1,083 matches
-
Susan a dat din cap și-a povestit, în detaliu, discuția nocturnă pe care o purtase cu Nick. Am simțit că dorințele mele sunt călcate în picioare, de parcă eu n-aș conta nici cât negru sub unghie, a încheiat ea amărâtă. Așa că m-am gândit că zece zile în care să fac ceva complet diferit de ceea ce fac de obicei, în viața asta banală a mea, ar putea să-mi facă foarte bine. Iar în lipsa ta, Nick ar învăța să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Fiona, Julia și Alison. Fiona și Alison erau în jeanși și în pulovere, în schimb Julia arăta uluitor, ca de obicei, fiind îmbrăcată într-un costum negru mulat și o cămașă albă, apretată. —Au trecut trei zile, a spus bărbatul amărât, repetând ceea ce cu toții știau deja. Nu e bine, nu e deloc bine. Asta e ceea ce ți-a spus doctorul? l-a întrebat Julia îngrijorată, mângâind părul lui Susan și dându-i la o parte o șuviță rătăcită pe obraz. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Nu-ți face griji, Jake, i-a spus cu blândețe. Lasă-l pe tata să plece. Cred că tuturor o să ne prindă bine o perioadă de distanțare. O să rezolvăm problema altă dată. —Ești sigură? Jake s-a uitat la ea amărât. — Îmi pare așa de rău. Dacă știam c-o să se întâmple așa, atunci nu i-aș mai fi spus tatei niciodată. Aș fi păstrat secretul pentru totdeauna. Fiona a traversat camera cu brațele larg deschise și l-a strâns cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Era 6:30 dimineața. —Știu de ce eu sunt trează la ora asta nenoricită, a zis ea dând din cap către Jessica. Dar tu de ce-ai căzut din pat odată cu păsăretul? — N-am putut să dorm, i-a răspuns Jake amărât. Fiona s-a dus la ceainicul electric. Fiind deja plin cu apă, femeia n-a făcut decât să apese pe butonul de pornire. —Te înțeleg perfect. Cineva a dat o afurisită de petrecere în josul străzii, iar zgomotul a fost infernal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
aici... cât eu am bătut câmpii despre Jake, iar Susan ne-a povestit despre părinții lui Caitlin... în tot timpul ăsta tu ai tăcut chitic și nu ne-ai spus nimic de vestea asta bombă? Alison a clătinat din cap amărâtă. —De ce Dumnezeu nu ne-ai zis pân-acum? a întrebat-o Susan. Pentru că n-am vrut ca vestea asta să ne domine prânzul, a răspuns ea cu o voce scăzută. Am vrut ca înainte să aud noutățile voastre. Înțelegeți? Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
reproș aducea mai mult a îngrijorare. Contele o ignoră. — Relații, repetă el. A fost tot ce ne-au lăsat. Mulțimea creștea, țipetele ei deveneau tot mai tari, armele tot mai puternice. Ce mai eram după toate astea decât niște câini amărâți, care-și trăiseră traiul? Noaptea și călăul ne așteptau pe toți. Vocea lui căpătase un ton tulburător, ritmic, percutant. — Ne-au spânzurat, ne-au împușcat sau ne-au înjunghiat. Un ultim pahar, o ultimă țigară, un ultim râs - doar atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
urmă de remușcare în vocea ei. Elfrida spuse: — Nu sunt nici mai bună nici mai rea decât tine. — Te rog, Virgil! spuse Vultur-în-Zbor. Nu e în apele ei. Parcă-i ceva mai bine, spuse madame Iocasta, cedând. Păi, atunci intrați, amărâților, nu stați acolo! Zâmbetul de bun venit al Mediei a compensat întru totul tonul arțăgos al Iocastei. Camera dădea spre muntele cel înalt, ale cărui vârfuri ascunse străluceau prin singura ei fereastră. Nu era o cameră frumoasă și probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
se simți în stare s-o facă. — Te-am iubit, îi spuse el. Ochii ei se transformară în pietre, în mărgele verzi, opace. — M-ai iubit. Nu era o întrebare. Era o afirmație sumbră. — Totul s-a schimbat, spuse el amărât. Trebuie să plec. — O curvă, îi aruncă ea. Asta crezi că sunt: o curvă. Nu vorbesc cu curvele. Tu și cu ea. Tu ai plănuit totul: să mă faci să te iubesc, să mă faci geloasă, să mă distrugi. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
carnale, singura mândrie care-i mai rămăsese. Bărbatul ridică ochii spre Valkiria impunătoare, care-l fixa cu toată forța urii ei, strânsă de-a lungul secolelor, iar trupul i se cutremură incontrolabil și el își împrăștie sămânța sterilă pe așternuturi, amărât și neajutorat. Virgil Jones adormise ghemuit pe stâncă. Vultur-în-Zbor se chircise și el într-un ghem fetal, lipit de peretele casei negre. Când se treziră, umezeala li se strecurase în oase. Tremurau. Țipătul îi trezise - un țipăt pe jumătate speriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
