1,581 matches
-
în sec. Păi, am zis să‑i ajut cu... — Eu vreau niște somon afumat, vă rog, zice o femeie cu jachetă aurie. Aveți și sos franțuzesc fără grăsime? — Ăă... păi, știți, eu nu sunt de fapt... — Rebecca - vocea lui Elinor șuieră ca un glonț din gura abia deschisă - lasă‑l jos! Și... stai jos! Da. Sigur. Mă uit șovăitoare la plataou. Sau mai bine să‑l servesc, dacă tot sunt aici... Lasă‑l jos. Acum! — Da. Mă uit neajutorată în jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
scrumieră. Vino încoace. Putea să se întâmple oricunde, pe scaun, pe canapea, pe jos, sau lângă fereastră, pe un hol sau, uneori, pur și simplu în picioare, în mijlocul camerei, ca și cum am fi fost pe scenă. 8 Iulie 1937. Un tren șuieră prelung prin noapte ca un dragon furios. Se îndreaptă spre provincia Shanxi din nord-vestul țării. E un teritoriu al forțelor de gherilă - centrul teritorial al Partidului Comunist și al Armatei Roșii a lui. Lan Ping are douăzeci și trei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
pentru hrănire. În această dimineață deschide ochii. Ceea ce-l înconjoară e straniu, iar chipurile pe care le întâlnește sunt ostile. Închide ochii din nou și zace în tăcere. Are trupul strâns înfășurat într-o pătură din bumbac. Vântul din nord șuieră noaptea prin curte. Doi copaci bătrâni, înalți dar desfrunziți, din careul mărginit de clădiri, stau ca doi nebuni care se ceartă. Ce e în mintea lui Liu? Soția lui a fost condamnată la moarte. Fiul lui cel mare, Liu Yong-bing
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
și el, Împins de entuziasmul Christei, care repetă entuziasmul sălii. Ea s-a ridicat și aplaudă În picioare. El a rămas așezat. Bate din palme, lent, În contratimp, și aruncă priviri piezișe spre ceasul de la mână. —...A ținut prea mult? șuieră Christa. Se uită la el de sus În jos, aplaudând mai departe. —...Mă gândesc la tine, care mai ai atât de condus, șoptește el, a scuză. Chipul nemișcat al Christei nu arată prin nimic că l-ar fi auzit. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
nu putea intra nici o „ureche” străină și din care nu răsufla nimic în afară. Informatorul mai scria că, la aflarea veștii, împăratul își înfundase bărbia în gulerul mantalei și, înainte de a încăleca pe calul său favorit pentru o scurtă plimbare, șuierase printre dinți: „O să am grijă de armean!”. Prințul zâmbi, lăsând fumul să se prelingă la fel de încet ca și ninsoarea. Simți dintr-odată o mare ușurare. Trecuse printr-o lungă perioadă deosebit de încordată, dar, în cele din urmă, obținuse o mică-mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
grămadă de drumuri în sus și în jos. Coborâse scara, intrase în cabinetul stăpânului, de unde fusese repede dat afară. Urcase iar diabolica scară înapoi, spre dormitor. Scâncise, scheunase în fața ușii închise. Parfumata lui stăpână, însă, nici măcar nu crăpase ușa. Îi șuierase enervată să tacă și îi strecurase un biscuit pe sub ușă. Micuțul Bichon nu avea chef de biscuiți, dar îl morfoli o vreme, doar ca să-și facă de lucru. Exasperat, părăsi biscuitul și începu să coboare iar treptele scării. Pentru un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cu o mână așezată ferm pe umăr. Un ghem rece îi înțepeni plexul. Trupul i se încordă. Deveni arc gata să sară. Calcula cu rapiditate. Trebuia să-și coordoneze bine mișcările. Când va sări, va scoate și lama. Apoi... Apoi șuieră ceva aproape de ureche. ― S-o ștergem naibii! Era Babic. Pe drum, la întoarcere, aruncase împărtășania. Imediat apăruse de undeva o potaie și o înfulecase dintr-o singură înghițitură. Nu mai făcuse decât vreo câțiva pași. Și aceia mai mult împleticiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Cine nu a trăit pe pielea lui Borodino și Berezina habar nu are ce înseamnă infernul. Cu totul inimaginabil! Ah, Borodino! Ce măcel! Nu cred că a mai fost altul pe lume. De-asta ne temeam de Kutuzov. Marchizul turuia, șuierând cuvintele. Nu se mai putea opri, ca posedat de imagini terifiante, deosebit de vii. ― Eram încercuiți din trei părți. Ciciagov și Wittgenstein, niște nulități militare notorii, de altfel, până și ăștia ne sâcâiau tot timpul... Tot timpul... Dar marea problemă rămânea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Iacob... zice mama. - Le țin minte și eu!, zic. Adică Îl țin minte pe cel