "Nimic nu este ce pare a fi". Avertisment misterios, răsunînd impersonal în penumbra lucrată, à la Hitchcock, a imaginii
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
lângă mort... și era frig.../ Și-i atârnau aripile de plumb". Mai întâi epitet la limita concretului "sicrie de plumb", "flori de plumb", cuvântul "plumb" va intra în construcția unor abstracțiuni, caracterizate printr-un vag straniu : Amorul de plumb doarme întors: "Dormea întors amorul meu de plumb", unde sentimentul iubirii semnifică "întorcere spre apus" (L. Blaga), adică moarte. Întors în spațiu și timp, amorul este mort și poetul îl strigă zadarnic în liniștea sinistră a cavoului. Aripile de plumb, atârnând, pot
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
la vechea iubire, îl cheamă la ea pe Cellino, în lipsa soțului, este surprinsă și încearcă să-și ucidă soțul pentru a-și apăra amantul. Alta își motivează fapta astfel: "iubirea e oarbă", ceea ce înseamnă că ea reprezintă eternul feminin: "iubire întoarsă poate și rătăcită, dar necontenit iubire... N-am vrut decât să dăruiesc... N-am vrut decât să aduc bucurie". E un personaj cu un comportament contradictoriu (fuge din casa tatălui său pentru un aventurier, renunță la viața superficială căsătorindu-se
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
discuției dintre Fodère și Topé despre trădare. Acolo, Topé, pictându-l pe "omul cu capul în jos", se pregătește, parcă, pentru o răstignire a lui Emanou. Dacă cel pictat este prototipul lui Emanou răstignit, credem că imaginea reală este cea întoarsă, iar perspectiva pe care o are spectatorul, ca privitor al ecranului, nu este cea corectă. Cei cu capul în jos, à l'envers, sunt Topé și Fodère. Prin urmare, la nivelul de adâncime, mesajul transmis ar putea fi acela că
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Dumnezeu este nebunie curată"54. Rugăciunea este un monolog, fără îndoială, dar ea se adresează totuși unui ascultător divin, oamenii se roaga lui Dumnezeu, invocându-i iubire. Pentru credincios, Dumnezeu este cuvântul rugăciunii, însă la Cioran char și rugăciunea este "întoarsă", căci, iată cum sună o rugăciune la el: "Ferește-mă, Doamne, de ură cea mare, de ură din care izvorăsc lumi (...). Scapă-mă de lumile născute din ură, eliberează-mă de nesfârșirea neagră sub care mor cerurile mele"55. "Eretic
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
jurnalul lui Dimitrov, nu a fost, în mod neașteptat, publicat vreodată în revistă. Este curios de altfel că începînd din 1988, atîția istorici sovietici, care nu aduceau nimic nou, sau poate doar un discurs ideologic asemănător vechii limbi de lemn, întoarsă numai pe dos, au găsit locuri în tribune occidentale... 6 Șirinia plasează reuniunea Secretariatului care elaborează directivele pe 9 septembrie; Jacques Rupnik, (Histoire du Parti Communiste tchécoslovaque, Paris, FNSP, 1981), care publică primul textul în franceză, situează trimiterea lor pe
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
Metoda biografică propusă de Jaspers ar ajuta demersul psihocritic, aceasta având de altfel și corespondențe în literatură, în ceea ce Mircea Eliade numea ,,metodă oceanografică" sau studierea amănunțită a vieții, așa cum afirma Radu Petrescu, ca și cum am privi-o cu un ,,ochean întors". Ochiul lăuntric cu care privește naratorul-personaj în propriul său interior nu trădează trăirile personajului, ci halucinațiile, viziunile lui. În incipitul romanului Întâmplări în irealitatea imediată, observăm că naratorul-personaj are experiența unor fenomene vizuale, de tip halucinatoriu, fără existența unor stimuli
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
