2,458 matches
-
sau ca adjective, sau ca adverbe (frumos, urât etc.). În funcție de sintagma în care intră, termeni precum frumos, urât, încet, adânc etc. pot fi adjective: „Un mort frumos cu ochii vii/Ce scânteie-n afară” (M. Eminescu, I, p. 170) sau adverbe: „De te rogi frumos de dânsul/Îndestul e de hain.” (M. Eminescu, p. 109) La nivel morfologic identitatea specifică a adjectivului rezultă din dependența variabilei din structura bipolară a cuvântului de categoria gramaticală a intensității, categorie gramaticală proprie, și de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sau adjectiv: Un bătrân înțelept vs Un bătrân foarte înțelept bătrân - substantiv înțelept - adjectiv Un bătrân înțelept vs Un foarte bătrân înțelept bătrân - adjectiv înțelept - substantiv Prin variabilitatea structurii sale morfematice în funcție de gen, număr și caz, adjectivul se distinge de adverb, cu care are în comun categoria intensității, dar și de substantiv, datorită specificului acestei variabilități. La substantiv, genul este o trăsătură semantică stabilă, o constantă a planului semantic complex al unităților lexicale, chiar dacă intervine o anumită specializare la nivelul variabilei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cu substantive: bătrân, tânăr, înțelept, bogat, sărac etc.; „De-un veac el șede astfel - de moarte-uitat, bătrân.” $adjectiv$$/„Bătrânul cu-a lui cârjă sus genele-și ridică.” (M. Eminescu, I, p. 93) $substantiv$$. • adjective care intră în corelație lexico-gramaticală cu adverbe: frumos, urât, încet; „Cu zâmbirea de vergină, cu glas blând, duios, încet” (M. Eminescu, I, p. 32) $adjectiv$$/„Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie.” (M. Eminescu, I, p. 234) $adverb$$. • adjective rezultând din participii verbale: ruginit
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care intră în corelație lexico-gramaticală cu adverbe: frumos, urât, încet; „Cu zâmbirea de vergină, cu glas blând, duios, încet” (M. Eminescu, I, p. 32) $adjectiv$$/„Icoana stelei ce-a murit/ Încet pe cer se suie.” (M. Eminescu, I, p. 234) $adverb$$. • adjective rezultând din participii verbale: ruginit, îngălbenit, ascuțit, copt, obosit etc. Dintre cele două clase omonime (participiul adjectival și participiul - formă verbal-nominală), sunt adjective termenii care se caracterizează, în planul lor semantic, prin convertirea sensului dinamic, procesual, într-un sens
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Clase morfologice de adjective" Din punctul de vedere al structurii planului expresiei, adjectivele se organizează în trei clase: a. adjective simple: alb, albastru, obosit, ipocrit etc. b. adjective compuse: formate din doi termeni, de obicei, adjective simple sau adjectiv și adverb: alb-murdar, gri-închis, româno-italian etc. c. locuțiuni adjectivale; grupuri de cuvinte care au sens lexical global (cel mai adesea metaforic) unitar și sens lexico-gramatical de adjectiv: de piatră (rece, insensibil), de geniu (genial), om cu scaun la cap (rațional), om din
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
scumpă decât zilele, mai scumpă decât mireasa.” (M. Eminescu, Proză literară, p. 11), „Acei ochi de-un albastru întuneric (...) devin prin asta mai dulci, mai întunecoși, mai demonici.” (Ibidem, p. 77) Observații: Gradul de intensitate superioară poate fi accentuat prin adverbul modalizant de intensificare și: „În neștiința ta ești și mai frumoasă...” (M. Eminescu, Proză literară, p. 56) Augmentarea intensității unei însușiri la un obiect se poate produce într-o perspectivă dinamică, în momente succesive: gradul de intensitate devine atunci de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în interiorul propoziției sau propozițional), iar relația de dependență se exprimă prin prepozițiile ca (și), decât, dintre, între: „Pe-a mele ceruri să răsai/ Mai mândră decât ele.” (M. Eminescu, I, p. 172) sau, la nivelul frazei, prin conjuncția decât sau adverbul cum, precedat de prepoziția de: „Situația e mai gravă de cum mi-am închipuit.” Gradul de intensitate relativă se exprimă prin adverbul-morfem cam: „Te văd cam abătut.” și prin locuțiunile adverbiale devenite morfeme destul de, deajuns de (îndeajuns de), suficient de: „Are
