957 matches
-
de comunități noi și fraterne de partizani, ci de coaliții formate din politicieni de stânga și centru-stânga, similare fronturilor populare din anii ’30. Nu-i de mirare. Singurele partide tradiționale capabile să funcționeze normal În acei ani erau cele vădit antifasciste - sau, În cazul Estului ocupat de sovietici, cele cărora noile autorități găseau de cuviință să le atribuie acest titlu de glorie, cel puțin pe moment. și anume comuniștii, socialiștii și o mână de grupuri liberale sau radicale. Alături de creștin-democrații recent
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
e de mirare că programele de reformă ale guvernelor europene postbelice reprezentau ecoul și continuarea afacerilor lăsate neterminate În anii ’30. Dacă politicienii experimentați i-au Înlocuit cu ușurință după 1945 pe activiștii partizani e pentru că, deși toți Împărtășeau etosul antifascist și dorința de schimbare, Rezistența și urmașii ei nu aveau propuneri concrete. Partidul Acțiunii din Italia urmărea abolirea monarhiei, naționalizarea industriei și marelui capital și reforma În agricultură. Consiliul Național Francez al Rezistenței nu avea un rege de detronat, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și În relații Încă bune cu puterile occidentale, Stalin a adoptat inițial o tactică bine cunoscută din anii Frontului Popular și ai războiului civil spaniol: a favorizat formarea guvernelor „de uniune națională” (coaliții formate din comuniști, socialiști și alte partide „antifasciste”), care urmau să-i excludă și să-i persecute pe susținătorii vechiului regim, dar Într-o manieră precaută și „democratică”, mai degrabă reformistă decât revoluționară. Înainte de sfârșitul războiului sau imediat după aceea, fiecare țară din Europa de Est avea un asemenea guvern
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
particular: „E foarte clar - trebuie să pară democratic, dar să menținem totul sub control”. Controlul era, Într-adevăr, chiar mai important decât măsurile luate. Nu Întâmplător În fiecare guvern de coaliție - „front patriotic”, „guvern de unitate” sau „bloc al partidelor antifasciste” - comuniștii Încercau să dețină ministerele-cheie: Ministerul de Interne, care le asigura controlul asupra poliției și serviciilor secrete, precum și controlul presei, prin autorizațiile de apariție; Ministerul Justiției, care veghea asupra epurărilor, tribunalelor și judecătorilor; Ministerul Agriculturii, care controla reforma agrară, permițând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu excepția Chinei. Dar războiul a schimbat totul. În lupta Împotriva nemților, Uniunea Sovietică a fost nevoită să invoce patriotismul, libertatea, democrația și alte țeluri „burgheze”. Comunismul și-a abandonat aerul revoluționar și s-a pierdut intenționat Într-o largă coaliție antifascistă. Desigur, aceasta fusese și tactica Fronturilor Populare antebelice, dar În anii ’30 Moscova reușise să controleze destul de strict partidele din străinătate - prin ajutor financiar, intervenții personale și teroare. Controlul pierdut În timpul războiului - fapt simbolizat de sfârșitul Kominternului În 1943 - nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
postbelici, Stalin nu a manifestat nici o ostilitate față de subordonații săi evrei. La Națiunile Unite, URSS era un suporter entuziast al proiectului sionist, favorizând crearea unui stat evreiesc În Orientul Mijlociu ca piedică pentru ambițiile imperiale britanice. Acasă, Stalin Încuviința activitatea Comitetului Antifascist Evreiesc, format În timpul războiului pentru a mobiliza opinia evreiască din URSS și (mai ales) din exterior În timpul luptei antinaziste. Evreii sovietici, ca mulți alții aflați sub influența Moscovei, sperau că starea de spirit ecumenică din anii războiului, când Stalin cerea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au urmat ofensivei germane - le era din nou