KorAP: Find »[drukola/base=anarhic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...37 38 39 ...47 >

1,151 matches

Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589

proteja; aceste măsuri sunt ulterior percepute de primul actor ca o confirmare a temerilor sale inițiale că ceilalți sunt periculoși; și așa mai departe într-o spirală a temerilor iluzorii și a capacităților defensive ne-necesare" (Snyder 1997:17). Presiunile anarhice către echilibrare și împotriva cooperării sunt consolidate de relativitatea puterii. Puterea reprezintă controlul asupra rezultatelor, "abilitatea de a face sau de a influența ceva" (Oxford English Dictionary). Este mai puțin o chestiune de capacități absolute cât de multe are unul

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
atât timp cât adversarii lor ies și mai prost. Polaritatea Cele două subsecțiuni precedente au luat în considerare unele din implicațiile teoretice ale anarhiei, primul element al structurii (principiul ordonator). Dacă, la fel ca Waltz, vedem o diferențiere funcțională minimă în ordinile anarhice, cealaltă contribuție majoră a realismului structural ar trebui să constea în analiza impactului distribuției capacităților. Cum influențează polaritatea, adică numărul de mari puteri dintr-un sistem, relațiile internaționale ? Unipolaritatea a devenit o temă la modă de la sfârșitul Războiului Rece. Logica

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
de glorie, ce interacționează în anarhie. Eroii homerici în căutarea gloriei prin fapte mărețe, egoiștii hobbesieni conduși de frica unei morți violente, indivizii nietzscheeni conduși de voința de putere și homo economicus se pot comporta foarte diferit în aceeași structură anarhică. După cum o spune Butterfield, "războaiele ar fi foarte improbabile dacă toți oamenii ar fi sfinți creștini și nu ar concura unii cu alții pentru nimic, în afară poate de altruism" (McIntire 179:73). Chiar și Waltz, în ciuda faptului că susține

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
pentru putere și este sceptic față de puterea relativă a normelor și instituțiilor. Dar abordarea sa față de instituții și norme este neobișnuit de deschisă, sugerând conversații interesante cu analize non-realiste convergente. De exemplu, Alexander Wendt (1999: Cap. 6) demonstrează că ordinea anarhică funcționează foarte diferit când actorii se percep unii pe alții ca fiind "inamici", gata să se distrugă unii pe ceilalți, "rivali" care concurează dar care nu amenință supraviețuirea celuilalt și "prieteni" care au renunțat la forță în relațiile dintre ei

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
examinarea aranjamentelor lor interne. De asemenea, ea duce la ipoteza importantă a lui Doyle conform căreia "democrațiile liberale doresc mai mult decât orice să evite utilizarea forței în relațiile dintre ele", o viziune ce respinge propoziția realistă potrivit căreia natura anarhică a sistemului internațional facee ca statele să fie prinse în mod necesar în lupta pentru putere și securitate (Linklater 1993:29). Internaționalismul liberal: o perspectivă "dinspre interior spre exterior" Deși consideră că "ipotezele lui rămân corecte", evenimentele din 11 Septembrie

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
tendințe către război, din moment ce toate națiunile își vor recunoaște reciproc legitimitatea." (Fukuyama 1992: xx). Această viziune este respinsă de neorealiști, care pretind că aspirațiile morale ale statelor sunt frustrate de absența unei autorități superioare care să le reglementeze comportamentul. Natura anarhică a sistemului internațional tinde să omogenizeze comportamentul de politică externă prin socializarea statelor în sistemul politicii de putere. Cerințele de a avea putere strategică și securitate sunt dominante într-o lume nesigură, și ele vor prima asupra aspirațiilor etice ale

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
După cum argumentează Waltz, "în politica internațională, puterea neechilibrată constituie un pericol, chiar și atunci când e vorba de puterea americană" (Waltz 1991a:670). Prin urmare, extinderea unei zone de pace nu este un antidot pentru calculele puterii brute într-o lume anarhică. Recentele conflicte din Balcani, din Asia Centrală și din Golful Persic toate implicând puteri industriale importante reprezintă un semnal de alarmă că perioada post-Război Rece rămâne instabilă și sugerează că războiul nu și-a pierdut din eficacitate în diplomația internațională. Niciunul

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
a fost dezvoltată apoi de autori aparținând Școlii Engleze, precum Wight și Bull ( Vezi capitolul 4 din acest volum). O dezvoltare a acestui argument poate fi găsită în instituționalismul liberal, care împărtășește cu neorealismul acceptarea importanței statului și a condiției anarhice a sistemului internațional, deși instituționaliștii liberali argumentează că perspectivele de cooperare, chiar și într-o lume anarhică, sunt mai mari decât ne-ar fi lăsat să credem neorealiștii (Young 1982; Nye 1988; Powell 1994). În viziunea instituționaliștilor liberali, cooperarea dintre

