1,120 matches
-
de voință crâncenă. La temelia artei literare a lui Arghezi stă deci o formulă duală, o sinteză realizată printr-un act de mare violență, care lasă să se vadă elementele ce au intrat în compoziția ei." (p. 141). Forma spiritului arghezian, falia ce-i desparte plăcile tectonice, reverberează în profunzimea textelor și în extensia lor, acoperind diversele fațete ale unei activități laborioase și atingând, parcă, însăși fibra verbului. Structura ,spartă", disonantă, dramatică a unei opere atât de moderne în crizele și
Cuvinte potrivite by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10721_a_12046]
-
Literatura nouă", în ,Cugetul Românesc", 1922), poetul contorsionează expresia și întreprinde veritabile atentate semantice, definindu-se stilistic prin ,felul elaborat al amalgamării" de registre expresive. Prețioase mi se par și observațiile autorului în legătură cu materialitatea, frecvent adusă în discuție, a poeziei argheziene, la nivelul viziunilor desfășurate și al lexicului utilizat. Cuvântul popular, suculent este ales mai mult ca element de contrast, ,vulgaritatea" vocabularului nefiind căutată pentru sine, ci pentru a face corp comun cu estetismul atitudinii. Tehnica poate fi urmărită în poezie
Cuvinte potrivite by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10721_a_12046]
-
nostru poet ,anihilează cu totul impresia de concret pe care elementele ce intră în constituția lui ar putea-o alimenta, și se deschide larg, ca o formă abstractă" (p. 144). Ajungem astfel la una dintre ,blestematele probleme insolubile" ale poeziei argheziene, rezolvată de critic cu inteligență și acuitate speculativă. O miză a cărții, mai ales în contextul primei sale ediții, a fost aceea de a introduce în investigarea și explicarea marelui Alpha experiența lui monahală de tinerețe. Răsturnând tezele oficialității literare
Cuvinte potrivite by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10721_a_12046]
-
spirituală. Urmărind firul răsucit al dramei sale, exegetul trage linii unificatoare între operă și biografie, explicând gesticulația paradoxală a unui ,psalmist" câtuși de puțin ortodox, ca și răzvrătitului însetat de absolut. Tortura morală căreia i se supune, adesea, eul liric arghezian poate fi înțeleasă și decodată mai bine în cadrul dezbaterii interioare și al dramelor lăuntric-obscure pe care episodul religios din tinerețe l-a creat. Aici stă, în fapt, toată chestiunea: nu a fost un simplu episod biografic, printre altele. Practica duhovnicească
Cuvinte potrivite by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10721_a_12046]
-
fruct de rouă vor desface/ Sinceritatea!// Încrezător, cu sufletul inform,/ M-arunc din turnul unui ‘nalt poem,/ Fără să știu, fără să vreau să-mi chem/ Imaginile care-n mine dorm,/ De care uneori mă tem.". În Puck, găsim nota argheziană din Cărticică de seară: "Dă-mi mâna, Puck. Pădurile-s a' noastre/ Pline cu zâne mici cât degetarul./ Pe prunduri fine scârțâie cleștarul/ Izvoarelor rotunde și albastre.// Vezi, Puck, aci-s știubeiele cu miere/ Din care puii urșilor, de-o
Dimineața unui faun by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8234_a_9559]
-
va ajunge cronologic pînă la sfârșitul veacului trecut. Iar această antologie Arghezi este, pur și simplu, excepțională. Titlul ales, A cânta cu gura închisă, selecția, studiul introductiv, notele, echivalențele inventive găsite, polisate și aclimatizate în franceză cu o răbdare meșteșugărească „argheziană”, pe unele din cele mai dificile texte ale poetului român (cu reputație de a fi intraductibile) ni-l descoperă până și nouă, cititorilor români, într-o lumină proaspătă, chiar suprinzătoare, pe autorul Cuvintelor potrivite. Întâmplarea face că pe lista de
Arghezi, într-o superbă traducere franceză by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/3573_a_4898]
-
