6,323 matches
-
blană. Înainte de asta, el capătă noimă din exterior, iar după, pe măsură ce crește în vârstă, pierde noimă. Adevărata bătrânețe înseamnă, înainte de a te lăsa ochii, picioarele sau capul, pierderea noimei. Vine o zi când cele mai simple activități zilnice par grotești, absurde sau perfect inutile - darmite să creezi, să conduci, să organizezi ceva. O zi pe care demonul Dejavu te face să crezi că ai mai trăit-o de o mie de ori, că totul s-a scris, că totul s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
ara Mântuielii" Îi invidiez din adâncul sufletului pe cei care cred în Dumnezeul din Biserică. În momentele grele ale vieții, mai au un sprijin, o ultimă, sau primă, instanță la care să facă apel. Când primesc o lovitură nedreaptă, ticăloasă, absurdă, pot să-și spună, atunci când sunt pe punctul de a-și pierde mințile: „Așa a vrut Dumnezeu”. Pentru noi, ceilalți, cei care nu credem, e mult mai greu. Suntem singuri în fața răului, cu puterile noastre omenești, că la bine, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
hipnotică și încremenirea lucie, și, cu inima tropăind bezmetică, am găsit melcii și scorbura furnicilor. Întotdeauna crezusem despre furnici că nu merită nici cea mai mică atenție și că mai mult de-un ingredient de felul piperului într-o tocăniță absurdă (cu râme și petale de flori) gătită de fete nu vor fi niciodată. Era evident că greșisem. Ceea ce se întâmpa în fosta grădină, actualul sanctuar, împrumutase ceva din sobrietatea unui ritual sacru, în care melcii (și nu era vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
omenirii; apoi, la vederea vreunui lucru neînsemnat - ca de pildă o poșetă, o fotografie dintr-un ziar sau un obraz Întrezărit Într-un ascensor cînd cobora scara - tot orgoliul i se spulbera dintr-odată. Atunci Își dădea seama cît de absurdă fusese fapta sa și simțea nevoia să se ascundă undeva, ca să plîngă, ca să uite că fusese vreodată fericit. Un glas parcă Îi șoptea la ureche: „Spui că ai omorît-o din milă, dar de ce nu ți-e milă de tine Însuți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
dumitale? — Nu, și nici să nu-i spui că ți-am telefonat. Dar ai grijă, pleacă. Pleacă de-acolo imediat! Lui Rowe Îi veni să rîdă. Ideea că ar fi fost În pericol În societatea doamnei Bellairs i se părea absurdă. Își dădu seama că ajunsese să copieze aproape În Întregime modul de a gîndi al domnului Rennit. Apoi Își aminti că domnișoara Hilfe avusese același punct de vedere și se Întrebă ce anume o făcuse să adopte Între timp o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
și Închisese În spatele lui. Domnul Travers, al cărui cuvînt părea să fie lege În acest hotel, dăduse dispoziții precise, iar dacă Rowe nu voia să i le respecte, trebuia să-și găsească singur drumul Înapoi. Într-un fel, Întîmplarea asta absurdă Îl amuza: acum, cînd se hotărîse să-și ia viața, pentru a pune capăt unei injustiții flagrante și unei situații fără ieșire (rămînea doar să-și aleagă modul de a se sinucide), Își putea permite să se amuze de ciudățeniile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
bucată dintr-un ziar și i-o Întinse lui Digby: Privește, e fotografia dumitale, fotografia unui asasin! Du-te și reflectează la asta! Era chiar fotografia pe care Digby nu se ostenise s-o privească. Afirmația doctorului i se păru absurdă. — Asta nu sînt eu! spuse el. — Du-te și privește-te-n oglindă. Pe urmă, vei Începe să-ți aduci aminte. SÎnt multe lucruri de care trebuie să-ți amintești. — Doctore, nu În felul acesta, Încercă Johns să protesteze. — El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
exercitați meseria pe care-o aveți, ați rămîne și dumneavoastră perplex. Jones și cozonacul, pavilionul special, bietul Stone... tot ce se vorbește azi despre un individ pe nume Hitler... dosarele dumneavoastră, pline de fotografii Înfiorătoare... toată viața asta crîncenă și absurdă... E ca și cum aș fi fost trimis În explorare cu o hartă greșită. SÎnt gata să fac tot ce doriți, dar vă rog să nu uitați că nu cunosc drumul. Toți ceilalți s-au schimbat cu Încetul, adaptîndu-se Împrejurărilor. Războiul ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
într-o latrină de pe marginea drumului, cu corpul aruncat în rotire prin aer pe o distanță de treizeci de metri într-o ploaie de urină și sânge. Mă gândesc acum la celelalte accidente pe care ni le-am imaginat, morți absurde ale celor răniți, schilodiți și suferinzi. Mă gândesc la ciocnirile psihopaților, accidente neverosimile puse în aplicare cu venin și dezgust față de sine, crâncene coliziuni multiple executate seara cu mașini furate pe autostrăzile pline de funcționari obosiți. Mă gândesc la accidentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
