1,630 matches
-
la măsea. Tu ești domnișoara Martine, eu sunt Edna, sora mai mare și insipidă - pentru că doar citim replicile, în regulă? Eu și „Edna“ a trebuit să ne așezăm pe o „verandă“ improvizată din două cutii răsturnate, făcându-ne vânt din cauza arșiței cumplite. Cum ziua era cu adevărat dogoritoare, asta a fost ușor de jucat. Scena 1 La ridicarea cortinei, două tinere sunt așezate pe veranda unei case gen plantație, care dă semne de paragină. Una dintre ele - Martine - este o frumusețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
surioară dragă, de-a dreptul ’cântătoare. Dar nu mai veni nici un oaspete. Și dacă nu reparăm în curând acoperișul cela, o să cadă toată șandramaua pe noi ca mânia Domnului. Martine mai ia o gură din pahar. MARTINE: Oh, Doamne, ce arșiță. Aș fi în stare să mă întind chiar aici pe treapta asta și să dorm până la Judecata de Apoi. Edna se uită chiorâș la paharul Martinei. MARTINE: Vai, pentru numele Domnului, nu te uita așa la mine! EDNA: Bei din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
întortocheatele poteci ale pădurii din Bazoș. După orele amiezii, plecam împreună cu Iasmina și alți câțiva copii de vârsta noastră spre seculara pădure, întrecându-ne cu bicicletele pe o distanță ceva mai scurtă de 2 km. Vântul care mă răcorea în arșița verii, veselia și glumele noastre copilărești le simțeam ca o terapie pentru suflet și minte. Cu bateriile încărcate, veneam acasă și citeam până târziu în noapte. Culmea, nu simțeam nevoia de televizor și nici internetul nu mă mai chema cu
“Ah, aceşti adolescenţi”. In: ANTOLOGIE:poezie by Denis David Damşa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_673]
-
a miezului verii din Manhattan, în coloanele care se clatină de-a lungul străzilor, femeile își unduiesc superba feminitate a ființei lor, acest sân extra și această pulpă extra și emanațiile, dulci transparențe, amețitoare zațuri. Bărbații se târăsc palizi prin arșiță. Până și Fielding își trădează iritarea. „R o cățea, spune el. Slick, n-avem cum să i ne opunem. Așa că mai bine intrăm și noi în horă.“ Tot propune chefuri orgioase, un tur pe la bordelele de lux, femei livrate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ai pământului, o știm de pe peretele Voronețului și din pânzele lui Grigorescu și Andreescu, dar o vedem zilnic, o auzim cântând Divin, sau îi citim cărțile, o știm vindecând bolnavi sau instruind de la catedră; o vedem în bătaia vântului și arșița soarelui muncind pe ogoare; o vedem în fabrici și uzine meșterind la banc, mașină sau război; o vedem peste tot; ea învățătoarea omenirii, cea fără de care flacăra oricărei patrii s‐ar stinge, ea este și maică a pământului românesc”. ( Din
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
am escaladat și am căzut. Cei puternici nu îi iartă pe cei slabi. A lor. Puținătate. Am ars strălucitori ca orice stea, mai strălucitori decât orice altă strălucire, molia mea la flacăra ei, m-am ars și m-am prăbușit. Arșița este crudă cu cel călduț. Cald. Broască, a spus și eu am orăcăit. Du-te, a spus, și eu m-am dus. De groaza țâțelor. Atunci. însă. înainte. Fiică a Fiului Răsare, iar eu credeam că mă iubea. în casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
puterea de a te da pustiului? A uitării ultime, în care, poate, ruga ta să fie într-adevăr însuși sufletul tău. Nu-i atât de plin sufletul meu de iubire, încât povara ei să mă ducă în pustia izbăvirilor, în arșița atât de liniștitelor împăcări, a înțelesurilor care îți vin nu ca o povară, ci cu necurmatele bucurii ale iertării, ale dăruirii și ale contopirii tale firești cu lumina Luminării. Ale coborârii în textul care te naște. Teamă îmi este că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
miezului de zi. Căldură sufocantă, anihilantă. Gândurile moi, lichefiate, vâscoase se preling în mătci coșcovite, vaduri secate. Încinse urme ale unor elanuri rămase de demult în aceste urme scorojite. Curg vorbele celor din jur fără sevă, uscate și ele în arșița acestui fără de gânduri timp. Vorbim în virtutea marii inerții care ne mai duce. Cuvinte albicioase, tocite de îndelunga lor rostogolire, fără duh, fără mireasmă, fără abur. Cei bătrâni parcă au uitat temeiul cuvintelor, iar cei tineri par a se speria de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ici-colo, câte un exemplar de sămânță, altfel nu vom ajunge la nici un capăt. Sunt prea mulți, unde te duci, dai de oameni, nu reușești să mai gândești din pricina lor. Și, În afară de asta, procentul nu e bun. Femeile rezistă și la arșiță, și la ger, pe când bărbații se sting ca muștele... Pentru a ajusta statistica, ar trebui inventat un gen ambivalent... Poate că Oliver nu e chiar atât de nebun cum pare... Vom medita la asta...” Pufăind tacticos din trabuc, inginerul Edward