a umanității lui Blecher este oarecum similară cu cea a lui Samuel Beckett, surprinsă în imaginea cuplului de bătrâni fără picioare din Sfârșit de partidă. Personajele lui Beckett, Hamm și Clov, trăiesc printre obiectele disparate ce le alcătuiesc existența. Tabloul întors, deșteptatorul, roțile de bicicletă, frânghia sau cățelul de pluș devin, ca și la Blecher, contextul construirii de universuri compensative, fragmentare, în care eul narator se refugiază: În obiecte mici și neînsemnate: o pană neagră de pasăre, o cărticică banală, o
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
un prezent continuu, practic în eternitate, acest timp al conștiinței conceput ca actualizare intensivă (Husserl) produce incredibile efecte pozitive. Pe de o parte, curba lui Lorenz, dovedește că s-ar putea regăsi viitorul în trecut, că timpul ar face cale întoarsă, istoria putînd deveni astfel un bun învățător. Pe de altă parte, cu această credință se poate construi mult mai durabil, eliberați de angoasele efemerului, nemaitrăind în exteriorul nostru, cum spunea Bergson, ci regăsindu-ne arhetipul. Prezentul durabil al stoicilor se
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
lume de texte citite și trăite, imaginea mașinismului; dar ea o luminează pe cea precedentă."23 Ca un excurs, credem că replica lui Andrei Pietraru, citată de criticul clujean (Cu o semnătură se realizează destinul unui om, cu un ac întors poți porni toate roțile și nicovalele dintr-o uzină..."24), s-ar fi pretat la o succintă comparație cu pictura lui Fernand Léger, în care oamenii apar reprezentați prin pârghii, scripeți și roți dințate. Din nou, elemente ale biograficului încep
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
erai...ești încă...toată frumusețea..."247 E banal să constați că la ambele protagoniste, Alta și Cătălina, iubirea se întrupează oniric, însă replica subliniată, rostită aici de o femeie, ne-ar putea îndreptăți să considerăm lucrarea dramatică un vag "Luceafăr întors", cu protagoniști schimbați. Succesiunea intertextuală orientează textul spre un mit al lui Hercule, operant în Odă (în metru antic). Tentația adulterului și remușcările ulterioare nu pot fi purificate ignic de Alta. În plus, cuvintele sale adaugă și problematica aruncării iubirii
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
toată ca într-o cămașă otrăvită" și care trimite imediat către Odă. În metru antic. De altminteri, piesa conține foarte multe secvențe preluate parcă din poezia eminesciană și care capătă valențe intertextuale. Exagerând puțin, am considerat Act venețian un "Luceafăr întors" al lui Camil Petrescu. Câmpul eminescian se conturează în opera scriitorului interbelic prin decelarea unor mituri comune: Pygmalion, Golemul și, în special, mitul procustian, care este liantul cel mai intim între poezia lui Eminescu și creația camilpetresciană. Extincția solară este
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
În care plăsmuia făptura ei/ și mult rîvnea prilej să prindă/ să-i spună tot aleanul dragostei/ și să-i slujească . Iată versul eminescian „și din oglindă luminiș/ pe trupu-i se revarsă/ pe ochii mari, bătînd Închiși/pe fața ei Întoarsă” Își găsește ca Într un speculum dublul chaucerian. De unde se poate concluziona că În cadrul imaginarului colectiv tehnicile și modalitățile de expresie converg către un același centru ordonator de sensuri și iconuri. Intre eminescianul ochi Închis afară dar deșteptat Înlăuntru și
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
-i provoace reverii. Semne ale intruziunii magice ale operatorului se pot desluși Între fantele dintre veghe și somn „iar ea vorbind cu el În somn /oftînd din greu suspină”. Citim aici toate semnele fiziologice ale oricărui discurs erotic : suspinul, fața Întoarsă, ochii Închiși sunt fenomene ale unei activități erotice subtile, ale unei posedări transparente, ale unei legături onirice. Intruziunea operatorului magic În Însăși materia reveriei are drept scop dematerializarea dorinței, simplificarea corpului material, eterizarea sa făcînd din trup un vehicul eteric
