1,002 matches
-
neîncrederii în presa mainstream sau în complicata mașinărie guvernamentală. Partidul lui Preston Manning a făcut pionierat lansând toate aceste teme. Chiar dacă acestea au un specific de dreapta, ele pot fi considerate populiste în măsura în care fiecare dintre ele, implicit sau explicit, angajează antagonismul fundamental între diversele elite și poporul virtuos, însă mereu tras pe sfoară. De asemenea, Partidul Reformei a vorbit adesea, cu insistență, despre absența răspunderii și transparenței (accountability) Parlamentului Canadian, dominat de partide "de modă veche". Argumentând că elitele de partid
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
funcționează populismul în opoziție în America de Nord, într-un moment de reînviere a conservatorismului și într-o epocă în care tot mai mulți cetățeni sunt nemulțumiți de "modalitatea curentă" de a face politică. Am văzut deja că Partidul Reformei a utilizat antagonismul populist clasic, cel între "popor" și "elite" pentru a dirija frustrarea cetățenilor către acele grupuri sociale care au căutat protecția oferită de statul social. Prin comparație cu celelate cazuri studiate în acest volum, trebuie subliniat că acțiunile Reformiștilor nu au
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
de luptă politică cosmică și mântuitoare. Totuși inițial, el a evitat o definiție marxistă sau bazată pe noțiunea de clasă a dualismului său politic, parțial pentru că mișcarea muncitorească venezuelenă controlată de AD nu avea o conștiință revoluționară sau proletară. Principalul antagonism al dualismului chavist ne era acela dintre muncă și capital, ci mai degrabă acela dintre dominat și dominator sau acela dintre exploatat și exploatator. Pentru Chávez, clasele de mijloc se aflau în categoria claselor populare, exploatate. Așa cum spunea el, "Clasa
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
sistemul judiciar și de partidele tradiționale 12, o acțiune plebiscitară contra acestor instituții putea să mobilizeze mai bine sprijinul opiniei publice decât efortul de a negocia cu acestea (Cameron, 1997: 50). Într-adevăr, informațiile privitoare la opinia publică arată că antagonismul dintre președinte și elita politică a funcționat în avantanjul lui Fujimori: încrederea publică în congres, în sistemul judiciar și în partidele politice a tot scăzut pe parcursul anilor 1991 și 1992, în timp ce sprijinul pentru Fujimori a crescut (Kenney, 2004: 234-5; Tanaka
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
ne amintim că, deși astfel de elemente plebiscitare apar într-o gamă largă de definiții ale populismului (de exemplu, Roberts, 2008, Weyland, 2001), definiția dată în acest volum se concentrează pe legăturile dintre aceste manifestări și explicația de bază a antagonismului dintre elită și masele populare. În acest sens, este dificil de stabilit o legătură clară între conflictul lui Mečiar cu opoziția internă susținută din afară și abuzurile sale sistematice. Desigur că un lider care se confruntă cu o opoziție puternică
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
ale animalului. Reacția „nevrotică” a pisicii variază, deci, în funcție de intensitatea stimulului condiționat. Autorul a dedus că, dacă anxietatea poate inhiba alimentarea, aceasta din urmă poate, la rândul său, într-un context diferit, să inhibe răspunsul anxios. El vede în acest antagonism o manifestare a fenomenului de inhibare reciprocă descris în fiziologie de către Sherrington. Wolpe enunță principiul acestui antagonism în următorii termeni: „Dacă, în prezența unor stimuli responsabili pentru anxietate, se instalează un răspuns antagonist acesteia, capabil s-o suprime în totalitate
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
anxietatea poate inhiba alimentarea, aceasta din urmă poate, la rândul său, într-un context diferit, să inhibe răspunsul anxios. El vede în acest antagonism o manifestare a fenomenului de inhibare reciprocă descris în fiziologie de către Sherrington. Wolpe enunță principiul acestui antagonism în următorii termeni: „Dacă, în prezența unor stimuli responsabili pentru anxietate, se instalează un răspuns antagonist acesteia, capabil s-o suprime în totalitate sau parțial, legăturile care unesc stimulii nociceptivi de anxietate trebuie să slăbească”. Tratamentul: desensibilizarea sistematică Din această
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
este supraviețuirea statului, aceasta fiind una dintre problemele pragmatice cele mai presante ale elitei românești interbelice. Știința este parte din actuala confruntare a unor popoare și state concrete din lumea de azi, așa că nu are cum să se ridice deasupra antagonismelor existente între grupuri și indivizi. Știința este universală prin metodele și modul de relaționare cu realitatea, dar are mereu o poziție concretă din punct de vedere politic și este folositoare unui anumit grup de oameni - elite politice -, devenind instrumentul lor
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
întregul; aici misterul cosmic se convertește „în sentiment al absolutului și al valorii ontologice a lumii”. Creația dramaturgică, integrată liricului, este abordată de critic fără restricții ideologice și astfel se impun de la sine concluzii noi, cum ar fi aceea a antagonismului Crist-Pan din Drumul sfântului. E aici o idee mai veche a lui Blaga privind cultul naturii, sugestivă pentru relațiile sale cu gândirismul tradiționalist sau cu expresionismul german. Dacă în cazul lui Lucian Blaga G. publică întâi o carte și abia
