1,433 matches
-
de Marini Poli, trimisul în țările române al împăratului Rudolf II de Habsburg, într-un mesaj din Alba Iulia către Bartolomeu Pezen, consilier imperial la Curtea din Viena, înștiința că Mihai Viteazul a permis unui grup de 15.000 de albanezi (bărbați cu familiile lor) să se stabilească în Țara Românească. Acesta este considerat primul document care atestă începutul existenței pe teritoriul românesc a unei comunități de sorginte etnică albaneză. În următoarele două secole, documentele au făcut referire la arnăuți și
Călinești, Prahova () [Corola-website/Science/301652_a_302981]
-
începutul existenței pe teritoriul românesc a unei comunități de sorginte etnică albaneză. În următoarele două secole, documentele au făcut referire la arnăuți și negustori albanezi, la domniile voievozilor din familia Ghica și la aceea a domnitorului Moldovei, Vasile Lupu, zis "Albanezul" (1634-1635). În 1602, domnitorul Simion Movilă a confirmat printr-un act privilegiile acordate de Mihai Viteazul albanezilor împământeniți în satul Călinești, județul Prahova, scutindu-i de biruri și alte dări pe o perioadă suplimentară de zece ani. La sfârșitul secolului
Călinești, Prahova () [Corola-website/Science/301652_a_302981]
-
trăiesc circa 85% dintre musulmanii din România. Următorul în top este județul Tulcea, unde se află alte 12 procente. Restul de musulmani locuiesc în orașe ca București, Brăila, Călărași, Galați, Giurgiu, Drobeta-Turnu Severin. Etnic, cei mai mulți sunt tătari, urmați de turci, albanezi, rromi musulmani și imigranți din Orientul Mijlociu. Lăcașurile de rugăciune musulmane din România sunt de două categorii: geamia (moscheea) și mesgidul. În total sunt 77 lăcașuri de cult, dintre care Moscheea Carol I, 74 de geamii și trei mesgiduri. Ca urmare
Religia în România () [Corola-website/Science/300471_a_301800]
-
orașului, dintre care 8.268 bulgari (57,90%), 2.722 români (19,06%), 1.444 ruși (10,11%), 1.215 evrei (8,51%), 181 germani (1,27%), 137 găgăuzi (0,96%), 68 polonezi, 58 greci, 27 sârbi, 21 unguri, 14 albanezi, 11 armeni, 11 ucraineni, 10 turci, 5 cehi și 1 tătar. La 1 ianuarie 1940, din cei 10.713 locuitori ai orașului, 7.429 erau bulgari (69,35%), 1.485 români (13,86%), 968 ruși (9,04%), 517 evrei (4
Bolgrad () [Corola-website/Science/298605_a_299934]
-
Foarte puțini oameni români aveau televizoare color (unica firmă românească de profil era ELECTRONICA, producatoarea televizorului TELECOLOR), care erau foarte scumpe (14.400 lei). În 1981, România devenise singura țară din Europa care încă transmitea doar în format alb-negru, după ce albanezii făcuseră trecerea la transmisiunile color. În 1983, pe 23 august, s-a făcut prima transmisie color în România. Dacă în 1984 proporția programelor color era de 20% în raport cu cele alb-negru, în 1989 s-a ajuns până la procentul de 80%. La
Republica Socialistă România () [Corola-website/Science/298591_a_299920]
-
003 români (20.01%), 1.623 evrei (6.49%), 1.520 ucraineni (6.08%), 674 bulgari (2.70%), 226 greci (0.90%), 180 germani, 94 polonezi, 43 găgăuzi, 43 unguri, 40 armeni, 18 turci, 18 cehi, 11 sârbi și 4 albanezi. Recensământul din toamna anului 1941 a numărat 17.569 locuitori în orașul Ismail. Dintre aceștia, 12.423 erau ruși (70.71%), 2.727 români (15.52%), 788 ucraineni (4.49%), 678 evrei (3.86%), 480 bulgari (2.73%), 46 polonezi
Ismail () [Corola-website/Science/298622_a_299951]
-
