1,135 matches
-
începutul anului 1915, pe teritoriul Albaniei au intrat și trupele sârbo-muntenegrene. După formarea frontului din Macedonia, în Albania au debarcat și forțele italiene. De-a lungul întregului război, trupele italiene au luptat împotriva austriecilor pe teritoriul Albaniei. În 1915, țările Antantei și Italia au semnat o convenție secretă care prevedea lichidarea Albaniei independente. Această convenție reglementa divizarea Albaniei după terminarea războiului. Partea de nord urma să fie încorporată în Șerbia și Muntenegru, partea de sud urma să fie ocupată de Grecia
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
de pe frontul din Salonic au avut consecințe politice și strategice extrem de importante, ducând la ieșirea din război a Bulgariei și capitularea Turciei, care a intervenit ceva mai tarziu. Regele Bulgariei, Ferdinand I, a fugit din țară. După semnarea armistițiului cu Antanta, Bulgaria a fost prima țară a Puterilor Centrale care a ieșit din război. Pe 27 noiembrie 1919 a fost semnat Tratatul de pace de la Neuilly sur Seine. Bulgaria a pierdut aproximativ 11.000 km². Regatul Iugoslaviei a ocupat regiunile orașelor
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
lupte. Ostilitățile pe teritoriul elen începuseră încă din 1916, când, în ciuda neutralității proclamate de guvernul de la Atena, grecii a permis bulgarilor să ocupe mai multe regiuni de graniță. Temându-se de sentimentele progermane ale armatei și chiar și a populației, Antanta a întreprins o serie de măsuri menite să forțeze Grecia să se alăture Aliaților și acțiunile Aliaților au dus la rezultatul dorit: Atena a declarat război Puterilor Centrale. După încetarea ostilităților, Grecia s-a retras din Tracia Apuseana și Răsăriteana
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
iasă din România. De asemenea, România a fost obligată să accepte tranzitul trupelor Puterilor Centrale. După bătălia de la Dobro Pole, care a dus la ruperea frontului armatei bulgare, România a declarat remobilizarea armatei și a reintrat în război de partea Antantei. Victoria Antantei la sfârșitul războiului a adus României desăvârșirea unității naționale: unirea Basarabiei, Bucovinei, Banatului și Transilvaniei cu România. De asemenea, România a recâștigat controlul asupra Cadrilaterului. Încă din 1917, s-a semnat în insula Corfu o înțelegere între guvernul
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
România. De asemenea, România a fost obligată să accepte tranzitul trupelor Puterilor Centrale. După bătălia de la Dobro Pole, care a dus la ruperea frontului armatei bulgare, România a declarat remobilizarea armatei și a reintrat în război de partea Antantei. Victoria Antantei la sfârșitul războiului a adus României desăvârșirea unității naționale: unirea Basarabiei, Bucovinei, Banatului și Transilvaniei cu România. De asemenea, România a recâștigat controlul asupra Cadrilaterului. Încă din 1917, s-a semnat în insula Corfu o înțelegere între guvernul Șerbiei și
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
fost uciși, sau au pierit de foame sau de tifos? Probabil nu este prima zi în care zac aici, deoarece chipurile lor sunt deja desfigurate de mușcăturilor animalelor sălbatice de pradă, iar ochii le-au fost ciuguliți demult de ciori”. Antanta a reușit să evacueze aproximativ 150.000 de civili sârbi pe insula Corfu. Chiar și aici, refugiații au continuat să moară de boli sau de foame, la sfârșitul războiului existând 10.000 de orfani. Partizanii sârbi și muntenegreni au dus
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
iar odată mobilizați, au preferat să dezerteze sau să se predea. Datorită acestui fapt, comandamentul sârb a încercat să-i trimită pe macedoneni în zonele din spatele frontului. După formarea frontului din Salonic, s-a manifestat fenomenul franternizării între soldații ruși (Antanta) și bulgari (Puterile Centrale). În rândurile soldaților Corpului expediționar francez s-au manifestat mișcări de protest în 1917. Ca urmare a înfrângerii suferite de francezi pe frontul de vest în cadrul Ofensivei Nivelle, soldații francezi de pe frontul din Balcani au cerut
Campania din Balcani (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/319789_a_321118]
-