reproșat, pe măsură ce taberele Războiului Rece se conturau, iar contactele și comunicările internaționale din timpul războiului deveneau În ochii lui Stalin o culpă retroactivă. Primele victime au fost chiar liderii evrei ai Comitetului Antifascist. Solomon Mihoels, principalul său animator și o figură majoră a Teatrului Idiș din Rusia, a fost asasinat la 12 ianuarie 1948. Când Golda Meir, ambasadoarea Israelului, a sosit la Moscova pe 11 septembrie 1948, a fost Întâmpinată cu izbucniri spontane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Pravda au Început să apară articole ce atacau „cosmopoliții fără patrie”, „grupul dușmănos al criticilor de teatru”, „cosmopoliții dezrădăcinați”, „persoanele fără identitate” și „rătăcitorii fără pașaport”. școlile și teatrele idiș au fost Închise, ziarele evreiești interzise și bibliotecile desființate. Comitetul Antifascist Evreiesc fusese suprimat la 20 noiembrie 1948. Liderii, artiștii, scriitorii și funcționarii care mai rămăseseră au fost arestați luna următoare și ținuți timp de trei ani În Închisoare. Torturați ca să dezvăluie conspirația „antisovietică”, ei făceau, evident, obiectul unui viitor proces-spectacol
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
originea lor socială. Această stare de lucruri s-a născut din repulsia noastră față de antisemitism și din respect pentru suferința evreilor”. Procesul Slánský a fost o mascaradă criminală, un asasinat juridic transformat În reprezentație publică 13. Ca și procesul Comitetului Antifascist din Moscova, evenimentele de la Praga se voiau o uvertură la arestul medicilor evrei din URSS, a căror „conspirație” fusese denunțată de Pravda la 13 ianuarie 1953. Acești medici evrei - o „bandă de teroriști sioniști” acuzați de asasinarea lui Andrei Jdanov
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care au devenit după război comuniști de vază, ca Artur London (altă victimă a procesului Slánský), stabiliseră numeroase contacte cu Vestul pe vremea când activau În MOI, ceea ce a trezit bănuielile lui Stalin și li s-a imputat ulterior. Comitetul Antifascist Evreiesc din URSS fusese instruit În timpul războiului să stabilească legături cu Vestul pentru a dovedi atrocitățile naziste - mai târziu, acuzațiile penale au fost elaborate pornindu-se de la aceste activități. Comuniști germani ca Paul Merker, care a petrecut anii războiului În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vârstă, discreditați. În locul lor au apărut scriitori, artiști, jurnaliști și activiști politici prea tineri ca să fi apucat războiul din 1914-1918, Însă dornici să recupereze anii pierduți În următorul. Educația lor politică se făcuse În era fronturilor populare și a mișcărilor antifasciste, iar când au căpătat recunoaștere publică și influență, adesea ca rezultat al activităților din război, erau neobișnuit de tineri după criteriile europene tradiționale. În Franța, când războiul s-a terminat, Jean-Paul Sartre avea 40 de ani, Simone de Beauvoir 37
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
erau la fel de compromiși de entuziasmul cu care Își conformaseră scrierile și faptele exigențelor naziste. Scena germană postbelică era complicată tot mai mult de existența a două Germanii, dintre care una revendica moștenirea exclusivă a ceea ce era „bun” În trecutul german: antifascistă, progresivă, luminată. Mulți intelectuali și artiști au fost tentați să treacă de partea Zonei Sovietice și a succesoarei sale, Republica Democrată Germană. În contrast cu Republica Federală de la Bonn, parțial denazificată și prea puțin dispusă să se confrunte cu trecutul recent, Germania