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ușor adia peste traverse, stârnind murmure ciudate. Purtând pe creștet o coroniță de flori albe, regina-nopții, Noimann mergea pe mijlocul șinelor de cale ferată cu pași de somnambul. Vântul Îi flutura poalele hainei, răcorindu-i trupul asudat și obosit de arșița zilei. În mână ținea o cupă aurită, plină cu o licoare rubinie. Nu era Însă vin, ci coniac Alexandrion. Lilith nu era Însă prea Încântată nici de coronița Împletită din flori proaspete a lui Noimann, ce-i luneca mereu Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
curtea străjuită de doi nuci. Înarmați fiecare cu câte o prăjină, tata și bunicul începură să bată nucii. Din ei cădeau ca o ploaie mănoasă nucile, unele desfăcute de coaja verde, altele împreună cu coaja care le ferise toată vara de arșița soarelui, dar odată căzute la pământ se dezbrăcau de ea pentru că le devenise inutilă, altele încă bine închise în coaja verde, care se încăpățânau să mai rămână pe ramuri de parcă ar mai fi vrut să fie vară. Așezat într-un
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
făcuse cald afară și era năduf. Ia să-i facă ea și tatei o surpriză. Se duse la oborul porcilor și le dădu drumul să se scalde în groapa cu nămol, special pregătită de tata pentru ei, pentru zilele cu arșiță. Dar când să-i bage înapoi la locul lor, porcii nicăieri! Îi găsi în grădină, uitase poarta deschisă când fusese după corcodușe. Îi băgă la locul lor, cam greu, pentru că nu voiau să mai plece de acolo, dăduseră de verdeață
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
că mama s-ar fi odihnit puțin după masă. Dar nu mai apucă să intre în casă la răcoare, că o strigaseră copiii să iasă la joacă. Acolo o găsiră părinții când se întoarseră frânți de oboseală și dogoriți de arșița de peste zi. Ce-ai făcut, Florinuța, mamă? Cum te-ai descurcat singură acasă? Foarte bine, mamă, să știi că am făcut multă treabă. Ce treabă ai făcut? Am făcut curat în casă, am făcut mâncare, am avut grijă de porci
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
o corabie care mergea spre Franța. Vasul a ajuns cu bine la destinație, iar călătorii noștrii debarcând în Provența, și-au continuat drumul pe uscat. Într-o zi, încinși de căldură și obosiți, ei au căutat a se adăposti de arșiță în pădurea Ardenilor, iar întâmplarea a îndreptat-o pe Angelica spre fântâna Silei din ale cărei ape a băut cu lăcomie. Plecând deacolo, contele și cu prințesa au întâlnit un cavaler. Acesta nu era altul decât Rinaldo, care pornise în
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
a oprit după o bucată de vreme, într-un luminiș cu copaci tineri, udat de două pârâiașe limpezi ce se uneau și-și amestecau apele într-un susur plăcut. Crezându-se departe de Rinaldo și sleită de oboseală și de arșița verii, ea a văzut cu bucurie un mal acoperit cu flori,atât de dese încât aproape că acopereau pajiștea verde și care o îmbia parcă să descalece și să se odihnească. Ea a sărit de pe cal și l-a lăsat
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
ce străbătea șerpuind, o livadă smălțuită cu flori. Copaci înalți ale căror vârfurei se îmbinau formând o boltă, umbreau râulețul, iar zefirul care le legăna frunzișul tempera căldura. Aici veneau ciobanii să-și astâmpere setea și să se adăpostească de arșița amezii. Aerul îmiresmat de flori le turna parcă puteri noi în vine. Roland a simțit imediat o înrâurire binefăcătoare, deși era în armură. El s-a oprit la acest umbrar minunat, unde totul părea să te îndemne la odihnă. Dacă
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
năpădit de paragini, Ori carte, cu rânduri șterse din pagini... Mă caut mereu și-arar mă-ntâlnesc În cuprinsul visat, profund omenesc, Fiindcă nu știu prin ce-mprejurare, M-am rătăcit în răstimpul ce doare... În hățișuri de gânduri, sub arșițe grele În care-s ostatecul căutărilor mele, Dar sper c-o să vină o zi de bilanț Când, câte-o verigă, s-o rupe din lanț... Și stele-or să cadă din cer pe pământ, În mine-nceta-va firescul frământ
