2,520 matches
-
mostră de discurs frânt (brisé), ca acesta din A unsprezecea elegie, rupe brusc ritualul lamentatoriu: Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînțeles... Atât de frecvent-citata propoziție rimbaldiană Eu este un altul își verifică periodic audiența; la Nichita, alteritatea Eu, adică El este un mod al integrării totale în condiția umană. "Poetul ca și soldatul / nu are viață personală" -, ceea ce vrea să spună (hugolian, aproape) că vocea poetului e vocea umanității: "Să nu-l credeți pe poet când plânge
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
privilegiul lui Unu. Ea este libertate în formă pură, deși eu o văd implicată în împlinirea istoriei, în marile opere, în realizările concrete. Ea își află principiul în ideea identității cu Ființa. Mai mult, transcendența nu este transumană, sau supraumană. Alteritatea nu este ieșire din sine, căci suntem unitate, la fel și cu transcendența, care nu-mi tulbură a fortiori identitatea de sine, dimpotrivă. Pentru Levinas, "noua" transcendență trece prin celălalt. Din păcate, mulți nu văd în celălalt, în mod ineluctabil
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
putea mai mult în materie de putere simbolică odată cu o eventuală renaștere a religiei sale profunde, a daoismului, singura mare religie, cu peste un miliard de adepți, care încă nu a explodat social, în termeni weberieni. Gîndirea chineză reprezintă o alteritate complexă, originală, profundă și rezistentă, o oglindă polimorfă în care, privind, ne putem înțelege mai bine pe noi înșine. Are în spate o istorie continuă de 4-5000 de ani, exotică pentru unii, o tradiție ce explică destul de bine prezentul. Tradiția
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
corpului omului”, performanțe fizice ieșite din comun, o voință de a învinge exacerbată. Dacă există o identificare (logica similitudinii), există și deosebiri între atleți ale căror aptitudini ieșite din comun îi propulsează la un alt nivel decât al nostru (logica alterității). E imposibil de înțeles efervescența emoțională care însoțește marile întâlniri sportive fără a ține cont de raportul față de cei care nu ne seamănă, de deosebirea dintre campionii de pe stadion și muritorii de rând. „Scopul nu e fericirea, ci senzația de
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
plus, acesta nu trebuie asimilat pur și simplu cu un narcisism operatoriu închis simțului celuilalt. În fapt, imaginarul excelenței tehniciste și imaginarul relațional merg mână în mână: triumfă nu sexualitatea monadică, ci un model fondat pe dimensiunea intersubiectivă, care integrează alteritatea dorinței celuilalt. În cadrul vieții sexuale, individualismul contemporan nu coincide cu preceptul „fiecare pentru sine”, ci, dimpotrivă, cu un ideal al schimbului de plăceri, de ascultare a dorinței celuilalt, de atenție la ritmurile și la preferințele sale. A ajuns un lucru
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
unde cel mort poate vedea din nou lumina zilei. Colossos-ul este însă, totodată, semn al absenței celui mort, al apartenenței acestuia la un altundeva, la o lume de dincolo care rămâne esențialmente diferită. Semn deopotrivă al prezenței efective și al alterității, al diferenței, aflat la răscrucea vizibilului cu invizibilul, el asociază intim piatra și umbra rătăcitoare, marcând prin stela funerară sau prin statuie posibila materializare a insesizabilului psyche. Aparținând sferei eidolon-ului în aceeași măsură ca și imaginea visată, fantoma și apariția
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
categorie psihologică a dublului”, definită, după Vernant, prin ambiguitatea statutului prezenței - o prezență înscrisă în tensiunea dintre imobilitatea pietrei și mobilitatea psyche-ului, între material și imaterial, între un aici actual și trimiterea la un altundeva. În raportul său cu spațiile alterității, colossos-ul-statuie nu se înrudește oare cu masca? Cu masca văzută ca figură a alterității, una proprie zeilor, dar și morții. Pornind de la un text precum Moartea privită drept în ochi1, în care Vernant analizează cele trei mari divinități purtătoare de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în tensiunea dintre imobilitatea pietrei și mobilitatea psyche-ului, între material și imaterial, între un aici actual și trimiterea la un altundeva. În raportul său cu spațiile alterității, colossos-ul-statuie nu se înrudește oare cu masca? Cu masca văzută ca figură a alterității, una proprie zeilor, dar și morții. Pornind de la un text precum Moartea privită drept în ochi1, în care Vernant analizează cele trei mari divinități purtătoare de mască, Artemis, Dionysos și Gorgo, ar putea fi inițiată o întreagă discuție despre raporturile
