1,754 matches
-
Simona Vasilache Puțin peste cincizeci de ani despart primăvara lui Alecsandri, din Pasteluri, de primăvara lui Topârceanu, din Rapsodii. Intre ele, cronici întrucâtva banale,întrucâtva atinse de emoție delicată, ale unei schimbări de anotimp, se primenește o lume de gusturi și păreri. Un lucru, însă, le apropie: sentimentul, naiv și contaminant, al unei revelații. Un friguros apocaliptic, Alecsandri, reconstituind iarna din viziuni ale naturii distorsionate
Două primăveri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6466_a_7791]
-
de a realiza o frescă a culiselor politice românești rămîne la jumătatea drumului, în cîteva momente și schițe regizorul a prins, totuși, esența democrației neaoșe, care aduce cu ceva între parfumul de mititei și cel de lupanar. Mi-a plăcut întrucîtva culoarea mahalalei politice, însă regizorul tinde să-i confere și un romantic, cînd nu e venal, aer de boemă cu iz de Șarpele roșu, pentru cei care cunosc vechiul fief actoricesc bucureștean. Poate că aici se inspiră mai mult din
Ticăloșii și România "care este"... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9733_a_11058]
-
cu gîndul la o însemnare a lui Bertoldt Brecht: Ne parle pas trop souvent de cynisme. Sois-le toujours!" Cinismul lui Caragiale (anafectivitate, versatilitate, bruscări ale conduitei etc.) nu e însă, din păcate, examinat mai stăruitor. Scăldînd într-o luminozitate continuă, întrucîtva idealizatoare, figura scriitorului, dl Vartic trece ușor peste ceea ce a provocat exasperarea lui Noica față de ,zeflemeaua" permanentă a lui Caragiale ("când m-am aplecat asupra românescului am făcut-o, cred, exasperat de zeflemeau lui Caragiale"), ori decepția lui Mircea Eliade
Caragiale între oglinzi paralele (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10863_a_12188]
-
de extracție modestă, luptînd în cea mai mare parte a vieții cu insuficiențe materiale și morale, Caragiale a năzuit cu ardoare la condiția burgheză de artist thomasmannian, de ,"gemütlich", cum spun nemții, bine instalat în domesticitatea sa" (Șerban Cioculescu). Reușind întrucîtva în etapa ,exilului" său berlinez, a rămas totuși în forul său intim un neadaptat, un răzvrătit care n-a ezitat a sfida ordinea oriunde se izbea de rigorile ei, inclusiv ordinea superioară, cea metafizică. Temperamentul său terestru avea un dur
Caragiale între oglinzi paralele (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10863_a_12188]
-
ușoarelor modificări - uneori - a unor semnificații consacrate). Cât despre tensiunea internă, profund dialectică, a relației, se vor afla suficiente ocazii pentru formarea unei opinii în acest sens: Brentano, Mach, Meinong, Weininger, Ebner, Schlick, Wittgenstein etc. Tonul lui Kampits, degajat și întrucâtva ludic, constituie privilegiul celui care își stăpânește foarte bine subiectul și care își poate permite să-l recompună după o inspirație de moment. Îmi închipui că a scris această carte într-o vacanță, cu ferestrele deschise către terasa însorită pe
Filosofia de vacanță by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16948_a_18273]
-
multitudine de situații și identități, ce sînt in nuce tot atîtea posibile versiuni pentru Barbă-Albastră, un evantai de jocuri anagramatice parcă venite din atelierele Oulipo, presărînd ici și colo referințe ironic autobiografice și intertextuale, ea formulează o moralitate care rezumă întrucîtva, după noi, soarta modernelor basme de odinioară ale lui Perrault: povestea lui Barbă-Albastră “ne obsedează, ne întră în ficțiuni”, și, am adăuga noi în cărți, modelînd narativul și imaginarul de orice tip de trei secole încoace. Să nu-l răsfățăm
Charles Perrault și jocul șăgalnic cu povestea by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13287_a_14612]
-
