13,806 matches
-
este infinit depășit de conștiința superioară a idealului comuniunii spirituale, a armoniei universale prin iubire. "Dar armonie cosmică însemnează nu numai ritmi zarea mișcărilor de flux și reflux existențial, comuniunea dintre eu și univers, cadențarea inimii noastre cu sistolele lumii. Armonie însemnează de asemenea ascensiunea convergentă a omului, a lucrurilor, a cosmosului spre înaltele trepte ale spiritualizării. "Armonia creației lui Eminescu își are astfel o altă valență în puritatea și frumusețea spirituală a universului său poetic, și anume elevația viziunilor sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cosmică însemnează nu numai ritmi zarea mișcărilor de flux și reflux existențial, comuniunea dintre eu și univers, cadențarea inimii noastre cu sistolele lumii. Armonie însemnează de asemenea ascensiunea convergentă a omului, a lucrurilor, a cosmosului spre înaltele trepte ale spiritualizării. "Armonia creației lui Eminescu își are astfel o altă valență în puritatea și frumusețea spirituală a universului său poetic, și anume elevația viziunilor sale ("Ci eu in lumea mea mă simt / Nemuritor și rece"), a ideilor ("Lume ce gândea în basme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lui Eminescu este un spațiu al imaculării, un orizont serafic analog spațiilor poetice ale lui Hölderlin, analog Largo-ului din Simfonia IX a lui Beethoven, analog surâsului îngerilor lui Leonardo da Vinci. "Sfânt, senin, dulce, alb, blând, duioșie, lumină, ideal, armonie, iată simbolurile in jurul cărora polarizează ideile poetice eminesciene, deschiderile sufletești și ale intelectului. Cu ajutorul luminii constantă fizică, și duioșie, lumină sufletească, Eminescu a creat o lumină integrală care constituie o altă modalitate de armonizare între natură și suflet: Odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sufletești și ale intelectului. Cu ajutorul luminii constantă fizică, și duioșie, lumină sufletească, Eminescu a creat o lumină integrală care constituie o altă modalitate de armonizare între natură și suflet: Odată încă-n viață să mă-nec în lumină/ Să caut armonia a sferelor senină/In inima-mi... (Mureșanu). Comuniunea cu universul, oficiată în haine festive, are loc sub semnul afectivului și al înaltei înseninări; dar emoția suie întotdeauna, in extasis mentis, la intensa vibrație a conștiinței cosmice și a conștiinței axiologice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
in extasis mentis, la intensa vibrație a conștiinței cosmice și a conștiinței axiologice. "Prin participarea convergentă a diverșilor factori amintiți mai sus, se ajunge finalmente la acea senzație particulară indusă de poemul eminescian, la acea stare inefabilă care este perfecta armonie interioară. "Decisiv intervine în primul rând armonizarea sufletului cu restul lumii pe care Eminescu o înfăptuiește prin originala sa filozofie a spațiului poetic: convertirea lumii din afară în substanță sufletească, folosind în acest scop drept mediu de convertire mișcarea temporală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
și al visului; al negrăitului și al transposibilului: Eminescu este marele vizionar spațial al poeziei universale, conferind spiritului cel mai larg orizont de respirație, de zbor. "Întregul complex de armonizări relevate mai sus transformă poemele eminesciene in veritabile exersări ale armoniei cosmice, de o desăvârșire, de o inventivitate și de o incantație care semnează acel unicat în literatura noastră și care face imposibilă transpunerea în altă limbă." Eliberarea metafizică Revenind, dacă necesitatea armoniei satisface certitudinea noastră ontologică, a finitudinii, totodată spiritul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sus transformă poemele eminesciene in veritabile exersări ale armoniei cosmice, de o desăvârșire, de o inventivitate și de o incantație care semnează acel unicat în literatura noastră și care face imposibilă transpunerea în altă limbă." Eliberarea metafizică Revenind, dacă necesitatea armoniei satisface certitudinea noastră ontologică, a finitudinii, totodată spiritul tinde organic către eliberare. Poemul trebuie să ne ofere deschidere către libertatea fără limite. Eliberarea spiritului cititorului are loc, aparent paradoxal, prin făurirea și trăirea unor structurări și ritmicități care să realizeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
finitudinii, totodată spiritul tinde organic către eliberare. Poemul trebuie să ne ofere deschidere către libertatea fără limite. Eliberarea spiritului cititorului are loc, aparent paradoxal, prin făurirea și trăirea unor structurări și ritmicități care să realizeze iterativ numărul de aur al armoniei, așa cum se întâmplă, de pildă, în muzica lui Bach, artă a ritmicei absolute și care, tocmai prin această ordine perfectă oferă cea mai largă libertate spiritului. Așa are loc, de exemplu, în poeziei Peste vârfuri. Aici mișcări ale naturii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