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
acest volum). O dezvoltare a acestui argument poate fi găsită în instituționalismul liberal, care împărtășește cu neorealismul acceptarea importanței statului și a condiției anarhice a sistemului internațional, deși instituționaliștii liberali argumentează că perspectivele de cooperare, chiar și într-o lume anarhică, sunt mai mari decât ne-ar fi lăsat să credem neorealiștii (Young 1982; Nye 1988; Powell 1994). În viziunea instituționaliștilor liberali, cooperarea dintre state poate și trebuie să fie organizată și formalizată în instituții. "Instituțiile", în acest sens, reprezintă seturi

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
așteptărilor fiecărei părți printr-un acord, acolo unde există un interes comun. Instituțiile își asumă apoi rolul de a încuraja obiceiurile cooperative, monitorizând conformarea la reguli și sancționând pe defectori. Regimurile intensifică de asemenea încrederea, continuitatea și stabilitatea în lumea anarhică. Neorealiștii și neoliberalii nu sunt de acord asupra modului în care statele își concep propriile interese. În timp ce neorealiștii, precum Waltz, susțin ideea că statele sunt interesate de "avantajele relative"aceasta însemnând avantaje evaluate în termeni comparativi (cine câștigă mai mult

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
mai mare potențial de câștig (Rosecrance 1986; Strange 1991). Neorealiștii au două răspunsuri la revendicarea liberală conform căreia interdependența economică asigură pacea în relațiile internaționale (Grieco 1988). Mai întâi, aceștia au argumentat că în orice luptă dintre discipline concurente, mediul anarhic și insecuritatea pe care el o generează vor avea mereu prioritate asupra urmăririi prosperității economice. Interdependența economică nu va avea niciodată prioritate în fața securității strategice, deoarece statele trebuie să fie preocupate în primul rând de supraviețuire. Capacitatea lor de a

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
schimb valutar, speculanților, băncilor transnaționale și societăților de asigurări grupuri care prin definiție nu pot fi trase la răspundere în mod democratic în nicio jurisdicție națională. În realitate, economia mondială a ajuns să semene cu mediul strategic global. A devenit anarhică în caracter și, în consecință, concurența pentru securitatea economică este la fel de intensă ca și căutarea securității strategice. Nu este de mirare că au apărut preocupări legate de un "deficit democratic" în creștere, în cadrul filosofiei politice liberale. Pledoaria lui David Held

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
cele mai importante abordări ale politicii internaționale, deși influența sa este probabil mai mare în Marea Britanie decât în alte comunități de studiu al Relațiilor Internaționale. Teza fundamentală a Școlii Engleze este aceea că statele suverane formează o societate, deși una anarhică, în care ele nu trebuie să se supună voinței unei mari puteri superioare. Faptul că aceste state au reușit să creeze o societate de state suverane egale reprezintă pentru Școala Engleză una dintre cele mai fascinante dimensiuni ale relațiilor internaționale

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
o situație de haos, dar totuși nu aceasta este caracteristica centrală a politicii mondiale. Asta nu înseamnă că sugerăm că Școala Engleză ignoră fenomenul violenței în relațiile dintre state. Membrii săi privesc violența ca pe o trăsătură endemică a "societății anarhice" (titlul celei mai faimoase lucrări a lui Hedley Bull, 1977) dar ei subliniază de asemenea faptul că aceasta este controlată în mare măsură de dreptul internațional și de moralitatea internațională. Chiar și așa, confuzia cu privire la scopul central al Școlii poate

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
statelor. Nicio cultură politică internațională nu susține și nu sprijină cultura diplomatică, și totuși Bull (1977: 316-17) credea că acest lucru se poate schimba dacă diferite elite din toata lumea vor ajunge să participe la "cultura cosmopolită" a modernității. Societatea anarhică (1977) a lui Bull furnizează cea mai detaliată analiză a fundamentelor ordinii internaționale. El susține că toate societățile, interne și internaționale, au stabilit acorduri pentru protejarea celor trei scopuri principale: "îngrădirea violenței, sprijinirea dreptului de proprietate și asigurarea respectării înțelegerilor

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
sau un mod de viață comun este adevăratul fundament al oricărei societăți internaționale. Societățile interne și societatea internațională sunt în egală măsură interesate de satisfacerea obiectivelor lor primare, dar cea de-a doua este diferită, pentru că ea este o "societate anarhică". Cetățenii statului modern sunt conduși de "regulile primare" ale societății, care stabilesc moduri de comportament, și de "regulile secundare" care determină modul în care regulile primare trebuie create, interpretate și puse în aplicare (Bull 1977: 133). În statul modern, instituțiile