etic împins la paroxism al lui Weininger, "coitul contravine ideii de omenire" ( p.573). Rolul bărbatului este, de altfel, acela de a asigura progresul acestei omeniri principial scindate, fapt oglindit cel mai bine în propensiunea sa către genialitate. În termeni întrucâtva cantitativi, genialitatea este o chestiune esențială care ține de puterea individuală. Weininger țintește să edifice o adevărată psihologie a genialității, geniul fiind definit în funcție de excelența memoriei unei persoane, care indică astfel inegalabila considerație pe care o are pentru propria-i
Capodoperă sau expresia unor frustrări? by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13882_a_15207]
-
89 a fost una importantă. (...) Trebuie, la rigoare, să recunosc faptul că acea critică literară a vremii a fost formidabilă" (p. 242). Mircea A. Diaconu își trăiește menirea literară ca pe o aspirație spre absolut: "ceea ce putea să mă modifice întrucâtva nu era apariția în sine a cărții, ci scrierea, gândirea, facerea ei" (p. 258). Un bun spirit investigativ, relativizant în sens superior, l-a inspirat pe Nicolae Coande să abordeze și doi oameni de cultură străini: teatrologul John Elsom și
Portrete în mișcare by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/10195_a_11520]
-
ori mai vast existențiale, dețin acum o sinteză de referință, extrem de bine concepută, o "cărămidă" de temelie pentru proiectele proprii. Această realitate dobândește o transparență deosebită în faptul că primul volum s-a bucurat deja de un mare succes - poate întrucâtva surprinzător, date fiind amploarea și adâncimile lui. Ceea ce ne îndreptățește să credem în existența nu doar a unui public specialist, dar și în cea a unor tot mai certe propensiuni ale nespecialistului. Se mai atacă astfel încă o dată, cel puțin
Schimbarea orei oficiale în psihanaliză by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16504_a_17829]
-
Zuckerberg abia când succesul rețelei atinge o cotă impresionantă, iar scrupulele aristocratice nu-i împiedică să încaseze 65 de milioane de dolari, așa cum fair play-ul lui Zuckerberg nu lasă doar o singură dată de dorit, chiar dacă regizorul îl scoate întrucâtva basma curată. Dacă prin intermediul acestui sistem de socializare oamenii au reușit să comunice mai ușor, în mod cert comunicarea între cei care au pus pe picioare sistemul n-a fost tocmai bună. Ce ar fi fost însă facebook-ul și până la
Facebook sau lumea văzută de Mark by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5800_a_7125]
-
simplu ca Nicolae Ceaușescu să procedeze precum Gheorghe Gheorghiu-Dej? Nu era sădită profund în mentalul ideologic deviza ,,cine nu e cu noi e împotriva noastră”? Desigur o disidență ,,clorotică”, o cultură de ,,șopîrle tonifiante”, de ,,mici fragmente critice” pot înviora întrucîtva o atmosferă prea apăsătoare, pot prezenta chiar o dovadă a „generozității” celui saturat de putere. Dar raportul nu poate fi schimbat în esență: ,,Oricît de prielnică ni s-ar fi năzărit, din timp în timp, diplomația zîmbetelor cu care ne
Studiul unui proces deschis (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13593_a_14918]
-
Din același motiv care m-a oprit să-mi cumpăr vreodată un animal de companie. Nu sînt căsătorit, nici asta n-am făcut-o. Ocazii am avut, cîteva; însă de fiecare dată am renunțat. Femeile totuși îmi plac foarte mult. Întrucîtva, regret că sînt celibatar. Nu-i chiar o veselie, mai ales în concedii. Un bărbat singur în concediu, de la o vîrstă încolo, devine suspect: ceilalți îl cred egoist și chiar puțin vicios; nu pot să nu le dau dreptate. După
Michel Houellebecq - Platforma () [Corola-journal/Journalistic/13645_a_14970]
-
a scrie o asemenea carte poate sugera mai degrabă o încercare de revanșă, de reabilitare, mi s-a părut că tonul acestei povești-fabule deloc de aruncat are ceva special tocmai pentru că sună exact așa, ca un râs amar, isteric, dar întrucâtva salvator în fața unei mari glume a Istoriei.