de origine slavă din limba română), în timp ce la sud de Dunăre, slavii sunt cei care asimilează cea mai mare parte a populației romanice. -Vocabularul comun româno-albanez se datorează existenței substratului traco-dacic comun și a influenței culturalo-lingvistice a aromânilor autohtoni asupra albanezilor. -Gesta Hungarorum și Cronica lui Nestor, care îi menționează pe români, sunt izvoare demne de crezare, infirmând ipoteza teoriei roesleriene. Cronicari și istorici (p. 93-121). Argumentul "a silentio", adus în contra aflării Românilor în Dacia Traiană, care se bazează pe lipsa
Teoria lui Roesler () [Corola-website/Science/299612_a_300941]
-
ONU și de Republică Chineză (Taiwan). Pe 8 octombrie 2008, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție care solicită Curții Internaționale de Justiție, un aviz consultativ cu privire la problema declarației independenței provinciei Kosovo. Cele două mari grupuri etnice din Kosovo, albanezii și sârbii au avut ostilitate unii față de ceilalți de-a lungul istoriei până în prezent, fiecare grup susținând că regiunea le aparține. Kosovo nu este membru ONU, dar totuși, este membru al mai multor organizații inernaționale, printre care Fondul Monetar Internațional
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
1371 să transformat dintr-o monarhie medievală într-un regat feudal. Kosovo a devenit terenul moștenire al Casei de Branković și Vučitrn, iar Pristina a prosperat. Bătălia de la Kosovo Polje (1389) a fost câștigată de forțele otomane, învingând coaliția sârbilor, albanezilor și bosniacilor condusă de prințul Lazăr Hrebeljanovici. Ulterior, unele părți din Șerbia au acceptat vasalitatea turcilor, iar fiica lui Lazăr s-a căsătorit cu sultanul pentru a pecetlui pacea. În 1402, un despot sârbesc a fost creat, iar Kosovo a
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
Patriarhia de la Peć și au creat "jizya", un sistem de impozitare a non-musulmanilor, deteriorând astfel și mai tare poziția creștinilor în regiune. În contrast, mulți șefi albanezi s-au convertit la islam, câștigând poziții proeminențe în regimul turcesc. Per ansamblu, "albanezii au avut puține cauze de neliniște" iar "în cel mai rău caz au crescut în economia afacerilor interne otomane", iar uneori persecutau aspru creștinii în numele stăpânilor lor turci.. Rezultatul final al celor patru secole și jumătate de dominație islamică, a
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
lor turci.. Rezultatul final al celor patru secole și jumătate de dominație islamică, a fost marcat de un declin în structura demografică a creștinilor slavi din Kosovo. Cauzele acestei schimbări demografice sunt diverse. Evacuarea creștinilor a fost însoțită de imigrația albanezilor și a altor popoare islamice, cum ar fi cerchezii (cu sentimente notabile anticreștine), care au servit deseori că trupe auxiliare pentru turci.. În plus, în timpul dominației otomane, distincția între etnia sârbă și albaneză nu a fost tot timpul clară. Pe masura ce
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
identitatea națională. În secolul al XIX-lea a existat o renaștere a națiunilor în toată Europa de sud-est. Mișcarea naționalistă albaneză fiind centrată în Kosovo, acest lucru a condus la tensiuni etnice și o lungă luptă între sârbii creștini și albanezii musulmani. În 1871 la Prizren a avut loc o reuniune a sârbilor, unde s-a discutat posibilitatea recuceririi și reintegrării provinciei Kosovo cu "vechea Șerbie", în timp ce Principatul Șerbiei făcea deja planuri pentru expansiunea în teritoriul otoman. În 1878, s-a
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
otoman. În 1878, s-a semnat un Acord de Pace care prevedea transferul controlului orașelor Pristina și Kosovska Mitrovica la sârbi, și ieșirea de sub jurisdicția otomană, în timp ce restul provinciei Kosovo avea a rămâne sub control otoman. În același an etnicii albanezi au format Liga de la Prizren, care aspiră la unificarea tuturor albanezilor, urmărind dobândirea autonomiei în Imperiul Otoman.. Liga de la Prizren a condus Kosovo până în 1881, când a fost desființată de trupele otomane. Mișcarea turcilor tineri a sprijinit guvernarea centralizată și
