1,397 matches
-
serios, căci în realitate face referință la un principiu fundamental al tradiției - în special al aceleia monahale - din care s-au dezvoltat mai apoi celelalte forme de viață consacrată. Prin «gimnastică», papa Francisc nu se referă la altceva decât la asceză, adică la lupta spirituală. Iarăși, povețele papei Francisc ne ajută să corectăm în sens evanghelic însăși tradiția noastră ascetică, care nu trebuie să cadă pradă fascinației unei mistici destrupate și elitare, ci trebuie să se fortifice în creuzetul unei întrupări
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
mai ales să o porți cu har și cu tragere de inimă, pentru toată viața. A ne gândi la propria existență în acest mod ne poate fi de folos, în sensul dobândirii unei libertăți mai mari, însă e nevoie de asceză, căci așa ceva nu se poate improviza. Și se cuvine să amintim, mai ales în acest caz, acel îndemn evanghelic: Cine dintre voi, voind să construiască un turn, nu stă mai întâi să calculeze cheltuiala, dacă are cu ce să-l
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
misiuni». Acest proces de reconsolidare a propriei identități, nemaifiind nevoie să se facă uz de comparații, a eliberat cea mai mare parte a consacraților și a consacratelor de nevoia de a «maimuțări», ca să spunem așa, consuetudinile monastice în ceea ce privește orarul, rugăciunea, asceza, haina, felul de a se relaționa înăuntru și înafara comunității. Această eliberare a permis, pe bună dreptate, debarasarea de tot felul de observanțe și consuetudini considerate până atunci necesare, pentru a salvgarda demnitatea și credibilitatea vieții consacrate în Biserică și
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
Era însă nemulțumit de el însuși, de această luptă lăuntrică între impulsurile momentane și nevoia congenitală de a-și face un program în viață. Dacă se va duce mereu la Georgeta, va fi un profitor, lipsit de orice capacitate de asceză în numele unei iubiri mai pure, dacă nu se va duce, va fi un ridicol cazuist, timid. Otilia și Georgeta ședeau foarte bine laoaltă, lucrul era limpede, cu toată îndărătnicia de a găsi vreo antinomie. Mai degrabă îl supără facilitatea relațiilor
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
mărirea ne era o consolare, iar nu aspirație vagă. N-am interiorizat decât resemnarea și de aceea nu știm ce înseamnă acumulările temporale, cu inevitabilele lor declanșări explozive. Nimic nu se creează în domeniul spiritului fără un anumit grad de asceză. Cu cât viața este mai strânsă în zăgazuri, cu atât cresc mai mult elanurile spiritului. Instinctele trebuie să ardă sub conștiință. Pasiunile spirituale sânt clocote vitale, care nu mai servesc viața. Exasperarea biologiei între intensități și deficiențe constituie fundamentul spiritului
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
să ardă sub conștiință. Pasiunile spirituale sânt clocote vitale, care nu mai servesc viața. Exasperarea biologiei între intensități și deficiențe constituie fundamentul spiritului. Cărei idei i-am servit cu toate forțele vieții, de câte ori ne-am îngenuncheat tăriile inimii slăbiciunilor spiritului? Asceza este o voință de putere cu resort biologic, dar cu finalitatea în spirit. Un imperialism pe alt plan, dar cu o agresivitate nu mai puțin violentă. Încordările și vibrațiile ascezei răzbună tot ce n-am trăit, tot ce n-am
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
forțele vieții, de câte ori ne-am îngenuncheat tăriile inimii slăbiciunilor spiritului? Asceza este o voință de putere cu resort biologic, dar cu finalitatea în spirit. Un imperialism pe alt plan, dar cu o agresivitate nu mai puțin violentă. Încordările și vibrațiile ascezei răzbună tot ce n-am trăit, tot ce n-am consumat. Românul n-are de răzbunat decât somnolența lui seculară. Individual, n-a refuzat aproape nimic și de aceea este clar cu sine însuși, sincer cu nimicul său. Dorințele neîmplinite