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287139_a_288468]
-
timpul în contact, direct sau indirect, rolul dialogului intercultural crescând. Lecturile, studiile, cercetările întreprinse de teoreticieni și de mine personal în domeniul Comunicării interculturale mă conduc spre o constatare fundamentală: comunicarea interculturală este vulnerabilă față de aspectele politice în special față de antagonisme tot așa cum domeniul politic, mai ales cel european contemporan, depinde într-un mod cu totul fundamental de comunicarea interculturală, concretizată în conviețuirea în aceeași arie geografică a mai multor grupuri culturale sau în mobilitatea indivizilor (fenomenul emigrației), cu alte cuvinte
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
redus de membri constituie o amenințare la adresa identității și deci a existenței sale. Altfel spus, numărul de membri ai unei culturi este foarte important, deoarece el determină deschiderea sau închiderea culturii respective față de celelalte culturi. * Comunicarea interculturală este bruiată de antagonismele politice. Deși, fără nici o îndoială, contactele interculturale au loc la nivel personal, persoanele aflate în contact sunt poziționate în mod invizibil sub umbrela protectoare a statelor ai căror cetățeni sunt, și expuse stereotipiilor debitate de mijloacele de informare în masă
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
punct de vedere geografic. Reproducând argumentația lui Edgar Morin, trebuie abandonat conceptul de Europă unică, clară, distinctă, armonioasă, trebuie de asemenea respinsă ideea unei esențe sau substanțe europene primare, și alungat gândul unei realități europene care ar precede diviziunea și antagonismul. Dimpotrivă, Europa trebuie înscrisă în acest context. Dificultatea de a concepe Europa este, în primul rând, dificultatea de a gândi unicul în multiplu, multiplul în unic: unitas multiplex, și în același timp, dificultatea de a concepe identitatea în non-identitate. Astfel
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
mai puțin încetinit, frânat sau controlat. Specificul culturii europene rezidă în primul rând în continuitatea și intensitatea dialogicilor sale, unde nici una dintre instanțele constitutive nu strivește sau extermină pe celelalte, și nici măcar nu exercită în mod durabil o hegemonie apăsătoare. Antagonismul se află în cadrul fiecăruia dintre termenii dialogicii. Astfel, Rațiunea cunoaște antagonisme interne între tendința sa critică și tendința sa sistematică, între raționalitatea deschisă și raționalitatea închisă, și trebuie să se autocritice neîncetat, pentru a nu se autodistruge. De asemenea, umanismul
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
primul rând în continuitatea și intensitatea dialogicilor sale, unde nici una dintre instanțele constitutive nu strivește sau extermină pe celelalte, și nici măcar nu exercită în mod durabil o hegemonie apăsătoare. Antagonismul se află în cadrul fiecăruia dintre termenii dialogicii. Astfel, Rațiunea cunoaște antagonisme interne între tendința sa critică și tendința sa sistematică, între raționalitatea deschisă și raționalitatea închisă, și trebuie să se autocritice neîncetat, pentru a nu se autodistruge. De asemenea, umanismul european suportă și produce un antagonism profund între credința în universalitatea
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
termenii dialogicii. Astfel, Rațiunea cunoaște antagonisme interne între tendința sa critică și tendința sa sistematică, între raționalitatea deschisă și raționalitatea închisă, și trebuie să se autocritice neîncetat, pentru a nu se autodistruge. De asemenea, umanismul european suportă și produce un antagonism profund între credința în universalitatea sa, care disimulează un europocentrism dominator, și potențialitatea sa într-adevăr universalizantă, deschisă asupra tuturor indivizilor și culturilor, care demască și critică europocentrismul. Ceea ce este important în cultura europeană nu sunt doar ideile conducătoare (creștinism
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
doar ideile conducătoare (creștinism, umanism, rațiune, știință), ci aceste idei și contrariile lor. Geniul european nu rezidă doar în pluralitate și schimbare, ci se manifestă în dialogul pluralităților care produce schimbarea. Nu rezidă în producerea noului ca atare, ci în antagonismul dintre vechi și nou (noul de dragul noului se degradează devenind modă, superficialitate, snobism și conformism). Ceea ce contează în viața și devenirea culturii europene este întâlnirea fecundantă a diversităților, antagonismelor, concurențelor, complementarităților, adică dialogica lor. Aceasta este produsul-producător al cercului "turbionar
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
