1,869 matches
-
1812, studiul Antichității și al culturii neoclasice, cunoaște arheologia, arhitectura și istoria artelor, deprinde artele plastice în atelierele pictorului Michele Keck și ale sculptorului Antonio Canova, cercetează arhive și biblioteci (face excerpte la Vatican), se instruiește în arta poetică, cu abatele Tarengi. Pătrunde în saloanele vremii, venind în contact cu diferite celebrități: Wilhelm von Humboldt, sculptorii A. Thorvaldsen, Chr. D. Rauch, poetul V. Monti (la Milano) ș.a. Climatul politic italian, în care se pregătea Risorgimento-ul, îi întărește propria conștiință națională
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
Scriitorilor Români), Avizuha (1945), Turmele (1946), Valea hoților (1948) este prezentată în diferite situații o lume primitivă, dominată de obiceiuri ancestrale, superstiții și instincte, văzută în lupta, surdă și grea, pentru supraviețuire. Este o lume mereu tulburată de orice o abate de la obișnuințele sale, amenințată parcă permanent de nenorocire, dar și amenințătoare, trăind într-o întunecime tragică. O greutate telurică apasă această existență rudimentară. Mase de oameni se mișcă animate de un instinct gregar, satul părând mai degrabă o comunitate tribală
CAMILAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286051_a_287380]
-
tot C. ar fi tradus, în perioada de exil, primele patru tomuri din jurnalul lui Joseph Delaporte (Le Voyageur français). Utilizând textul original în paralel cu cele două ediții transpuse în rusește după 1778, banul ar fi redat din cartea abatelui francez până în pragul senectuții (în spațiul românesc volumele pătrund și circulă, se pare, curând după 1790, dovadă copiile manuscrise comandate în Moldova și Valahia). În prima jumătate a veacului trecut, traducerea (în copie moldovenească) trezește interesul lui N. Iorga, prin
CANTACUZINO-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286069_a_287398]
-
la Oxford, să traducă în englezește cartea tatălui său Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae, gest fundamental pentru faima europeană a prințului. Tălmăcirea, apărută în 1734-1735, a stat la baza versiunilor franceză și germană. C. însuși a început, ajutat de abatele Ottavio Guasco, să traducă Historia... în italiană, dar tălmăcirea a rămas neterminată și needitată. La Paris, leagă prietenii cu Montesquieu (realizează o versiune în rusește pentru Lettres persanes), cu Maupertuis, președintele Academiei de Științe din Berlin (grație căruia s-au
CANTEMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286075_a_287404]
-
o minte isteață, dar nu se dovedea, încă de pe atunci, genial. Se pare că părinții nu au fost prea mulțumiți de învățătura de la pensionul maicilor. în consecință, l-au dat pe Nabulio, contra a 20.000 de franci, la școala abatelui Recco, tot în Ajaccio. Se spune că nici acolo școlarul nu s-a dovedit unul foarte silitor. Mai ales la educația religioasă vădea mari carențe. Religia nu-l pasiona în mod deosebit, deși se născuse într-o familie de credincioși
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92339]
-
sumbru ce îi cotropea mintea și, dintr-odată, în față nu mai era decât întuneric. 28 Kyrie eleison! Criste eleison! Kyrie eleison! Criste eleison! Sub nava centrală a micii biserici, cântecul călugărilor se ridica încet, curat și puternic. îngenuncheați înaintea abatelui, cu mâinile împreunate, se concentrau în rugăciune și dădeau glorie Mântuitorului. Prin mica fereastră - deschisă în absidă, doar puțin mai largă decât o ambrazură - o rază de soare străpungea penumbra cu o șuviță de lumină, în care pluteau o sumedenie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o șuviță de lumină, în care pluteau o sumedenie de firișoare de praf și care îmbrăca în aur tabernacolul aflat în centrul altarului simplu de piatră, luminând chipurile câtorva cantori și lăsându-i pe ceilalți aproape invizibili ochilor lui Canzianus, abatele și îndrumătorul lor. De altfel, nu avea nevoie să-i privească în față, de vreme ce fiecare rid, fiecare linie cu care viața dură de cenobiu le brăzdase chipurile era bine întipărită în mintea sa, aproape la fel de bine pe cât erau rănile - uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