simplu, limbajul lui Arghezi, adevărată răscruce lingvistică indo-europeană, este un spectacol lexical care deseori ocultează și complică sensul, punînd deja la acest nivel dificultăți insurmontabile de traducere? Probabil toate acestea împreună, dar și mediocritatea traducerilor precedente, au ocultat adevărata originalitate argheziană. Las că și puținele antologii din lirica românească, chiar cea din 1968 de la Ed. Seuil, erau puternic marcate de un aer proletcultist și de inconsistență (toți tovarășii realismului socialist se voiau prezenți, ca să uimească Franța!). Iar traducătorii occidentali cu marcate
Arghezi, într-o superbă traducere franceză by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/3573_a_4898]
-
un stupid proces pentru „putrefacție” și „pornografie” pretinzând că el, pălmașul și proletarul, ar fi poetul decadent al boierimii! Noul său traducător aduce în discuție toate aceste aspecte, și restabilește multe adevăruri. Tot el constată însă, aproape admirativ, dificultatea limbajului arghezian, de natură să-i dezarmeze pe cei care îl traduceau folosindu-se, deseori, de traduceri brute aproximative sau îl simplificau abuziv: „Sunt convocate toate cuvintele limbii, cuvântul de origine latină se învecinează, de exemplu, cu unul de origine slavă, arhaismul
Arghezi, într-o superbă traducere franceză by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/3573_a_4898]
-
prozaice cuvinte, făcând unele cu altele schimburi de categorii în versuri când fin cizelate, când aflate la limita manierismului, uneori ciocănite cu violență, alteori lăsate pe marginea incorectitudinii”. Mi-a venit imediat în minte o strofă chiar din faimosul Testament arghezian, arta poetică ce pune „cartea” la temelia unei noi seminții: „Așaz-o cu credință căpătâi./ Ea e hrisovul vostru cel dintâi,/Al robilor cu saricile, pline/ De osemintele vărsate-n mine.” Știm cu toții poezia de la școală. Dar nu cred că există
Arghezi, într-o superbă traducere franceză by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/3573_a_4898]
-
că poetul e depozitarul suferințelor îndurate de mai multe generații anterioare. Ne-am familiarizat cu acest tip de ambiguitate, chiar limba română are ceva alunecos care, cel puțin în poezie, deseori solicită prezența unei complicități afective, polivalente. Așa că citind poemul arghezian percepem atmosfera tensionată de gravitatea gesturilor și a cuvintelor, iar ea face (aproape) inutile întrebările. Dar traducătorul francez e obligat de rigoarea limbii în care traduce să propună un enunț clar, și abia acestuia să-i încredințeze, la o adică
Arghezi, într-o superbă traducere franceză by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/3573_a_4898]
-
Julien al lui Flaubert; este evocată subtilitatea pascaliană în oscilările dintre credință și tăgadă, se face o justă apropiere între Florile de mucegai și Florile răului din partea celui care l-a adaptat cu ardoare oltenească pe Baudelaire. În universul carceral arghezian, dar și în tablourile răzvrătirii împotriva divinității se disting trăsăturile unei arte populare intenționat naive, ca în icoanele populare.Iar despre imaginile învierii și ale neantului, despre orizontul hermetic al morții din tradiția populară se fac, de asemenea, remarci de
Arghezi, într-o superbă traducere franceză by Dinu Flămând () [Corola-journal/Journalistic/3573_a_4898]
-
vițăvercea, C’eș’copil?), dovedindu-se chiar reproductibil în engleză: „Te doare la inimă, Johnny, mamă? - Whatever!”. I se adaugă clișee literare mai cunoscute, eminesciene la origine, dar intrate în uzul comun („ne-am dat mai hacana râulramul”), precum și structuri argheziene sau barbiene mai profunde, pentru cunoscători („misionari de-a pururi; de-a pururi, niciodată”; „dâr-a pașnicei sintaxe”; „să ne coacem în Florida și-n ostroavele Antile” etc.). Regulile se schimbă, surprizele sunt permanente: ici sursa deraierii e rima, eventual interioară
„Tangajul langajului“ by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5468_a_6793]
-
prin domeniile în care se manifestă. În final, pesimismului argumentat al compozitorului Liviu Dănceanu, care vorbea de moartea unui domeniu în care oferta e mai mare decît cererea, nu i s-a putut opune decît frumusețea toamnei din celebrul vers arghezian.
