1,366 matches
-
spus cât de mult îți place Cirque Fantastique. Cred că ar trebui să dai o probă. - Chiar și dacă aș face asta, am o problemă personală. Mam... - Mama ta, o întrerupse Rhyme. - Exact. - Am avut o discuție cu Jayene. Femeia amuțise. Rhyme continuase: - Hai să își spun o poveste. - O poveste? - Eram șeful Departamentului de Criminalistică aici, în New York. Slujba presupunea toate rahaturile administrative, îți dai seama. Dar chestia care îmi plăcea mie cel mai mult și la care mă pricepeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
pe ceilalți să intre. Am împins-o către ușă. Și ca de obicei am pus-o să-și scrie numele pe tabel. Plângea. Spuse: Îmi pare rău că nu ne vom mai revedea... La revedere... sau mai bine zis: adio! Amuții. Mă uitai bine pe tabel. Scria limpede și frumos ca glasul ei: Copilăria. Ce nume! Și totuși... dacă era Copilăria? Dar dispăruse... cel puțin din calea mea. Așa că, dragi cititori, vă rog dacă veți inventa vreodată vise cu copaci, flori
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Klapka, mereu zăpăcit, încercă să-l consoleze, zicând fără convingere: ― Liniștește-te, Bologa, ce Dumnezeu... La urma urmelor, viața nu merge fără compromisuri, fără jertfe și... Deodată Apostol Bologa se opri în fața lui, cu obrajii albi, cu ochii stinși, încît căpitanul amuți. ― Orice... orice, numai asta nu se poate! izbucni dânsul cu o voce arzătoare. Asta ar fi o... o... o... Pereții de bârne ai adăpostului închegară sforțările lui de a găsi cuvântul într-un vuiet prelung, încît Klapka îl apucă de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
observatorilor. Tunurile bubuiau aspru, răgușit, încît se cutremura pământul și, din tavanul adăpostului, printre bârnele groase, se scurgeau firișoare de nisip. " Ce-ar fi să-l doboare tocmai acuma alții?" se gândi el cu o părere de rău ciudată. Când amuțiră tunurile și auzi că lumina a dispărut, Bologa avu o tresărire de bucurie. Îi veni în minte că Klapka a vorbit despre o decorație pentru distrugerea reflectorului... " În orice caz, o citație pe divizie e asigurată fericitului care îl va
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cerul mohorât se ivi, sfârâind mânios, un glob de lumină ca un ochi iscoditor. În punctul unde fusese reflectorul, Bologa văzu prin binoclu mulțime de viermișori negri zvîrcolindu-se neputincioși. Iscoada din văzduh însă se stinse repede, și tot atunci tunurile amuțiră singure, fără ordin, sătule parcă și mulțumite. Întunericul și tăcerea înfășurară pe Apostol ca un lințoliu aspru, în vreme ce ochii lui, cu pupilele largi, se chinuiau într-o așteptare fără scop. În fundul sufletului însă simțea clar cum pâlpâie dragostea de lumină
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
orice însemnătate, de finalitate. Ce mai vrea acum, de fiecare dată când intram în baie după el, întreg corpul său începea să freamăte, ca și când l-ar fi bătut vântul, iar acum mă privește respirând egal, în timp ce mă dezbrac, trupul său amuțește, ies imediat, spune el, dar eu îmi întind unul dintre picioare și mă așez în fața lui, este loc pentru amândoi, Udi, ai uitat? Bazinul meu alb, care se lățise, se freacă de pereții căzii, blocând ca un baraj apa ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
nu îmi mai amintesc, își pleacă iar privirile acoperite de sprâncenele dese, sălbatice, și întreb, ai alte prietene acum, iar ea spune, una aici, una dincolo, nu știu dacă mă minte pe mine sau pe ea, simt cum tristețea mă amuțește și deodată nu mai am ce să spun, aș vrea să plâng, să îmi pun capul pe masă și să izbucnesc în plâns fără un motiv clar, fără justificări, ce are ea în comun cu însingurarea adevărată, totală, nimic, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
numai cuvintele strict necesare își croiesc greu drum prin gura mea uscată, asemenea vinului printr-o sticlă cu gâtul foarte subțire, preferând să se evapore decât să se verse. Chiar și mașina de spălat tace, și telefonul aproape că a amuțit, iar dacă se întâmplă cumva să sune, mai ales de la serviciu, mama îi anunță imediat că sunt bolnavă, convingându-mă chiar și pe mine, apoi mă întind și dorm cu o senzație stranie, a bolii care se apropie, ezitând între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