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Întrebările cardinale sunt ocolite cu acel amestec impur de grabă și frivolitate, sub pretextul „specializării științifice”, al „încadrării academice” sau chiar al „slujirii ecleziale”. Teologia ajunge să însemne orice, în timp ce „performerii” ei înlocuiesc exercițiul contemplației cu digresiunea adjectivală, își refuză asceza gândirii iconice, otrăvesc universalitatea revelației lui Dumnezeu în diluția ecumenismelor de circumstanță sau confundă transmiterea predaniei creștine cu psitacizarea vagă a unor formule dogmatice. Transformarea teologiei într-o ideologie nu este decât rezultatul colateral al confuziei sistematice între „profesie” și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Cezarului Augustus) un semnificativ sprijin politic. La aceasta se adaugă un dezinteres crescând față de relațiile homosexuale, începând mai ales cu secolele I și II î.Hr. În acest context, sugerează Foucault, radicalismul proiectului antropologic creștin abia se lăsa așteptat. Noutatea creștinismului: asceză și teologietc "Noutatea creștinismului \: asceză și teologie" Totuși, abstinența nu primește justificări metafizice sau teologice, cum se va întâmpla în creștinism. De asemenea, eșecul sexualității nu este tematizat în orizontul modern (cu rădăcini creștine) al problematicii alterității. Noțiunea de „păcat
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
politic. La aceasta se adaugă un dezinteres crescând față de relațiile homosexuale, începând mai ales cu secolele I și II î.Hr. În acest context, sugerează Foucault, radicalismul proiectului antropologic creștin abia se lăsa așteptat. Noutatea creștinismului: asceză și teologietc "Noutatea creștinismului \: asceză și teologie" Totuși, abstinența nu primește justificări metafizice sau teologice, cum se va întâmpla în creștinism. De asemenea, eșecul sexualității nu este tematizat în orizontul modern (cu rădăcini creștine) al problematicii alterității. Noțiunea de „păcat trupesc” nu își face încă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sexualității nu este tematizat în orizontul modern (cu rădăcini creștine) al problematicii alterității. Noțiunea de „păcat trupesc” nu își face încă apariția, erosul fiind dezbătut într-un cadru dominat de referința la natura naturata (adesea personificată). Interdicțiile sau invitația la asceză nu sunt scrise pe o tablă a legii divine. Autoritatea supremă și nemijlocită a unui Dumnezeu personal are ca substitut, în lumea greco-romană, interpretarea medicală a ordinii firii în lumina exigențelor interiorității. Perspectiva asupra sexualității este, în cuvintele lui Foucault
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de altă parte, în gândirea clasică, chemarea la austeritate n-a fost organizată într-un sistem moral autoritar, coerent și unificat, impus tuturor în același mod”1. Foucault face aluzie cu oarecare insistență la reverberațiile totalitare ale ideii creștine de asceză, ulterior sistematizată în cazuistica romano-catolică medievală. Avertizându-și cititorul asupra potențialului discriminator al unui sistem juridic de corecție, Foucault trădează o înțelegere unilaterală și preponderent negativă a disciplinei corporale. Pe harta genealogică a instituțiilor moderne ale persecuției și supravegherii (cum
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
epocă religioasă la alta, riscul generalizărilor este, desigur, fatal. În primele secole creștine, aderența la practicile ascetice a fost extrem de variată, liberă și întotdeauna voluntară, fără să primescă neapărat aceleași explicații teologice. Pentru a proba diversitatea uimitoare a formelor de asceză în creștinismul antic este suficient să parcurgem câteva texte literare fondatoare și extrem de influente pentru întreaga tradiție monahală a Bisericii de mai târziu. Nici o „hermeneutică a suspiciunii” (care se naște numai dintr-o estetizare excesivă a îndoielii carteziene) nu ar