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dintre cei mai fervenți simpatizanți ai fascismului, se formaseră În umbra lui Benedetto Croce. Amestecul crocean de idealism hegelian În filosofie și liberalism de secol al XIX-lea În politică funcționase ca reper etic pentru o Întreagă generație de intelectuali antifasciști, dar părea insuficient În circumstanțele de după război. Italienii se confruntau cu o alternativă brutală: clericalism politizat - alianța dintre Vaticanul conservator (sub Pius al XII-lea) și creștin-democrații sprijiniți de SUA - sau politică marxistă. PCI se diferenția de celelalte partide comuniste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aceste probleme Încă din 1946). Pentru a-l contracara pe Rousset și a-i struni pe intelectualii „progresiști”, partidele comuniste au folosit pretextul „antifascismului”, care avea avantajul familiarității. Pentru mulți europeni, prima experiență a mobilizării politice fusese În fronturile populare antifasciste din anii ’30. Majoritatea Își aminteau al doilea război mondial ca pe o victorie Împotriva fascismului, sărbătorită ca atare În Franța și În Belgia. „Antifascismul” amintea liniștitor, pacificator, de vremuri mai simple. La baza retoricii antifasciste arborate de stânga oficială
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fusese În fronturile populare antifasciste din anii ’30. Majoritatea Își aminteau al doilea război mondial ca pe o victorie Împotriva fascismului, sărbătorită ca atare În Franța și În Belgia. „Antifascismul” amintea liniștitor, pacificator, de vremuri mai simple. La baza retoricii antifasciste arborate de stânga oficială se afla o viziune duală asupra apartenenței politice: noi suntem ce nu sunt ei. Ei (fasciștii, naziștii, franchiștii, naționaliștii) sunt Dreapta, noi suntem Stânga. Ei sunt reacționari, noi suntem progresiști. Ei reprezintă Războiul, noi - Pacea. Ei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
exercitată de naziști asupra elitelor conservatoare, din Danemarca până În România), această simetrie perfectă Îi avantaja polemic pe comuniști. Filocomunismul - sau măcar anti-anticomunismul - era esența logică a antifascismului 9. Desigur, Uniunea Sovietică avea tot interesul să atragă atenția asupra meritelor ei antifasciste În anii de după război, mai ales când Statele Unite au Înlocuit Germania ca inamic. Retorica antifascistă viza acum America, acuzată mai Întâi că Îi apără pe fasciștii revanșarzi și prezentată apoi, prin extensie, ca fiind ea Însăși o amenințare fascistă. Eficacitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
polemic pe comuniști. Filocomunismul - sau măcar anti-anticomunismul - era esența logică a antifascismului 9. Desigur, Uniunea Sovietică avea tot interesul să atragă atenția asupra meritelor ei antifasciste În anii de după război, mai ales când Statele Unite au Înlocuit Germania ca inamic. Retorica antifascistă viza acum America, acuzată mai Întâi că Îi apără pe fasciștii revanșarzi și prezentată apoi, prin extensie, ca fiind ea Însăși o amenințare fascistă. Eficacitatea tacticii comuniste se explică prin frica autentică și generalizată, În Europa, de o renaștere a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
că ar fi devenit anticomuniști - sau, mai rău, că Încetaseră să fie antiamericani. Anti-anticomunismul devenea un scop cultural și politic În sine. De o parte a faliei culturale europene se aflau așadar comuniștii, Împreună cu prietenii și apologeții lor: progresiștii și „antifasciștii”. De cealaltă parte, tabăra anticomunistă, mult mai numeroasă (În afara blocului sovietic), dar și foarte eterogenă. Cum aceasta includea grupările cele mai diverse, de la troțkiști la neofasciști, criticii Uniunii Sovietice s-au trezit Împărțind platforme sau petiții cu persoane ale căror