știi. - Nu sunt dispusă să mă ofer ca un trofeu pe care l-a câștigat la o cursă. - Asta înseamnă să iubești, să te dăruiești celui pe care îl iubești. - Oh, Doamne! Dacă jocul acesta nu e decât un pariu amărât? - Iar începi cu presupunerile? - Dacă scopul lui a fost încă de la început să mă facă să mă ofer fără alte responsabilități ulterioare, știind că nu aș accepta așa ceva niciodată? - Dacă totuși te iubește, iar tu nu faci altceva decât să
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
Strâmbe ca gândirea oarbă unor secole străine, Triste ca aerul bolnav de sub murii afundați. Dar pe pagina din urmă, în trăsuri greoaie, seci, Te-am văzut născut în paie, fața mică și urâtă, Tu, Christoase, -o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă, Tu, Mario, stai tăcută, țeapănă, cu ochii reci! Era vremi acelea, Doamne, când gravura grosolană Ajuta numai al minții sbor de foc cutezător... Pe când mîna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
o vreme prețul metrilor de pământ și asta îi plăcea negustorului. "Ce, adică aici nu era bine? se întreba. Ai treabă, te urci în tramvaiul cu cai la Tarapana și până la prânz te-ai și întors înapoi". Stăpânea. Împrejur numai amărâți, se uita la ei cu milă, n-avea ce le face. Chirică acarul ședea într-un fel de magazie de scânduri prin care bătea vântul. Venea seara rupt de șale de la muncă, se mai dregea cu un rachiu. Avea ochii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ți-aduc țuică... - Bine, se învoia ăl mare. Întâi u jura pe toți: - Să moară mă-ta, Petre, că nu spui la nimeni? -Să moară! - Să moară mă-ta, Naie? - Să moară! Și se întorcea către fetele acarului: - Iar voi, amărâtelor, dacă suflați ceva, dă benga-n voi! Dacă te uitai la el, nu-l bănuiai. Era un băiat bălai, blând după priviri. Avea o voce subțire, de fată, parcă nu mânca decât miercurea. Se scărpina într-una în cap și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ce să mai vorbim? Parcă era vreunul mai pricopsit? încă Neacșu mai avea și darul beției, ce câștiga băga-n el. Umbla muierea pe urmele lui, o țigancă frumoasă, înaltă, numa cozi, o bătea, vai de mama ei de femeie amărâtă câte pătimise! Anghel și nea Mitică Ciolan erau mai așezați. Guristul strânsese câte ceva, avea un bordei de casă, adunase pentru copii. Ăl tânăr mai risipise, că-i plăceau țigăncile, le mai cumpăra de-o basma acolo, dar n-ar fi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de Paști, de Crăciun, și duminicile. Așa că, dacă s-au trezit cu unul înalt și bun de gură, la răspântie, în fată la Stere, ce și-au zis: ăsta cine-o mai fi și ce-o vrea de la sufletele noastre amărîte? Nu ziceți că picase și unul c-o tobă de-o bătea ca perceptorii, de s-au speriat oamenii. A ieșit frizerul, a ieșit afară cârciumarul, Goșnete cizmarul, mahalaua - ciucure. Lunganul a băut mai întîi o cinzeacă, băgîndu-l pe cârciumar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în spatele urechilor ei ascuțite, părea un șoricel speriat. — La ce te-ai referit mai înainte? întrebai eu. Când spuneai că ești îngrijorată din cauza ei. Credeam că vorbești de amețeală, dar e clar că nu. — Ah. Acum arăta ca un șoricel amărât. — Vi și bărbații... Nu știu ce să zic, ca un făcut, întotdeauna dă peste tipi care nu o tratează cum trebuie. Oricum, când am încercat să-i desfac eșarfa, am văzut că avea o vânătaie pe gât. Nu o vânătaie „focul pasiunii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
utilizând programe de deparolare serioase, lucrând la spargerea barierei lui Guttman. Dacă acești oameni fuseseră destul de inteligenți pentru a o urmări pe Maggie sau pe Lola Hepburn până în acest punct în Second Life, cu siguranță nu vor lăsa un cordon amărât să le stea în cale. Maggie apăsă pe Vorbește. Iar voi! măi iepurașilor, voi vă dați la mine? —Maggie, ce faci? Îi las să afle că știm. Continuă să tasteze, folosind acum funcția de căutare din Second Life. Cuvântul căutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
