1,950 matches
-
satisfacția represivă”. Să-și fi pierdut aceste rechizitorii virulența odată cu avântul societății de consum? Mai curând le vedem recăpătându-și vigoarea odată cu criticile la adresa mondializării și a „McWorld”-ului. De curând, François Brune asemăna publicitatea cu o „caracatiță” totalitară. Conform aserțiunilor lui Benjamin R. Barber, dezvoltarea explozivă a publicității reflectă și întărește noul totalitarism al piețelor 13. Alții nu ezită să vorbească de un „fascism soft”, cu aplicații la toate dimensiunile vieții. Auzim mai peste tot proteste contra „tiraniei mărcilor”, al
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
această cauză acceptăm ipoteza nulă, și anume, faptul că regresia aceasta nu urmează o distribuție normală. Erorile nu prezintă autocorelare. Decalajul de timp de trei ani evidențiază cea mai puternică legătură dintre PIB și investițiile străine directe, ceea ce confirmă și aserțiunea noastră inițială, potrivit căreia, investițiile generează efecte care se întind ca magnitudine pe termenele mediu și lung. Cu toate acestea, mulți dintre autori recomandă o nuanțare a relațiilor de cauzalitate PIB-ISD export-import, având în vedere faptul că aceasta poate fi
Economia României sub impactul investiţiilor străine directe by Marinela Geamănu () [Corola-publishinghouse/Science/225_a_443]
-
de convenționalism care explică faptul că piața este practic un mecanism care testează raționalitatea. Motivația acestui lucru denotă că marii clasici au considerat piața ca fiind infailibilă tocmai pentru că i s-a atribuit rolul de mecanism rațional, ceea ce echivalează cu aserțiunea că ipoteza fundamentală a pieței nu poate fi ocolită, validată sau testată, ci trebuie luată - ca și clasicii acum două secole și jumătate - ca o lege naturală. Epistemologia aduce simplificarea drept argument liniștitor pentru a sublinia avantajul construirii Economiei în jurul
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
generic cu care s-a demarcat, și anume tendința de echilibru dintre cerere și ofertă, care reprezintă starea de confirmare a raționalității. Nu încape îndoială că acest efect este virtual în multe privințe, ba chiar este o asumpție decât o aserțiune empirică. În realitate, dacă se produce (când, unde și cu ce costuri nu este clar?) echilibrul dintre cerere și ofertă, el este nesemnificativ pentru funcția pieței ca atare, chiar neglijabil în raport cu alte efecte a căror pondere este într-adevăr relevantă
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
ea este neglijabil sau rechemăm la bară ipoteza fondatoare pentru a-i retesta relevanța? Survine și o altă întrebare: pentru a explica realitatea semnificativă nu ar fi necesar să amendăm sau chiar să schimbăm ipoteza fondatoare? Răspunsul este încărcat de aserțiuni critice radicale care tulbură confortul ipotezei fondatoare propuse de iluminiști. Desigur, răspunsul nu are cum să nu fie o problemă de acceptanță a comunității teoreticienilor, dar totodată este un răspuns obligatoriu de dat pentru a se salva consistența teoriei, capacitatea
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
că teoria dezvoltată pe experiența hominizării pieței ar fi contradictorie și nu ar distinge adevărul de fals, validitatea de întâmplare sau operaționalitatea de virtual. Evident este faptul că reintroducerea naturii umane în ecuația pieței conține riscul de a face interșanjabile aserțiunile logicii și cele ale psihologiei. Tot atât de evident este însă și faptul că teama de altceva, de un proces necunoscut, amestecă semnificațiile. Adică le reunește într-o entitate ce nu poate fi respinsă la infinit pe criteriul că alterează consistența vechii
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
aibă funcție predictivă, Economia ar prevedea doar că invariabil contextele sunt neomogene și nelineare. Genul de prevenție la nivelul așteptărilor preferat de Economie este cel care spune că te poți aștepta la ceva anume în anumite condiții definitorii pentru contexte. Aserțiunea specifică Economiei este: „dacă există asta și asta, s-ar putea să se întâmple asta”. Adică Economia uzează de avertizări, instalează balize (nu foarte sigure în furia valurilor) pentru a semnaliza eșecurile raționalității, naufragierea acțiunii intenționate (pentru crearea de avuție