făcut pentru noi, special, pe casă... - Și eu Îl țin minte, zice mama. Am plătit un om o zi de muncă, să repare acoperișul școlii... - Șuiera frumos, Încerc eu. - Și mai frumos ar fi șuierat pe casa lui! - Dar acolo n-avea destul vânt, școala era mult mai Înaltă, numai bună pentru... Și așa: nu v-au plăcut „operele” Mănenilor... - Cum de nu! Ne-au plăcuuut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Adică Îl țin minte pe cel făcut pentru noi, special, pe casă... - Și eu Îl țin minte, zice mama. Am plătit un om o zi de muncă, să repare acoperișul școlii... - Șuiera frumos, Încerc eu. - Și mai frumos ar fi șuierat pe casa lui! - Dar acolo n-avea destul vânt, școala era mult mai Înaltă, numai bună pentru... Și așa: nu v-au plăcut „operele” Mănenilor... - Cum de nu! Ne-au plăcuuut, râde tata. - Mie, nu, zice mama. Poate al lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
îndepărtă. — Stai! Armata le fugări, renunțând la lupta cu plasele. Domnul Chawla fugi după ei și după Ammaji. Mulțimea de devotați, care spărsese liniile polițiștilor și, în cele din urmă, chiar și polițiștii cei leneși, fără Superintendentul lor, fugeau cu toții, șuierând, icnind disperați. Și Pinky se alăturase goanei. În fața ei, brigadierul afișa o mină neînfricată. Simțea din plin nevoia de a-l apuca de fese. Oare nu-i spuse tatăl său să țintească mai sus decât ea, nu mai jos? Spionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
îndure pierderea ei. După trei ani, Julia renunțase însă la orice încercare în acest sens. —Nu înțeleg de ce nu putem să continuăm ca acum, o implorase el în timpul ultimei lor conversații pe această temă. Doar ne simțim bine. Nu, Michael, șuierase Julia înainte să-l părăsească pentru ultima dată. Tu te simți bine. Eu mă simt al dracului de mizerabil. În continuare, Julia petrecuse șase luni, fără precedent, în care fusese singură. Era hotărâtă să nu mai repete schema aia în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
tragă înapoi, în casă. Femeia a reușit s-o recupereze, a închis ușa, după care s-a întors către Alison. Ochii îi scoteau fulgere de mânie. Să nu mai sugerezi niciodată că nu știu ce e mai bine pentru copiii mei, a șuierat ea. Tu nu știi nimic despre noi. —Eu... n-am zis-o în sensul ăsta, s-a bâlbâit Alison, numai că încheierea frazei s-a pierdut în explozia verbală iritată a Sofiei. —Le-ai furat tatăl chiar de sub nas! Chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
care e atracția pe care ai putea-o exercita. —Du-te-n pizda mă-tii! Adio ton scăzut și demn. —Tu ești o amărâtă de învățătoare, drăguță, nu ești vreo inteligență sclipitoare care să fi descoperit leacul pentru cancer, a șuierat Julia. Nu știi nimic despre mine și James, așa că nu te grăbi să tragi concluzii. Deborah a zâmbit triumfătoare, evident încântată c-o zgândărise pe inamica sa astfel încât aceasta să-și dea arama pe față. —Dimpotrivă, știu destul de multe despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
teribil de obosită. Atâta falsă veselie o epuizase. Așa cum nu mai suporta nici să rânjească de zor ca o cretină. Tot ce ar fi vrut să facă era să-l strângă de gât pe căcăciosul ăla mic și să-i șuiere: „Haide, derbedeule, fă-mă fericită!“ —Doar OK, deci? a zis ea de-acum enervată. Ei, mie mi s-au părut fascinante. Poate c-ar fi trebuit mai bine să te duc la un concert Rim of Scum. Ce zici? Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
părere aveți despre ea? — Ce părere avem de ea? s-a încruntat Susan. Nici măcar nu știu cine e. Julia și-a dat ochii peste cap, de parcă Susan ar fi fost domnișoara Prostie, din casa Prostiei, de pe strada Prostiei. —E Deborah. —Deborah? au șuierat Susan și Fiona la unison, amândouă repezindu-și ochii asupra femeii în roșu. — Ce mama naibii caută aici? Fiona scotocea prin geantă, încercând să-și găsească ochelarii ca să vadă mai bine. Am invitat-o eu, a replicat Julia calmă, zâmbindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
atunci ce s-ar întâmpla cu biata Jessica? Preț de câteva minute, nici unul n-a mai scos nici un cuvânt. Singurele sunete erau cele provenite de la cratițele și tigăile pe care Jessica le manevra de colo-colo. Din când în când mai șuiera și frigiderul. Îmi pare așa de rău, a murmurat Jake. Dacă mai zici o singură dată chestia asta, să știi că te bag cu capul în cuptorul Jessicăi! a rânjit Fiona. Nu... e... vina... ta. Întinzând degetul arătător, femeia a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