În fugă să-l salveze și eu am plecat agale mai departe, cu plasa mea pentru fluturi, spre stâncile de mai sus, unde mă aștepta specia euxină a fluturelui Hippolyte Grayling. În acea vară a anului 1918, o mică oază amărâtă a tinereții ispitite de miraje, fratele meu și cu mine frecventam prietenoasa și excentrica familie care deținea moșia Oleiz, de pe țărmul mării. Am legat curând o prietenie zeflemitoare cu Lidia T., care era de aceeași vârstă cu mine. În jurul nostru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cărui evoluție semăna cu cele mai sofisticate mutări de șah, a fost un fleac pe lângă sarcina la care m-am Înhămat În prima versiune a acestei autobiografii și cu care mă confrunt acum. Cu excepția a două sau trei mici aventuri amărâte pe care le-am schițat În capitolele anterioare, adolescența mea și a lui s-au intersectat rareori. El este doar o umbră pe fundalul celor mai bogate și mai detaliate amintiri ale mele. Eu eram cel râzgâiat; el martorul răsfățului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Directorul lor spune că chiar a fost în Mozambic, a condus o firmă acolo și angajații năpăstuiți au vrut să-l împuște. E furioasă mai ales de neputințele ei, boli, privațiuni, frustrări. În autobuz intră în discuție cu un bătrânel amărât, jerpelit. Schimbă între ei vorbe în doi peri. Îl alintă cu „boșorogule“. Mi-l prezintă: coleg de serviciu ieșit la pensie. Pe mine mă recomandă: coleg de liceu care vrea să iasă la pensie. Îi spusesem că nu mai suport
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
am auzit-o și pe asta, cu mersul s-o vedem pe Lia, m-am pierdut. I-am spus tot adevărul. Ca să fiu convingător, i-am arătat și biletul. L-a citit. L-a rupt. M-a privit nedumerit, intrigat, amărât. A ridicat din umeri. „Și zici că ești student? Așa vrei s-o fuți? Dacă are bărbat, nu te belește ăla? Citește tactu’ în Informația că te dai la nevestele lu’ cine știe care toarș. Cum crezi că-i vine? Știi tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sticle de vin, și în dosul tejghelelor vezi că se vând aceleași chifle, aceleași mezeluri și lactate, se frământă și se coc aceleași merdenele sau ștrudele. Ceva însă a murit. Au dispărut, dintr-odată, și vechile mele cunoștințe, acei oameni amărâți de demult. Generalul care spunea că făcuse trei ani la canal și șapte la Aiud, nevasta avocatului care rămăsese să doarmă în beciul fostei lor vile de pe Brezoianu, profesorul de fizică, mutat dintr-o parte în alta pentru că refuzase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Frica pătrunsese în mine, deși n-o simțeam. Dimineața, în drum spre școală, treceam prin fața casei omului aceluia. Am privit maidanul din fața porții lui. Căutam urmele mașinii. Zăpadă bătătorită de pași, de parcă se jucase acolo hora. Peste drum era casa amărâtă a lui Sulache. Un țigan bătrân, cu vreo opt-nouă copii. El bătea toba la nunți sau la înmormântări. Una dintre fete era colegă de clasă cu mine. Mergeam uneori cu ea spre școală. În dimineața aceea mă aștepta în poarta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că sunteți aici.“ Nu-l mai aștept. Îl afurisesc, cu căldura gândului recunoscător că nu m-a dezamăgit nici de data asta. O ultimă privire, la plecare, prin Bibliotecă. Sala aproape s-a umplut. Tot fete, multe, frumușele, dar tare amărâte. Senzația aceea de copii săraci, chinuindu-se să facă școală, învățând poate nu din pasiune, ci din datorie, în virtutea inerției, pentru a-și trece timpul. Nu un timp al bucuriilor, ci al dimineților în care nu au ce să facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Cei care cred că sunt meniți a găsi întotdeauna soluțiile, gata oricând a arăta direcția spre care trebuie să alerge nația. Cei care sunt convinși că fără analizele lor viața nu și-ar mai găsi tiparele dusului. Sunt, de fapt, amărâții oportuniști ai clipei. Dispușii oricărui pupat de labă cu punga de bani întinsă. Ei vin pe lume gata scriși. Terminați înainte de a-și fi descoperit coborârea în text. Astăzi am ajuns puțin mai târziu la Bibliotecă. Șoferul Berbantului tocmai intra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]