produce schimbarea. Nu rezidă în producerea noului ca atare, ci în antagonismul dintre vechi și nou (noul de dragul noului se degradează devenind modă, superficialitate, snobism și conformism). Ceea ce contează în viața și devenirea culturii europene este întâlnirea fecundantă a diversităților, antagonismelor, concurențelor, complementarităților, adică dialogica lor. Aceasta este produsul-producător al cercului "turbionar", unde fiecare element sau moment este în același timp cauză și efect al întregului cerc, care se transformă într-o spirală nebuloasă. "Dialogica este cea care se află în
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
asupra felului în care comunicarea interculturală poate fi sprijinită de domeniul politic. Dacă antropologia culturală are relevanță pentru prima lege a interculturalității enunțate în introducere, domeniul politic privește legea a doua. Este o minciună să fie afirmată egalitatea culturilor, atât timp cât antagonismele politice sunt la ordinea zilei. În același timp, lipsa conflictelor deci pacea nu se poate baza pe inegalități între diferitele culturi. Între identitate, personală sau colectivă, și comunicare care sfârșește în comuniune nu poate exista, din punctul nostru de vedere
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
conturează cea de-a treia zonă, cea a Europei Centrale chiar dacă la vremea aceea nu era încă numită astfel cuprinsă între frontiera istorică și politică creată în secolul al IV-lea, o dată cu formarea celor două imperii, și cea generată de antagonismul celor două religii creștine, ce coexistă în Un-garia, Boemia, Slovenia, Croația, Slovacia actuală și, desigur, în Polonia. Deși catolică și considerîndu-se occidentală, această zonă va fi supusă în permanență influențelor Europei de Est. Evident, această primă precizare a frontierelor nu
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
turci îi folosesc pe creștini la tot felul de corvezi, dar și în diverse funcții militare, administrative și chiar guvernamentale, fapt ce provoacă resentimente în rîndurile populației turce. Astfel, harta etno-religioasă a Balcanilor devine din ce în ce mai complexă și, de aici, creșterea antagonismelor dintre diversele identități colective. Personalul aparatului de stat al puterii otomane este format din cei mai calificați, dar totodată și cei mai vulnerabili indivizi. Aceștia sînt în primul rînd musulmani dar și sclavi recent convertiți cărora li se încredințează funcții
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
și în cel creștin deopotrivă; înșiși califii și nobilii de origine arabă și-au hispanizat limbajul și chiar modul de gîndire. În orice caz însă, superficială sau profundă, amprenta arabo-musulmană perceptibilă în întreg ansamblul Peninsulei n-a diminuat cu nimic antagonismul și resentimentul creștinilor. Faptul că, în secolul al XIV-lea, un rege creștin al Sevillei a pus să se graveze pe Alcazar inscripția "Glorie domnului nostru sultanul Don Pedro"92 în arabă nu înseamnă altceva decît voința de a șterge
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
în țările catolice de rivalitatea conflictuală între biserică și stat absolutist apoi liberal pentru controlul populației. Din acest motiv, sentimentul național va căpăta consistență mai devreme în societățile protestante. Va fi, pe deasupra, mai desăvîrșit decît în societățile catolice, fiind străin antagonismului dintre laici și clerici. În schimb, în țările catolice, politicile ce vor viza modernizarea legăturilor populare într-o perspectivă națională, ce va da prioritate apartenenței față de un stat, se vor altera în tentativele lor de acaparare sau de înlăturare a
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
către fervoarea catalitică a naționalismului de stat. Faptul se verifică mai tîrziu, după 1848, cînd instituirea votului universal și implicit, admiterea săracilor în procesul de exercitare a cetățeniei fac ca sentimentul național consolidat deja să apară ca un remediu pentru antagonismul de clasă. În acest context distinct naționalismul începe a se detașa de prin-cipiul suveranității naționale pentru a căpăta o autonomie ce-l va face compatibil de aici înainte cu toate regimurile existente, ca și cu frustrările de identitate ale grupurilor
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
celălalt aspect, ideologic, notabilitățile catolice se răzvrătesc împotriva innfluenței pe care agenții de stat, aproape toți protestanți, o exercită asupra societății, în special asupra școlilor. Această suferință împărtășită de toți belgienii, chiar dacă din motive diferite, îi va face să uite antagonismul profund dintre ei și să se unească, în 1828, împotriva agresorilor. Insurecția bruxelleză va izbucni la 25 august 1830, la numai o lună după Cele Trei Glorii de la Paris. Negociatorii nu cer decît o separare administrativă a celor două țări
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
împotriva altui totalitarism, cel comunist de astă dată. În aparență, nimic nu tulbură această renaștere a naționalismelor care au sacrificat xenofobia pe altarul toleranței și al reconcilierii europene. Cel puțin, par a fi uitat elementele perturbatoare prezente în Belgia prin antagonismul dintre francezi suspecți de germanofilie și valonii "potrivnici", în Spania prin represiunea exercitată de dictatura franchistă asu-pra bascilor și catalonilor, și mai ales în Irlanda de Nord unde incendiul e gata să izbucnească din nou. Acest efermer răgaz ascunde două realități. Mai
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]