25 noiembrie 1918. Cu o zi înaintea acestui eveniment, pe 24 noiembrie 1918, regiunea Syrmia, care făcea prima dată parte din , a părăsit statul, și de asemenea, s-a alăturat Regatului Iugoslavia. Pentru a evita predarea flotei militare către Puterile Antantei, împăratul austriac, a dat Consiliului Național al statului întreaga marină imperială austro-ungară și flota mercenară inclusiv toate porturile, arsenalele, și fortificațiile de pe țărm. Consiliul Național a trimis guvernelor din Franța, Regatul Unit, Italia, Statele Unite ale Americii și Rusia note diplomatice
Statul slovenilor, croaților și sârbilor () [Corola-website/Science/315685_a_317014]
-
desemnat prin testament. Influențat de soția sa, principesa Maria, Ferdinand nu îndrăzește să se impună în fața regelui. Principesa Maria are un dispreț abia reținut pentru rege. Nu-și ascunde sentimentele, pronunțându-se pe față pentru intrarea țării în război alături de Antanta. Președintele al Consiliului de Miniștri și ministru de razboi, I.C. Brătianu este exponentul curentului de opinie favorabil neutralității. Este un politician echilibrat și abil. Naratorul filmului, apare ca o prezență fizică în Castelul Peleș. Îl putem vedea și auzi doar
Carol I - Un destin pentru România () [Corola-website/Science/315807_a_317136]
-
conservatorii-democrați s-au remarcat prin strădania de a readuce o atmosferă polítică de încredere reciprocă în Balcani. în anii neutralității, P.C.D. a fost alături de gruparea conservatoare a lui N. Filipescu, organizatorul marilor campanii de intrare a țării în război alături de Antantă. În cursul acestei colaborări, cele două ramuri conservatoare s-au apropiat tot mai mult iar la 22 mai 1916, perioadă care va duce la evidențierea mai multor persoane, au fuzionat. După moartea lui N. Filipescu, Take Ionescu a preluat singur
Partidul Conservator-Democrat () [Corola-website/Science/315267_a_316596]
-
alianță cu N. Filipescu, prin care a subordonat chestiunea reformelor interne rezolvării problemei unității politice a românilor, preconizând votul universal, exproprierea cu plata în titluri garantate de stat ș.a. Pe plan extern, a sprijinit hotărât intrarea României în război alături de Antantă. În iunie 1917, P.C.D. a votat în Parlament revizuirea Constituției cu acordarea votului universal a unei largi exproprieri în urma înțelegerii lui Take Ionescu cu Ion I.C. Brătianu. În primul program postbelic (22 octombrie 1919), conservatorii-democrați au prevăzut „o alianță sinceră
Partidul Conservator-Democrat () [Corola-website/Science/315267_a_316596]
-
bolșevicii ucraineni proclamaseră, în 17 decembrie 1917, înființarea unei republici sovietice ucrainene și formaseră un guvern cu sediul la Harkov. Semnarea tratatului de pace cu Puterile Centrale a fost amânată de către bolșevicii ruși în încercarea de obținere a acordului membrilor Antantei. În 12 ianuarie 1918 reprezentantul Puterilor Centrale, contele Ottokar Czernin, a recunoscut dreptul delegației Republicii Populare Ucrainene să participe la negocieri separate de pace, dar a respectat dorința reprezentantului maghiar, contele István Csáky, și a refuzat să accepte discuții în
Tratatul de la Brest-Litovsk (Ucraina – Puterile Centrale) () [Corola-website/Science/320027_a_321356]
-
moderați pro-austrieci și anti-independentiști au pierdut, practic, orice sprijin din partea publicului După semnarea tratatului, Republica Populară Ucraineană s-a putut bucura de sprijinul militar germano-austriac în lupta pentru alungarea forțelor bolșevicilor din țară (februarie - aprilie 1918). În același timp, puterile Antantei au suspendat orice relație cu Ucraina. Situația din Ucraina s-a deteriorat rapid. Unitățile militare ale Puterilor Centrale invitate după semnarea tratatului să sprijine Ucraina din punct de vedere militar, au fost considerate în scurtă vreme „trupe de ocupație” de
Tratatul de la Brest-Litovsk (Ucraina – Puterile Centrale) () [Corola-website/Science/320027_a_321356]
-
vedere juridic, s-a discutat pentru prima dată despre plata „despăgubirilor de război” în Tratatul de la Versailles și a tratatelor următoare, prin care s-a stabilit responsabilitatea Germaniei și a aliaților ei pentru pierderile materiale și umane suportate de țările Antantei.
