1,931 matches
-
de asemenea presupune că în dialogurile lui Platon, pe care spunea că le-a citit și recitit cu „mult folos“, l-a atras îndeosebi arta autorului de a influența modul de a gândi al cititorului, folosindu-se de neasemuitele lui alegorii. Wittgenstein era, desigur, conștient că un filozof care stăruie asupra descrierii unor situații concrete din viața comună, fără să arate ce anume urmărește să obțină prin ele, îi va nedumeri pe cei care-l ascultă sau citesc. Producerea acestei stări
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
este să-l facem să se uite într-o direcție diferită. Dar este greu să facem asta deoarece, dorind să iasă, el rezistă încercărilor noastre de a-l face să se întoarcă din partea în care crede că este ieșirea.“8 Alegoria este magistrală. Ea a fost reluată de Wittgenstein, în versiuni diferite. Lui Norman Malcolm îi spunea într-o discuție pe care au avut-o în anul universitar 1946-1947, ultimul an al profesoratului său la Cambridge: „Un om care este prizonierul
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
să știe doar vorbitorul. Limbajul privat este limbajul în care un cuvânt ca „durere“ funcționează ca un nume pentru ceva la care nu are acces decât o persoană, cea care simte durerea. Ceea ce va fi exprimat, în § 293, prin următoarea alegorie: „Să presupunem că fiecare ar avea o cutie, iar în ea ar fi ceva pe care îl numim «cărăbuș». Nimeni nu poate să privească vreodată în cutia celuilalt; și fiecare spune că știe ce este un cărăbuș numai privind cărăbușul
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
puțin ca un ceva; căci cutia ar putea să fie și goală. [Ă] Asta înseamnă: Dacă construim gramatica expresiei senzației după modelul «obiectului și desemnării», atunci obiectul nu mai este luat în considerație deoarece este irelevant.“38 Prin această splendidă alegorie, ideea limbajului privat este prezentată și, în același timp, respinsă, ca ceva ce nu poate fi gândit. Expresiile unui limbaj nu pot numi sau descrie obiecte care sunt „private“. Un „limbaj privat“ nu este, de fapt, un limbaj. Tocmai deoarece
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
1995-1997). Consilier de presă al Camerei de Comerț și Industrie Iași (1999-2002). Muzeograf la Muzeul Literaturii Române Iași și redactor la revista "Dacia literară" (din 2002). Debutează cu proză scurtă în revista "Ateneu" (1991), iar editorial cu volumul de poeme Alegorii sub papirus (2000). Publică versuri, eseuri, cronici în mai multe reviste de cultură din țară. Cărți de poezii: Alegorii sub papirus, Editura Junimea, Iași, 2000; Geometria deșertului, Editura Junimea, Iași, 2002; Oglinda sumară, Editura Opera Magna, Iași, 2009. Alte volume
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
redactor la revista "Dacia literară" (din 2002). Debutează cu proză scurtă în revista "Ateneu" (1991), iar editorial cu volumul de poeme Alegorii sub papirus (2000). Publică versuri, eseuri, cronici în mai multe reviste de cultură din țară. Cărți de poezii: Alegorii sub papirus, Editura Junimea, Iași, 2000; Geometria deșertului, Editura Junimea, Iași, 2002; Oglinda sumară, Editura Opera Magna, Iași, 2009. Alte volume: Sadoveanu și Iași (1904-2004) (album foto-documentar), Editura Opera Magna, Iași, 2004; Minutul de prelungire (publicistică), Editura Feed Back, Iași
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
decât să-și împlinească erudiția și să-și exerseze intuiția lirică. Rădăcinile sunt vii, maeștrii de certă valoare, orizonturile ample. Nu lumea de afară îl așteaptă, ci o întreagă lume a lui are nevoie de o voce...". Grăbit să descifreze Alegorii sub papirus (Editura Junimea, Iași, 2000) și să înțeleagă Geometria deșertului (Editura Junimea, Iași, 2002), învățăcelul i-a urmat sfatul, dar a uitat să își disciplineze impulsurile atitudinale și scripturale datoare, în mod firesc, influențelor (orfice!) ale maeștrilor locului, surselor
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
îmbrăcat la costum și cravată/ (toate luate de la Second Hand)/ cu ochelari fumurii". Tot nou este scenariul entropiei spre care converg sensurile celui mai lung poem din carte, Nunta câinilor, amestec bine dozat de himeric și cotidian tratat verist, de alegorie și confesiune denudată de artificii. În celelalte texte cu miză identitară, se mizează fie pe imagistica tare, de extracție expresionistă (fetușii lepădați pe fereastra apusului, copacul urlând sau scheunând ca un câine, strada ca un gât retezat,umbra neagră a
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pericol propria identitate lirică, ci cu certitudinea că prin acest recurs poate să și-o revalorizeze. În miturile vechii Elade, mai ales, un scriitor cu disponibilitățile și inteligența scripturală a Carmeliei Leonte poate descoperi irizări vizionare, spasme existențiale, revelații și alegorii sublime ale destinului etern. Din această incredibilă fervoare existențială și meditativă, el nu trebuie să ezite a împrumuta, dar numai pentru a le interpreta din nou, deci pentru a le recrea. "Carte de recitire", așadar, din acest unghi perceptiv, Melancolia
