1,343 matches
-
meu ! — Da, dar... spune Artemis cu sarcasm. Cred că e o mică mare diferență Între noi. Tu abia dac-ai schimbat două vorbe cu Jack Harper. — Ba am schimbat ! spun Înainte de a mă putea opri. Am vorbit cu el ! Am... Amuțesc, și obrajii mi se colorează vizibil. Am fost... chiar la o Întîlnire la care el... — Și l-ai servit cu o ceașcă de ceai ? Artemis Îi Întîlnește privirea lui Nick, cu o ușoară grimasă. Mă uit la ea furioasă, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
ar fi căzut În cu totul alte poziții. Nimic nu mai e ca Înainte. — Emma, noi sîntem de părere, spune tata, după care se oprește. Noi sîntem de părere... că poate n-am fost... că poate n-am observat Întotdeauna... Amuțește și Începe să se frece cu putere la nas. — Cappuccino, spune chelnerul, punîndu-mi o ceașcă În față. Ca-fea filtru, cappuccino... prăjiturele cu cafea... prăjiturele cu lămîie... cu ciocolată... — Mulțumim ! Îl Întrerupe mama. Vă mulțumim foarte mult. Cred că de aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mai multe. Expiră frustrată. N-ai avut un dictafon la tine sau așa ceva, nu ? — Evident că n-am avut ! spun pufnind În rîs. Era o Întîlnire ! Ce, tu te duci cu dictafonul la... În clipa În care Îi zăresc expresia, amuțesc. Nu te cred. — Nu Întotdeauna, zice ea, ridicînd din umeri defensiv. Doar dacă cred că mi-ar putea fi de vreun... Oricum. N-are nici o importanță. Ideea e că ai suficiente informații, Emma. Deci, ai putere. Află despre ce e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
zică nimic. — Știi, Emma Corrigan, spune Într-un final. Ești una dintre cele mai... una dintre cele mai incredibile persoane pe care le-am cunoscut În viața mea. — Asta Înseamnă că răspunsul tău e da ? nu mă las. Întreaga asistență amuțește. Toată lumea Îi așteaptă răspunsul. — Of, pentru numele lui Dumnezeu, spune, dîndu-și ochii peste cap. Bine ! Te promovez. Mai vrei ceva ? — Nu, mă trezesc spunînd, cu inima bubuindu-mi din ce În ce mai tare. Dar vreau să-ți spun ceva, Paul. Eu ți-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
bărbații să te calce În felul ăsta În picioare și să-i lași să scape. Trebuie să plătească ! Mami zice mereu... Se aude un scîrșnet brusc de roți. Ups ! Stai, c-am intrat În ceva. Te sun eu Înapoi. Telefonul amuțește. SÎnt Încremenită de groază. Îi formez numărul frenetic, dar intră direct pe mesagerie. — Jemima, zic imediat după bip. Jemima, trebuie neapărat să oprești chestia asta ! Trebuie să... mă opresc abrupt, În clipa În care Jack apare În fața mea, cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
-i rup picioarele. În boxe Începe să se audă un răpăit insistent de tobe și tresar Înspăimîntată. SÎnt atît de departe cu mintea, că mai să uit unde mă aflu. În sală e acum perfect Întuneric și publicul din jurul nostru amuțește, nerăbdător. Bătaia de tobe se amplifică, dar pe scenă nu se Întîmplă absolut nimic; e același Întuneric ca de smoală. Răpăitul se aude tot mai tare și Încep să mă stresez. E un pic cam sinistru. Ce naiba fac, n-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
curajoși, ni le traseră din mâini și Începură să se joace cu ele. Se vedea că erau obișnuiți cu armele, numai că ale noastre erau prea grele pentru ei. Se mirară de arcul Runei și o puseră să-l mânuiască. Amuțiră cu toții la vederea săgeții care despică una dintre frânghiile acelea din lemn ce cobora din copaci, răsucită și subțire. Apoi, izbucniră În râs și ne făcură semn să-i urmăm. Casele lor erau o adunătură de frunze mari, Împletite ala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
sau chiar până la dinții lor. Ravelstein, Înfășurat În haina lui de casă din păr de cămilă, stătea Întins pe șezlong, admirând și explicând noul echipament - și râzând de ignoranța profanilor. Dar nu era În formă și apăsa Întruna butonul care amuțea sunetul, pentru a se face auzit. Până la urmă, Însă, oboseala l‑a răzbit, iar Nikki l‑a ajutat să se ridice și l‑a condus În dormitor, scuzându‑se: - S‑a obosit prea tare. A crezut că poate să sară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