Iubire imposibilă by Marieva Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/5628_a_6953]
-
trecutului prin reluarea - în sonete perfecte - a unor subiecte predilecte, ca o trecere în revistă. În Umbră timpului străbate spaimă îmbătrânirii și dezagregării, iar în Cumpănă dreapta încearcă efortul acceptării sfârșitului și a stabilirii unui echilibru. Toate trei volumele amintesc întrucâtva de Le temps retrouvé a lui Marcel Proust. În afară de poemele care în totalitatea lor se ordonează plenar, rămâne pasionant de a pune în valoare simfonismul preocupărilor literare ale lui Ion Pillat corespunzând unui nesaț al cunoașterii și firii sale niciodată
Voluptatea lecturii by Cornelia Pillat () [Corola-journal/Journalistic/17665_a_18990]
-
de trei, ci de cinci. Dar, mă întreb, cui ar fi folosit o asemenea soluție? Sigur, pe de o parte, ea ar fi fost mai comodă pentru juriu, protejându-l de unele "păcate", și, pe de alta, ar fi în-dulcit întrucâtva sentimentele de frustrare. Prea puțin însă față de primejdia de a demitiza spiritul de competitivitate, împingându-l în logica lui "hai să împăcăm și capra și varza". Trebuie să mărturisec, totuși, că prezența într-un juriu, deși totul s-a isprăvit
CÂTEVA CONOTAȚII SUBIECTIVE by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/8540_a_9865]
-
avea epistolierul, oamenii se simțeau foarte bătrîni) de a-și aminti trecutul. Așa că Ghica s-a pus pe treabă și, destul de enervat de prezent, socotindu-se mai degrabă om al vremilor apuse, adoptă din capul locului față de trecut o atitudine întrucîtva tendențioasă. Nerecunoștința contemporanilor tineri, de care suferea și Alecsandri, a agravat parti-pris-ul naratorului. Rezultatul nu este, după părerea mea, care ar putea fi verificată de istorici, atît o evocare exactă și plastică a secolului ce se apropia de încheiere, cît
Secolul lui Ion Ghica by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15945_a_17270]
-
temeinică ironie? Firește, tinerețea, cu tot entuziasmul ei uneori facil, nu i se poate imputa lui Alecsandri singur. E, să zic așa, o boală de generație. Doar că, unde pe ceilalți pașoptiști pare să-i frământe, pe el îl lasă întrucâtva senin. Ajunge să comparăm „până când să ne tot plece cruda, oarba tiranie/ Și la caru-i de trufie/ Să ne-njuge ea pe noi?” - un fel de nu ne fac ei pe noi al zilelor noastre - din Deșteptarea României, cântarea Revoluției
Tinerețea lui Alecsandri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/5303_a_6628]
-
memoria mea. Mai erau și poeți de ocazie, printre noi... Țin minte, unul, după o întâlnire de pomină, pe la Huși... Vaslui, făcuse așa: Șantezei colosale, de viță, din Vaslui, Cu victime, triumfuri, comportament haihui, E drept că e din fire întrucâtva lejeră, Dar noi o adorăm, și-așa, fiind prosperă.