înaintașele lor cărora le datorăm drepturile civile și politice dobândite înainte de comunism. Voi numi doar câteva dintre cele care s-au manifestat în spațiul public de la jumătatea secolului al XIX-lea, până când regimurile dictatoriale (legionaro-fascist și comunist) au făcut să amuțească feminismul: Maria Rosetti, Constanța Dunca-Suchianu, Alexandrina Cantacuzino, Calypso Botez, Alice Voinescu, Cecilia Cutzescu-Stork, Sofia Nădejde, Eugenia de Reus Ianculescu, Adela Xenopol, precum și alte sute de femei care au însetat în mod activ după dreptate de gen și după recunoașterea demnității
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2085_a_3410]
-
sau doar câteva oase. Adică aceia, mai norocoși, care cunoscuseră eliberarea morții. Toți aveau un punct comun. Indiferent de starea de descompunere, cutia toracică era desfăcută, ca și cum sternul explodase. Infanteriștii înaintau încet în sala cu embrioni, cu fețe sinistre și amuțiți de oroare. Moartea era pentru ei o veche cunoștință, dar ceea ce li se arăta era mai îngrozitor decât moartea. Era obscen. Dietrich se apropie de silueta unei femei. Trupul, de un alb spectral, părea golit de sânge, dar pleoapele fremătară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
timp deschiderea tambuchiului blindat. Pe urmele lui Hicks și Hudson, cei doi operatori de criblor se iviră din ceața groasă. Se repliară încet și metodic, unul lângă altul, neîncetând să tragă pentru a-și acoperi retragerea. Apoi criblorul lui Drake amuți și el își desfăcu harnașamentul pentru a se debarasa de armă ― inutilă, acum. Aceasta nici nu atinse solul, că și apucase aruncătorul de flăcări agățat în spinare și se și folosea de el. Șuierul napalmului se amesteca cu pârâitu! criblorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
a făcut Xavier? A luat din volumul nostru puzderie de fotografii vechi și noi cu Timișoara și Banatul, le-a mărit, le-a înrămat și a tapetat cu ele pereții. Când am intrat abia trăgându-mi sufletul în hol, am amuțit. De pe panouri și ziduri mă priveau Traian Birăescu plimbându-se cu fiica pe Corso, angajații magazinului Nenadovici din Fabrik, miile de timișoreni din Piața Operei în decembrie 1989, plimbăreții din Oravița la 1900, copiii Reisz tolăniți în iarbă, corul din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2208_a_3533]
-
invitați; părea agitată, încordată și își tot plimba ochii de colo-colo, uitându-se parcă după ea. Exact atunci se auzi zarvă în dreptul ușii și Belinda intră în sfârșit în bar, urmată de Charles de Groot. Pentru o secundă, toată lumea a amuțit în fața frumuseții ei diafane, dându-i ocazia să exclame: —Tati! Suki! Iertați-mă că am întârziat atât. Traficul a fost cumplit. —Trafic? Puteai practic să mergi pe jos din apartamentul lui Charles, a replicat Suki tăios. Acum, că Belinda venise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
despre unde ar putea fi dosarul lui Charles? mi-a zis, ochii ei întâlnindu-i pe ai mei în oglindă. Nu știu unde este, i-am răspuns încet. Dar cred că am o vagă idee la cine este. Este la altcineva? A amuțit. —La cine? Am dat din cap. Asta nu pot s-o spun încă. Este doar o bănuială. Dar nu cred că va păți ceva acolo unde este. — Dar vei face rost de el? Adică, cel puțin de documentele mele. Vei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
gust în gură pe care-l avusese toată viața ei de până atunci. Nici până acum, când derula plângând această amintire, nu putuse uita acele priviri lascive ale fetelor ori gesturile și expresiile triviale ale băieților, care pe ea o amuțiseră total, spre deliciul celorlalți care au transformat-o destul de repede în principală țintă a ironiilor de tot felul. Își amintea că nu a putut bea nicio înghițitură de whiski ori de șampanie, iar cele câteva înghițituri de mâncare au fost
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Pleci cu mine. Atunci când hotărăsc eu. E clar? Să nu faci talente cu mine, că schimb foaia imediat! Să fi dorit să reacționeze în vreun fel, Iuliana nu ar fi putut. Cuvintele și atitudinea băiatului de care era îndrăgostită au amuțit-o. Nu-i venea să creadă că este adevărat. I se părea că se află în toiul unui vis urât și se sforța să se miște pentru a se trezi, pentru a se salva din infernul în care intrase fără
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Ce frumos miroase și ce curat este peste tot! Ești extraordinar, Eugen! Adevărat, în toate cele trei camere, în bucătărie și baie sau pe balcon, era curat și toate lucrurile așezate la locul lor într-o ordine aproape perfectă. Laura amuțise. Nu a crezut vreodată că un bărbat, singur în casă, poate întreține atât de bine ordinea și curățenia. - Nu te supăra de întrebare, te rog, Eugen! Ai o femeie angajată în casă? îndrăzni Laura, impresionată cu adevărat. Marian Malciu - Hm
