4,027 matches
-
atât de fericiți! a intonat el dramatic, atât de foarte fericiți. Pe urmă și-a dat drumul din nou, Îngenunchind lângă pat, cu fața Îngropată În pernă. — Fetița mea... a mea... Ooo... A strâns din dinți, ca lacrimile să-i țâșnească din ochi și mai puternic. — O, fata mea mititică, tot ce-am avut... tot ce mi-am dorit... O, fata mea, Întoarce-te, Întoarce-te la mine! Am nevoie de tine... am nevoie... Ce vrednici de milă suntem, nu ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
viselor pe jumătate memorate, dulce și nouă pe buzele tale. Exista ceva aromat În aerul de miez de noapte... Liniștea era moartă și zgomotul Încă nu se deșteptase... Viața pocnea ca gheața! ...O notă sclipitoare și iată-te În fața mea... țâșnise primăvara. (Țurțurii se scurtau pe streșini și orașul, populat acum de elfi, leșina.) Gândurile noastre erau o ceață Înghețată de-a lungul burlanelor. Cele două fantome ale noastre se sărutau sus, pe sârmele lungi și labirintice ... Lugubre ecouri de râs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cuminte de legea inerției. Gata, yo-yo-ul e pe jos, blondul e departe și domnul Popa ajunge la jucărie în aceeași clipă în care Sirena Izvorului se apleacă să-și recupereze plasa ei de țichi pentru blonzi. - Freeze! Glasul lui Popa țâșni cu o secundă înaintea rațiunii. Îi plăceau teribil filmele polițiste. Țiganca nu înțelese exact cuvântul, dar forța lui o lovi direct în posteriorul umflat de fuste, făcând-o să rămână pe loc. - Nu pune mâna pe aia! Și fiindcă vraja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
ar fi crezut că Halterofilul din Vitan poate fi atât de emoționat? Nu bănuia nici măcar Mariana, care era, oricum, copleșită de tracul ei. Așa se face că la ora exactă, ca un grațios cuc, Mariana dădu drumul la casetofon și țâșni pe scenă, uitând de introducerea lui Mișu. Baby, take off... Ropote de aplauze făcură să se cutremure pereții MaxiBarului. Mariana își aduse aminte brusc de introducere, își strânse bluzița Dolce&Gabanna deasupra decolteului, își trase fustița de blugi în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
lui Rainer. Rainer, dimpotrivă, are o slăbiciune pentru anarhie tocmai pentru că știe care sunt regulile conviețuirii reglementate și, ca atare, le disprețuiește. Trebuie să distrugi totul, după care nu mai ai voie să construiești nimic. Gheara lui Rainer a și țâșnit către Sophie, cu intenția de a‑i aplica o figură de judo de nota zece, însă ea alunecă pe lângă el și spune că acum trebuie să se schimbe. Iarăși. Vin și eu. Nu, nu vii nicăieri. Iar el rămâne imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
a preluat noul film german din America învingătoare. În America a fost dintotdeauna posibil să încalci o graniță, de exemplu în Texas, unde există granițe între pășuni. Oftând din rărunchi ca aisbergurile, concernele se unesc în uniuni de concerne. Apa țâșnește învolburată. Divorțul devine și el o temă de discuție, fiindcă partenerii au în sfârșit destul timp ca să se despartă; tema acumulării de capital dispare, pentru că nu trebuie să se observe imediat. Hans - care‑i obișnuit de la serviciu să sară mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
că o face numai așa, de plăcere. Pe 12 februarie ’34, mama lui Hans era încă destul de tânără și gonea de mână cu mama ei, bunica lui Hans; cu cealaltă mână, mama o ținea strâns pe sora mai mică. Șuierând țâșnesc cuvintele: Copii, fugiți, e‑n joc viața noastră, nici mai mult nici mai puțin. După ce ne‑au luat toate bunurile materiale, acum se pune problema să ne menținem în viață, indiferent în ce condiții. E vorba de viață și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și așteaptă inevitabila saturație care câteodată se produce, câteodată nu. Acum, în momentul acesta, l‑a apucat în sfârșit greața, așa că lasă să‑i cadă condeiul cu care voia să‑și noteze un vers în caietul de însemnări, iar cerneala țâșnește fără rost. Asta a fost greața sau nu? Nu, mai degrabă nu. Spațiul în care se află arată la fel de mic‑burghez ca întotdeauna. Abia dacă i se pare mai greu, mai dens sau mai compact. Dar a înțeles, precum Sartre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
