1,306 matches
-
Privi În jur clipind. — Frate-meu e pe-aici? Domnul Mundy Închise ușa. — E-n salon. Intră, dragă. Dar Duncan Îi auzise deja vorbind și strigă: — A venit Vivien? V, vino să mă vezi aici! Nu mă pot scula. — E țintuit la podea, zise domnul Mundy zîmbind. — Vino să mă vezi! strigă Duncan din nou. Împinse ușa salonului și intră. Duncan stătea Întins pe burtă pe carpeta din fața șemineului, cu o carte În fața lui, iar pisicuța domnului Mundy se lungise pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cu lume. Ușa se tot deschidea și Închidea, pentru că oamenii intrau și ieșeau. De dincolo de tejghea se auzea zornăitul veselei și șuieratul aburului. Viv continua să privească strada. Uneori Fraser i se alătura și priveau Împreună; totuși, mai mult o țintuia cu privirea. La un moment dat zise, Încercînd s-o facă să rîdă: — Mi-am schimbat părerea În ce te privește. Nu cred că lucrezi Într-un bar deocheat. Cred că ești detectiv particular. Mă apropii de adevăr? Cafeaua din fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și i-aș trage rochia și sutienul pînă la coate și i-aș pune mîinile pe piept. Aș ciupi-o. Aș putea să trag puțin - n-ar putea face nimic dac-aș face așa, pentru că rochia - Înțelegi? - rochia i-ar țintui brațele În lături... Și după ce-aș termina cu sînii, i-aș da la o parte fusta. I-aș ridica-o pînă În talie. Nu i-aș scoate chiloții, dar aceștia ar fi mătăsoși, ușori, și ai putea intra În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
dacă și-ar pune mîinile la spate, i-ar putea atinge vîrful ieșindu-i pe-acolo, pentru că o pătrunsese adînc. Apoi Își veni În fire și-l văzu pe domnul Imrie, dar Încă simțea cornul. Se gîndi că, probabil, o țintuise de canapea. Se auzi rostind lucruri absurde și pe domnul Imrie chicotind. — Tauri? O, nu. Nu În Cricklewood, draga mea. El Îi puse un bol În față și i se făcu rău. Îi dădu o batistă să-și șteargă buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
goală și umedă; era conștientă de două locuri distincte, inconfortabile - felul În care cureaua Juliei se freca de ea, nasturii bluzei și cureaua ceasului... Își Întinse mîinile deasupra capului, dorindu-și ca Julia s-o fi legat, să o fi țintuit; dorea să-i cedeze total Juliei, să fie acoperită de vînătăi și semne. Julia Începu să Împingă aproape dureros În ea, și-i plăcea. Își dădea seama că Înțepenește de parcă ar fi fost Într-adevăr trasă de frînghii strînse. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mașini În Maida Vale și mă descurcam binișor. Apoi a Început războiul și, bingo, s-a terminat totul. Am lucrat cu-n prieten de-al meu o vreme În comerțul cu bijuterii false; n-a fost prea rău. Acum sînt țintuit Într-o afurisită de unitate de pregătire din Wales, unde mă Învață pe ce parte a puștii iese glonțul. SÎnt acolo de patru luni și, jur pe Dumnezeu, c-a plouat În fiecare zi. Ofițerul n-are treabă: stă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
fi altceva. Nu poate exista un Dumnezeu. Dumnezeu ar fi oprit războiul! Nu cred că există rai sau iad, sau chestii de genul ăsta. Iadul e aici unde ne aflăm. Dacă există un asemenea loc, o să fim Împreună oricum. Îl țintui pe Duncan cu ochii lui strălucitori și roșii. Cel mai urît lucru ar fi să te afli acolo de unul singur, nu crezi? zise el cu simplitate. — Da, spuse Duncan, dînd din cap aprobator. Da, ar fi groaznic. Alec Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
spre căsuța vocală și-mi cer scuze tuturor. După două minute, sună iarăși, și Îl redirecționez din nou. După alte două minute și trei accese de vibrații, șeful meu oftează și se oprește din ce are de zis ca să mă țintuiască cu privirea, În vreme ce eu mă Înroșesc ca sfecla. Crezi oare că ar fi mai nimerit să răspunzi la telefon? Întreabă el, căci vibrațiile mobilului par mai zgomotoase și mai deranjante decît ar fi fost În mod normal, din cauza liniștii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
care ai primit ceva, vei fi tentat s-o repeți, ori de câte ori treci pe acolo. Când astfel de asociații se fac în legătură cu fiecare bucățică de pământ, drumul pe strada Beaumont poate dura ore întregi. Francezii, mai poetici, ar putea fi chiar țintuiți la pat într-o situație similară, dar Chapel are o constituție mai solidă. Se poate controla în general, lucru care însă nu se mai întâmplă în cazurile de stimulare extremă, dar de obicei rutina este destul de neînsemnată și poate trece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