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
corectează matern: „No, no, elle est Roumaine“. Dar micuța viitoare protestatară comunistă, care va aprecia les fromages bleus și Bordeaux-ul la 10 euro sticla spune cu convingere: „Nu, nu, român și rrom înseamnă același lucru“. Restul e tăcere. Am amuțit: transmutația ocultă dorită la începutul anilor 90’ între rrom și român s-a produs și toată lumea va pierde din cauza aceasta, și românii, și țiganii. E vorba de o identitate, nimic mai mult. Nici măcar nu mai am chef să comentez. Adevărul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
te-ai dus ? Unde-i doamna și fetița ? Ce s-a întâmplat ? Spune ! Vorbește !" Dar Atanasie n-a putut scoate un cuvânt. De atunci, și-a pierdut complet darul vorbirii. Domnul Almăjan nu a scos nici el nici o vorbă de parcă amuțise și el. Nu știu când a plecat. Tăcerea care se lasă și de data asta, la peste cincizeci de ani de atunci, este apăsătoare de parcă și cei doi interlocutori de acum ar fi amuțit. * * * Într-un târziu, Dora întreabă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
scos nici el nici o vorbă de parcă amuțise și el. Nu știu când a plecat. Tăcerea care se lasă și de data asta, la peste cincizeci de ani de atunci, este apăsătoare de parcă și cei doi interlocutori de acum ar fi amuțit. * * * Într-un târziu, Dora întreabă cu o voce mică pe care abia ai putea-o recunoaște : Doamna Teo locuia într-o localitate care începe cu... cu litera "X" ? Cu litera "X" ? Nu cred că vreo localitate din Bucovina, atât cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
umilinței duse pînă la capăt, cînd se așază pîcla: " Carmina se știu cu adevărat învinsă, băuse paharul umilinței pînă la capăt și se disprețui. Într-adevăr, o întrerupse profesorul și continuă sentențios: Orice explicație este de prisos. Pe urmă el amuți, își stinse țigara, o răsuci în scrumieră, își încrucișă brațele peste piept și, încet, licărul din privirea lui se stinse, deveni un albastru mat, opac, buza de jos țuguiată, împinsă înainte, parcă pecetluia o tăcere impusă, șuvițele blonzii, dese, învălmășite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
extrem de cochet, așezat acolo în colțul holului, și cuierul cumpărat de ocazie, capitonat cu vinilin și plin de haine, căciuli, eșarfe, era fără îndoială de un gust desăvârșit. Toate aceste impresii, schimbate între ei cu cea mai mare seriozitate, o amuțiră. Derutată le arătă drumul către cameră și, înainte ca ei să-și dea seama, încremeni în prag: peste tot, pe birou, pe brațul canapelei, pe măsuța de la telefon, pe covor, pe scaune, pe etajeră, peste tot zăceau, în dezordine cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
fi existat după-amiaza aceea, întrebarea aceea, toată decepția ei răscolită. Carmina se știu cu adevărat învinsă, băuse paharul umilinței până la capăt și se disprețui. Într-adevăr, o întrerupse profesorul și continuă sentențios: Orice explicație este de prisos. Pe urmă el amuți, își stinse țigara, o răsuci în scrumieră, își încrucișă brațele peste piept și, încet, licărul din privirea lui se stinse, deveni un albastru mat, opac, buza de jos țuguiată, împinsă înainte, parcă pecetluia o tăcere impusă, șuvițele blonzii, dese, învălmășite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
sieși slăbiciunea și când se lăsa copleșită de dorința de a se revedea și a doua zi și în ziua care urma, mereu, dorința de a fi alături de Fana devenită viciu. Dorința îi anestezia conștiința, îi amorțea ambiția, făcea să amuțească întrebarea sâcâitoare: Ce ai de gând? Unde vrei să ajungi? Pe urmă interveniseră profesorii Alexe, salvatorii ei, mai puternici decât vraja de suprafață a Fanei, ei, profesorii glăsuiau prin ea atunci când i-a spus: Trece timpul, ne vom obișnui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-i nimic, voisem să vă rog să mă ajutați cu ceva. Da? va întreba el și în glas i se va citi regretul, demonstrativ. Spuneți-mi, voi face tot ce-mi stă în putință. Absolut orice! Imposibilul chiar! Ea va amuți pentru câteva momente. Apoi îi va replica: În primul rând, domnul meu, dacă acel ceva se putea spune la telefon, o făceam de ieri. În al doilea rând acum este prea târziu, am apelat la altă persoană. El își va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]