ale celor răniți, schilodiți și suferinzi. Mă gândesc la ciocnirile psihopaților, accidente neverosimile puse în aplicare cu venin și dezgust față de sine, crâncene coliziuni multiple executate seara cu mașini furate pe autostrăzile pline de funcționari obosiți. Mă gândesc la accidentele absurde ale gospodinelor neurastenice care se întorc de la clinica de boli venerice, lovind mașini parcate pe șoselele de la periferie. Mă gândesc la ciocnirile schizofrenicilor surescitați intrând frontal în furgonetele de la curățătorii staționate pe străzi cu sens unic; la maniaco-depresivi zdrobiți când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
fericire, obsesiile mele mesianice îi deveniră curând evidente lui Paul Waring, partenerul meu. El și Catherine aranjară să-mi limiteze la o oră pe zi vizitele la birourile de la studio. Obosit și mereu pus pe harță, am purtat o ceartă absurdă cu secretara lui Waring. Însă toate astea păreau triviale și ireale. Mult mai importantă era livrarea noii mele mașini de la distribuitorii locali. Catherine privea cu o profundă suspiciune faptul că alesesem aceeași mărcă și același model ca ale mașinii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
năpădită de buruieni a depozitului de mașini dezmembrate. Deasupra mea, mașinile de pe autostradă se mișcau ca niște epave motorizate, cu vopseaua decolorată și scorojită. Șoferii lor ședeau rigizi în spatele volanelor, depășind autobuzele liniilor aeriene pline cu manechine îmbrăcate în haine absurde. O mașină abandonată, cu motorul și roțile lipsă, stătea pe butuci într-o zonă de staționare de sub pasajul superior. I-am deschis portiera cu balamale ruginite. Confetti de cioburi de sticlă acoperea scaunul din față al pasagerului. Toată ora următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
politice asupra întregului ansamblu social, creează premizele instalării unui sistem al minciunii și ipocriziei generale, o înăbușire a tendințelor creatoare ale individului, condamnat la apatie și indiferență, până la pierderea propriei identități: „ Lumea sistemului totalitar este o lume nevrotică, o lume absurdă, o lume a morții. Nu poți fi împiedicat însă de a te gândi la un teatru al absurdului.” ( Ch. Debbasch, J.M. Pontier, „ Introduction à la politique”, Ed. Dalloz, Franța, 1991, p. 95). În mod evident, nu pot fi decât întru
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
tendințelor creatoare ale individului, condamnat la apatie și indiferență, până la pierderea propriei identități: „ Lumea sistemului totalitar este o lume nevrotică, o lume absurdă, o lume a morții. Nu poți fi împiedicat însă de a te gândi la un teatru al absurdului.” ( Ch. Debbasch, J.M. Pontier, „ Introduction à la politique”, Ed. Dalloz, Franța, 1991, p. 95). În mod evident, nu pot fi decât întru totul de acord cu ceea ce autorul acestei cărți susține: „ Noi trebuie să-i aducem odată și odată în fața
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
de Marx și Engels, nu mai supraviețuiește decât în paginile îngălbenite de vreme ale manualelor de materialism istoric. Noi grupuri sociale l-au înlocuit, au apărut noi categorii de probleme și interese. Social-democrația occidentală a renunțat de mult la visul absurd al unei răsturnări globale a relațiilor productive. Dimpotrivă, ceea ce s-a dovedit posibil în Vest a fost proiectul unei societăți în care să existe un mereu accentuat interes al statului pentru straturile subprivilegiate;” «Marxismul a fost cea mai mare fantasmă
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
unii!), fără a marca prin violență un început. În comunism, această plantă rară a sufletului nostru (somnolența) a fost altoită. Occidentalii, la acea dată, foloseau opiumul ca să se vindece de absurdul lor, noi foloseam acest produs național, ca să facem față absurdului nostru. Mediul nou, ca de seară, ne-a permis chiar să dezvoltăm o medicină mentală. La capătul fiecărui efort, ajungeam la filozofia lui lasă-mă ca să te las. [...] Prinse în această ramă, frica și lașitatea trec neobservate și acum. Revoluția
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
