1,349 matches
-
niciodată prin minte să se comporte față de vreo reprezentantă a sexului frumos ca înaintea unei cărți de decupat. Își băteau cruci, îl priveau încruntați zile întregi, îl chestionau c-o emoție de care se crezuseră despovărați: - Dar pe aleea, cu țâțele mai prăbușite, de ce nu le descăpățânai, bă Ulpiule? Îl momiseră și cu vorba bună, dar mai mult de două cuvinte nu puteai să scoți de la el. Umbla abătut prin celulă, se preumbla pe lângă pereți ore întregi, nici colegul său de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Gabrielei, sâni bălăngănindu-se acum tot fără sutien, însă sub un tricou bicolor, mov cu verde. - Ține-o tu, boarfo!... Că mecla ta arată așa descusută și descuiată, că lui nimănuia nu i-ar trece prin minte... că taman între țâțele tale, ar găsi-o pe cheie!... Pe fluturașul de hârtie, caligrafiat cu propriul său sânge, în vreme ce dormea, de către Sinistrat numai atât apucase să scrie. Bilețelul fu prins între fălcuțele, ca de gheață, ale bulboanelor ploii și târât la
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lungea pe unde apuca: - Fugi, puișorule, că se răcește așternutul! Se strecura zulitorul lxngă femeie, subțire ca trestia. Simțea tuta că nu mai este ăl bătrân. - Fugi d-acilea, muceo... O dată o răsturna ucenicul, că era vârlav, și-i mușca țâțele. Mielușică se făcea văduva. Paraschiv dărâma patul cu ea. - Maică Precistă! se închina femeia. În așternutul răposatului! Și-i mai da sfârcurile și-l aprindea. Spre ziuă o lăsa dezvelită, horăind. Îl scula pe Gheorghe. Se apucau să strângă cămășile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o arunc într-un lighean: "Na! De-acu n-o să mai fii a dracului! Cel puțin te faci înger, n-o să te mai viseze rudele." Și-mi mai pică §i cîte-o fetișcană. O, p-astea să le vezi! Abia le-a-mbobocit țâțele. Unele nici n-au știut ce-i aia bărbat. Stau albe, frumoase în fata mea. "Uite, Fane, îmi spun, asta-i tinerețea!" Și-i mângâi părul lung și-o cert, dacă-i vreuna de-a băut sodă: "Ce-ai făcut
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cătrănit. - Nu sânt cătrănit... - În flăcările alea mari să te văz... De ce mă minți, mă? Ucenicul nu mânca, nu petrecea. Băgase de seamă cum îl pierde din ochi ibovnica pe meseriașul de la masa vecină. Țiganca se mișca, i se vedeau țâțele tari prin despicătura rochiei. Petrică Cîrcu, om și el. S-a mai făcut că nu bagă de seamă, s-a mai răsucit, s-a dus la oamenii lui de aveau în primire balul, i-a socotit, a strâns banii de la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ce-nvîrtești dumneata? îl luă pe departe. - Sânt negustor. N-ai auzit încă de Petrică Cîrcu? -N-am auzit. 203 - Păi eu am casele alea mari, cu etaj, din Calea Victoriei, unde se țin niște magazine... - Ce vorbești?! • Și-l mai împunse cu țâțele. - Da matale? se linguși președintele. - Nu vezi? Țiganca îi râse în urechi și răsuflarea ei caldă îl ameți pe bărbat. - Și nu ți-e urât lângă slutu ăla bătrîn? - Care slut? - Buzatu de stai cu el la masă... - Da de ce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nici oasele, nici măruntaiele de la măcelării. În iunie, cățelele gâfâiau la umbră și așteptau să nască. Când fătau, muierile le înecau plozii în zoaie. Câte șase făceau, pestriți, orbi și grași. Dacă mai scăpa câte unu-ldoi, s-apucau să sugă țâțele roșii și 213 pline. Atunci nu te puteai apropia de ele. Rânjeau colții și se dădeau la picioare. Într-o vară îi apucase o turbare. Muriseră pe capete: al mecanicului, ai oltenilor și vreo câțiva străini. Se mușcau unul pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și să viu să te iau din brațele starostelui! - Ce mai aștepți? râdea ea întărîtîndu-l. Paraschiv ar fi mîncat-o, așa cum râdea cu toți dinții ei strălucitori și umezi. - Nu mai râde, Didino, nu mai rîde! -Rîd,na! Și-și înfingea țâțele tari în plasa care-i despărțea, ca și când i le-ar fi dat lui. Începuse să-i placă și ei manglitorul. Era tinere-ltinerel și-o zăpăceau ochii lui veninoși și plini de poftă. Bozoncea se ramolea. Trecuse și vremea lui. Începuse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
carne de muiere. Pe la două, a ieșit țiganca numai într-o cămașă scurtă. S-a uitat afară. O lampă cu fitilul mic îi lumina chipul răvășit și ațâțat. Gura îi era umedă și prin cămașa lucioasă pungașul i-a văzut țâțele, puternice și tari. I-a stat în față și-a apucat-o în brațele lui. Didina s-a speriat și-a strigat scurt. El i-a pus palma pe buze și a îmbrățișat-o. Avea un trup fierbinte și drept