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
nou-născutului/ ești unduire vorace de viermi/ viață pură viață atotputernică viață de neoprit/ urlet sfâșietor al singurătății". Dacă Adio adio dragi poezii pare a marca dorința eliberării totale a autorului de Literatură ("dansul bufonului printre catacreze/ printre topoi prăfuiți ori alegorii lungi/ alunecate într-un peisaj suprarealist" (sunt permise toate licențele), cu scopul declarat de a substitui invaziei livrești o "poezie la zero grade kelvin/ unde Dumnezeu/ este cristalul unui gând mort", predilecția pentru butaforie și bufonadă se răscumpără integral în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
timpului, Editura TipoMoldova, Iași, 2012. Volume de eseuri: Dorință și sinapsă, Editura Contact Internațional, Iași, 1992; Dogma sau libertatea gândirii esențele arcului reflex noetic, Editura Junimea, Iași, 2007; Al treilea clopot sacralitatea arcurilor reflexe, Editura Timpul, Iași, 2009; Taine sau alegorii o incursiune subcorticală, Timpul, Iași, 2010. A tradus și publicat volume de poezie semnate de Luigi Attardi, Antonietta dell'Arte, Souleiman Awwad., Nail Chiodo. A publicat și 25 volume în domeniul medical. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1991
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Piaf.// Când noaptea se târăște ca motanii/ pe pântecul tău luș de catifea/ se-aud prin mahala epitalamii/ la nopțile ghicite în cafea". Cele mai reușite dintre pânzele acordorului de semne sau ale ultimului vorbitor de umbră sunt însă micile alegorii ale himericului, ale iluziei recuperatoare ("Ne plăceau mai ales/ jocurile cu iluzii obeze/ și abluțiunile în oglinzi/ din care ieșeam tot mai greu", își amintește posesorul unui Album "cu umbre presate" din Liniștea vânatului) și pastelurile pe fundalul cărora se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
văzută ca o călătorie vizionară avându-l ca punct zero pe increatul autosuficient, alături de "emirii însetați de absolut, prin nisipuri spulberate de vânt", îi constituie materia poetică într-un lung șir de texte din Fiul omului (Cartea Românească, București, 1986), alegorii ale trecerii prin spații nervaliene, din bizara lumină a "Marelui Întuneric, unde Totul și Nimicul/ își sugeau reciproc degetul firav", spre o lumină tot întunecată, cea a vieții biologice. În poemul intitulat Octombrie, spre exemplu, pre-nașterea este recuperată anamnetic ca
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
ar fi Puterea, Libertatea și Creația, pun problema unei democrații pe care femeia începe să o cucerească. Pariziana este în căutarea și aflarea soluției, care trebuie însă mereu inventată. Femeia pariziana este o formă originală de manifestare a modernității, o alegorie a modernității. Femininul francez schițează unele scenografii originale ale modernității. 1.1. Femeia pariziana în imaginarul colectiv și individual Epoca modernă a fost decisivă pentru identitatea Parisului și a Parizienei sub toate aspectele. Pe parcursul secolului al XIX-lea Franța s-
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Credință creștină închide itinerarul feminin în două extreme: Eva la început, Maria la sfârșit. Eva este acuzată de păcatul originar, Maria salvează și răscumpără blestemul Evei. Conform acestui model, reluat de toate timpurile sub diferite aspecte, femeia devine ființă complexă, alegorie a Binelui și Râului, valorii și antivalorii, având în același timp cele două chipuri: al Mamei devotate și al Amantei perfide. "Între acești poli clar definiți se vor contura o serie de figuri ambigue, jalnice, detestabile, păcătoase, victime, cochete, slabe
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
fiecare dintre ele și mereu în curs de elaborare. Conchidem că mitul modern al Parizienei se fondează pe miturile preexistențe, împrumutând din diverse scenarii mitice unele din elementele lor constitutive. Combinându-le într-un mod original, mitul femeii pariziene fixează alegoria unicității 66. Această semnificație a singularității pe care o are Pariziana dezvolta o palingenezie (adăugare a semnificațiilor noi) și este o condiție a remitizării. Asemeni miturilor consacrate, mitul Parizienei generează, la rândul său, alte mituri 67, cum ar fi, spre
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
din Pariziana Renée incarnarea regimului imperial, viciat, avid de plăceri, fără valori morale și deci condamnat la o dispariție brutală Renée moare în scurtul paragraf final, prădata de soțul și fiul vitreg, lăsând în urmă doar datorii. Nana, o altă alegorie a regimului, putrezește cangrenata de variolă, în momentul în care Franța declară război Prusiei, în 1870. Zola încearcă să pătrundă misterul Parizienei, căutându-l în natură, originea, educația, clasa și mediul său: "Cette folle de Renée, qui était apparue une
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