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
primum movens al textului erotic brumarian. Indiferent de retorica și atitudinea dominantă (de la ingenuitatea reală sau jucată la nerușinarea fără perdea, de la misticismul cel mai profund la concupiscența cea mai vulgară), bărbatul este un adorator desăvârșit, neclintit de nicio revelație întoarsă. Baladele și idilele, rondelurile, sonetele și cântecele naive ale lui Brumaru nu devin niciodată madrigaluri răsturnate. Dimpotrivă: ceea ce funcționează, în cazul adoratorului perpetuu deghizat uneori în faun este un fel de cristalizare stendhaliană, asumată pe deplin, ba chiar împinsă până
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
dintre ei, belicosul Donald Rumsfield, a început să aibă probleme și cu justiția datorită crimelor și abuzurilor la care s-au dedat soldații americani. În aceste condiții, estimez că cel mai tîrziu Crăciunul anului viitor îi va regăsi pe aceștia întorși acasă, astfel încît neoconservatorii nu vor mai putea speria lumea cu sintagme-lozinci gen "axa răului", "fascism islamic", "război preventiv", "teroriști irecuperabili" și altele asemenea cu o mare încărcătură emoțională și cîștiga electorat de pe urma lor semănînd frică. De fapt, acest gen
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
textele indiene, memoria identității ătman-Brahmăn trebuie cunoscută, dar nu pe cale rațională, ci intuitivă (1995, 155). Tot Amita Bhose vorbește despre necesitatea ca omul să se interiorizeze pe deplin ca să ajungă la Realitatea supremă, idee relaționată de cercetătoare cu imaginea binoclului întors "departe, departe, în fundul cugetării unui om"(ibidem). Gândirea indiană transpare din paginile lui [Archaeus], această realitate intertextuală (sau interspirituală) a ajuns de ordinul evidenței. Dar să citim aceleași rânduri amintindu-ne imaginea sinecdotică a intertextului din definiția lui Daniel Bilous
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu viața. De aici, morala imediată a nuvelei: literatura trăiește din "enigmele" pe care le implică și prea puțin din "explicațiile" pe care le solicită. Și, desigur, o morală pe termen lung: autenticitatea "desenului" se află mai curînd pe fața întoarsă, obscură, a "covorului" decît pe cea comună, clară, vizibilă tuturor. Bibliografie Henry James Desenul din covor. Traducere din limba engleză de Luana Schidu. Colecția "Cartea de pe noptieră", Humanitas, 2010. "Straniu" sau "miraculos"? Reeditarea, la editura ART, a faimoasei nuvele jamesi-ene
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
interiorizare și densificare lirică. Meditațiile interogative asupra sensului existenței se resorb, în cezuri prelungite, sugerând absența răspunsului. Destinul uman devine o înglobare progresivă transfinită a ciclurilor, într-o frumoasă imagine de mitologie orientală, iar, în spiritul unei metafizici romantice, ochiul întors înlăuntru devine, în simbol obsesiv, o imagine cosmică a omului"55. Alegorismul discursiv, marcat prin metafore cu alură mistică, înlocuiește frenezia de început a participării senzoriale la lume, instaurând "un anumit calm al resorbției, într-o interioritate, lipsită de interogații
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poezia șaizecistă, devine, și de data aceasta, dovada spiritului militant al unei generații. Totuși, speriată de cruzimea exterioară cu prelungiri asupra organicului, în căutarea unui refugiu, dar și în încercarea de a reconstrui o nouă lume, această poezie are ochii întorși înăuntru. Întâlnim, aici, simbolul romantic al ochiului închis către lume și deschis în interior: Am degete care tremură/ Și gura uscată de spaimă/ Mereu mi se pare că mă strigă cineva/ Și tresar,/ Nu știu ce să fac cu mâinile. Am febră
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]