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
prevedea transferul controlului orașelor Pristina și Kosovska Mitrovica la sârbi, și ieșirea de sub jurisdicția otomană, în timp ce restul provinciei Kosovo avea a rămâne sub control otoman. În același an etnicii albanezi au format Liga de la Prizren, care aspiră la unificarea tuturor albanezilor, urmărind dobândirea autonomiei în Imperiul Otoman.. Liga de la Prizren a condus Kosovo până în 1881, când a fost desființată de trupele otomane. Mișcarea turcilor tineri a sprijinit guvernarea centralizată și s-au opus oricărui fel de autonomie dorită de kosovari, în
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
autonomiei în Imperiul Otoman.. Liga de la Prizren a condus Kosovo până în 1881, când a fost desființată de trupele otomane. Mișcarea turcilor tineri a sprijinit guvernarea centralizată și s-au opus oricărui fel de autonomie dorită de kosovari, în special de albanezi. În 1910, o revoltă albaneză s-a raspandit de la Pristina și a durat până la vizita sultanului otoman în Kosovo în iunie 1911. În 1912, în timpul războaielor balcanice, cea mai mare parte din Kosovo a fost capturată de către Regatul Șerbiei, în timp ce
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
din Kosovo a fost capturată de către Regatul Șerbiei, în timp ce regiunea de Metohia a fost cucerita de către Regatul Muntenegrului. Mai târziu a avut loc un exod al populației albaneze. Autoritățile sârbe au promovat crearea noilor așezări sârbești din Kosovo, precum și asimilarea albanezilor în societatea sârbă. Numeroase familii sârbe s-au mutat în Kosovo, egalizând echilibru demografic între albanezi și sârbi. Statutul provinciei Kosovo în Șerbia a fost finalizat în anul următor, la Tratatul de la Londra. În iarna dintre 1915-1916, în timpul primului război
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
Regatul Muntenegrului. Mai târziu a avut loc un exod al populației albaneze. Autoritățile sârbe au promovat crearea noilor așezări sârbești din Kosovo, precum și asimilarea albanezilor în societatea sârbă. Numeroase familii sârbe s-au mutat în Kosovo, egalizând echilibru demografic între albanezi și sârbi. Statutul provinciei Kosovo în Șerbia a fost finalizat în anul următor, la Tratatul de la Londra. În iarna dintre 1915-1916, în timpul primului război mondial, armata sârbă a fost retrasă din Kosovo, astfel provincia a fost ocupată de Bulgaria și
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
Iugoslaviei și teritoriul din Kosovo, a fost reorganizat. Pentru a schimba compoziția etnică din Kosovo, între 1912 și 1941 o mare amploare de recolonizare a sârbilor provinciei Kosovo a fost întreprinsă de către guvernul de la Belgrad. Pe de altă parte drepturile albanezilor de a beneficia educație în limba lor a fost neacceptata, alături de alte națiuni non-slave sau slave nerecunoscute din Iugoslavia, deoarece că regat era recunoscută numai națiunile croată, sârbă, slovenă, în timp ce alte națiuni slave trebuiau să se identifice că una din
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
națiuni non-slave sau slave nerecunoscute din Iugoslavia, deoarece că regat era recunoscută numai națiunile croată, sârbă, slovenă, în timp ce alte națiuni slave trebuiau să se identifice că una din cele trei națiuni slave oficiale în timp ce națiunile non-slave au fost considerate minorități . Albanezii și alte națiuni musulmane au fost obligați să emigreze, în principal cu teren reformat, care a lovit proprietari albanezi în 1919, cu măsuri direct violente. În 1935 și 1938 două acorduri între Regatul Iugoslavia și Turcia au fost semnate pentru