întreprind ei are de‑a face cu golful sau cu călăria la hipodromul din Krieau. Abia se aud acordurile slabe ale unui foxtrott, în ritmul căruia petele de culoare pastelată - care sunt, de fapt, femeile - alunecă încoace și‑ncolo. Câteodată țâșnesc neauzite, alteori mătură totul în jur, ca un excavator, încât servitorii cu tăvile în mână trebuie să se ferească din calea lor; dacă sunt harnici și cinstiți, au în această casă un post asigurat, pe care nu li‑l poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
s‑o vadă. Prietenul tău poate să se ducă la bucătărie și să se servească cu înghețată de zmeură făcută în casă, n‑are decât să ia cât vrea, că e destulă. Nu poți să‑mi cumperi dragostea, mamă. Mămica țâșnește pe loc în casă, se aruncă pe pat și urlă, într‑o criză de isterie, ca un animal rănit de moarte. Mai mulți oameni încearcă s‑o calmeze, dar nu reușesc, așa că un profesor de medicină dintre cei prezenți îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
copilărească, nici loialitate față de prieteni. Sigur e ceva mai degrabă negativ și nu trebuie să asculți de un asemenea sentiment, fiindcă sentimentele sunt totdeauna înșelătoare. Hai, Sophie, șuieră Rainer și o ia în brațe. Ea se scutură de el și țâșnește înapoi pe stradă, ca un fir negru de ață pe care cineva îl trage pe suprafața netedă a unei mese. # Ca să facă ordine în existențele lor încâlcite, Rainer, Anna și Hans se târăsc într‑acolo unde ordinea își are sălașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
râs ca un copil prostuț care citește o carte de benzi desenate, dând din mâini și din picioare, agitându-se În toate părțile. Era un râs convulsiv, care părea să facă abstracție de prezența mea. Era cât pe ce să țâșnesc de pe locul meu, apăsându-mă cu mâna pe piept, În dreptul inimii. Personalitatea ei se schimbase brusc, ca și cum o cântăreață care până atunci interpretase cântece de leagăn clasice ar fi Început să cânte dintr-odată melodii populare enka. Am fost foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
propria umbră. La mine e ceva banal, am impresia că sunt Învăluită Într-o ceață pufoasă, În care nu disting nimic, o ceață rece ca gheața care mi se lipește de corp. Oricând există pericolul ca din mijlocul ei să țâșnească ceva Îngrozitor, ca și cum ar fi acoperit de straturi groase de gheață, iar, În momentul În care lucrurile se vor limpezi, ar ieși la iveală. În momentul În care bărbatul mi-a spus că pleacă la Nagano, am simțit cum acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
-și fiica cum dormea liniștită, lacrimile au Început să i se prelingă, una după alta, pe obraji. I se scurgeau fără Încetare, Încât a trebuit să se Întoarcă Într-o parte pentru a nu cădea pe fața copilei. Lacrimile Îi țâșneau din ochi fără să știe motivul, fără a le putea opri, deși nu era deloc tristă. Ce ciudat, s-a gândit, și atunci a Înțeles clar care era rostul ei În viață. Chiar dacă ar continua cu lecțiile de pian, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Aveam senzația că doar vârful penisului era viu În mine. Apoi corpul mi-a fost străbătut deodată de un spasm de parcă mii de râme mi-ar fi invadat Întregul corp, și am ejaculat atât de puternic Încât sperma mi-a țâșnit mai sus de Înălțimea feței. De-abia mai respiram și eram cuprins de o senzație așa de plăcută, că Îmi simțeam ochii Împăienjeniți de lacrimi. Pofta sexuală nu mi se potolise Încă, din cauza cocainei, asta se Întâmplă dacă te masturbezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
rog, domnule, nu, zise ea. Am plesnit-o peste fundul gol și am împins-o de lângă mine. — Așa că, norocul tău, prințeso, e că sunt detectiv și nu trol, că altfel ai fi ketchup. — Sunteți polițist? înghiți ea spasmodic, cu lacrimile țâșnindu-i din ochi. — Exact, sunt polițist. Și dacă te mai prind vreodată făcând pe târfa ucenică, o să am grijă ca tatăl tău să pună bățul pe tine, ai înțeles? — Da, șopti ea, și își trase repede chiloții. Am luat grămada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
1. N-am știut că nu e voie. Dacă vreți, pot să-mi scot cartela cu „a pâlpâi”. Ia dă-o-ncoace! porunci Felix S 23. Stejeran 1 se puse în priză, își apăsă un buton și, printr-o deschizătură, țâșni afară cartela cu pricina. Felix S 23 o luă, o răsuci pe toate părțile, apoi și-o introduse printr-o deschizătură similară în trupu-i masiv. Ia să vedem acum, Stejerane! zise el. Ce se întâmplă afară? — Se vede o luminiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