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cel puțin În apetența-i (deocamdată ascunsă) pentru oprimare și brutalitate. Horst Mahler, un terorist cuprins oarecum de remușcări, aflat pe atunci În Închisoare, explică În fața camerei de luat vederi că apariția unei opoziții extraparlamentare În 1967 a fost „revoluția antifascistă” care nu s-a Întâmplat În 1945. Adevărata luptă cu demonii naziști ai Germaniei era continuată așadar de tinerii radicali În ilegalitate - deși cu metode frapant de naziste, paradox pe care Mahler Îl trece sub tăcere. Relativizarea nazismului, implicită În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1946 principalului editor de stânga din Italia, Luigi Einaudi, manuscrisul i-a fost respins pe loc: persecuția și supraviețuirea lui Levi, Începând cu deportarea lui ca evreu, și nu ca partizan, nu concorda cu Înălțătoarele povestiri italiene despre rezistența antifascistă la scară națională. Se questo è un uomo a fost acceptat de o editură mică și publicat În numai 2.500 de exemplare; majoritatea au rămas În stoc Într-un depozit din Florența, iar 20 de ani mai târziu au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din rândul victimelor. Existau categorii naționale („unguri”) și mai ales categorii sociale („muncitori”), Însă etichetele etnice și religioase erau evitate meticulos. Așa cum am văzut (În capitolul VI), al doilea război mondial era etichetat și predat În școli ca un război antifascist; dimensiunea sa rasistă era ignorată. În anii ’70, guvernul Cehoslovaciei a Închis sinagoga pragheză Pinkus și a acoperit cu vopsea numele evreilor cehi uciși În Shoah care erau inscripționate pe ziduri. Când remodelau istoria recentă a acestei regiuni, autoritățile comuniste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Balcani și Europa Centrală. Denunțați odinioară ca naționaliști, fasciști și colaboratori ai naziștilor, lor li se ridicau acum statui pentru eroismul dovedit În război (parlamentul român a păstrat chiar un minut de reculegere În memoria lui Antonescu). Odată cu discreditarea retoricii antifasciste au dispărut și alte tabuuri. Rolul Armatei Roșii și al Uniunii Sovietice putea fi discutat Într-o lumină diferită. Statele baltice proaspăt eliberate au cerut Moscovei să recunoască ilegalitatea Pactului Ribbentrop-Molotov și anihilarea unilaterală a independenței lor de către Stalin. Polonia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Polonia - vezi Polonia biserici protestante 215-216 BL - vezi British Leyland (BL) Blair, Tony 501-502, 643, 665, 679, 689, 701, 715, 722; efectul invaziei americane În Irak 722-723; modelul economic - „a treia cale” 722-723 Blanco, Luis Carrero 428 bloc al partidelor antifasciste 131 blocada Berlinului 144 Blocher, Christoph 680 Blum, Léon 87-88, 138, 207, 264, 714, 734 BMC - vezi British Motor Corporation (BMC) Bodnăraș, Emil 134 Boemia, demonstrația din Plzeò 171 Boemia-Moravia, Partidul Comunist din 137 Bohlen, Charles 109-110, 147 Bohley, Bärbel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
importanța 257; sfârșitul 258-259 comerț internațional, creșterea 301-302 Comisariatul de Control al SUA 50 Comisariatul General al Planului (Franța) 77 Comisia pentru Crime de Război a Națiunilor Unite 62 Comisiile Aliate de Control 110, 122, 126; acțiuni franceze 116 Comitetul Antifascist Evreiesc 176-177, 182 Comitetul Internațional pentru o Uniune Vamală Europeană 150 „Comitetul Lublin” 105 Comitetul Mixt de Distribuție Americano-Evreiesc 180 Comitetul Permanent al Congresului Mondial al Partizanilor Păcii 209 Compania Canalului Suez 272-273 „complotul doctorilor” 178, 287 comunism; abordare „big
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Magnus 255, 384, 387, 736, 739 epoca de aur a teatrului modern 351-352 epoca „frontului popular” 19, 74, 107, 130, 264, 376 Epoca Teoriei 368-370 epurare etnică 37, 39; a evreilor - vezi Holocaust; a sârbilor 619; de către sârbi 616-619 epurări antifasciste 56-60 Erhard, Ludwig 247, 281-282, 326, 330, 385, 457, 578, 722 Erlander, Tage 154, 338 Estonia 589; declararea independenței 583; mișcări de independență 590 ETA 428-429, 432, 478, 641, 643, 680 eugenie 342 euro 485-486, 662-663 euro.com, site-ul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]