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
nu indivizii, sunt membrii de bază ai societății internaționale (1966a: 68). Făcând această distincție, Bull se întrebă dacă există vreo dovadă că societatea internațională pluralistă de după cel de-al Doilea Război Mondial a devenit mai solidaristă. Răspunsul său din Societatea anarhică a fost că așteptarea unei mai mari solidarități era foarte "prematură" (Bull 1977: 73). Ca să se înțeleagă motivele acestei concluzii este necesar să ne aplecăm asupra discuției făcute de Bull despre conflictul dintre scopurile primare ale societății internaționale (1977: 16-18

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
hotărască legea statelor individuale. Mai mult, statele care formează sistemul au propriile lor interese, abilități, resurse și teritorii identificabile. Cea de-a doua citire pune sub semnul îndoielii caracterul de la sine evident al ideii că relațiile internaționale sunt un domeniu anarhic al politicii de putere. Scopul inițial al acestei duble citiri este opoziția dintre suveranitate și anarhie, unde suveranitatea este valorizată ca un ideal regulator, iar anarhia este privită ca absența sau negarea suveranității. Anarhia capătă sens doar ca antiteză a

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
suverane. Dacă dihotomia dintre suveranitate și anarhie este în vreun fel validă, atunci în interiorul statului suveran trebuie să se găsească un domeniu al identității, omogenității, ordinii și progresului garantate de puterea legitimă; iar în exterior trebuie să existe un domeniu anarhic al diferenței, eterogenității, dezordinii și amenințării, repetării și reîntoarcerii. Dar a prezenta anarhia și suveranitatea în acest fel (adică drept concepte ce se exclud și sunt exhaustive reciproc), depinde de convertirea diferențelor din interiorul statelor suverane în diferențe între statele

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
concepte reciproc exclusive și exhaustive. Acest fapt are în special două efecte: (1) să reprezinte un domeniu intern al suveranității ca fundația stabilă și legitimă a comunității politice moderne, și (2) să reprezinte domeniul de dincolo de suveranitate drept periculos și anarhic. Aceste efecte depind de ceea ce Ashley (1988: 256) numește "dublă excludere". Aceasta este posibilă doar dacă, pe de o parte, se poate impune o unică reprezentare a identității suverane și, pe de altă parte, dacă reprezentarea poate fi făcută astfel încât

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
autorități aflate în competiție pentru puterea de a organiza, ocupa și administra spațiul". Nu există niciun spațiu politic precedent trasării frontierelor. Frontierele au în lumea modernă funcția de a separa un spațiu interior, suveran, de un spațiu exterior pluralist și anarhic. Opoziția dintre suveranitate și anarhie se sprijină pe posibilitatea de a separa în mod clar spațiul politic intern de exteriorul ne-domesticit. În acest sens, trasarea frontierelor este un moment definitoriu pentru statul suveran. Într-adevăr, nici suveranitatea, nici anarhia

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
puteau genera ipoteze verificabile empiric despre relațiile internaționale; cea de-a doua l-a încurajat să pună în evidență determinările structurale ale comportamentului statelor. Teoria neorealistă ce a rezultat s-a sprijinit pe două asumpții: aceea că sistemul internațional este anarhic, în sensul că îi lipsește o autoritate centrală care să impună ordinea; și aceea că într-un astfel de sistem statele ar fi interesate în primul rând de propria supraviețuire. Waltz a continuat argumentând că statele, pentru a-și asigura

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
internă și de formele statale (Walker 1992, Sylvester 1994a). Ontologia teoriilor din curentul principal al Relațiilor Internaționale concepe sfera privată, ca și pe cea internațională, drept domenii naturale ale dezordinii. Ființa inferioară, reprezentată de femei, de corp și de sistemul anarhic, trebuie să fie subordonată celei superioare, reprezentată de bărbați, de mintea rațională și de autoritatea de stat. Jean Elshtain (1992) susține că perspectiva realistă asupra relațiilor internaționale se sprijină mai ales pe această distincție public-privat și pe construcția sa esențialistă

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
a omului rațional care exclude femeile și feminitatea. Deși susține o teorie sistemică a relațiilor internaționale, Kenneth Waltz (1959:188) aplică frecvent analogia dintre bărbat și stat ca pe o dovadă a realității ostile pe care o observă în sistemul anarhic, luat ca întreg: "Între oameni [bărbați], ca și între state, nu există o ajustare automată a intereselor. În absența unei autorități supreme, există în mod constant posibilitatea rezolvării conflictelor prin forță". Argumentele reducționiste care explică conflictele internaționale prin concepții privind

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
de coerciție implică consimțământul femeii, în ciuda unui context în care predomină relațiile de putere genizate (Pateman 1989; Peterson 1992: 46-7). În teoriile convenționale din Relațiile Internaționale, actorul rațional și egoist este o metaforă pentru comportamentul statului într-un sistem internațional anarhic. Feminismul susține că modelul individului rațional nu poate fi generalizat, întrucât face abstracție de spațiu, timp, de anumite prejudecăți, interese și nevoi: el reprezintă un agent masculin rezultat dintr-un context al relațiilor de gen inegale, în care grija femeilor

by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]