1,010 matches
-
Acum era în fața mea și înțelegeam că am pășit dincolo de basmele și jocurile grădiniței. Intram într-o lume nouă și bucuria acestui început îmi aducea lacrimi în ochi. În clasa I, curtea școlii mi se părea imensă și în jurul meu șerpuiau valuri din mii și mii de copii. Clădirea școlii părea un palat cu multe încăperi pe care, temătoare dar foarte curioasă, voiam să le cunosc. Mi se părea totul atât de nou încât îmi venea să cred că sunt în
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
ținând cont de zâmbetul subțire cu care femeia Își Însoțise spusele. Aveți aici noua mea adresă și numărul de telefon. Inutil să vă spun că sunteți singurul care le cunoaște. Aștept vești, a precizat Vera Kuznețova, care pe urmă a șerpuit Înapoi către birou. Banii vi-i transfer imediat. A, și Încă ceva... Da, am spus. — Cred că putem să ne tutuim. Același lucru Îl credeam și eu. Afară ploua ușor și sufla un vânticel rece. Eram la doar câteva străzi
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
albăstrui și buzele răsfrînte. Ridicînd nara străvezie, călcă pe vălul ce-o acoperea. Goală, și-a întins brațul cu oasele subțiri. Sclipea. Cu palmele întoarse, mișcă din degetele prelungi, sunînd ca niște brățări. Ca o mie de năpîrci, trupul ei șerpui în loc. Îngustă, feciorelnică, întinzîndu-se pe vîrfuri, o clipă dansatoarea rămase suspendată în aer. Avea pielița de sub bărbie albastră. Apoi, deodată, țîșni în fața lui Irod și ridică piciorul. Sub baldachin, cu pîntec gol și mare ca un lighean, Costică Fărocoastă își
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pat și‑l îndeasă pe la spatele mamei în cuptorul mic de bucătărie, unde teancul se face imediat scrum. Mai târziu, mama va căuta încă multă vreme plicurile dispărute, din nou fără să‑și închipuie unde s‑au putut rătăci. # Höhenstrasse șerpuiește printre coline îndreptându‑se spre Dunăre, totuși cu puțin înainte de a ajunge acolo se oprește aproape de Klosterneuburg, se îngustează, iar autoturismul vechi al familiei Witkowski o cotește și el într‑acolo, odată cu șoseaua, iar în interiorul lui se răsucește Rainer, vorbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
deschiși, privesc ceva alb-gălbui, poros. În palmă am o chestie rece, umedă. Încep să mă recompun pornind de acolo: țin În mână ceva tare, lunecos, cu muchii groase, Înghețate. Fiorul Îmi străbate brațul, urcă pe umăr, coboară pe omoplații transpirați, șerpuiește din nou În sus, spre ceafă, spre creștet, pe frunte Își pierde vigoarea, strivit de peretele la care mă holbez și de care mă sprijin cu toată greutatea. Îmi Încord mușchii gâtului, zvâcnesc, Îmi desprind fruntea de zid, mă clatin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
ea În frunte. Ne cățărarăm precum caprele pe un morman de stânci uriașe, prăvălite unele peste altele. Ajunserăm Într-o viroagă adâncă, străjuită de un fel de copaci subțiri și Înalți, după care dădurăm Într-o potecă de mistreți ce șerpuia prin pădure, urcând spre munții pe care Îi văzusem din peștera unde mă ținuseră legat. 12. Apa Îl dusese pe Enkim până În apropierea satului Runei. Odată ajuns lângă casele femeilor, Enkim căutase frunze de pătlagină și Își legase rana, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cum. - Dacă Îi lași aici, nu e bine. Dacă nu-i lași aici, iar nu e bine. Hai să-ți arăt ceva, Îmi zise Minos. L-am urmat. Am coborât printr-o pădurice deasă până la o apă care curgea mereu, șerpuind vijelios printre copaci și smârcuri. Minos mă duse până În apropierea unor tufe frumos mirositoare, Încărcate cu flori de culoarea soarelui ce apune la sfârșitul verii. Lângă flori: o lespede de mâl uscat, o cărămidă cum i-ar fi spus Dilc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
se duse baba la Unu și-l luă din brațele Runei. Dispărură spre capătul satului, Într-una din casele lor de pământ. Atunci am văzut că toate casele lor erau legate Între ele de niște ridicături din argilă uscată ce șerpuiau printre copacii rari, uriași și Îndesați, care abia dacă dădeau umbră. Pe casele cele mai Înalte creșteau snopuri dese de iarbă și de ciulini, iar la capătul satului se afla o casă mai mare decât toate: era Înaltă de patru-cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pământ ce adăposteau un fel de peșteri Înguste, săpate de mâna omului. Peșterile erau Înalte de un stat de om sau chiar mai puțin, erau Întortocheate și aveau, ici-colo, niște crăpături deschise afară, prin care adia aerul. Unele dintre peșteri șerpuiau, apoi urcau ca să se deschidă În case, sau coborau ca să se Încrucișeze cu alte peșteri, iar altele, În sfârșit, se afundau și mai mult sub pământ, acolo unde era cu adevărat răcoare. Dogonii le Întortocheaseră astfel Încât, oriunde te aflai, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