Despăgubiri de război () [Corola-website/Science/320071_a_321400]
-
Tratatul asigura Aliaților controlul asupra forturilor care controlau strâmtorile Bosfor și Dardanele. De asemenea, Aliații primeau dreptul de ocupație „în caz de dezordine” a oricărui teritoriu turc. Somerset Arthur Gough-Calthorpe, cel care a semnat tratatul din partea britanică, a declarat că Antanta nu dorește să distrugă statul otoman și nu dorește ocuparea militară a acestuia, dar se simte îndreptățită să-și asigure securitatea prin ocuparea Istanbulului. În ciuda declarațiilor oficiale, desființarea statului otoman și împărțirea lui între puterile învingătoare a fost obiectivul Aliaților
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
militar britanic al capitalei. Libertatea de mișcare a noului guvern a fost puternic limitată. În scurtă vreme a fost clar pentru deputați că misiunea lor era imposibilă. Ali Riza Pașa și guvernul pe care îl prezida nu era decât portavocea Antantei. Singurele legi considerate acceptabile de britanici au fost cele ordonate de ei sau care le serveau interesele. Pe 12 ianuarie 1920, au început ședințele ultimei Camere a deputaților a Imperiului Otoman în Constantinopol. La deschidere a fost prezentat mesajul sultanului
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
i-au condamna la moarte „in absentia” pe Mustafa Kemal și pe alți lideri de frunte ai naționaliștilor. În schimb, muftiul Ankarei, Rifat Börekçi, a emis o contra-fatwa, prin care declara că autoritățile din capitala imperiului se află sub controlul Antantei și, deci, decretele lor sunt lipsite de putere. Acest decret stabilea și că mișcarea naționalistă are ca obiectiv principal eliberarea sultanului și a califatului său de sub dominația străină. Mustafa Kemal se aștepta ca Aliații să nu respecte raportul „Harbord” și
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
a fost considerat inacceptabil de naționaliști. Granițele propuse de tratatul de la Sèvres reflectau interesele de moment ale puterilor învingătoare, nu interesele popoarelor Imperiului Otoman. Premierul Venizelos a reușit să impună în tratat anexarea unor teritorii otomane, în ciuda opoziției aliaților. Puterile Antantei nu doreau ca anumite regiuni din Bulgaria și Anatolia să fie anexate de Grecia, dar, pe de altă parte, nu au reușit să se opună pretențiilor Atenei, fie pentru că situația politică din țările lor nu le-ar fi permis să
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
1918, semnat cu RD Armeană. După semnarea Armistițiului de la Moudros (30 octombrie 1918) a devenit clar pentru toată lumea că granița turco-armeană nu avea să rămână așa cum a fost definită la Batumi. Puternica diasporă armenească a purtat discuții intense cu guvernele Antantei cu privire la traseul acestei frontiere. „Cele paisprezece puncte” erau văzute ca documentul justificativ al pretențiilor armenilor, atâta vreme cât puteau puteau demonstra că reprezintă majoritatea populației în respectivele regiuni și aveau în plus controlul militar în aceste zone. Mișcările armenilor din regiunile de
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
textul Tratatului de la Sèvres (10 august 1920). În sud-estul Anatoliei activa o puternică mișcare a armenilor, care se bucura de sprijinul francezilor. Acordul franco-armean din 1916 asigura controlul armenilor asupra Ciliciei în schimbul înființării Legiunii franco-armene, care să lupte de partea Antantei. Francezii urmărea să unească RD Armeană cu Cilicia trecută sub controlul armenilor. Printr-o asemenea unire, RD Armeană ar fi dispus de resurse suficiente ca să reziste expansionismului bolșevic. Armata naționaliștilor turci a fost implicată într-unele dintre cele mai grele