fruit d'automne aux saveurs souveraines? Es-tu vase funèbre attendant quelques pleurs, Parfum qui fait rêver aux oasis lointaines, Oreiller caressant, ou corbeille de fleurs?" Trecătoarea, pe care poetul o califica, cu elocventa, "fugitive beauté", se prezintă că o alegorie a frumuseții moderne, teoretizata tot de Baudelaire în Peintre de la vie moderne. Trecătoarea fără nume, sugerează Cl.Leroy, nu este altcineva decât "la muse Modernité" [ibidem, p.37]. Femeia reprezintă pentru Baudelaire atracția infinitului. Vom rezumă, ca sonetul se pretează
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
naște din întâmplare și rămâne fără urmare, un mit al dorinței rămasă dorința); scenariul baudelarian permite rezolvarea simbolică a unui conflict (între absolut/efemer, dragoste/moarte, întâlnire capitala / pierdere ireparabila; iar modernitatea că teorie și că figură ține rolul unei alegorii conciliatoare). 70 În 1798, membrii Athenaeum-ului constată că "présenter et développer de manière intéressante un personnage entièrement neuf est un mérite suffisant, même selon l'opinion la plus courante, pour assurer la célébrité à un roman" (frag.418 ) [apud
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
cu o serie de ipoteze inedite de analiză asupra prozei eminesciene menite să lumineze modernitatea paginilor citite: o cu pretextul nuvelei Cezara, este evidențiată legătura dintre intertextualitate și ekphrasis; o lectura intratextului în cheia MER; o [Archaeus] este citit ca alegorie a intertextualității; o s-a încercat apropierea de un al treilea model cosmologic, neexplorat de Ioana Em Petrescu, și anume cel einsteinian. Sub aspect metodologic, analiza pe text a urmat o stilistică progresivă (după modelul stilisticii contrastive), pe traseul intratextual uneori
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de semnificații ale mesajului transmis prin Dan-Dionis se bucură constelația metatextuală (S6). Ea marchează pasajul de nivel a două serii intratextuale: metatext explicit și metatext implicit (alegorizant). Le vom prezenta succesiv și ne vom opri la implicațiile metatextului implicit, ca alegorie a intertextului, chiar a intratextului. Prima serie intratextuală descrie metatextul explicit, procedeu care ne va conduce, prin perseverență intratextuală, la discuția despre autoreferențialitate (vezi infra). (S6a) Cu drept cuvânt cetitorul va fi clătit din cap și va fi întrebat prin
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
tu (Eminescu: 2011, II, 45). Intertextul luminează pagina prozei eminesciene, iar aceasta, la rândul ei, zugrăvește imaginea sinecdotică a intertextului 17. Dincolo de reiterarea adevărurilor din gândirea indiană, aceste rânduri surprind funcționarea aparatului intertextual. Vom avea prilejul, în capitolul despre "[Archaeus] alegoria intertextualității" (vezi infra), să constatăm recurența și accentuarea acestui segment intratextual pentru o altă categorie intratextuală. Se pare că intertextul este umbra, de aceea uneori repetarea intertextuală este trăită ca un effleurement, o prezență abia simțită și poate nu totdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
paginilor de carte (ca și cum desenul ar lua în râs arta cuvântului din tomuri) sau pe pereți; iar metempsihoza își atinge finalitatea comprehensivă și devine accesibilă prin cântecul sau tropul viorii metaforă a inter textului. Sunetul fizic al viorii este anticiparea alegoriei ce va dezvolta o întreagă serie de intratexte ideatice explicite. Cântecul viorii însoțește inefabilul adăpostit de pereții cafenelei: efect de ambiguizare produs prin stropii de ploaie, ceața din țigarete, mireasma cafelei, apropierea de pragul nopții. Violonistul fără portativ nu apare
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
viorii abia aici atinge virtuozitatea. Vom putea remarca două serii intratextuale explicite paralele: prima conține preludiul imagistic-echivoc al cântecului viorii, iar a doua serie este cea care desfășoară principalul fir intratextual cel violonistic. La rândul lui, acest paralelism intratextual pregătește alegoria intertextualității: vioara. (H4a) Era noapte și ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate, strâmte și noroioase ce trec prin noianul de case mici și rău zidite din care consistă partea cea mare a capitalei României, și prin bălțile de noroi ce
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
mult, sunt interpretabile ca model livresc arhetipal, mobil al întoarcerii in illo tempore. Ne exprimăm convingerea că proza despre "singura realitate pe lume, celelalte fiind fleacuri" va deschide o ușă neaccesată de hermeneutică, dacă o vom citi în termenii unei alegorii extinse a intertextului (Vezi infra, capitolul referitor la varianta finală și la cea parțială ale nuvelei [Archaeus]. (H7c) El întinse călugărului mâna și-l duse-n odaie. În dulapuri vechi de lemn simplu erau cărți vechi legate în piele, crane
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]