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
fost obligați să emigreze, în principal cu teren reformat, care a lovit proprietari albanezi în 1919, cu măsuri direct violente. În 1935 și 1938 două acorduri între Regatul Iugoslavia și Turcia au fost semnate pentru expatrierea a 240.000 de albanezi în Turcia, dar care nu a fost finalizat din cauza izbucnirii celui de-al doilea război mondial. În 1941, Kosovo și Iugoslavia s-au implicat în al doilea război mondial după ce puterile Axei au invadat Iugoslavia în 1941. O mare parte
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
din Kosovo a devenit o parte din Albania controlată de italieni, alte părți au fost date Bulgariei și Șerbiei aflate sub administrația militară a Germaniei naziste. Regimul fascist italian a lui Benito Mussolini a fost exploatat de sentimentele naționaliste ale albanezilor, pentru a-l încuraja la crearea Albaniei Mari care prevedea includerea provinciei Kosovo, fiind obținută în cel de-al doilea război mondial. Zeci de mii de sârbi au fost alungați din Kosovo în timpul celui de-al doilea război mondial. În timpul
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
a existat, cuprindea zone actuale care fie au fost cedate Albaniei sau fie s-au găsit în cadrul noii republici iugoslave din Muntenegru, Macedonia (inclusiv capitala acesteia Skopje) cu o parte din regiunea Sandžak din Șerbia Centrală. Opresiunile violente și expatrierea albanezilor au fost reluate, în special după 1953, cănd Josip Broz Tito a ajuns la un acord cu Ministrul de Externe turc, Mehmet Fuat Köprülü, pentru a convinge albanezii iugoslavi să se declare de etnie turcă. Adunarea din Kosovo a aprobat
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
o parte din regiunea Sandžak din Șerbia Centrală. Opresiunile violente și expatrierea albanezilor au fost reluate, în special după 1953, cănd Josip Broz Tito a ajuns la un acord cu Ministrul de Externe turc, Mehmet Fuat Köprülü, pentru a convinge albanezii iugoslavi să se declare de etnie turcă. Adunarea din Kosovo a aprobat declarația de independență pe 17 februarie 2008. În zilele următoare, o serie de state (Statele Unite, Turcia, Albania, Austria, Germania, Italia, Franța, Regatul Unit, Taiwan, Australia, Japonia, Coreea de Sud și
Kosovo () [Corola-website/Science/299627_a_300956]
-
soția lui Radu cel Frumos. Foarte multe date nu se cunosc despre ea; pornind de la numele de "Despina", ce arată proveniența dintr-o familie a unui "despot", unii istorici (Ștefan Gorovei) afirmă că este posibil să fie fiica unui feudal albanez, Gherghe Aranite Comnen, în timp ce alții (Andrei Pippidi) cred că este posibil să fie fiica unui anume Manuil și al Ancăi, pomeniți în Pomelnicul de la Bistrița. După ce Radu cel Frumos a fost alungat din tron de Ștefan cel Mare în 1473
Maria Despina () [Corola-website/Science/299740_a_301069]
-
republici, acestea nu se puteau separă legal de Iugoslavia. Această concesiune a mulțumit Croația și Slovenia, dar în Șerbia și în noua provincie autonomă Kosovo, reacția a fost diferită. Sârbii au văzut nouă constituție că o concesie făcută croaților și albanezilor naționaliști. Etnicii albanezi din Kosovo au văzut crearea unei provincii autonome ca fiind o concesie nesemnificativă și au cerut ca provincia Kosovo să devină o republică constitutivă cu dreptul de a se separa de Iugoslavia. Acest lucru a creat tensiuni
Iugoslavia () [Corola-website/Science/299163_a_300492]