bătăile inimii... Pe urmă clanța se mișcă fără zgomot și nici ușa nu scârțâie, deschizîndu-se puțin, de-abia atâta cât îi trebuie ei ca să se strecoare... Iar îi fulgeră prin gând lui Apostol să sară din pat și iar rămâne țintuit pe loc, încercînd să-și mulcomească inima și înfricoșat să n-o sperie... "De ce nu închide ușa?" își zice apucat de o nouă disperare. Dar chiar atunci aude zăvorul și sufletul i se aprinde într-o scânteiere de bucurie. Ilona
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
trebui să repete de trei ori instrucțiile. Pe urmă plutonierul coborî treptele de scânduri... 4 Apostol Bologa rămase în mijlocul odăiței cu ochii la ferestruica de lângă ușă. Tresări auzind cheia în broască și ascultă instrucțiile santinelei, neclintit, parcă ar fi fost țintuit locului. Mai auzi pașii plutonierului, pe trepte, trei, apoi alții, de bocanci, în coridor și în sfârșit, în geam, văzu un pătrat din pântecele soldatului cu tunica verzuie, încrețită, cu cartușierele negre și cureaua armei strânsă de o mână noduroasă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
groapă. În aceeași clipă izbucni un plâns gros, disperat, nestăpânit. "Cine plînge?" se gândi Bologa. Klapka se bătea cu pumnii în piept. Atunci Apostol fu împresurat de un val de iubire izvorâtă parcă din rărunchii pământului. Ridică ochii spre cerul țintuit cu puține stele întîrziate. Crestele munților se desenau pe cer ca un ferăstrău uriaș cu dinții tociți. Drept în față lucea tainic luceafărul, vestind răsăritul soarelui. Apostol își potrivi singur ștreangul, cu ochii însetați de lumina răsăritului. Pământul i se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lucrul ăsta. Și mie mi se întâmpla adesea să lâncezesc pe colină cu o carabină ușoară pe care mi-o lăsase Edmond Gachentard, un vechi coleg plecat să cultive varză în ținutul Caux și să aibă grijă de o femeie țintuită într-un scaun cu rotile. Era o mică bijuterie pentru doamne carabina asta cu o singură țeavă care strălucea ca o monedă bine lustruită de douăzeci de centime, iar pe patul puștii din lemn de cireș sălbatic, Gachentard gravase o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
unde pot să mai găsesc o margareta? -De ce? -Să fac și eu la fel!.. Se lasă o scurtă tăcere. Andrei privește dincolo de rău spre norii adunați la asfințit. Apoi, privirile li se întâlnesc, isi zâmbesc, și amândoi își țintuiesc ochii în pământ cu acea conștiința de sine a adolescenților sensibili la situații noi, la cunoștințe noi. Andrei se uită la ceas. -Ar trebui să plec!... Face câțiva pași prin spatele salciilor, încercând să vadă dacă vine cineva. Băiatul o
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
curgeau stropi de salivă acrișoară, în timp ce zâmbea șezând în căruciorul ei, un zâmbet prea luminos pentru a fi personal, iar eu n-aveam ochi decât pentru ea, pentru saliva care îi alunecă pe gât, nu observam privirile acelea care mă țintuiau, care îmi urmăreau cu mare atenție fiecare mișcare, nici brațul acela agil care mă acompania în fiecare clipă, mâzgălind întruna, un document de o infinită importanță. Încerc să ignor totul, mă concentrez numai asupra ei, însă el s-a apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
adus de vânturile Acheronului nu au reușit să-l distrugă. Jorden blocă frânele tractorului. ― De data asta, am tras lozul cel mare. Anne, scoate echipamentul. Mă gândesc dacă or putea sintetiza și niște șampanie la Hadley Café. Soția lui rămăsese țintuită în fața geamului gros. ― Stai să ne uităm puțin și să întoarcem și după aceea om sărbători evenimentul. Poate că nu suntem primii descoperitori. ― Glumești? Nu e nici o baliză pe platoul ăsta afurisit. Nici un jalon. Nu a venit nimeni înaintea noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
și cu imaginile luptei desfășurate la nivelul C transmise de camerele voastre și înregistrate în memoria lui Sulaco? Ar fi putut la fel de bine să pună moartea voastră în seama creaturilor acestora. ― Nemernicul! Jigodia trebuie să crape! exclamă Hudson, care-l țintui cu privirea pe reprezentantul Companiei. Ai auzit? Fă-ți rugăciunea, jigodie! ― Asta-i curată paranoia, declară Burke înțelegând că nu era bine să mai tacă. Ați văzut și voi ce puternice sunt ființele astea. N-aveau nevoie de mine ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