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
și turcii au semnat un tratat cuprinzător la Kars. Armele capturate de la fosta armată a RD Armene au fost trimise în vest, pentru ca să fie folosite în luptele cu grecii. Războiul în vest a izbucnit în principal datorită faptuluil că liderii Antantei, în principal premierul britanic David Lloyd George, promiseseră Greciei ocuparea unor teritorii care aparțineau Imperiululi Otoman în schimbul implicării țării în război de partea Aliaților. Printre teritoriile promise se aflau Tracia Răsăriteană, insulele Imbros (Gökçeada) și Tenedos (Bozcaada), precum și regiunea din
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
partea Aliaților. Printre teritoriile promise se aflau Tracia Răsăriteană, insulele Imbros (Gökçeada) și Tenedos (Bozcaada), precum și regiunea din Anatolia apuseană din jurul orașului Smyrna (Izmir). Grecii au cerut și ocuparea Constantinopolelui, capitala istorică a Imperiului Bizantin, obiectiv al „Marii Idei”, dar Antanta nu s-a arătat dornică să satisfacă această cerere, considerată excesivă. Antanta a admis ca Grecia să obțină controlul asupra regiunii din jurul Smyrnei și Ayvalıkului din Anatolia apuseană. Debarcările elenilor au avut loc mai înainte de debarcările italine de pe coasta sudică
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
și Tenedos (Bozcaada), precum și regiunea din Anatolia apuseană din jurul orașului Smyrna (Izmir). Grecii au cerut și ocuparea Constantinopolelui, capitala istorică a Imperiului Bizantin, obiectiv al „Marii Idei”, dar Antanta nu s-a arătat dornică să satisfacă această cerere, considerată excesivă. Antanta a admis ca Grecia să obțină controlul asupra regiunii din jurul Smyrnei și Ayvalıkului din Anatolia apuseană. Debarcările elenilor au avut loc mai înainte de debarcările italine de pe coasta sudică a Tuciei din regiunea Antalya. Prin permisiunea acordată grecilor să debarce la
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
o nemulțumire profundă în Franța. Într-o încercare de salvare a ceea ce mai putea fi salvat, Franța a cerut guvernului naționalist turc plata unei compensații financiare de 1.500.000 monede de aur. Mustafa Kemal a refuzat o asemenea plată. [[Antanta]] a încercat să salveze [[Tratatul de la Sèvres]] și să-i silească pe revoluționarii turci să accepte prevederile acestuia în cursul a mai multor rude de negocieri ținute la [[Londra]]. [[Conferința de la Londra]] s-a încheiat cu un eșec datorită diferențelor
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
ținute la [[Londra]]. [[Conferința de la Londra]] s-a încheiat cu un eșec datorită diferențelor de vederi mult prea mari. Tratatul de la Sèvres, chiar și într-o formă modificată, era incompatibil cu [[Misak-i Milli|Pactul Național]]. Conferința de la Londra a oferit Antantei șansa să modifice unele dintre politicile sale. Participanții la conferință au primit în octombrie un raport la amiralului Mark Lambert Bristol. El organizase o comisie pentru analizarea situației create de crimele petrecute împotriva turcilor în timpul [[Ocupația Izmirului|ocupației Izmirului]] și
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]