Întîmplări by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16056_a_17381]
-
esență a fost ocolit, ca un rău despre care e mai elegant și mai colegial să nu se vorbească, ci în aparté-urile din culisele vieții culturale, unde dezaprobarea cea mai categorică a avut de înfruntat aderențe manifestate cu un entuziasm întrucâtva timid, pentru că e mai ușor să conceptualizezi dezacordul rațional decât acordul sensibil, deși, în cazul de față, ambele sintagme își pot împrumuta cu aceeași dezinvoltură, printr-un schimb reciproc, unul din termeni. În fond, despre ce este vorba? Despre o
Paul Gherasim a împlinit 80 de ani! by George Radu () [Corola-journal/Journalistic/11464_a_12789]
-
afla în mod obișnuit o tribuna. Pe scaune - tineri cu ochii ațintiți către oratorul care stă în picioare (acesta-i postamentul lui - propria verticalitate), agitați, dezbătând aprinși, luând cuvântul pe rând, dar nu într-o ordine prestabilita. După haine par întrucâtva hippioti - ori poate mai degrabă simpli studenți ai timpului lor. Atmosferă încinsă, în California anului 1969. Imaginea se află pe la începutul filmului Zabriskie Point al lui Michelangelo Antonioni și ea mi-a răsărit spontan în minte atunci când am deschis cartea
Febra întrebărilor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17828_a_19153]
-
care nu sunt nici bune nici rele. Am mai învățat de la el că prin credință - fie ea și în muzică - poți să-ți apropii orizontul a ceea ce nu speri, având dovada a ceea ce nu se vede. Mai târziu, descotorosindu-mă întrucâtva de puseurile subiective ale juneții, mi-am dat seama cât îi datorează muzica românească acestui MAESTRU, ce s-a slujit, imperturbabil, de talent și rațiune, de vocație și instinct, așa cum se slujește matelotul de busolă, mânuind adevărul sacru al artei
Muzica cea de toate zilele: Maestrul la 75 de ani by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/14733_a_16058]
-
apropo de regizor, tot britanic: Iain Softley este ,autorul" unui film drag mie și nelipsit de merite artistice, K-PAX, cu Kevin Spacey în rolul principal. S-a vorbit despre el în termeni de genul ,gotic sudic" și eticheta este îndreptățită întrucâtva. Mai ales în termeni de voodoo și hoodoo. Tensiunea este bine potențată din punct de vedere cantitativ, dar materia brută sigur vă este familiară, așa că veți ghici inexorabil finalul. Și pentru că toate clișeele sunt la locul lor: fata gigea care
O premieră cu tâlc și două DVD-uri fără by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10871_a_12196]
-
remarcabil care a știut să regăsească acel registru de sensibilitate afin acelei lumi. Fără a face cîtuși de puțin abstracție de aportul regizoral, putem spune că actorul și-a intrat atît de bine în rol încît acesta l-a absorbit întrucîtva în spațiul ficțiunii. Chiar și în filme indiscutabil mediocre cum este Omul zilei (1997) al lui Dan Pița sau Ticăloșii (2007) al lui Șerban Marinescu, actorul aduce acele momente de calitate, memorabile și ceva din acest tipar aristocratic, fie el
Ieșirea din scenă a lui Ștefan Iordache... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/8039_a_9364]
-
Da, e un joc monoton, ne spune o replică - aproape obsesiv reluată - a Mamei din Poate Eleonora, formulare care continuă lămuritor de simplu: Dar e bine că e monoton. Există aici, concentrată într-un joc contradictoriu de cuvinte, o definiție întrucîtva perfectă a teatrului lui Gellu Naum - o luptă cu forma în sine a teatrului, o negare a dreptului de existență a acestei specii literar-vizuale care parodiază neîncetat viața reală. O subtilă parodie a parodiei, monotonă prin chiar statutul ei de
"E un joc monoton... Dar e bine ca e monoton..." by Cătălin D. Constantin () [Corola-journal/Journalistic/12374_a_13699]
-
care odihnesc și nu prea acolo unde odată au tăbărît (adică și-au pus tabăra) romanii. Peste ordinea, din pămînt și din stele, pe care nițel încet la minte, părintele o știe totuși bine, tăbară, la propriu, antropologii argentinieni, urmași, întrucîtva, de-ai lui Traian. Ei, ultima falangă, cea care "ține" amprentele, la degetul mic al unei foarte încîlcite istorii, vin să facă ordine într-o lume care numai de-asta n-are nevoie. Dispăruții lor, los desaparecidos, părinți, bunici, glorii
Falange și falanstere by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11786_a_13111]