axiologie superioară care învinge antiteza, negativul, și apoteozează teza. De astă dată similitudinea este însă cu triada lui Hegel rațiune-materie-spirit. Aici spiritul nu mai păstrează nimic din materie; dar materia este cea care, prin contrast, a impulsionat nașterea spiritului. Rezumând, armonia eminesciană rezultă din organizarea internă a poemelor într-o structură indisolubilă. Fiecare componentă de formă și idei se intercondiționează atât de perfect, încât lipsa uneia ar destrăma poemul respectiv, care este un organism viu, cu o impecabila integralizare. Este împlinit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fi imperfectibilă, orice intervenție echivalând cu moartea operei, respectiv, cu moartea poemului. Poemul eminescian este model de îmbinarea organică dintre o măiastră organizare internă și deschiderea eliberatoare un tot dezvoltând un sistem de tensiuni temporo-spațiale și elanuri ideatice de o armonie absolută, din care iradiază vectori metafizici de eliberare a sufletului și intelectului. Cea mai perfectă finitudine impulsionează zborul cel mai înalt și fără oprire. Este poezia ideală care satisface cititorului certitudinea existențială și totodată îl pune în cursă pentru depășirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
înalt și fără oprire. Este poezia ideală care satisface cititorului certitudinea existențială și totodată îl pune în cursă pentru depășirea infinită a limitelor. De aici receptivitatea sa de excepție. Lectura cosmică a poemului "Cosmos", concept de origine greacă, însemnează ordine, armonie, coerență internă opus conceptului de "chaos" semnificând dispersie, dizarmonie, anarhie. De asemenea, gândirea clasică elenă opunea "hybris-ul", adică supramăsura, conceptului "dike" care era legea, echilibrul. Principiul delfic metrion "nimic prea mult !" recomanda evitarea excesului care poartă la dezordine. Expresii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
întregii ei gândiri și înfăptuiri. "Cunoaște-te pe tine și vei cunoaște pe zei" exprimă conștiința unității cosmice, cer-pământ. Pe de altă parte, amintim expresia cosmicității în artă: secțiunea divină sau proporțiile de aur, care realiza o formulă ideală a armoniei materiale în arhitectură, sculptură, ceramică. Prin această formulă, frumosul a devenit sublima înfăptuire, neîntrecută ulterior, a grecilor antici. Frumosul devine logosul ideal al formelor, al finitudinii materiale, condiția ontologică în lumea umană. Coloanele grecești suișul lor constituie arhitectura spirituală unind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
poată locui ființarea, Casă a Ființei, afirmă Heidegger. Imprevizibilitatea interacțiunii dintre cele două stări determină bogăția și impredictibilitatea în receptarea unei creații de artă. Modelul ontologic al lumii umane, însemnând formă, corporeitate, frumusețe este vegheat de spiritul apolinic, care semnifică armonie, seninătate, măsură, proporții, raporturi numerice. Grecii au considerat însă că Dionysos lăsând viața liberă în dezlănțuirile sale și amenințând neîncetat armonia apolinică, era necesar echilibrului. Poezia opera de artă în general, constituie de asemenea o dezlănțuire dionisiacă de linii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
creații de artă. Modelul ontologic al lumii umane, însemnând formă, corporeitate, frumusețe este vegheat de spiritul apolinic, care semnifică armonie, seninătate, măsură, proporții, raporturi numerice. Grecii au considerat însă că Dionysos lăsând viața liberă în dezlănțuirile sale și amenințând neîncetat armonia apolinică, era necesar echilibrului. Poezia opera de artă în general, constituie de asemenea o dezlănțuire dionisiacă de linii de forță ale sensibilității și intelectului, dar pe care simțul armoniei înnăscut creatorului, o transformă apolinic într-o împlinire având perfectă alcătuire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
că Dionysos lăsând viața liberă în dezlănțuirile sale și amenințând neîncetat armonia apolinică, era necesar echilibrului. Poezia opera de artă în general, constituie de asemenea o dezlănțuire dionisiacă de linii de forță ale sensibilității și intelectului, dar pe care simțul armoniei înnăscut creatorului, o transformă apolinic într-o împlinire având perfectă alcătuire intrinsecă, tensiunile ideatice și stilistice interne convergând către un anumit înțeles extrovert sau sugerat. Homo cosmicus. Uomo universale În definirea axiologică transfinită a unui creator, Renașterea a creat două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
rubin ! Fă dintr-un ram de santal o harpă să vibreze Și arde altă creangă, ca să ne parfumeze ! Deschiderea cosmică din Divina Comedia, având loc în viziunea mitologiei creștine, reflectată în tripticul Paradisul, Purgatoriul, Infernul adică de la haosul răului la armonia celestă, are drept ghid al suișului iubirea profană divinizată "che move il sole e l'altre stelle". Deschiderea cosmică din Faust goethean are loc spre ambele lumi mitologice creștină și greacă. Axul conducător este tot iubirea terestră până aproape de final
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