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
spirituală și teologică (în sfera invizibilului). La fel, rațiunile teologice oferite în apărarea practicilor ascetice nu au coincis întotdeauna. Într-un studiu recent, John Behr a arătat diferența majoră între protologia și eshatologia care justifică sau chiar impun recursul la asceză în antropologia lui Clement Alexandrinul (150-215) și, respectiv, Irineu al Lyonului (120/140-203/204)1. Deși aparțin aceleiași perioade istorice, chiar răspunzând acelorași adversari ai creștinismului (gnosticii), cei doi Părinți ai Bisericii au articulat două perspective diferite asupra corporalității. Irineu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
În lumina acestor precizări, vom putea spune că analiza lui Michel Foucault rămâne opacă față de un dublu fenomen. Mai întâi, este vorba despre relativismul moderat al tradiției creștine primare cu privire la tehnicile de „stilizare personală”. Variind de la un om la altul, asceza în sens creștin nu are ca temelie individualismul subtil al gândirii clasice. Modul de constituire a subiectivității este mediat de transformarea ascetică a corporalității (echivalând cu ceea ce Dumitru Stăniloae numea „plasticizarea rațiunilor divine din om”); prefacerea lăuntrică, în sens total
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
poate”4). Intersubiectivitatea reală presupune părtășia celor două afecțiuni fundamentale ale corpului transcendental - bucuria și suferința - în care alteritatea celuilalt poate fi altfel resimțită. Pentru descoperirea sinelui sunt necesare nu doar impresiile originare ale afectivității pure, ci bucuria și suferința. Asceza intervine prin resortul corpului subiectiv tocmai în punctul dezvrăjirii iluziei erotice. Înfrânarea cenzurează dorința de eliberare de angoasă prin saltul facil în vertijul iresponsabil al păcatului. Prin adoptarea soluției ieftine a simplei acuplări sexuale, omul ratează nu doar întâlnirea cu
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Înfrânarea cenzurează dorința de eliberare de angoasă prin saltul facil în vertijul iresponsabil al păcatului. Prin adoptarea soluției ieftine a simplei acuplări sexuale, omul ratează nu doar întâlnirea cu viața transcendentală a celuilalt, ci mistifică sensul adevărat al propriului sine. Asceza - în creștinism, cel puțin - țintește realizarea comuniunii cu celălalt, adică potolirea setei primordiale de alteritate cu adevăr, în loc de minciună, și cu realitate, în loc de himere. Asceza este pătimirea lăuntrică (în ceea ce Henry numește corpul subiectiv, invizibil sau transcendental) a nașterii noastre
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
nu doar întâlnirea cu viața transcendentală a celuilalt, ci mistifică sensul adevărat al propriului sine. Asceza - în creștinism, cel puțin - țintește realizarea comuniunii cu celălalt, adică potolirea setei primordiale de alteritate cu adevăr, în loc de minciună, și cu realitate, în loc de himere. Asceza este pătimirea lăuntrică (în ceea ce Henry numește corpul subiectiv, invizibil sau transcendental) a nașterii noastre în Dumnezeu și începutul oricărei comuniuni posibile. Această comuniune întru Viață (numele ioaneic al lui Dumnezeu) este invizibilă, chiar atunci când se slujește de materialitatea vizibilă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a nașterii noastre în Dumnezeu și începutul oricărei comuniuni posibile. Această comuniune întru Viață (numele ioaneic al lui Dumnezeu) este invizibilă, chiar atunci când se slujește de materialitatea vizibilă a cuvintelor doxologice și a gesturilor agapice, la fel ca de Euharistie. Asceza suprimă chinul steril al angoasei prin invocarea unui termen mediator - Viața transcendentală, a cărei singură rațiune de a fi este donația de Sine1. Numai Viața lui Dumnezeu, în care autoafectarea transcendentală devine responsabilă pentru generarea alterității ipostatice și respectarea identității