că-i cunosc pe toți oamenii, că țin În palme substanța caldă și palpabilă a vieții lor, că stăpînesc și cunosc strada ca și cum aș fi creat-o eu Însumi. Într-un punct, o mașină mare, cu un șofer În livrea, șerpuiește iute și se oprește lîngă bordură, iar ușierul unui magazin de lux se repede cu o grabă slugarnică și deschide ușa unei frumoase doamne din Înalta societate. Femeia iese repede, cu mișcările iuți ale piciorușelor ei cu glezne subțiri, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
treabă. Salopeta e unsuroasă, grea. O descheie și sare din ea ca un șarpe tânăr. La opt jumătate pedalează încă pe lângă zidul roșu al fabricii. Nici o grabă. Însă la nouă descălecă în fața porții. Poarta scârțâie parola de întâmpinare. Aleea îngustă șerpuie printre daliile unse de soarele roșu. Cel de la capătul uliței. Lângă zid, sub fereastra scundă străjuie trandafirii. Cu securea în mâna e sclipitor. Fără ea rămâne maroniu-roșcat și neras. Fără pușca de lemn, crăpată și lucioasă de mângâieri, e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
astea: moarte. Își umple gura cu țărână la repezeală. Nu, n-o să țipe decât în apropierea redutei - un spin îi intrase tare în fund. Carnea unui luptător nu moare însă atât de ușor. Din ce în ce mai agitată, mierla aproape că țipă. Leonard șerpuie cu aglitatea unei fiare. O fiară feroce. Începe să tragă încă din mers. E numai acoperirea însă, căci imediat se oprește și ochește precis, nemilos. Ce să facă el cu prizonierii!? Abia dacă îi mai rămâne o țigară lui. Aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
însă, cărora vântul ne sângera nările țipetele ne zgârâiau ochii, cenușiul ne liniștea creierul revigorându-ne singurătatea și miracolul poftei. Capre și cerboaice ni se răsturnau sub zâmbetul pur îmbătat de viteză și tăios ca o lampă cu horbota iezilor șerpuind peste zările de-acum apuse ale spitalului, când de fapt fleacul plăcerii nu făcea decât să ne-ascută dorința de a susține până la capăt soarele cartierului în vârful unui piept prea îngust pentru spinarea noastră de zdrențe și oase. Suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
este o iederă. Câtă senzualitate în reliefarea femeii-iedera, o imagine des întâlnită în picturile noi, unde femeia apare într-o complicitate de imagine cu o eșarfă ca un șarpe ce-i descoperă mai mult, decât îi acoperă trupul. Ea este șerpuită și sectiunea de imagine apare asemeni unei plante agățătoare ce este pregătită să-și răsfrângă tulpina, într-o simbioză peste susținătorul său, într-o îmbrățisare perfectă. PALOARE Dragostea este cea care absoarbe orice energie din trupul istovit de sentiment, în
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
lingurița din salatiera de argint plină cu ambrozie fierbinte și să imprimăm reverii blajine în păduricea plină de alburii păcate! Kilometrul opt Spaima țopăind ca o lăcustă te înconjoară și nu ghicești de unde se va ivi Drumul de la oraș urca șerpuind monoton spre munte; prin sate, vegetația era întreruptă de casele dintre livezi, zugrăvite în culori deschise și înecate în verdele pastelat al grădinilor. De obicei, pe acolo mașinile treceau rar însă șoseaua degaja o lumină diurnă, un farmec neștiut care
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
ocazia să blesteme arhitectura diabolic de întortocheată a clădirii. Când ajuns în capul Marii Scări, descoperi că habar nu avea în ce direcție s-o ia și irosi câteva minute gâfâind; apuca ba la dreapta, ba la stânga pe coridoarele care șerpuiau și se intersectau până când, dintr-o dată, dădu colțul și nimeri peste Phoebe. — Ce cauți aici? spuse ea. — Te căutam, desigur. L-ai găsit? — Pe Henry? Nu, nu mai e acolo. Poate a coborât. — Probabil. Dar hai să ne mai uităm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
inima? Într-o junglă parfumată, lângă un pahar cu picior înalt de daiquiri, în brațele lui cafenii și vânjoase, la pieptul lui de bronz... Și un fior de plăcere îi trece domnișoarei din închipuire în organele interne, iar de acolo șerpuiește în jos, lunecând în marele bazin unde fluviul Orinoco își revarsă coama de ape verzi, întâlnind oceanul. Domnișoara Carbon tresare, zvâcnind din apa băii. Doamne Maica Domnului! E sâmbătă! E parastasul bunicii, la Cislău! Iar ea era cât p-aci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