tot ce-aveți! Păi ce s-avem? N-avem nimic! zise comandantul Felix S 23. Atunci bărbosul îi arată din ochi asiaticului lada mare de fier de lângă ușa magaziei. Asiaticul ținti lada și apăsă pe trăgaci. Un fulger mic, rudimentar țâșni pe gura megalaserului și lacătul zbură cât acolo. Blondul sări și înălță capacul lăzii. Zeci de pachete de nailon cu un praf albicios stăteau frumos orânduite în ladă. Cu vârful baionetei blondul sparse unul, își umezi arătătorul și gustă. — Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
a XII-a. Interesant este că toți părinții au înțeles ideea. La catedră stătea un robot-profesor, urmărind preocupat dârele lucioase pe care le lăsa pe suprafața cristalină un melc. La vederea pedagogului, profesorul-robot sări în picioare și strigă „Drepți”. Elevele țâșniră în poziția sus-amintită. Roboții noștri observară că elevele nu stăteau în bănci, ci în grupuri, în jurul unor mese însemnate cu litere și cifre: C 3, B 7, T 2 etc. Cu surprindere mai văzură că în sala de clasă atârnau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
zic așa, numai când își fac siesta, o jumătate de oră, și când îi adăpăm. Restul stau în aer. Tovarășe stagiar, faza nr. 2! Tânărul inginer apăsă pe alt buton și, dintr-un colț al imensei platforme, printr-o conductă, țâșniră cocoloașe de tărâțe, coji de cartofi, grăunțe, concentrate, turte de făină de oase etc. O clipă, aeriana turmă păru că se oprește, adulmecând, apoi, într-o hărmălaie teribilă, mișcând din urechi, din picioare, din cozi, ondulându-și trupurile cilindrice, toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
posedă moaște din sfanțul sau cap. Părintele Sofian Boghiu vizitând această moschee, povestește că atunci când niște musulmani au lovit cu toporul racla cu moaștele sale spunând: ,, Ce căuta ghiaurul acesta aici?”, din sicriu au început să curgă valuri de sânge, țâșnea sângele din sicriu și din marmură. Și ei s-au speriat foarte tare și au chemat preoții ortodocși să vină să facă rugăciuni ca să oprească aceste valuri de sânge care au umplut moschea... De-atunci, deși sunt musulmani, ei au
TĂIEREA CAPULUI SF. IOAN BOTEZĂTORUL de ION UNTARU în ediţia nr. 972 din 29 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364397_a_365726]
-
nefericiți din cauza multelor lor păcate. Poate mi-ar fi fost mult mai simplu să scriu cu totul altceva; dar mi-am dat seama dintr-o simplă ochire că poetul, prozatorul și editorul Ștefan Doru-Dăncuș, nu face nici o improvizație, ci toate țâșnesc la suprafață din izvorul sufletului său sincer și curat, aducându-mi o iluminare puternică spre a-i răspunde pe măsura talentului domniei sale. Versurile sale, mi-au stat mărturie asemeni unei rugăciuni ; ,,rana mea de maramureș, rana mea de altă țară
,,AVOCAŢII CERULUI ,, de CONSTANŢA ABĂLAŞEI DONOSĂ în ediţia nr. 965 din 22 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364414_a_365743]
-
pe care-l omorâse cu baioneta de la armă, l-a văzut în vatra acoperită de un fum înecăcios, cum se ridică din genunchi și întinde o mână tremurândă spre el, iar cu cealaltă își apăsa rana de la piept din care țâșnea un șuvoi de sânge. Costică a căscat gura, fără a scoate un sunet, dar ochii holbați cereau îndurare. Andrei voia să-l ajute ca să se ridice în picioare. I se făcuse milă de el. Costică nu-i mai era dușmanul
A ULTIMA SPOVEDANIE de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364425_a_365754]
-
încearcă să ignore totul. Sau care își dă seama că și el este un muritor ca ceilalți și nu buricul pământului. Adu-ți aminte Caius că ești muritor! O nestăvilită dorință de viață de care nu mă credeam în stare, țâșnește însă ca o impetuoaassă flacără de orgoliu: Caius, da, și ceilalți la fel, sunt muritori. Dar eu, eu nu vreau să mor! Sau cel puțin, nu vreau să mor acum! Și moartea în fond, ce este? Dar dacă nu am
NE-AM ÎNTÂLNIT PE INTERNET, 16 de ION UNTARU în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364498_a_365827]
-
simplu, prin starea de a izbuti libertatea și de a depăși obstacolele. „Și dacă scrii/ Și dacă ai curajul/ Să intri-n prăpastie/ Cu capul înainte/ Și dacă poți întinde mâna/ Celui ce-ți strigă:/ „Mai scrie acum!”/ Și dacă țâșnești/ Izbutind libertatea/ (O altă efemeră prăpastie)/ Atunci/ Propriul tău vertij poate deveni/ O șansă pentru cuvânt.” „Poezia dospește undeva, în sufletul meu. În viziunea Corinei Petrescu, poezia este”latentă sinucidere/ în timp;/ cap plecat pe/ propriul umăr,/ bolovan atârnând/ de
UN UNIVERS POETIC SUB SEMNUL ARMONIEI de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364521_a_365850]