măcelului.) PARASCHIV: Și el? MACABEUS: Care el? PARASCHIV: El... MACABEUS: Nu știu. PARASCHIV: A plecat? MACABEUS: Nu cred. PARASCHIV: Mă duc să văd... MACABEUS: Nu te du. PARASCHIV: Mă duc după apă... MACABEUS: Nu vreau apă. PARASCHIV: Taci! (Cei doi amuțesc; tot acest joc este un joc de umbre speriate; ustensilele își reiau lucrul deasupra gurii de intrare.) PARASCHIV: Iar a început! (Izbucnește în plâns.) MACABEUS: Nu plânge. PARASCHIV: Ce vrea? De ce vrea să intre tocmai aici? MACABEUS: E speriat. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
din umeri și dădu să-și facă nevoita cruce de intrare în judecătorie, cu rugăciunea de biruință asupra dușmanului. Acela îi apucă furios mâna și, zvâcnit, ca un caratist aflat în plină demonstrație pe scena unei săli arhipline cu tricoteze amuțite de emoție, aproape că i-o răsuci pe după ceafă. Dădu să zâmbească amabil după ce-i reuși figura, dar nu îi ieși decât un rânjet amenințător. Popa îi văzu uimit dinții deși, subțiri, arcuiți, negri. - Nu vă grăbiți, horcăi acela. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să nu dezlege ceasul când strigoii își schimbă între ei mânăturile, chiuind, jucând și dupuind de se cutremurau adâncimile nopții, să nu o lase cumva pe ormocită să scoată tăciunii ascunși cine știe pe unde și să să-i ghindăcească, amuțind și împietrind pe toți care ar privi-o a doua zi, pocind fetele, secând sămânța mădularelor și vestejind podoaba bărbățiilor, să nu cumva ca solomonara, gonitoarea de nori și pârjolitoarea viselor, să aibă vreun cuțit la îndemână cu care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sub catalog integramele și mi-am potrivit ochelarii pe nas. - Așa repede, Cristina? - Așa repede. Nu-mi place când uită să spună „domnule profesor”. Mă indispune. - Și ce dorești? - Să trec la tablă și să rezolv ecuațiile. - Treci. Clasa a amuțit o secundă, cât să se lămurească ce se întâmplă și să evalueze situația, apoi viermuiala a continuat. Era clar că nu mă puteam reîntoarce la mica mea activitate deconectantă, așa că am împins scaunul în spate, mi-am întins picioarele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
prin care se urmărea eliminarea unui turn de observație al lui Humphrey, a eșuat lamentabil și, în loc de turn, echipa lui Jo a aruncat în aer una din cele trei fabrici de bere. A fost o zi în care orașul a amuțit. Nu s-au mai auzit focuri de armă. Oamenii s-au ferecat în adăposturi și au început să chibzuiască la acest lucru. Până acum, fabricile erau ceva sacru. E adevărat că soldații le-au evitat pe cât posibil, însă doar printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Publicul izbucni în hohote de râs și nu numai cel de pe fundalul casetei. Cam pe la jumătatea poeziei, Sally se năpusti pe scări în jos și dădu să spună ceva. Șșșșșșșșșt! spuserăm, într-un glas. — Dar ieste... —Taci dom’le! Sally amuți. Lurch bătea fericit ritmul cu piciorul și se legăna dintr-o parte într-alta. — Bine că nu-i trageți și o horă! mormăi Bez. Cântecul se încheie zglobiu și o voce din spatele lui Sally zise cu reproș: — Păi, mă bucur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
o băgam și pe ea în discuție. Despre ce vorbiți? Mă înțelesei cu Violet din priviri. Violet crede, zisei eu direct, că Philip Cantley a ucis-o pe fata pe care am găsit-o moartă în canal. Shirley Lowell. Sophie amuți. —O, Doamne! zise ea, abia respirând. O, Doamne! Părea pe punctul de a face o criză; tremura din cap până în picioare. M-am încruntat, surprinsă fiind de reacția atât de violentă pe care o avusese față de afirmația mea. La urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
care se înghionteau unul pe altul. Remarcasem că profitaseră de ocazie să-l împingă un pic pe Steve de la unul la altul, așa, în glumă; era prea autoritar și plin de importanță pentru a fi declarat Dl Popularitate. Dar eu amuțisem, ca și cei din jurul meu. Judecând după expresia ei, era clar că Tabitha auzise ce se întâmplase cu cablul ei. — Cineva l-a sabotat intenționat? zise ea încet, dar clar. I-am remarcat talentul în a-și proiecta vocea. —De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
vine. Nu mai era copila fără forme care-și arăta inconștientă sexul fără păr. Era o femeie... Foarte tânără, de altă rasă, o „sălbatică“, dar femeie, la urma urmelor. Râdea în continuare, dar își dădu seama de expresia lui și amuți. Își plecă ochii spre trupul acoperit, spre sânii tari și țepeni, spre bărbatul gol, cu apa până la genunchi și rămase foarte liniștită, cu un ușor tremur în colțul buzelor, un imperceptibil freamăt al nărilor și ochii larg deschiși, fără măcar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