o cotitură, a reușit să distingă locomotiva obosită care trăgea după ea un șir de vagoane hârbuite. Lumina slabă abia dezvelea dealuri peticite cu omăt. Peste tot se vedeau urmele războiului: ici o pădurice zdrențuită de schije, dincolo tranșee ce șerpuiau știrbite de gropi lăsate de proiectile de artilerie sau bombe de avion... Toate îi aduceau aminte de piciorul rănit. Și gândurile au început să se vânture în voie. „De ce mi s-o întâmplat tocmai mie, că doar nu eram un
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
acum era gata să cucerească Roma și întregul Imperiu. Trebuia să ajungă singur în locul unde se afla vrăjitoarea, adăugaseră mesagerii. Îi îngăduiră să-l ia cu el pe Listarius drept unic tovarăș și călăuză. Vitellius înainta greu pe drumul ce șerpuia printre copacii înalți; coborâse indispus din lectică, nemaiputând continua drumul din cauza copacilor. Își lăsase escorta la marginea pădurii și o pornise pe jos. Șchiopăta din cauza rănii dobândite în timpul cursei de care, când se întrecuse cu Caligula. Se întrebă dacă incidentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vulturi și râme-n iarbă, cu jocuri de săgeți și de cuvinte spuse de mire; cu salturi și voci amatoare de bătrâni erau cântece străine-n rostire. Încerc pereții camerei cu tapetul de mătase violet, afrodisiac înflăcărat, ca părul viu, șerpuind peste perna de puf. Eroare, pereții s-au măcinat; am ascultat cum vâjâie la colțuri dezordinea vântului, sau respirația mea cu obrazul ciupit de vărsat, destramă zbârcit, cenușiu brâul care a fost cândva colorat și viu. Spori microscopici dansează pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
nous sommes foutus! șopti. Il n'y a plus d'espoir. Foutus pour l'éternité!... - Nous sommes foutus! repetă Darie printre dinți când Zamfira le făcu semn de plecare. Foutus pour l'éternité! Ieșiseră la un drum prost, de căruțe, șerpuind, zdrențuit de gropi, printre lanurile de porumb. Se auzi din nou, izbucnind parcă din toate părțile odată, larma greierilor. Acum, că scăpaseră din porumbiște, își scoseseră căștile; Darie o ținea în mână, și ceilalți le atârnaseră de ranițe. Cerul începuse
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Nick vedea farurile altor mașini care veneau din față, le pierdea din vedere, apoi era orbit de ele cînd urcau dealul, clipea des cînd se apropiau și apoi se pierdeau Încet În Întuneric după ce Bill le depășea. Șoseaua era Înaltă, șerpuind pe lîngă malul rîului. Mașinile mari din Charlevoix, mașini de bogătani care stăteau pe bancheta din spatele șoferului, veneau din față, ocupînd tot drumul și fărĂ să-și reducă farurile. Treceau ca niște trenuri. Bill Își aprindea farurile spre mașinile parcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Așa parcă mai vii de acasă, Dumitre. Moș Dumitru Carpen a zâmbit și, cu o mână obosită, și-a tras pălăria mai pe-o ureche, privind lung în zare pe sub zagara. Sirul de care, hodorogind și legănându-se sub greutate, șerpuia alene pe șleaul ce părea nesfârșit. Semăna cu o omidă...Moș Pâcu - cu un gest obișnuit - și-a scos luleaua și punga cu tutun, alături de care avea și sculele trebuitoare. După ce a îndesat tutunul în găoacea lulelei, s-a oprit
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
să vezi cum îi strălucesc ochii ca motanului lângă oala cu smântână - l-a pus în țeapă pe ovrei Vasile Hliboceanu. Sporovăind, nici nu și-au dat seama că au ajuns deja departe de târg. Sleaul se întindea spre zare șerpuind ca o curea cât se vedea cu ochii. Fața lui Mitruță Ogaș părea străluminată de un soare interior. Deși nu-și exterioriza bucuria adusă de hotărârea lui Aizic, oricine își putea da seama de noua lui stare. Privirea îi zbura
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
de câte lucruri îngrozitoare se petrec în visul ei. Noi, Ana și cu mine, am ajuns - știți unde? Pe coada mea stufoasă, că am ajuns tocmai în Maramureș. Și aici sunt munți. Licuriciul și râma ne-au adus aici. Drumul șerpuiește ca o râmă mai mare. Ana le-a mulțumit frumos mititeilor, a mângâiat ușor licuriciul pe care îl portă mereu în păr și a așezat, cu dragoste, râma într-o copăiță făcută dintr-o coajă de nucă, în care a
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]