transorizont extrem al gândirii, de unde începe "ne-lumea", netimpul, nespațiul și încetează diada ființă/neființă în radicala anterioritate. Eminescu dezvoltă cel mai înalt simț axiologic din literatura noastră, așa încât, chiar când este apofatic, neagă pentru că nu este respectată afirmarea ființării, armonia existențială. Lucian Blaga atunci când neagă, o face mai detașat, ca un ritual artistic, înțelepciunea și iubirea lui sunt "jocuri" gestualul în odăjdii metaforice. * Orice creație de artă autentică este transformarea unui amalgam disparat idei, cuvinte, forme, culori, sunete într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Reușitele superlative survin spontan, prin ceea ce s-a numit dicteu, un proces abisal fulgurant, de o siguranță infailibilă, al cărui mecanism ne scapă. Coerența în tablourile lui Vermeer este constituită de un simbol sintetizant perla concentrat de lumină și spiritualitate. "Armonia sferelor" respiră în muzica lui Bach, armonia sufletească cea mai pură, mai elevată în muzica lui Mozart, lupta prometeică dintre om și destin, cu triumful final al omului, în creațiile lui Beethoven. Sentimentul cosmic reunește simțul armoniei, al unui întreg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
a numit dicteu, un proces abisal fulgurant, de o siguranță infailibilă, al cărui mecanism ne scapă. Coerența în tablourile lui Vermeer este constituită de un simbol sintetizant perla concentrat de lumină și spiritualitate. "Armonia sferelor" respiră în muzica lui Bach, armonia sufletească cea mai pură, mai elevată în muzica lui Mozart, lupta prometeică dintre om și destin, cu triumful final al omului, în creațiile lui Beethoven. Sentimentul cosmic reunește simțul armoniei, al unui întreg perfect structurat, cu fiorul nemărginirii și etica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
lumină și spiritualitate. "Armonia sferelor" respiră în muzica lui Bach, armonia sufletească cea mai pură, mai elevată în muzica lui Mozart, lupta prometeică dintre om și destin, cu triumful final al omului, în creațiile lui Beethoven. Sentimentul cosmic reunește simțul armoniei, al unui întreg perfect structurat, cu fiorul nemărginirii și etica proiectării în universul valorilor. Lectura cosmică a unui poem, a unui tablou, a unei piese muzicale necesită "instinctul metafizic", de care vorbește Eminescu. Este una din marile bucurii ale spiritului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
un alt absolut, care este al său propriu, acest lucru ca realizare, pe de o parte, în sensul perfectei logici interne a ideaticei, valoarea acestui absolut crescând cu altitudinea gândirii, cu nivelul spiritual; pe de altă parte, o a doua armonie absolută, cea privitoare la realizarea prozodică. Pindar, Khayyam, Hölderlin, Eminescu, Baudelaire, Tagore exemple de excepție printre multe altele. Bucuria împlinirii unui asemenea imperfectibil, în îndoit absolut, este extraordinară, fapt exprimat de Hölderlin: Dacă într-o zi acest lucru sfânt în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pentru om vremea potrivită exaltării ontice are măsură scurtă, totuși "muritorilor le sunt date zile nemuritoare", afirma Pindar, pentru că "există o vecie a vremii"; "bucuria și slava dau în flăcări când tot ce poetul atinge cu strunele se află în armonie" cu omul și cu toată firea. Spiritualitatea greacă a fost modelatorul liricii lui Friedrich Hölderlin. Sub semnul apolinicului, poezia sa serbează, în gesturile largi ale amplelor ritmuri grecești, sacralitatea naturii și a vieții: Crestele ne învață legile lor sfinte... Vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
de desăvârșita orân duire ca în tabloul unui maestru al picturii a peisajului țării iar pe de altă parte, de spiritul baladei vrâncene, prin care are loc solidarizarea, nuntirea omului cu natura și moartea devenită neoexistență mirifică sub cataliza miticului. Armonia și viziunea nemuririi transtanatică își au sorgintea în triada tracică Zamolxis-Orfeu-Dionysos, toți trei parcurgând ciclul viață-moarte-renaștere, ceea ce însemnează deschidere cosmică nelimitată incluzând viață și postviață, aici și dincolo. Și la Eminescu miticul este factor matricial transfigurator, de nuanță românească așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
emanată și simbolizată de perlă; Rembrandt face să răzbată în densa beznă ce ne înconjoară lumina din sufletele curate, Monet bucuria miriadelor de fotoni iradiind din fiecare lucru, mai ales din corola florii sacre nufărul. Dacă în sculptura greacă respiră armonia sferelor prin proporțiile divine, dacă în sculptura lui Michelangelo relieful formei umane își depășește drama lăuntrică prin energia sa nemăsurată, dacă neînfrânata bucurie a vieții cu paroxismele ei entuziaste sau dureroase cutremură rodiniana Poartă a Infernului, în arta lui Brâncuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
pentru a fi umplut. Amprenta reînnoirii poetice universale dăinuie perenă în lucruri: Inima mea va lăsa puțin din nuanțele sale în toate alcătuirile tale, o, Pământule, atunci când te voi fi părăsit. Câteva ecouri din sufletul meu se vor adăuga la armonia anotimpurilor tale; În zile viitoare, când vara va izbucni în grădina îndrăgostiților, ei nu vor ști că florile boschetelor lor împrumută o mai vie frumusețe din cântecele mele, nici că iubirea lor pentru această lume sporește din iubirea mea. Nașterea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]