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
superlativul absolut: „Când umbra ta (...) va începe a vorbi, ea va fi atotștiutoare...” (M. Eminescu, Proză literară, p. 42), „Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic,/ Rumenind străvechii codri și castelul singuratic.” (M. Eminescu, I, p. 76) • adverbe (locuțiuni adverbiale) - morfeme: foarte (foarte vechi), foarte puțin (superlativul de inferioritate: foarte puțin amabil), prea (exprimă în mod frecvent superlativul excesiv: „Nopțile-s de la o vreme prea lungi.”, sau superlativul absolut: „A fost odată ca-n povești/(...) O prea frumoasă
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
este maxim, dată fiind variabilitatea infinită a raportului semantic cu o referință „lexicală” mereu variabilă, dar cu o „referință deictică” în permanență aceeași. 2. Pronumele este o clasă de termeni variabili în funcție de anumite categorii gramaticale; prin aceasta, se deosebește de adverb (de unele categorii de adverbe), care prezintă aceleași caracteristici semantice; adverbe precum aici, acum etc. sunt tot substitute, au sens variabil și au o constantă semantică descrisă în cadrul situației de comunicare, dar nu variază în funcție de persoană, gen, număr și caz
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
infinită a raportului semantic cu o referință „lexicală” mereu variabilă, dar cu o „referință deictică” în permanență aceeași. 2. Pronumele este o clasă de termeni variabili în funcție de anumite categorii gramaticale; prin aceasta, se deosebește de adverb (de unele categorii de adverbe), care prezintă aceleași caracteristici semantice; adverbe precum aici, acum etc. sunt tot substitute, au sens variabil și au o constantă semantică descrisă în cadrul situației de comunicare, dar nu variază în funcție de persoană, gen, număr și caz. 3. Se caracterizează printr-o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
referință „lexicală” mereu variabilă, dar cu o „referință deictică” în permanență aceeași. 2. Pronumele este o clasă de termeni variabili în funcție de anumite categorii gramaticale; prin aceasta, se deosebește de adverb (de unele categorii de adverbe), care prezintă aceleași caracteristici semantice; adverbe precum aici, acum etc. sunt tot substitute, au sens variabil și au o constantă semantică descrisă în cadrul situației de comunicare, dar nu variază în funcție de persoană, gen, număr și caz. 3. Se caracterizează printr-o categorie gramaticală specifică, persoana, cu paradigma
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-a, subiectul vorbitor subliniază identitatea cu sine însuși a interlocutorului: (tu) însuți; La persoana a III-a, vorbitorul subliniază identitatea cu sine însuși a „obiectului comunicării”, aparținând de regulă câmpului semantic uman: (el) însuși. Sinonimia funcțional-stilistică în care intră cu adverbul chiar face posibilă întrebuințarea pronumelui de identificare și pe lângă substantive cu trăsătura semantică -uman: „Începând cu talpa însăși a mulțimii omenești...” (M. Eminescu, I, p. 133), „Sonata lunii de Beethoven/e însăși luna coborâtă pe pământ.” (L. Blaga, p. 303
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
l-au amânat. ș doi ¬ doi (studenți) ¬ ‘studenți’ + ‘doi’; trei ¬ trei (studenți) ¬ ‘studenți’ + ‘trei’ț. Prin această trăsătură semantică, se înscrie în clasa mai largă a cuantificatorilor, care mai cuprinde substantive (jumătate, sfert, doime etc.), adjective (întreg, înjumătățit etc.) și adverbe (de două ori, a treia oară etc.). Spre deosebire de ceilalți cuantificatori, pronumele exprimă cantitatea numerică a obiectelor. Corespunde categoriei gramaticale a numărului de la substantive, cu care intră în raporturi semantice asemănătoare cu cele dintre adverbele de timp (ieri, azi, mâine) și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
