3,163 matches
-
brusc în formațiile friabile de la sud. Apar astfel clare la vest de Călimănești, în continuarea depresiunii Jiblea, dar mult mai restrânse ca întindere, depresiunile: Suța- Andreești pe valea Muereasca și Olănesti Băi- Livadia pe valea Olăneștilor, legate între ele prin șei joase. Închise la sud de o culme subcarpatică cu altitudine de 600-700 m, fragmentată de ape, aceste mici depresiuni de contact suplinesc rolul depresiunilor subcarpatice din alte sectoare. La sudul acestor depresiuni apar înălțimi tipic subcarpatice, înalte și ele de
Subcarpații Vâlcii () [Corola-website/Science/314563_a_315892]
-
asigurat că totul e-n ordine. Destul de repede au apărut doi polițiști din localitatea Brețcu, care, după ce s-au mirat îndelung că suntem vii: Domnu’, aici e-așa, când cade o mașină, capul colo, o mână colo, un picior colu’șa, ne au ajutat să ieșim din prăpastie. Cu mașină cu tot. Care, spre surpriza noastră, în afară de un far spart, câteva zgârieturi și o jantă deformată, era și ea întreagă. Astfel că a doua zi am ajuns la Alba Iulia. Pe
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
mele. Spunei din partea lui Kato Danjo că-i urează sănătate. Când pauza de odihnă luă sfârșit, soldații și caii se aliniară din nou, începând să treacă prin vadul Râului Shonai. Cu o ultimă privire în urmă, Danjo sări rapid în șa. Cu spada și armura, iradia un aer de noblețe și putere. — Să-i spui că, atunci când se termină luptele, voi trece pe la Yaemon. Scoase un chiot, dădu pinteni calului și intră în râu, pentru a-i ajunge pe ceilalți. Apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Suntem de părere că, dacă o înapoiați la olărie, vă veți reabilita onoarea numelui. Koroku luă carafa, făgăduind că avea să vină la rândul său în vizită. Până la urmă, nu se duse personal, ci trimise un mesager cu daruri: o șa splendidă și aur de două ori cât valoarea carafei. În aceeași zi, îl chemă pe Matsubara Takumi și-i spuse să se pregătească pentru a pleca într-o scurtă călătorie. Apoi, ieși pe verandă. — Maimuță! strigă el. Hiyoshi ieși în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Hikuma învecinat, unde se sfătuise cu un alt vasal din Imagawa. Oficialii provinciei se întâlneau regulat pentru a-și întări stăpânirea asupra oamenilor și a se păzi de invazii din partea clanurilor învecinate: Tokugawa, Oda și Takeda. Kahei se răsuci în șa, strigându-l pe unul dintre cei trei însoțitori ai săi: — Nohachiro! Omul care răspunse avea barbă și o lance lungă. Taga Nohachiro se apropie de calul stăpânului său. Călătoreau pe drumul dintre Hikumanawata și bacul Magome. Drumul era mărginit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
studie umbletul soldaților și aranjamentul rândurilor. Pe urmele valului de picioare în marș venea sunet de copite și glasuri sonore. Dosan nu-și lăsa ochii să se abată dintr-acolo. În mijlocul călăreților mergea un cal remarcabil, cu zăbală sclipitoare. În șaua bogată, cu intarsii de sidef, stătea Nobunaga, ținând frâul împletit din curelușe purpurii și albe. Sporovăia vesel cu suita. — Ce-i asta? fură cuvitele care se desprinseră încet de pe buzele lui Dosan. Părea uluit. Înfățișarea lui Nobunaga lua ochii. Auzise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
asta? fură cuvitele care se desprinseră încet de pe buzele lui Dosan. Părea uluit. Înfățișarea lui Nobunaga lua ochii. Auzise că seniorul din Oda circula îmbrăcat bizar, dar ceea ce vedea acum întrecea pe departe tot ce auzise. Nobunaga se legăna în șaua calului pur-sânge, având părul legat în creștet într-un coc de general, cu o panglică verde-deschisă. Era îmbrăcat într-o haină de bumbac cu modele viu colorate, fără o mânecă. Spada lui lungă și cea scurtă erau încrustate cu cochilii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
o cutie de medicamente, un evantai pliant legat cu șnur, un mic cal sculptat și câteva bijuterii. Sub fustanela din piele de tigru și leopard, de lungime mijlocie, avea un veșmânt croit din brocart auriu lucios. Nobunaga se răsuci în șa și strigă: — Daisuke, ăsta-i locul? Aici e Tonda? Vorbise atât de tare, încât Dosan îl auzi clar din ascuzătoarea sa. Daisuke, care făcea de gardă, se apropie de stăpânul său. — Da, iar Templul Shotokuji, unde urmează să vă întâlniți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