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
sunt produsul unei științe pure, care uzează de logica pură. Conceptele economice survin pe calea logicii situaționale. Dacă ar fi să subliniem încă o dată distinctivitatea, am respune că în Economie cunoștințele sunt aproximări ale adevărului judecat în contexte nerecursive, irepetabile. Aserțiunile în Economie sunt deferite de cele din fizică pentru că în Economie nu vorbim despre identitate substanțială, ci de probabilitate de instanțiere a faptelor ca suport al adevărului. Cheia decelării obiectului specific al Economiei este ascunsă în intersubiectivitatea contextelor (în structurarea
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
vizează principiile, mijloacele de acțiune propuse (politicile) și, până la urmă, sistemul său conceptual și metoda de conceptualizare. S-a și spus că, în esență, actuala criză globală este o criză a economiștilor și a științei lor tutelare. Evident că aceste aserțiuni au argumente raționale puternice care merită discutate pentru a le desluși sensul, cum am făcut cu bună-credință și eu mai sus. După cum este evident că ne-am afla și noi în plină eroare comunicațională dacă am lăsa nerevelate tonurile false
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
noi, oamenii vii. Noi putem fi raționali și emoționali nu ca expresie a maniheismului naturii moarte, ci ca măsură a nelimitării propensiunilor noastre pornind de la etică în orice direcție. Aici Economia ne pierde în lumea ei rece și vidă de aserțiuni raționalizante. Inadecvările conceptualizării în Economie sau despre Economie (în timpul premodern, când activitatea prevala asupra gândirii raționale pe motivul subzistenței și supraviețuirii) au marcat și substanțieri ideatice și idealități substanțiale în care dualitatea a primat nu diferit de formulele cogniției. În
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
înțelegere, să-și atribuie rolul de cetățean cu drepturi depline în cetatea științei. Desigur, Economia are o dificultate cu adevărat greu de surmontat: pentru a nu eșua ca metodă de cunoaștere a complexității ar avea nevoie de ipoteze testabile și aserțiuni adevărate care să explice consecințe reale. Cumva nemeritat, Economia se află în fața unei imposibilități cognitive. Asta însă trebuie subliniat, doar în aparență, adică această aparență care este reflexul pervers al obișnuinței Economiei de a se comporta ca o știință experimentală
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
tip puzzle. Sistemul acționează ca o invitație adresată minții umane de a-și depăși reflexul condiționat al simplificării ca singura formulă de înțelegere, de generare a cunoașterii. Abordarea holistă și heterodoxă devine posibilă după ce știința s-a eliberat de controlul aserțiunilor de către mecanismul inflexibil al logicii aristotelice, unde gradele de adevăr nu erau considerate ca folositoare, ca și când devenirea (aproximarea întregului prin procesul de creștere) este interzisă. Or, ariile de semnificații indecise, de „și”-„și”, conferă baza reîntregirii părților separate, autonomizate prin
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
dacă vom lua în considerare specificul cauzalității în „psihologie”, vom putea explica de ce anume între doi indivizi, aflați în condiții de mediu relativ identice, numai unul comite la un moment dat acte cu caracter predelictual sau delictual. A devenit banală aserțiunea că între „cauză” și „efect” intervine un factor deosebit, factorul „personalității”, care condiționează și mijlocește producerea efectului. Orice cauză (influențare) se răsfrânge, deci, prin intermediul condițiilor interne (psihice, ale personalității) ale individului. În considerarea „fenomenului culpabilității” este necesar să plecăm, prin