etc.), adjective (întreg, înjumătățit etc.) și adverbe (de două ori, a treia oară etc.). Spre deosebire de ceilalți cuantificatori, pronumele exprimă cantitatea numerică a obiectelor. Corespunde categoriei gramaticale a numărului de la substantive, cu care intră în raporturi semantice asemănătoare cu cele dintre adverbele de timp (ieri, azi, mâine) și categoria gramaticală a timpului, adică un raport de tipul concret/abstract; pronumele de cuantificare este expresia concretă a numărului obiectelor (substituite) pentru ceea ce categoria gramaticală a numărului este expresia abstractă, redusă la minim, la
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
categoria gramaticală a timpului, adică un raport de tipul concret/abstract; pronumele de cuantificare este expresia concretă a numărului obiectelor (substituite) pentru ceea ce categoria gramaticală a numărului este expresia abstractă, redusă la minim, la opoziția binară singularitate-pluralitate. Și tot așa cum adverbele pot anula polisemantismul unui timp gramatical prin opoziția lexicală concretă dintre ele: plec azi/plec mâine, tot așa, pronumele de cuantificare poate anula omonimia singular-plural: un pui/doi pui. Modul specific de concretizare a numărului obiectelor substituite determină constituirea a
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
din sintagmele cu întrebuințare adjectivală a pronumelor de cuantificare, care se caracterizează prin sensul categorial de pluralitate: patru/opt/o sută (de) oameni. Pronumele mulți, puțini au numai formă de plural. Formele de singular mult, multă sunt adjective calificative sau adverbe (mult, puțin). Realizează, în planul expresiei, opoziția singular-plural pronumele cu structură substantivală (zece, sută, milion, miliard etc.) din alcătuirea pronumelor compuse de cuantificare numerică simplă sau distributivă: douăzeci, trei milioane, câte cinci sute etc. Distincția singular-plural, impusă de termenul simplu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dintâi. Aceeași întrebuințare caracterizează și singularul sintagmelor libere: întâia fată/fata dintâi. Observații: În poziție postsubstantivală, de fapt, în aceste sintagme libere, intervin mutații importante în planul semantic și chiar în statutul morfologic al termenului, care se apropie de clasa adverbului. Întrebuințat în topică obiectivă (adjectiv pronominal + substantiv), adjectivul pronominal are formă identică cu pronumele, când sintagma nominală din care face parte se caracterizează prin determinare definită, realizată categorial, prin morfem, preluat de adjectiv: primul an, prima zi, întâiul an, întâia
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
poziție postsubstantivală. Stau numai în fața substantivului locuțiunile al nu știu câtelea decret, cine știe al câtelea decret și în mod curent adjectivul întâiul. PRONUMELE INTEROGATIVTC "PRONUMELE INTEROGATIV" Sub aspect semantic, pronumele interogativ se caracterizează prin apartenența la instrumentele interogației, alături de adverbele interogative; sunt substitute ale unor substantive (pronume) care ar conține informațiile dorite, căutate de subiectul vorbitor în legătură cu identitatea unor „obiecte” din realitatea extralingvistică. Între ele, pronumele interogative se disting prin unele trăsături semantice prin care ar urma să se diferențieze
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Conținutul semantic al acestor pronume le condiționează intrarea în raport de substituție cu pronume de cuantificare sau ordinale: „El a ieșit al doilea.”, „Au venit trei.” MORFOLOGIA PRONUMELUI INTEROGATIVTC "MORFOLOGIA PRONUMELUI INTEROGATIV" Sub aspect morfologic, pronumele interogative se disting de adverbe, cu care se aseamănă funcțional, în planul actului lingvistic, prin caracterul lor variabil. Face excepție pronumele ce, care rămâne invariabil. Celelalte pronume au flexiune, parțială, în funcție de gen, număr și caz. Genultc "Genul" Se diferențiază după gen pronumele câți (și compusul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