femei se prosternau cu capetele la pământ, în fața caselor și pe marginea drumului. Nobunaga nu era reținut nici măcar în public. Își dregea glasul în timp ce le vorbea slujitorilor și în același timp râdea. Spunând că-i era sete, mânca pepeni în șa și scuipa semințele. Hiyoshi mergea pentru prima oară în viața lui prin mijlocul acelor drumuri. Nu-și dezlipea ochii de spinarea noului său stăpân, spunându-și: „În sfârșit, acesta-i drumul. Asta e calea.” Castelul Nagoya apăru în fața lor. Apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Castelului Nagoya care îmbătrânesc și-și pierd puterile. Două generații au trecut de pe vremea primului shogun, iar lumea se dedă ritualurilor și înșelătoriilor. Totul e îmbătrânit și decrepit! Vorbea aproape de unul singur; poate că era supărat pe ceruri. Sări în șa și făcu un tur pe terenul de echitație. Era un călăreț înnăscut. Profesorul său era Ichikawa Daisuke, dar în ultima vreme începuse să călărească singur. Deodată, calul și călărețul fură depășiți de un murg închis, care galopa cu furie. Rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Calul lui Nobunaga era cunoscut în lung și-n lat ca „Uzuki de la Oda”, chiar și printre dușmanii clanului. Murgul nu se putea compara cu el nici ca valoare, nici la caracter. Dar era tânăr, iar măiestria lui Goroza în șa o întrecea pe a lui Nobunaga. De la o diferență de vreo douăzeci de lungimi, distanța se reduse la zece, apoi la cinci, la una și în sfârșit la un bot. Nobunaga se străduia din răsputeri să nu se lase depășit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
încă tânăr, nu e cuvenit pentru un om de rangul tău. — Cu to respectul, trebuie să spun un lucru. Nu e păcat să ai un cal atât de bun și apoi să călărești prin oraș mâncând pepeni și prune în șa? N-ar fi mai bine ca Nowake să fie călărit de un războinic ca mine? În sfârșit, o spusese. Cuvintele care-i ieșiseră pe gură nu proveneau atât din grija calului, cât din furia pe care o simțea în fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
-i lui Nobunaga frâul. Pe chipul lui Nobunaga apăru o expresie neobișnuită, ca și cum ar fi fost uimit că cineva fusese mai iute decât el. — Cine ești? îl întrebă. Scoțându-și coiful, soldatul se pregăti să îngenuncheze. Nobunaga sărise deja în șa. — Nu e nevoie. Cine ești? — Sandalagiul dumneavoastră, Tokichiro. — Maimuța? se miră din nou Nobunaga. De ce purtătorul lui de sandale, ale cărui sarcini se mărgineau în grădină, era primul care apărea gata pentru luptă? Avea un echipament simplu, dar nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
arată că ea și cu mine nu eram sortiți unul altuia. Să ai grijă de ea. Cam în același timp, un cal nărăvaș și neînsoțit străpungea întunericul, galopând din Kiyosu spre Narumi. Grav rănit, Yamabuchi Ukon se ținea bine în șa. Avea opt sau nouă leghe până la Narumi, iar calul său galopa cu repeziciune. Se întunecase deja și nu-l vedea nimeni, dar la lumina zilei trecătorii ar fi observat sângele care picura din galopul calului. Rana lui Ukon era adâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
erau, atât în castel, cât și împreună cu Nobunaga. Calul pe care-l luase Nobunaga în ziua aceea se numea Tsukinowa. La poartă, foșnetul frunzelor tinere se auzea în vântul nopții, iar luminile lampioanelor pâlpâiau. Nobunaga sări pe cal, într-o șa bătută cu sidef, și porni în galop spre poarta principală, cu tasetele armurii și spada lungă zăngănind din mers. Cei rămași în urmă, la castel, uitară de orice stăpânire și începură să strige, în timp ce se prosternau în fața lui. Nobunaga le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cam vreo două sute. V-am așteptat ca să vă însoțim. Printre arcașii lui Yoshinari se afla și Mataemon, iar Tokichiro era și el în mulțime, în fruntea a treizeci de pedestrași. Nobunaga îl observă de îndată. „E aici și Maimuța.” Din șa, privi peste cei două sute de ostași emoționați. „Iată ce partizani am,” își spuse el, cu ochii luminându-i-se. În fața valurilor furtunoase ale celor patruzeci de mii de soildați dușmani, oamenii lui nu erau decât o corăbioară sau un pumn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
ochii cârpiți de somn răcneau: — La luptă! Mai târziu, poate că aveau să fi înțeles că omul care galopa în frunte prin ceața zorilor era seniorul lor, Oda Nobunaga. Acum, însă, nu observa nimeni. — Nagato! Nagato! Nobunaga se răsuci în șa, dar Nagato nu era în apropiere; se afla cam la cincizeci de metri mai în spate, prin mulțime. Cei de veneau din urma lui - cu caii umăr lângă umăr - erau Katsuie și Yoshinari. Alți oameni li se alăturaseră la începutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