litham-ul îl împiedica să vadă limpede și să-i ajungă la plămâni tot oxigenul de care aveau nevoie într-un moment ca acela. Dar Mubarrak era îmbrăcat la fel, așa că și mișcările lui erau de asemenea nesigure. Spadele spintecară aerul, șuierând furioase în calmul dimineții, și o bătrână știrbă scoase un țipăt de groază și imploră să-l omoare cineva cu un glonț pe șacalul împuțit care încerca să-i ucidă feciorul. Mubarrak întinse mâna cu un gest autoritar și nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nu se va preda niciodată. — E posibil, recunoscu. Dar e limpede că nu putem merge după el. O să așteptăm! Cum ordonați dumneavoastră, domnule locotenent! — Rămâi pe recepție. întrerup și închid! închise întrerupătorul și se întoarse spre Ajamuk. — Ce vrea ăsta? șuieră printre dinți. Pretinde să alergăm după un targuí în pustiul ăsta ca să se joace cu noi și să ne împuște? Făcu o pauză și se întoarse spre unul dintre soldați. — Fă un steag alb, îi ceru. Vreți să negociați? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să ajungă în bătaia puștii, dar când putu să vadă perfect soldații și șovăi, cu arma pregătită, dacă să-l doboare pe șofer sau pe cel ce se pregătea să-și încarce mitraliera, răsună în depărtare o explozie, un obuz șuieră prin aer și vehiculul zbură în bucăți, lovit în plin și oprindu-se pe loc ca și cum s-ar fi izbit de un zid invizibil. Un cadavru ciopârțit zbură la peste patruzeci de metri, altul se dezintegră ca și cum n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
tău. Privindu-l în ochi pe omul din fața lui, parcă s-ar fi căznit să vadă cerul prin el. Rafael lungit și aschilambicul în picioare, străduindu-se parcă dar neputându-și stăpâni cu nici un chip pornirea de a se răsti, șuierând înveninat, ininteligibil, ca și cum s-ar fi ferit să fie înțeles. Ia vino încoace! — Ce? — Vino nițel cu mine. Oh, v-ați adunat toți bolnavii mintal pe balta asta. Ești nebun? Unde să vin cu tine? Se ridică totuși în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
el, că mai mulți nu poate, nu-i pică bine, dar bineînțeles că Rafael vrea mai mulți. Câți să ceară? 16. Ochii lui Rafael fugeau în toate părțile, excitați de lumina răsfrântă din grămezile de fructe exotice de pe tarabe. Astă-iarnă șuiera vântul a pustiu pe-aici... A năvălit belșugul, uite, cu tot ce-am visat și-am poftit la viața noastră, ca să ne oblojească sufletul și stomacul, și lumea asta mișunând încolo și-ncoace prin aburul pârguit al dimineții de iunie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
toamna, atât, vremea răcoroasă de martie sau de octombrie rămăsese singurul reper al acelui timp calp ce-i separase, lucrând totodată subtil și pe nesimțite ca să-i apropie, pe când își vedea fiecare de viața lui de nimic - burnița și vântul șuierând sincopat printre blocuri, delirând și gesticulând cu o trufie agresivă, ca un bețiv supărat pe lume, răstindu-se la zidurile din plăci de beton afumate, la ferestre și la rufele fluturând în balcoane, și ei doi acolo-n stradă, uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
nas, puteai veni la sală cu metroul de Chalk Farm și apoi te puteai Înapoia În relativă liniște, adică fără să te trezești lovită cu bucăți de ziar și sticle goale de suc, purtate de curentul de aer fierbinte ce șuieră dinspre tunelurile fetide ale stației Camden Town. — Tipul ăla Îți face cu mâna, Îmi zise Rachel În vreme ce coboram pe strada principală. Mi-am răsucit gâtul ca să zăresc suvițele jamaicane ale lui Leggo dezvăluindu-i fața, În vreme ce se Întorcea pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
În fața lui. O cicatrice adâncă Îi străbate barba, de la urechea dreaptă până În capătul bărbiei, și tocmai partea aceea, partea brăzdată, o Întinde spre interlocutorul său, rostind ca o sentință: — Omul acesta este un bețiv, un necredincios, un filassouf 1! A șuierat ultimul cuvânt ca pe o invectivă. — Nu mai avem nevoie de nici un filassouf la Samarkand! Un murmur aprobator În mulțime. Pentru acești oameni, termenul „filozof“ desemnează orice persoană care se interesează prea Îndeaproape de științele profane ale grecilor și, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]