Niciodată toamna... by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/9197_a_10522]
-
anii '90 (când se declanșează procesul revizuirilor critice). A doua observație pe care aș face-o la judecata critică din fraza citată a lui Eugen Negrici e aceea că Groapa nu are absolut nimic de-a face nici cu stilul arghezian, nici cu stilul matein. Eugen Barbu practică un realism tern, vulgar-materialist, totalmente lipsit de o dimensiune simbolică sau spiritualistă, fără ca prin aceasta să le fie neapărat inferior celor doi predecesori (deși eu cred că da). Pe deasupra, în proza lui Arghezi
O relectură suspicioasă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9332_a_10657]
-
signaturile", începînd cu cea de căpetenie, indescifrabilă, care aparține creatorului suprem: "Fuseși în toate și te-ai dat în lături./ încerc tulpina: tu trecuși alături./ întreb plăpîndele verbine./ Ele răspund că știe pătlagina mai bine". Două sînt mărcile caracteristice creației argheziene pe care Lazăr Popescu le detașează și asupra cărora insistă în demersul d-sale. Prima este cea a violenței care se asociază dispoziției lăuntrice ca și intonației discursului arghezian, trădînd relația sa primitivă cu transcendentul, precum și aparenta sa subordonare la
Arghezi prin grila Girard by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9182_a_10507]
-
răspund că știe pătlagina mai bine". Două sînt mărcile caracteristice creației argheziene pe care Lazăr Popescu le detașează și asupra cărora insistă în demersul d-sale. Prima este cea a violenței care se asociază dispoziției lăuntrice ca și intonației discursului arghezian, trădînd relația sa primitivă cu transcendentul, precum și aparenta sa subordonare la ordinea acestuia, grație actului sacrificial pe care-l presupune orice creație. Girard vorbea despre o violență întemeietoare: Afirmăm că violența fondatoare este matricea tuturor semnificațiilor mitice și rituale". O
Arghezi prin grila Girard by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9182_a_10507]
-
și unul opresiv. în chip similar îl percepe și Arghezi, ceea ce ne îngăduie a considera Florile de mucigai drept o sumă de "texte de persecuție" care conțin întrebarea în ce măsură îi putem judeca și sancționa pe semenii noștri. Al doilea brand arghezian asupra căruia poposește Lazăr Popescu este cel al dublurii. S-a remarcat frecvent oscilația umorii poetului între postúri extreme, între beatitudinea credinței și simțămîntul lipsei de har, între entuziasm și scepticism, între puritate și abjecție, între ciclopic și miniatural, între
Arghezi prin grila Girard by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9182_a_10507]
-
complementul nostru, însă cel mai adesea reprezintă adversarul care ne invită la luptă..." (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant: Dicționar de simboluri). Spectrul dublului îl urmărește perpetuu pe Arghezi: două nopți, două stepe, două pahare, ș.a.m.d., sintetizat în confruntarea omului arghezian cu umbra pe care o resimte, spre a folosi termenii lui Jung, drept un dublu negativ sau, spre a folosi termenii lui Girard, drept un dublu violent: Sînt umbra ta, de-a pururi de om nedespărțită,/ Cu linia schițată aceeași
Arghezi prin grila Girard by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9182_a_10507]
-
este criza mimetică însăși, rivalitatea mimetică acută cu celălalt în toate întreprinderile așa-zis "private", de la erotism la ambiția profesională sau intelectuală; această criză se poate stabiliza, după individ, la niveluri felurite, dar e totdeauna "lipsită" de katharsis". Iar demonia argheziană aplicată domeniului religios îl confirmă într-un sumbru suspin: Am apucat pe drumul pustiei, cel mai lung,/ Și tot nu pot pe nici o potecă să te-ajung". Exasperat de obstacolele pe care le întîmpină impulsul său de metacunoaștere (nereligios în
Arghezi prin grila Girard by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9182_a_10507]
-
devine rival și ni se pune în drum". Cartea lui Lazăr Popescu e o eminentă lucrare de seminar la o catedră ideală a lui René Girard, care, nu ne îndoim, va fi apreciată ca un segment distinct al postumității exegetice argheziane, încă plină de surprize.