mie de oameni. Nobunaga ieși pe poarta de la miazăzi și încălecă din nou. Venise la Atsuta ca o furtună dar acum, plecând, încetini pentru a merge cu un pas mult mai domol. Călărea așezat cu picioarele într-o parte a șeii, legănându-se și ținându-se cu mâinile de oblâncurile din față și din spate. Se luminase de ziuă, iar sătenii din Atsuta, inclusiv femeile și copiii, ieșiseră în fața caselor și la răspântiile drumului ca să privească, atrași de tropotul cailor care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
primii. Când își dădură seama că era Nobunaga, cu toții erau uimiți și șopteau între ei: — Chiar se duce la luptă? — E cu putință? N-au nici o șansă la zece mii. Nobunaga călărise de la Kiyosu la Atsuta neîntrerupt, așa că avea dureri din cauza șeii. Stând lateral, puțin aplecat pe spate, fredona de unul singur. Când armata ajunse la răscrucea de la marginea satului, se opri dintr-o dată. În direcția fortărețelor Marune și Washizu, din două locuri, se înălța fum negru. Pe chipul lui Nobunaga se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
mari, scoțându-i în evidență și mai magnific mantia verde-deschis a morții. — O, ce tristețe. Atât Iio cât și Sakuma s-au dus pe lumea cealaltă. Cât aș dori să-mi fi putut vedea faptele. Apoi, Nobunaga se îndreptă în șa și-și împreună mâinile, în rugăciune. Fumul negru din Washizu și Marune pârjolea cerul ca un rug funebru. Oamenii priveau în tăcere. Nobunaga se uită un moment în zare, apoi deodată se întoarse, bătu cu palma în șa și strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
îndreptă în șa și-și împreună mâinile, în rugăciune. Fumul negru din Washizu și Marune pârjolea cerul ca un rug funebru. Oamenii priveau în tăcere. Nobunaga se uită un moment în zare, apoi deodată se întoarse, bătu cu palma în șa și strigă, aproape în extaz: — Suntem în data de nouăsprezece. Această zi va fi comemorarea morții mele, pentru și a morții voastre. Ați avut solde mici, iar astăzi vă întâmpinați soarta ca luptători fără a fi cunoscut măcar o dată norocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
cu victoria și-și lasă spiritul de luptă să-i scape. E clipa potrivită. Dacă lansăm un atac surpriză asupra comandamentului lui Yoshimoto, victoria e sigură. Nobunaga se alătură glasului încordat al vasalului său. — Asta e! spuse el, plesnindu-și șaua. Exact asta vom face. Voi avea capul lui Yoshimoto. Dengakuhazama se află drept spre răsărit. Generalii, însă, se arătară nedumeriți și plini de suspiciuni când auziră rapoartele cercetașilor, și încercară să stăvilească elanul instinctiv al lui Nobunaga. Seniorul, însă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
al spadelor ce se ciocneau și al sângelui, caii intraseră în panică și câțiva galopau înnebuniți prin tabără. Unde s-o fi putut ascunde? Jinnai se opri cu lancea în mână, lăsând apa de ploaie să i se prelungă pe șaua nasului și prin gură, până în gâtlejul usvcat. Deodată, un luptător care nu recunoscuse în el inamicul aduse drept în fața lui un cal sur agitat. Canafi roșii atârnau de o șa cu sidef și chenar de lac înspicat cu auriu; căpăstrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
mână, lăsând apa de ploaie să i se prelungă pe șaua nasului și prin gură, până în gâtlejul usvcat. Deodată, un luptător care nu recunoscuse în el inamicul aduse drept în fața lui un cal sur agitat. Canafi roșii atârnau de o șa cu sidef și chenar de lac înspicat cu auriu; căpăstrul alb cu purpuriu era prins de zăbala din argint. Trebuia să fie armăsarul unui general. Jinnai privi cum calul era dus într-un pâlc întunecos de brazi. În interiorul acestuia, perdelele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
par înclinați să lupte. Nobunaga ascultă rapoartele și, în felul său propriu, anunță întoarcerea triumfală: — Bine, atunci, haideți acasă. Soarele încă nu asfiunțise, iar curcubeul, care începuse să se șteargă, se limpezi din nou. Un singur cap fu legat de șaua lui Nobunaga, ca amintire. Era, desigur, capul marelui Imagawa Yoshimoto. Când ajunseră la poarta Altarului Atsuta, Nobunaga sări de pe cal și intră în sanctuar, pe când ofițerii și soldații se înghesuiră până la poarta centrală, unde se prosternară la pământ. Undeva în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]