însă continua, ba mai mult, din clipă în clipă era tot mai aproape; peste el se auzea acum, mângâietor și totodată puțin indiferent, un glas de femeie. Tânărul Simplicius fu cel dintâi care ridică privirea ochilor săi aprinși în direcția abatelui, adresându-i o întrebare mută, care însă nu fu răsplătită nici cu cea mai mică atenție. Zgomotul unor pași răsună pe dalele curții; scrâșnetul greoi al unor roți de căruță, apoi strigătele mai îndepărtate, venind din ulița ce cobora de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Disciplina riguroasă pe care le-o impunea regola îi țintui, însă, cu genunchii pe dalele străbătute de mii de crăpături ale pardoselii și luminate nemilos de soarele filtrat prin mica fereastră, care le scotea în evidență fiecare zgârietură, fiecare adâncitură. Abatele oftă: — Au venit aici! observă, profund întristat. Așadar, de ce ne era frică n-am scăpat. Se urni către ușă și imediat cu toții se ridicară și îl urmară, cu mâinile pe piept, căutând parcă să-și păstreze starea de reculegere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ale femeilor. După o clipă de nesiguranță, câțiva bărbați înaintară, timizi, vrând să ia cuvântul. Unul, mai ales, înalt și deșirat, cu fața scheletică, încadrată de o barbă scurtă și cârlionțată, veni înaintea celorlalți, oprindu-se la un pas de abate, care, încă nemișcat în prag, contempla cu o privire abătută masa aceea de disperați. Frământându-și mâinile cu un gest de stânjeneală, bărbatul își drese glasul și începu să vorbească: — Iartă-ne, părinte sfânt... Hunii au luat Vesontio. Arătă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și veni în mijlocul mulțimii, trecând cu privirea, a cărei ascuțime nu-i slăbise cu vârsta, peste chipurile celor care îl înconjurau. îl urma fratele Gomerius, cu statura sa impunătoare, iar în spatele acestuia veneau Simplicius și toți ceilalți călugări. La trecerea abatelui, oamenii îngenuncheau, atingându-i cu degetele hainele, într-un sărut de devoțiune. Femeile își întindeau spre el copiii, invocând binecuvântarea sa, implorând protecția sa; de la toți venea aceeași rugăciune profund îndurerată. Părinții, cu privirea pierdută în gânduri străbătute de spaimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
regola, alcătuită din precepte severe: munca la câmp și îngrijirea puținelor animale de lapte, posturi, mărturisirea periodică a păcatelor și penitență, tăcere în afara liturghiei, studiul bazelor limbii grecești, lectura și comentarea Textelor Sfinte, nici un contact cu exteriorul, decât prin persoana abatelui, și mai ales rugăciune, multă rugăciune, individuală și colectivă. Locul sihăstriei lor fusese ales, cu cincisprezece ani înainte, de însuși Canzianus, după ce trăise multă vreme de unul singur: un vechi post de gardă abandonat, care, pe latura sa nordică, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fusese deseori pricină de discordie în sânul sihăstriei. Printre altele, suferea de epilepsie, iar crizele sale convulsive i-au înspăimântat de la bun început pe confrați, până într-atât încât i-au determinat să vadă în ele, în ciuda mustrărilor părintești ale abatelui, adevărate și caracteristice manifestări demonice, pe care viața monahală nu părea să le liniștească în vreun fel. Cu toate acestea, credința sa oarbă, inteligența ascuțită, cunoașterea limbii grecești - prețioasă pentru interpretarea numeroaselor texte sacre, pe care confrații le primeau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ei, care invadau acea lume a păcii - cucerită printr-o luptă atât de dură - purtând cu ei, printre atâtea alte lucruri sărăcăcioase, ca un invizibil bagaj, balele lipicioase ale păcatelor lor! Totul risca să fie murdărit. Făcând astfel de considerații, abatele însuși se simțea invadat de un sentiment de repulsie. Când ajunse în mijlocul curții, se opri și nu putu să nu se răzvrătească, strigând: vocea lui se ridică, surprinzător de puternică, tăind aerul cu accente de teribilă mânie: — Va să zică, cereți adăpost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
puteți nădăjdui în salvare. La cuvintele acelea, un freamăt străbătu mulțimea. Din pieptul câtorva femei se ridicară gemete și sughițuri de plâns, bărbați încă tineri și viguroși căzură în genunchi, în vreme ce, de undeva, un copil speriat de tonul mânios al abatelui izbucnea în plâns. O matroană între două vârste, cu fața acoperită de un văl negru, se aruncă la picioarele lui. Printre lacrimi, îl imploră: — Iertare, părinte sfânt! Penitență! Supune-ne la penitență! Purifică sufletele noastre mizerabile și primește-ne. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