MORFOLOGIA PRONUMELUI NEHOT|RÎT" Sub aspectul structurii, pronumele nehotărâte se cuprind în trei subclase: • pronume simple: unul, altul, anumiți, cutare; • pronume compuse; cele mai multe sunt alcătuite din pronume interogative, în asociere cu alte pronume nehotărâte sau cu alte elemente lingvistice (verbe, adverbe): altcineva, altceva, fiecare, fiecine, fiece, cineva, ceva, careva, oricine, orice, oarecare, vreunul; • locuțiuni pronominale: cine știe cine, cine știe ce, care (mai) de care: „S-ar putea să fie Cine-știe-cine/ Care n-a mai fost și care vine.” (T. Arghezi, I, p. 102), „O
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
definitorie a clasei pronumelor relative este de natură sintactică; pronumele relative sunt mijloace de exprimare a relațiilor sintactice dintre propoziții; se cuprind în clasa mai amplă a elementelor relaționale, din care mai fac parte prepozițiile (la nivel propozițional), conjuncțiile și adverbele relative (la nivelul frazei). Deosebirea de conjuncție este asigurată de natura de substituent a pronumelui. Deosebirea de adverbele relative, elemente de relație și totodată elemente substitutive, este dată de variabilitatea pronumelor relative în funcție de gen, număr și caz; adverbele sunt invariabile
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dintre propoziții; se cuprind în clasa mai amplă a elementelor relaționale, din care mai fac parte prepozițiile (la nivel propozițional), conjuncțiile și adverbele relative (la nivelul frazei). Deosebirea de conjuncție este asigurată de natura de substituent a pronumelui. Deosebirea de adverbele relative, elemente de relație și totodată elemente substitutive, este dată de variabilitatea pronumelor relative în funcție de gen, număr și caz; adverbele sunt invariabile. Clasa pronumelor relative cuprinde trei subclase: 1. pronume relative absolute: cel ce, ceea ce; 2. pronume nehotărâte relative: oricine
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
conjuncțiile și adverbele relative (la nivelul frazei). Deosebirea de conjuncție este asigurată de natura de substituent a pronumelui. Deosebirea de adverbele relative, elemente de relație și totodată elemente substitutive, este dată de variabilitatea pronumelor relative în funcție de gen, număr și caz; adverbele sunt invariabile. Clasa pronumelor relative cuprinde trei subclase: 1. pronume relative absolute: cel ce, ceea ce; 2. pronume nehotărâte relative: oricine, orice, oricare, oricâți; 3. pronume interogative relative: cine, ce, care, câți, câte câți, al câtelea; Între cele trei subclase se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
alta, un grad ridicat de eterogenitate a inventarului luat în considerație. Autorii înșiși ai Gramaticii, de fapt, chiar dacă le discută la acest capitol și le numesc numerale, atribuie unor categorii de numerale altă identitate morfologică: „Numeralele multiplicative sunt adjective și adverbe.” (G.A.I, p. 193), „Numeralele adverbiale (de repetiție) sunt adverbe.” (I, p.195), „Numeralele fracționare... exprimă un număr abstract sau un număr concret cu valoare substantivală.” (I, p. 192), ” Numeralele multiplicative sunt, de fapt, participiile (...) unor verbe de conjugarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Autorii înșiși ai Gramaticii, de fapt, chiar dacă le discută la acest capitol și le numesc numerale, atribuie unor categorii de numerale altă identitate morfologică: „Numeralele multiplicative sunt adjective și adverbe.” (G.A.I, p. 193), „Numeralele adverbiale (de repetiție) sunt adverbe.” (I, p.195), „Numeralele fracționare... exprimă un număr abstract sau un număr concret cu valoare substantivală.” (I, p. 192), ” Numeralele multiplicative sunt, de fapt, participiile (...) unor verbe de conjugarea a IV-a.” (G.A., vol.I, p. 190), " Numeralul (...) colectiv
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]