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
carnea tare a femeii de lângă el, și pofta i se iscă, arzătoare. Îi veni să plângă de mila lui. Se prefăcu că se trezește atunci și puse mâna pe pieptul muierii. - Tu dormi? întrebă. -Nu. Și-o mușcă dornic de țâțe. - Stai! se împotrivi Didina. -Nu. - Să închid ușa. 297 Stăpânul o lovi cu sete peste fată de două ori. Ea nu scoase nici un cuvintel. Îl primi așa cum era, sălbatic și nedomolit. Simți cum o strivește și o înăbușă. Vru să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mă treci Grivița pe la Gara de Nord, și de-acolo s-o iei spre Trei Coinaci... Gheorghe murise de frică la spatele căruței. Coardele cântau bete de gâtul lui Sandu și-al lui Piele. Acesta le umbla în sân, vîrîndu-le zăpadă între țâțe. Starostele s-a urcat deasupra butoiului, din care țâșnea un vin negru, spumos. Hoții chiuiau în gura mare și lumea ieșise pe la porți. În zăpadă rămânea o dâră neagră și roatele droaștei scârțâiau. - Cântă, Neacșule! Să audă toți cum chefuiesc
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
osteniți. Unora le crescuseră băieții. Îi însurau. Se ridicau și fetele de măritat. Le rămăseseră rochiile scurte. Iarna le înghețau țurloaiele. Duceau zidarilor de mâncare la schele. Salahorii le pândeau pe după grămezile de nisip. Șuierau printre dinți: -PstîFată! Le dăduseră țâțele. Se făceau că n-aud. - Fată! A lui Tuluc! Mă, frumusețe de județ! Ele, de loc. Fugeau. - Dar-ar boala-n ochii tăi! scuipau hăndrălăii. Când se măreau, așteptau lucrătorii în drum, să se înghesuie cu ei, rizând și spunând
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a bărbat? - Cățea! Semeni cu mă-ta! Nu scăpa una nebătută. Aveau mână grea meșterii. Loveau cum așezau cu mistria. Spre primăvară, toată mahalaua era un țipăt. S-aprindea jarul în fete. Lepădau trențele groase de iarnă și le jucau țâțele în bluzele de atică. Se ridicau mereu altele. Creșteau lungi în picioare ca berzele, cu mijlocul subțirel, firave de le bătea vântul, cu ochii aprinși de poftă. Când venea vreuna cu burta mare la părinți, abia o scăpau vecinii de sub
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dat în vorbă cu un gardian, i-a promis bani și trupul ei, numai să-i scape pe hoți. I-a plăcut acestuia dosul țigăncii. Se plîngea: - Îmi pierd punea, mă bagă pe mine în locul lor... Gagica i-a plimbat țâțele pe piept, 1-a ademenit cu ochii ei păcătoși, s-a-nvoit omul. * Două luni n-a mai avut somn. Plângea și nu știa ce să mai facă. A stat tot fugită pe la gazde vechi. A risipit ce bani mai avea în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a acceptat riscurile ca necesități firești. Un popor își savurează, la urma urmelor, decadența sa. Cetățenii romani, care în viciu și beție asistau la ruina Imperiului din umbra curtezanelor orientale, nu se gândeau cu nici un regret la vremurile în care țâțele Lupoaicei erau piatra de temelie a celui mai măreț imperiu. Românii n-au suferit niciodată de prea multă naivitate. Netrăind prea mult în lucruri, ci mai mult sub ele, ei au avut perspectiva de jos; excesul de luciditate al românilor
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
nereușind să opună nici un fel de rezistență. Amenințările vizau și autolegitimarea aparatului represiv de anchetă și tortură ca fiind omnipotent și omniscient (legendă pe care Securitatea o răspândise cu asupra de măsură în rândul populației): „Ai să povestești și despre țâța pe care ai supt-o de la mă-ta!”, îi spunea un anchetator victimei sale. Unii sunt amenințați că, o dată puși în libertate, vor fi accidentați de mașini ale Securității. Un registru aparte în amenințările anchetatorilor a fost acela scatologic, victimele
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
debriurile memoriei, experiențe și senzații difuze. Intervin și alți naratori sau interlocutori ocazionali (mama, o vecină etc.), edificator pentru valorificarea ironică a polifoniei dovedindu-se mai cu seamă finalul Luptei cu gărgăunii („Am văzut atunci cu ochiul celălalt, rușinat, ce țâțe frumoase și bune/ Au femeile de la noi și cred că mai mult asta m-a făcut bine și mi-a ținut vederea.”). O altă scenă memorabilă este aceea în care personajul-narator, devenit ceva mai mare, merge cu boii la întors
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