Arghezi prin grila Girard by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9182_a_10507]
-
îmbrățișarea/ era o lume/ și nu ne miram de unde." Cînd nu cată spre ceruri-nalte, poemele se deghizează stîngaci în cîntece populare și își doresc să semene cu giuvaierurile adunate de Blaga sau își subțiază vocea după boabele și fărîmele argheziene. E un progres față de grotescul filozofărilor în cascadă din alte poeme, dar vocea falsează voioasă ca la o serbare școlară. Versurile care apar pe ultima copertă ne lămuresc în sfîrșit: "Darul întîmpină dorul și-l împlinește/ dorul primește darul și
Lucindă felicitate cu logostele by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/16894_a_18219]
-
nu-i război:/ E cristal adînc de cruzime". Sau: Diamantul final de-ntunecime". Sau: "soare negru de strigoi". Sau: "Tot omenescul muribund/ Sîngeră-n linii și volute". Sau: " Corolele grădinilor ascund/ Parfum de dinamita". Cu unele puncte de sprijin în pandemoniumul arghezian sau în priveliștile de hăuri cosmice philippidiene, asemenea texte sumbru rafinate preludează saizecismul expresionist. Cînd se va reconstitui o hartă completă a evoluției poeziei noastre, avem impresia că Nicu Caranica va trebui să figureze între precursorii acestuia. Marea a doua
După un model dantesc by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18151_a_19476]
-
acolo unde dorea, și anume la factorul moral concret, la viciul ce se cuvenea veștejit, de exemplu "aplecarea reprobabilă (remarcată cu stupefacție și de către Del Chiaro) a românului către înjurătura spurcată, denunțată într-un pasaj care are savoarea lui, întrucîtva argheziană (sau soresciană, anticipînd enumerațiile din ŤLa Lilieciť)". La Negruzzi sînt semnalate "anticipările caragialești" din scrisoarea intitulată Proprietate păgubitoare, avînd ca obiect relațiile dintre chiriași și proprietari. în Păcală și Tîndală, prozatorul "asamblează cu umor rabelaisian, din pură plăcere asociativă, proverbe
Criza trecutului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10662_a_11987]
-
rece și calculat", trăsătură a unui "parvenitism" fie și într-o accepție sublimată, ilustrînd, morfologic, revolta părții ce, descoperindu-se pe sine, se vrea detașată de întregul căreia i-a fost consubstanțială. Altfel spus e o atitudine vecină cu "răzvrătirea" argheziană, o căutare a unor "cuvinte potrivite", care să justifice "numele adunat pe-o carte", ca un mod de a ieși pe cont propriu din colectivitatea uniformizatoare, schimbînd "acum, întîia oară/ Sapa-n condei și brazda-n călimară". "Povestitorul popular" face
Ion Creangă între natură și cultură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12326_a_13651]
-
de-a-ndăratele și săgeată ei de manometru tremura și sare peste intervale. Au alte filozofii, chiar alte matematici. Rusește, una cu trei face între șapte și nouă, minusul e cubat. De două ori patru e unsprezece sau treizeci și cinci". De parca lumea poetica argheziana n-ar fi plină de "stupefacții și gigantisme"! Hiperbola, inconsecventa, ilogismul propriu par a se alină prin proiecția lor în afara: Conflictul de caracter ia la ruși proporții elefantiazis fantastice și se tîrăsc între Adam, Iov și Apocalips. Capriciile rusoaicei au
Psihologie argheziană (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18099_a_19424]