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Pornind de la un text precum Moartea privită drept în ochi1, în care Vernant analizează cele trei mari divinități purtătoare de mască, Artemis, Dionysos și Gorgo, ar putea fi inițiată o întreagă discuție despre raporturile măștii cu moartea. Gorgo, figură a alterității radicale, aceea a morții, se înfățișează în întregime ca o mască. Celelalte două divinități mascate, Artemis și Dionysos, sunt divinități ale ținuturilor mărginașe, ale spațiilor nelocuite, ale pământurilor lăsate în paragină, ale pădurilor, ale țărmurilor mării, divinități „ale granițelor, ale
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Artemis și Dionysos, sunt divinități ale ținuturilor mărginașe, ale spațiilor nelocuite, ale pământurilor lăsate în paragină, ale pădurilor, ale țărmurilor mării, divinități „ale granițelor, ale zonelor limitrofe, ale frontierelor unde apare Celălalt”. Ca și colossos-ul, masca poartă, așadar, semnele unei alterități. Capul lui Gorgo, divinitatea redusă la mască, indică, observă Vernant, alteritatea extremă, cea a lumii morților de care nu se poate apropia nici o ființă vie. Gorgo se află totuși în relație cu Dionysos, divinitate mascată și zeu al posedării, procedură
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ale pământurilor lăsate în paragină, ale pădurilor, ale țărmurilor mării, divinități „ale granițelor, ale zonelor limitrofe, ale frontierelor unde apare Celălalt”. Ca și colossos-ul, masca poartă, așadar, semnele unei alterități. Capul lui Gorgo, divinitatea redusă la mască, indică, observă Vernant, alteritatea extremă, cea a lumii morților de care nu se poate apropia nici o ființă vie. Gorgo se află totuși în relație cu Dionysos, divinitate mascată și zeu al posedării, procedură rituală în timpul căreia este incarnat Celălalt, adică puterea nevăzută, puterea venită
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să ia în posesie trupul (antropologia africană ne-o confirmă și ea). Cu Gorgo, s-ar zice că masca se esențializează, purtând întipărit pe chip reflexul lumii de dincolo, reflex care exprimă, spune Vernant, „groaza cumplită, oroarea inspirată de o alteritate radicală” cu care omul se identifică, transformându-se în piatră, încremenit într-o imobilitate asemănătoare celei a colossos-ului înălțat spre cer. În context african, examinând fetișul de lemn sau de piatră, „zeul-obiect”, un antropolog ca Marc Augé2 subliniază, la rândul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nu numai moartea, ci și propria moarte. În relația de tragică reciprocitate pe care o are cu Gorgo, eroul tragic nu va fi un învingător, așa cum fusese Perseu, cel ce izbutise să se ferească de puterea privirii sale ucigătoare. Teritoriile alterității sălbatice: moartea și nebuniatc "Teritoriile alterității sălbatice\: moartea și nebunia" Întâlnirea cu Gorgo înseamnă, pentru eroul tragic, o experiență a alterității care îl împinge spre nebunie și/sau spre moarte, cele două fiice ale întunericului în mitologia greacă. Oreste al
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
moarte. În relația de tragică reciprocitate pe care o are cu Gorgo, eroul tragic nu va fi un învingător, așa cum fusese Perseu, cel ce izbutise să se ferească de puterea privirii sale ucigătoare. Teritoriile alterității sălbatice: moartea și nebuniatc "Teritoriile alterității sălbatice\: moartea și nebunia" Întâlnirea cu Gorgo înseamnă, pentru eroul tragic, o experiență a alterității care îl împinge spre nebunie și/sau spre moarte, cele două fiice ale întunericului în mitologia greacă. Oreste al lui Euripide, Oreste cel de după crimele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
va fi un învingător, așa cum fusese Perseu, cel ce izbutise să se ferească de puterea privirii sale ucigătoare. Teritoriile alterității sălbatice: moartea și nebuniatc "Teritoriile alterității sălbatice\: moartea și nebunia" Întâlnirea cu Gorgo înseamnă, pentru eroul tragic, o experiență a alterității care îl împinge spre nebunie și/sau spre moarte, cele două fiice ale întunericului în mitologia greacă. Oreste al lui Euripide, Oreste cel de după crimele comise, pătrunde și el în universul nebuniei și al morții. Îi împărtășește, de altfel, Electrei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
mai recunoaște. E într-adevăr un Heracles de nerecunoscut, care a trăit clipe tragice și care acum nu mai aspiră decît la imobilitate și tăcere. A fost, de altfel, o dublă „trăire”, a morții și a nebuniei totodată, în care alteritatea furiei ucigașe a luat înfățișarea lui Gorgo. Trezit din delirul său de asasin, Heracles a crezut că se află din nou în Infern. Așa cum crezuse și Oreste, prizonier și el al Lussei, al eriniilor și al dansului lor bezmetic, acele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