muza omului „buclucaș”, cum l-a numit Iorga, muză „mult pestriță și fîșneață”, născocitoare de expresii pitorești, sarcastică, dezlănțuită asupra obiectului: „Îngălato, Dezmățato, Uscățivo, Costelivo, Exclusivo”, căzînd, uneori, În savoarea vulgarității: „Se cățălesc ielele; Ielele, șoimanele, FÎțîie crăcanele, Fleici azvîrle țîțele, Miorlăie ca mîțele, Danță hora boalelor În mocirla balelor... Zmeii Își bat coadele Și-și scutură noadele...” Hrăpirea antrenează, la acest nivel, o imaginație materială mai puternică, Îndepărtînd din poem imaginea sublimului. Elementele din lumea realului pătrund mai liber și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Finalul acestui spiritual discurs erotic pare a exprima Și o opțiune pentru partea pămîntească a Amorului. Oricum, iubirea se naște prin vedere și trofeele ei sînt: „ochi și gene și guriță, obraji rătunzi, albi și rumeni, pepturi, sînuri cu mici țîță sînt a sale vînătoare...” Mai este Însă ceva. Dar despre acest misterios lucru nu vrea să vorbească. Sau vorbește, comunicînd că nu vrea să vorbească (cunoscută figură retorică): ...și Întru a sa trufie Mai are Încă un lucru, care-l
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vine sînul sub forma, uneori, mai Îndrăzneață a țîțișoarei. Complexitatea simbolică a ochiului s-a putut constata. Vocația sinului e să „Înghie”: „Spre sînul cel de albcțc, Alunei patima mă-nghie”... Ochiul provoacă pasiunea, sînul naște delirul erotic. „SÎnuri cu mici țîță” (Cine-i Amoriul?), „țîțișoara dezvelită” cutremură, smintesc simțurile. Farmecul lor (unul dintre...) vine din albețea lor. Din sin izvorăsc nurii, blindera și dulceața, trei din componentele pasiunii erotice. Aerul ce aburește I Dintr-un sîn... zice În chip tulburător poetul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
limităm la cuvinte, expresii ca "pe mă-ta!" și "'tu-ți rasa", folosite de golanii de azi, decât cuvintele care preced înfruntarea neo-homerică a micilor țărani din romanul lui Pergaud: Când mă-ta a zis că mai curând ar da țâță la o vițică decât sor-tii, ca barem să nu crească o curvă!" sau "Huo, prusacilor! Huo, împuțiților! Grohăitorilor! Rahați cu ochi! Bastarzi de popi! Pui de târfă! Hoitarilor! Putregaiurilor! Lăturilor! Mortăciunilor! Boaitelor! Sectanților! Hoituri de pisici! Râioșilor! Băloșilor! Învârtiților
Violența în școală: provocare mondială? by Éric Debarbieux () [Corola-publishinghouse/Science/1097_a_2605]
-
degetele, care nu prea pot să aibă ochi. DOMNUL KOVACIC: Cu mamelele astea de scrofiță, de-ți lasă gura apă, îi tragi pe toți bărbații în groapa cea dulcică. BIANCA: Nu-i rău, pe bune! Bineînțeles că eu am niște țâțe cu mult mai ispititoare decât Desirée. DOMNUL KOVACIC: Da, da, asta recunosc din toată inima! În schimb Desirée are curul cel mai ațâțător. DESIRÉE: Sâc! (Scoate limba la Bianca) DOAMNA KOVACIC: Întreaga desfășurare a lucrurilor a început cu încetul să
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
acceptă să-și cedeze trupul în schimbul unor daruri primite de la stăpână; la fel și Nuta, tot o servitoare, din ultima istorisire a zilei a șasea: „o fetișcană îndesată și groasă, scurtă și cam slută la trup, cu o pereche de țâțe de ai fi zis că-s două corfe de gunoi și c-un obraz cum numai pe la baronci mai vezi, toată asudată, unsă și afumată ca un horn”1020, care nu reușește să-și îndeplinească conștiincios îndatoririle). Puternic dezaprobate sunt
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
sântămărești, mere de Sânpetru și enumerarea poate continua, ilustrând bogata imaginație a oamenilor viețuitori ai acestor locuri. Există și denumiri de fructe care vizează diverse însușiri, cum ar fi: prunele „popești”, mari- lunguiețe și galbene, „coadeșe”, cu coada lungă, perje „țâța caprii” sau locul de origine (bistrițene, nemțești). Din registrul pomicol al zonei mai amintim vișinul, caisul, agudul și piersicul - mai puțin răspândit. De-a lungul timpului, soiurile autohtone de pomi au fost înmulțite și înnobilate printr-o riguroasă selecție empirică
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
viță a dispărut datorită atacului de filoxeră din anii 1895- 1900, fapt ce a dus la aclimatizarea unor soiuri de vie aduse din apusul și nordul Europei, ca Delavar, Nohan alb, Nohan negru, Seiber, Agereanhă, Tirează, Coarnă, Roză, Chiciorul racului, Țâța caprei, Bătută, Busuioacă, Conderă, Două mii unu și Țârțăratică - ultima amintind de vița de vie sălbatecă ce creștea altădată prin pădurile din jur, cunoscută sub numele de „vitis silvestris” și apoi „vitis vinifera”. În anul 1929, apar primii cultivatori (vieri
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]