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
transcendentală, a cărei singură rațiune de a fi este donația de Sine1. Numai Viața lui Dumnezeu, în care autoafectarea transcendentală devine responsabilă pentru generarea alterității ipostatice și respectarea identității esențiale (mia ousia, treis hypostaseis), este icoana desăvârșită a interiorității transparente. Asceza umilește pulsiunea voinței de putere și evocă exigențele supreme ale participației în comuniunea de viață a lui Dumnezeu; participația nu este descărnată, ci antrenează corpul subiectiv care găzduiește bucuria și suferința. „Viața - spune Michel Henry - este faptul de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
viață detașată, departe de tumultul lumii. Pentru Michel Henry, ca și pentru primii creștini, cele două tonalități fundamentale se nasc la răscrucea dintre patosul afectivității (prin depășirea orizontului mundan al pulsiunilor corpului organic) și patosul acțiunii (prin supunerea smerită la asceza uitării de sine în praxisul faptei: prin muncă 1, mișcare etc.). Concluziitc "Concluzii" Critica interpretării aduse de Michel Foucault istoriei sexualității are două straturi. Un prim nivel de argumentare este cel istoric și relevă pluralitatea de perspective asupra ascezei în
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
la asceza uitării de sine în praxisul faptei: prin muncă 1, mișcare etc.). Concluziitc "Concluzii" Critica interpretării aduse de Michel Foucault istoriei sexualității are două straturi. Un prim nivel de argumentare este cel istoric și relevă pluralitatea de perspective asupra ascezei în tradiția creștinismului timpuriu. Un al doilea aspect al criticii este teologic și comportă numeroase explicații. Prin faptul de a fi alocat un rol axial corpului subiectiv-transcendental (adică trupului permanentei noastre renașteri întru Viață) și tematizând, pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
cunoaște diferențe între „virtuți naturale” și „virtuți artificiale”, ci doar fapta bună ca rod al sinergiei divino-umane. Rezultatul se arată deplorabil: violența fizică fermentată „natural” de membrii societății (pentru care războiul civil funcționează ca supapă) nu va fi suprimată prin asceză și recentrare eclezială a energiilor. Violența va fi controlată psihologic prin șantaj economic, singurul procedeu tehnic care oferă agresorului privilegiul distanței și al invizibilității. Regulile concurenței pot camufla duritatea agresiunii asupra celui mai slab. Metafora mâinii este aici foarte sugestivă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Capitalismul este identificat cu „fiara”1, iar agenda feministă deconstruiește convențiile și invențiile tradiției iudeo-creștine, bazată pe cărți dubioase. De la Vechiul Testament până la autorii postbizantini (e.g. Filocalia), doctoranzii suspiciunii vor citi certe urme de „sadism” ori „masochism”2. Despărțită de orice asceză, spiritualitatea se transformă într-o psihologie a confortului lăuntric. Relaxarea dogmatică este urmată de sincretismul liturgic și etica indignării sindicaliste. Bogatul pios este contestat de săracul invidios. Solidaritatea și binele comun ies, neobservate, din orice discuție. Dialogul academic al teologiei
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Polanyi (1891-1976) 113 Conștiința focală versus conștiința subsidiară 114 Cunoașterea tacită 117 Rațiunea crucificată și „arhivele tradiției” 121 Denunțul plictisului 126 Cheia alegoriei 128 IV. Nașterea sinelui și dilemele corporalității 131 Subiectul descărnat 131 Ambiguitatea erosului păgân 133 Noutatea creștinismului: asceză și teologie 139 Revelația Sinelui 144 Concluzii 151 V. „Născut, iar nu făcut”. Patosul Vieții la Michel Henry 153 Biografice 153 Darurile marginalității 155 Revelațiile imanenței 157 Apariție și aparență 159 Revelația ca autoafectare 164 Fenomenologia filialității 167 Miopia lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]