M? CAUT MEREU... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83823_a_85148]
-
aproape ieșiți din orbite, obrazul alb, fără sânge, mâna dreaptă strângând convulsiv mânerul sabiei. Erau amândoi flămânzi și murdari. Cu o seară Înainte Alexandru o luase Înainte, spre un cătun alcătuit din câteva case risipite pe versantul abrupt al vârfului Arșița Caprei. Îi ieșise În cale un bătrân scund și slab, pe nume Gligor Ailenei, care se Învoise să le dea să mănânce să-i lase să se spele. Ar fi putut Înnopta la el, dar voievodul refuzase. Dacă se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cântecul Înalt și melodios al unui tulnic. Un altul Îi răspunse, către vârful Rarăului. Și un altul, mai jos, spre Ceahlău. Munții Țării de Sus Își răspundeau unul altuia. Iar apoi izbucni primul foc. Flăcările lui se vedeau spre vârful Arșița Caprei, de unde veniseră cei doi călători. Îi răspunse alt foc, mai departe, spre vârful Ostrei. Iar În zarea Întunecată a munților Neamțului se văzură alte focuri, aprinse, rând pe rând, pe culmi. Țara se trezea la viață. - Acum Înțelegi, Ștefan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
soiuri cu suratele lor pentru a da acestei oaze de frumusețe o înfățișare cât mai plăcută și mai atractivă. Când seara târziu se întorceau de la muncile câmpului, gospodinele și tinerele fete mai găseau puterea să ude florile însetate, ofilite de arșița soarelui, să smulgă buruienele ce le sufocau, să le dezmierde cu vorbe duioase, bucurându-se de coloritul și parfumul lor. ...Dar jocurile întâmplării și ale sorții mi-au hărăzit să-mi petrec viața într-un apartament de bloc, departe de
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
benefică întâlnire matinală, iubitele mele prietene par să-mi spună: Acum poți să pleci. Îți mulțumim pentru mângâierile din priviri și pentru dragostea izvorâtă din sufletul tău iubitor care, alături de apa binefăcătoare, ne dau puterea să creștem și să rezistăm arșiței verii. Du-te la cărțile tale, la celelalte flori - flori ale sufletului, scrise și menite oamenilor pentru a-i face mai înțelepți și mai buni... Primesc cu plăcere mulțumirile lor, le mai arunc o privire de rămas bun și, cu
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
masă. Îngenunchează să se roage. Își trece palmele peste piele, cu unghiile roase își scarpină pieptul mușcat de țânțari. Fiecare atingere îi usucă pielea. Clima tropicală are acest efect blestemat asupra lui, dizolvând tot ce-i european în el în arșiță și umezeală, transformându-l pe acest slujbaș al Domnului, într-un lucru senzual, un trup gol cu pârâiașe de sudoare ce se termină în față, într-un proeminent pendul încordat, un penis. Se tăvălește pe podea, gemând. Are 24 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ai ști cât îmi este de dor De tine și cântecul tău, îți caut chipul pe apă și nor Și-n zborul de șoim ce cade în hău. Te caut pe gâtul viorii Ce plânge pe strune și acum, Pe arșița cruntă și-n dansul ninsorii, Drumeț pribeag, la capăt de drum. Citesc rugăciuni la icoane Și-n mesteceni însemn rugăciuni, Mi-e sufletul răstignit între toamne Și piere-n descânt de cărbuni. Pe neștiute, trupul se-mpuțină Și-mi cere
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Călătoria înceată spre iad a tatălui meu și efortul mamei de a lupta cu asta mi-au marcat copilăria. Precum un greier cu brațe lungi, mama încerca parcă să oprească o căruță care era gata să treacă peste familia ei. Arșița verii pârjolește cărarea. Sicriul e purtat într-o poziție înclinată, din cauză că oamenii au înălțimi diferite. Mama își închipuie cât de neconfortabil s-o fi simțind tata, zăcând înăuntru. Mergem în tăcere și ascultăm sunetul făcut de încălțările noastre rupte când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de nuntă primit de la tata, un ac de păr în formă de fluture, făcut din jad verde. Înainte de a ne părăsi, cărăușii au dus sicriul pe malul Marelui Canal, astfel încât să vedem bărcile în trecere, de unde am putea obține ajutor. Arșița s-a înrăutățit și nu se simte nici o adiere de vânt. Mirosul de descompunere din sicriu e din ce în ce mai puternic. Ne petrecem noaptea sub cerul liber, chinuiți de căldură și țânțari. Eu și frații mei auzim cum ne chiorăie mațele. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]