întoarcerii celui mort și ale apariției fantomei. Orestia lui Eschil e străbătută de la un capăt la altul de ideea că acolo unde întâlnești o erinie întâlnești fantoma, pe Gorgo și groaza stârnită de masca ei, imagine a celei mai radicale alterități. Dar întâlnești și nebunia, căci imnul eriniilor este asociat pierderii rațiunii. Eriniile pun stăpânire pe mințile oamenilor, le încătușează, le lasă pradă delirului. Încă din finalul Hoeforelor, Oreste simte cum nebunia îi dă târcoale. Spiritul lui rebel, pe care nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
neputință. Așadar, unul dintre atributele zeilor este și acela de a crea fantome sau imagini amăgitoare, adevărate capcane în care cad și sunt distruse vieți omenești. Cei pe care zeii vor să-i răpună se văd, astfel, exilați în spațiile alterității, unde domnește teroarea; așa se întâmplă cu Io din Prometeu înlănțuit a lui Eschil, iubită odinioară de Zeus și silită acum să rătăcească flămândă prin ținuturi sălbatice, populate de tot soiul de spectre, de arătări, de fantome, urmărită de eidolon-ul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
umple de jale și de disperare la vederea corpului astfel terfelit. Dar oare nu e vorba despre aceeași Lussa cu care Dionysos îl va ademeni pe Pentheu pentru a-l face să se travestească, pentru a-l atrage în capcana alterității și a metamorfozei? În aceeași piesă însă, Dionysos este și zeul delirului inițiatic, al unei mania cu valoare divinatorie. Dar chiar și acest delir nu e lipsit de o anumită violență, de asocierea cu Ares. Dionysos al unei frenezii semnificând
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
semnul unui mort ce poate urca spre lumină. În același timp, colossos-ul este un semn al absenței, al apartenenței la un altundeva, totodată, semn al vizibilității posibile a psyche-ului pentru cei vii, al fantomei care se poate întoarce și al alterității sale. Colossos-ul ține de ceea ce Vernant numește „categoria psihologică a dublului”. „Un dublu este altceva decât o imagine. El nu este un obiect natural, după cum nu este nici un obiect mental, o imitație de obiect real, o iluzie a spiritului ori
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
fantoma Alcestei. Scena se va desfășura totuși ca și cum, într-un anume fel, fantoma defunctei s-ar ascunde sub vălurile străinei. Nu-i spune oare Heracles lui Admet: „Fă-ți curaj, întinde mâna și atinge-o” (adică îndrăznește să atingi această alteritate misterioasă ce seamănă atât de mult cu soția ta cea moartă)? Aidoma unui nou Perseu, Admet va întinde mâna, întorcând totodată capul, căci Heracles se grăbise să adauge: „ca și cum i-ai reteza capul Gorgonei”. Abia atunci Heracles va ridica vălul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
semnul relației de reciprocitate dintre chipul său și masca lui Gorgo? Firește, masca dramatică purtată de un actor n-ar putea fi confundată cu masca având statut de efigie divină, cu masca imaginilor de cult. Ea rămâne totuși semnul unei alterități care îl deosebește pe erou de cor, alteritate datorată raportului său privilegiat cu zonele aflate la limita spațiilor nelocuite, a regiunilor învăluite de tenebre, învecinate cu împărăția morților. Purtând marca unui semn divin și, în același timp, a unei relații
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
masca lui Gorgo? Firește, masca dramatică purtată de un actor n-ar putea fi confundată cu masca având statut de efigie divină, cu masca imaginilor de cult. Ea rămâne totuși semnul unei alterități care îl deosebește pe erou de cor, alteritate datorată raportului său privilegiat cu zonele aflate la limita spațiilor nelocuite, a regiunilor învăluite de tenebre, învecinate cu împărăția morților. Purtând marca unui semn divin și, în același timp, a unei relații cu moartea, ca în cazul măștii de cult
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Frontisi-Ducroux, masca de cult, ritualică, aparține zonelor primejdioase ale reprezentărilor umane”1, lucru adevărat atât pentru masca lui Dionysos, cât și pentru cea a lui Gorgo. În universul reprezentărilor religioase, continuă autoarea, masca lui Dionysos corespunde „unuia dintre polii extremei alterități, acela al contemplării chipului zeilor, la celălalt pol aflându-se figura monstruoasă a Gorgonei, simbol al supremei interdicții, al inexprimabilului și al neputinței de a contempla moartea”. Grecii, ne reamintește Vernant, au doar trei divinități purtătoare de mască: Dionysos, Artemis
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
figura monstruoasă a Gorgonei, simbol al supremei interdicții, al inexprimabilului și al neputinței de a contempla moartea”. Grecii, ne reamintește Vernant, au doar trei divinități purtătoare de mască: Dionysos, Artemis și Gorgo, legate de spațiul rămas în sălbăticie și de alteritate, Gorgo figurând, în opinia lui, alteritatea cea mai radicală, aceea a morții 2. Veritabilă epifanie a alterității, masca propune privirii, în reciprocitatea viziunilor, în schimbul dintre a vedea și a fi văzut, o experiență a posesiunii și a identificării. „Dacă se
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]