pe punte. Se mai ridica încă fum din arsurile provocate de aruncătorul de flăcări al lui Ripley. Acidul picura din rănile mai puțin însemnate, care se cicatrizau deja. Cele șase membre erau desfăcute, după o geometrie monstruoasă. Ripley rămasa ea țintuită; reacționă în sfârșit și o puse pe Newt pe punte cu ochii pe făptura de coșmar care cobora spre ea. ― Fugi! Newt o zbughi spre o stivă de cutii și materiale. Regina căzu pe punte și se răsuci în direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
toată puterea în cotul drept, cu ambele mâini în spate, nelăsându-l să scape, lovindu-l în față, picioarele încă ținându-i coapsa ca o menghină, și cu cât urcam, cu atât el își trăgea genunchiul sub greutatea corpurilor noastre, țintuindu-l la pământ, punând o presiune îngrozitoare asupra lui. De fiecare dată când îl loveam, scoteam un sunet greoi, răgușit, care umplea aerul din jurul nostru. Lumea mea părea că se redusese la corpurile noastre, încolăcite într-o parodie de intimitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Îmbrobodit și m-ai făcut să zic Da, În loc să rămân liberă, măcar un an, doi, cinci, să dansez... Doamne, ce inspirat ai mai fost În ziua a șaptea, când ai făcut dansul... Mama a dansat, a dansat, până când boala a țintuit-o la pat. Mai târziu, când a aflat numele bolii (scleroză În plăci), chiar după ce a Înțeles că așa ceva nu are vindecare, spunea, cu ciudă: - Dacă tot trebuie să-mi prindă ceva, să-mi fi prins mâinile, să-mi lase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
sora mea pînă-n prînz și ți-l las mîine... Sora lui - ca femeie... N-am perceput pînă acum rezonanța cuvintelor, dar parcă mă străpunse ceva, ca un obiect ascuțit... Oare era sulița ce ieșea prin deschizătura perdelei lămîiatice ? Mă simțeam țintuit la zid ca o insectă oarecare... o bucățică de hîrtie prinsă cu un ac de perdea... Dar oare ce naiba? Iar i-am uitat chipul... Chiar dacă individul care se retrăgea era puțin aplecat În față, tot i se vedeau umerii țepeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
o să-mi pară rău pe urmă... Orice s-ar Întîmpla, n-am să renunț. Mai am o speranță, chiar dacă e vagă. Înțepenisem de frig din cauza vijeliei și arătam ca un pește congelat, dar lumina cea palidă de la fereastra lămîiatică mă țintuise locului. Aveam impresia că ea Îmi făcea semn cu mîna să nu iau În considerare gardul și să poftesc Înăuntru... dar bineînțeles că asemenea gînduri nu se Întemeiau pe nimic... Și totuși inima Îmi palpita... Mă chinuia o vagă Îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ținut neapărat să bea o cafea. I-am pregătit-o și cînd i-am adus-o, m-a gîdilat pe la spate și... Am simțit că mi se face rău. O durere teribilă ce pornea parcă de la ochi reverberă În craniu, țintuindu-mi ceafa și mi se fixă ca un nod În gît. — Și individul acesta era tot o himeră legată de soțul dumitale ? — Da, presupun, mai ales dacă mă gîndesc la gîdilat. — Îmi plăceau mai mult celelalte perdele... — Se vor Întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pe Iustin Dobrescu. Și pe cât de confuză e realitatea în care de curând s-a ancorat fără voie, pe atât mai limpede se arată trecutul acut, dureros, acel fatidic ceas al primului accident, din pricina căruia a rămas fără vedere. Deși țintuit între aparate, inconștientul lui hălăduiește liber, retrăind totul până în cel mai mic amănunt. Și prozatorul știe perfect cum să schimbe planurile real-imaginar și să redea cu fidelitate întreaga poveste. Iscusința cu care Marian Malciu schimbă cadrele este uimitoare. Situații, întâmplări
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
cu mare grijă în peretele dur și a început să o examineze. Era extrem de contrariat. Nu își amintea să fi observat cât de particulară este această stâncă față de toate celelalte din zona cercetată în timpul altor escaladări. Privirea i-a rămas țintuită de suprafața ei, pe care descoperea uimit o mare complexitate structurală și morfologică. Îndreptându-și atenția pe o parte din rocile surargintii, observă o aglomerare de cristale poliedrice Marian Malciu de granați alături de micașisturi cu străluciri argintii, ce păreau a
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]