loc cu toți. Un cor de exclamații de ușurare se ridică în jurul său. Femeia care se pusese în genunchi înaintea lui îi apucă mâna și i-o sărută cu venerație. Alte mâini se întinseră ca să facă la fel. Ridicând arătătorul, abatele vorbi din nou tuturor: — Dar, mai cu seamă, trebuie să vă rugați, să vă căiți de păcatele voastre și să vă rugați. Toți trebuie să ne rugăm. Să ne mărturisim păcatele și să cântăm psalmi, invocând de la Cel Preaînalt iertarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apropie de el și îl ajută să-și facă loc prin mulțime. Conducându-i pe burgunzi, le îngădui să-și transporte tovarășul în dormitorul deja invadat de zeci de fugari care își înșiraseră peste tot lucrurile. Faceți loc! le spunea abatele, desfăcându-și brațele. Fiți buni, fraților, faceți puțin loc! în sfârșit, cu ajutorul celorlalți călugări, reușiră să-l culce chiar în patul lui Canzianus, căruia nu-i trebui mult ca să înțeleagă că tânărul se afla într-o situație disperată: era alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Tânărul acela e principele Chilperic, așa-i? Celălalt abia de îi răspunse: — Da. Canzianus încuviință cu gravitate. — Aveți mulți răniți? Wisichart îl privi, în sfârșit, cu ochii săi cenușii-azurii, în care se citea înfrângerea. — Nu. Nu mulți... Cei mai mulți sunt morți. Abatele nu știu ce să răspundă. Cortegiul amestecat al răniților se sfârși curând. Când ultimii războinici intrară cu pas încet și împleticit, Wisichart le ordonă să închidă porțile. Abatele întinse mâna să-l oprească: — Așteptați! Ar putea să mai fie și alți fugari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ochii săi cenușii-azurii, în care se citea înfrângerea. — Nu. Nu mulți... Cei mai mulți sunt morți. Abatele nu știu ce să răspundă. Cortegiul amestecat al răniților se sfârși curând. Când ultimii războinici intrară cu pas încet și împleticit, Wisichart le ordonă să închidă porțile. Abatele întinse mâna să-l oprească: — Așteptați! Ar putea să mai fie și alți fugari pe drum. îndemnându-i cu un gest pe soldați să-i execute ordinul, celălalt răspunse sec. — în spatele nostru nu mai sunt decât hunii. Cu o bufnitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vocea sa groasă și cavernoasă, cu un ton întotdeauna liniștitor, aducea un pic de optimism în sufletele multora, care ziua întreagă - iar alții chiar mai multe zile - rătăciseră înspăimântați, pradă nenumăratelor temeri și mânați înainte de o frică oarbă. în mijlocul curții, abatele îi spuse lui Wisichart: — Sunteți siguri că sunteți urmăriți? Crezi că ne aflăm în mare pericol? Burgundul își turnă pe față toată apa dintr-un burduf din piele de capră, apoi, scuturându-și părul ce șiroia de apă, aruncă burduful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
or să vrea cu siguranță să le scape ocazia de a-l prinde. Oricum ar fi, am lăsat în urmă doi oameni ca să supravegheze drumul: dacă or să-i vadă venind, ne anunță. Ambianus, care nu se desprindea deloc de lângă abate, îl întrebă îngrijorat pe Wisichart dacă locul acela putea fi apărat. Burgundul chemă pe unul din soldații săi să-l ajute să se elibereze de platoșă și de cămașa de zale de dedesubt; după ce le lăsă pe toate să cadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acolo. înjurând, se îndreptă spre un grup de oameni de-ai săi care încă rătăceau prin curte, ducându-și caii de căpăstru; pe când îi mustra cu asprime, dând din mâini, privirea lui Ambianus se fixă în ochii albaștri ai bătrânului abate. Și acum, părinte sfânt? Canzianus întinse o mână și îl apucă se încheietură. — Suntem în mâinile lui Dumnezeu, Ambianus. în mâinile lui Dumnezeu! 30 Oprit în mijlocul pieței, Balamber își ținea murgul, iritat de flăcările incendiului, și contempla cu privirea întunecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Balamber se duse până în fața călugărului cel mai bătrân, care se opri imediat și ridică mâna, salutându-l. — Pacea Domnului fie cu tine! Pentru câteva momente, Balamber rămase fascinat parcă de imaginea din brațele tânărului călugăr ce-l însoțea pe abate și recunoscu în ea pe zeul creștin: un chip enigmatic, ce părea să-l fixeze cu ochi mari și pătrunzători, subliniați de umbre întunecate. Ochi ce păreau să-l cheme - dar spre ce? și pentru ce? - și o mână ridicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întunecate. Ochi ce păreau să-l cheme - dar spre ce? și pentru ce? - și o mână ridicată într-un gest parcă de binecuvântare și în același timp de amenințare. Tulburat, își desprinse privirea, preferând să și-o ațintească în ochii abatelui, în care nu găsi nici o urmă de teamă. în expresia lor severă nu recunoscu - cum ar fi trebuit să se întâmple, desigur - semnele unei extenuate curății interioare, ci găsi în ei o sclipire de hotărâre pe care și-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tovarășul lor mai tânăr, în schimb, îl fixa cu o teamă puternică, iar chipul său blând, aproape feminin, se făcuse ca de ceară. încheind acea rapidă examinare, Balamber își îndreptă spatele și, aranjându-și brâul pe șolduri, îl întrebă aspru pe abate, vorbindu-i în galo-romană: — Cine ești? Ce vrei? Ușurat să vadă că puteau comunica în limba sa, călugărul răspunse pe un ton liniștit: — Numele meu e Canzianus. Sunt aici ca să vorbesc cu tine, dacă tu ești comandantul acestor războinici. — Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]