convingă că nu putea să se apere, și ridică acul spre cer, arătându-l ajutoarelor sale, care se strânseră în jurul lui. Se făcu o liniște impresionantă și s-ar fi zis că și păsările din pădure, maimuțele, chiar și vântul amuțiseră. Bătrânul începu atunci să coasă gura cu acul, pe când cei patru războinici intonau la unison un cântec monoton. Ce spun acum? „El coase gura mortului...“ „Niciodată nu va mai vorbi acest mort...“ Încheiată macabra sarcină, Xudura reluă lucrarea cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cuptor. Mândrul și biruitorul soare mușcă pământul cu sulițe arzătoare. Câmpia respiră greu prin scoarța uscată și crăpată. Lacul auriu imens de grâu a încremenit în așteptarea unei brize, dar nicio adiere nu-i răcorește spicele. Până și viețuitoarele au amuțit în adăposturile lor neștiute. Pământul seamănă cu un tablou în flăcări. Sus, în ceruri, se luptă cu căldura puternică doar câțiva nori, însă fără izbândă. Este cea mai călduroasă zi de vară, iar timpul parcă a încremenit și el. clipele
Tablou în flăcări. In: ANTOLOGIE:poezie by Roxana-Maria Cărăbuş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_667]
-
injectați și șifonat, prăvălit peste birou, Neil s-a uitat îngrozit la Theo. —N-o să urle, nu-i așa? Mă doare capu’ al dracului de tare. — Nu cred, a răspuns Hugo mult mai încrezător decât se simțea. Din fericire, copilul amuțise, fascinat de locurile noi pe care le vedea și de mirosurile din primul birou în care intra. Nu-l interesa să creeze probleme. Era vrăjit de ficusul deprimat din ghiveciul prăfuit de pe biroul lui Neil. Hugo a luat loc, străduindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Theo. Jake, în ciuda personajului de părinte perfect, nu se comportase niciodată la fel de natural cu Rosa. Și ce altceva decât dragostea sau ceva similar ei putea să explice tandrețea cu care îl privise cu coada ochiului, în ambulanță, pe Hugo, care amuțise din cauza grijilor? El avusese nevoie de ajutor atunci când fusese vorba de schimbatul scutecelor, dar nu avea nevoie de nici o explicație în momentele care contau cu-adevărat. Era limpede că Theo era centrul vieții lui. În timp ce centrul vieții lui Jake era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
pe pârău. Si nu vedeam sfârșitul în față. îngerii căzură în urmă pe drum... Mi-am părăsit mama, singură acasă Intr-o casă pardosită cu necazuri Oaspeții au venit să-mi vadă părinții Dar ei nu sunt acasă... Atunci, Iorgu amuțit în fața acestei tristeți fără margini, o îmbrățișă și o sărută de mai multe ori, cu ochii închiși. Pe obrazul ei apăru o lacrimă, apoi alta și când deschise ochii larg, văzu sub pleoapele ei alte lacrimi alunecând una după alta
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Mă căiesc acum. Și așa trăiesc cu un coșmar pe conștiință. Mă mărturisesc ție. Sunt vinovat de moartea lui George! Trebuia ca Dumnezeu să nu mă mai aducă înapoi când am fost în comă pentru că sunt un mare păcătos. Alexandru amuți la aflarea aceastei știri. Nu îi venea să creadă. Cum a putut să facă așa ceva? Cum de nu s-a descoperit că moartea lui George a fost o crimă? De ce nu au fost urme să se constate crima? În mintea
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
putea fi la fel, dar simțeam că asta era până la urmă bine, adevărat, frumos. Șaman 173 — Dacă ne-am păstra mereu inocența din copilărie, se cheamă că n-am trece prin viață. Problema nu este că greșim, problema este... Am amuțit, pentru că prin fața ochilor mei a defilat un fel de nălucă de abur care a rămas suspendată În fața ochilor mei până am clipit. Era ca o țesătură foarte delicată de abur, rotund, cu niște imprefecțiuni, găuri, adâncituri și excrescențe, unele mai
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
nu mai putea fi la fel, dar simțeam că asta era până la urmă bine, adevărat, frumos. Dacă ne-am păstra mereu inocența din copilărie, se cheamă că n-am trece prin viață. Problema nu este că greșim, problema este... Am amuțit, pentru că prin fața ochilor mei a defilat un fel de nălucă de abur care a rămas suspendată în fața ochilor mei până am clipit. Era ca o țesătură foarte delicată de abur, rotund, cu niște imprefecțiuni, găuri, adâncituri și excrescențe, unele mai
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]