dintr-o casă ajunge, mai întâi atenuat, apoi mereu mai distinct, sunetul clopoțelului, ale cărui vibrații fuseseră culese deja de o antenă din străfundurile ființei mele, înainte ca auzul să le fi perceput, și iată că mă cuprinde o frenezie absurdă; sunt prizonier într-un cerc în centrul căruia e telefonul care sună în casa aceea, alerg fără să mă îndepărtez, zăbovesc fără să-mi reduc ritmul alergării. „Dacă nimeni n-a răspuns până acum înseamnă că nu e nimeni acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
mai rămâne o speranță că poate fi oprit de la gestul definitiv...“ Poate ar trebui să-ncerc să mă fac util, să dau o mână de ajutor, să-l ajut pe surd, pe paralitic, pe sinucigaș... Și mă gândesc - conform logicii absurde ce operează în mine - că în modul acesta aș putea să mă conving dacă, din întâmplare, nu mă cheamă pe mine... Fără a mă opri din alergat împing portița, intru în grădină, dau ocol casei, explorez terenul din spate, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
atenției ei, să se oprească pentru o clipă, înainte de a fi absorbite de circuitele minții ei, și să dispară transformându-se în nălucirile ei interioare, în ceea ce e mai personal și de necomunicat în ea. Uneori îmi vine o poftă absurdă: aș vrea ca fraza pe care o scriu să fie cea pe care femeia o citește în clipa aceea. Ideea mă tulbură atât de mult, încât mă conving că e adevărat: scriu fraza în grabă, mă ridic, merg la fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ușă chiar sunteți... Nu înseamnă... cum credeți voi, aia e, nu mai înseamnă... Te uiți la mâinile tale, la palmele tale, la bătăturile tale, la degetele tale noduroase și-atunci înțelegi, dacă nu ești tănău... Atunci pricepi că ele sunt absurde, pentru că nu există, sunt doar emanația „Vocilor”. Numai „Vocile” sunt, sunt pentru că sunt, nu trebuie să vorbească, restul e o cacialma sinistră, o farsă de doi lei, tainul pentru proști, pentru proști... - Și-ale cui sunt vocile astea? intervine un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
iar cînd se Îmbarcase din nou pe vas, la multă vreme după aceea, nu fusese În stare să spună cine era sau de unde apăruse, motiv pentru care capriciosul său căpitan Îi schimbase numele inițial de Jack sau de John În absurda poreclă de „roșcovanul Oberlus“. Crescuse fără grabă, cu picioarele strîmbe, scheletic și cocoșat, aproape fără să cunoască mirosul pămîntului sau sunetul unui glas prietenos și Îl spintecase cu cuțitul pe primul său dușman Într-o crîșmă din Panamá, fapt pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Își lăsaseră deoparte treaba, se apropiară, curioși să cerceteze mai Îndeaproape stîrpitura zdrențuroasă și respingătoare pe care o capturase Miguelón și majoritatea nu s-au putut stăpîni să nu se Încrunte, scîrbiți, În vreme ce Oberlus Își Întorcea fața, Într-o Încercare absurdă și zadarnică de a evita să fie privit drept În ochi, mai ales că, din cînd În cînd, uriașul care-l capturase Îl trăgea cu putere de părul roșu și creț și-l obliga să ridice capul, ca să-l vadă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
efort pentru a recunoaște, În lumina aceea atît de slabă, chipul diform al intrusului care rămăsese În picioare, amenințător, În fața lui. - Oberlus! exclamă el surprins. Ce faci pe vaporul meu? Ai devenit și pirat, pe deasupra? - Am devenit rege, veni răspunsul absurd. Regele Insulei Hood, iar tu ai pătruns fără să-mi fi cerut voie În apele mele. Celălalt Îl privi stupefiat, cu toate că Încă nu reușise să-și revină de pe urma primului moment de surprindere și s-ar fi spus că nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
lăsînd vîrful țărmului la multe mile distanță de babord. Aproape de zorii zilei, decepționat, furios și mort de somn și de oboseală, Iguana Oberlus Își abandonă povara, stinse felinarele și se retrase În peșteră, blestemîndu-l pe bătrînul căpitan și poveștile lui absurde. Cu toate acestea, În adîncul sufletului era convins că sistemul avea să funcționeze și că nu trebuia să-l Învinuiască pe marinar pentru un prim eșec. Era doar o chestiune de timp și de răbdare. Iar lui nu Îi lipsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Înțeleagă exact de ce, intuia că a se Îmbrăca Însemna a se transforma din nou În Niña Carmen, cea mai frumoasă membră a unei ilustre și vechi familii scăpătate din Quito. Veșmintele ei gri pal elegante ar fi contrastat, În chip absurd, cu interiorul acelei grote murdare care servise drept cuib, vreme de secole, la milioane de păsări marine și diforma prezență a bărbatului, și el pe jumătate gol, ar fi ieșit Într-atît evidență, Încît ar fi devenit de-a dreptul grotescă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]