Psihologia frustrației by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ca parte a sistemului pus În mișcare de nihilismul modern. Preocupată de structură și sistem, lucrarea noastră nu poate stărui asupra ipotezelor vagi, romantice, menite să scoată la lumină interacțiunile dintre dualism și societate. Ea poate doar să respingă energic aserțiunea generală neîntemeiată, de atîtea ori Încă emisă, că există o corelație Între dualism și „criză” socială. Istoria este un mecanism prea vast pentru a lăsa să-i scape vreo formulă-cheie secretă. Din cînd În cînd, ne Îngăduie să aruncăm o
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Origen are tendința de a numi Sophia Logosul care preexistă Împreună cu Dumnezeu 35. În focul controverselor secolului al IV-lea, asemenea afirmații deveneau suspecte de erezie. Arie putea fi un origenist autentic atunci cînd, potrivit aprigului său adversar Atanasie, făcea aserțiunea că „există două «Înțelepciuni» (sophiai): una care Îi este proprie lui Dumnezeu și există Împreună cu el, cealaltă - Fiul care a luat ființă În această Înțelepciune; numai luînd parte la această Înțelepciune Fiul este numit Înțelepciune și Cuvînt”36. Începînd cu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
128 -, auditorii trebuiau să postească duminica, să spună rugăciuni către Soare și Lună, să dea de pomană, să ofere bisericii pe cineva din familie - sau un sclav cumpărat - pentru a deveni ales, și să contribuie la ridicarea de mănăstiri 129. Aserțiunea tendențioasă a lui Augustin, conform căreia maniheenii „nu dau pîine cerșetorilor” se referă, cu siguranță, la aleși, nu la auditori 130. La fel, etica maniheistă a muncii nu e probabil atît de revoluționară cum pare să implice același Augustin, afirmînd
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Presupozițiile sunt parte constitutivă a universului comun de discurs, reprezentând precondiții ale enunțării cu succes a unei propoziții: o întrebare cum ar fi Cine a plecat? se justifică doar în condițiile în care „Cineva a plecat” (care este presupoziția întrebării); aserțiunea A venit Maria se justifică doar în condițiile în care „Există cineva pe nume Maria”; aserțiunea A revenit se justifică în condițiile în care „venise cel puțin încă o dată înainte de momentul vorbirii”. Presupozițiile se leagă de conținutul propozițional, de valoarea
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
unei propoziții: o întrebare cum ar fi Cine a plecat? se justifică doar în condițiile în care „Cineva a plecat” (care este presupoziția întrebării); aserțiunea A venit Maria se justifică doar în condițiile în care „Există cineva pe nume Maria”; aserțiunea A revenit se justifică în condițiile în care „venise cel puțin încă o dată înainte de momentul vorbirii”. Presupozițiile se leagă de conținutul propozițional, de valoarea de adevăr, dar mai ales de condițiile pragmatice (contextuale) ale actului de enunțare. În cadrul interacțiunii verbale
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
așa se vorbește?; (iv) empatizarea cu interlocutorul (Te înțeleg foarte bine; Știu ce simți); (v) exprimarea prin modalizatori a optimismului în raport cu interlocutorul (Sunt sigură că vei reuși! Fără ândoială că ai dreptate); (vi) orientarea spre interesele celuilalt prin enunțarea unor aserțiuni cu funcție de presecvențe (Știu că este important pentru tine să ai un răspuns cât mai repede); (vii) folosirea apelativelor care marchează intimitatea discursivă (numele mic) și a persoanei a II-a a verbului (tu); (viii) exprimarea interesului comunicativ pentru interlocutor
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
de „a promite”. Astfel, negocierea se realizează printr-o pereche de adiacență (interlocutorul întreabă Vorbești serios?/Promiți?, iar interlocutorul confirmă Da, serios/Promit/ Pe cuvântul meu), prin repetarea enunțului de către interlocutor (Crede-mă că voi veni), prin marcarea explicită a aserțiunii ca promisiune sinceră (însoțind-o de o expresie echivalentă cu „Această promisiune o pun în gura ta”), respectiv ca promisiune „de politețe” (însoțind-o de o expresie echivalentă cu „O să încerc, să văd dacă pot să vin, O să fac tot
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
niciodată ândoiala, japonezii pot vorbi ore întregi fără a-și exprima clar o opinie, performează acte de vorbire expresive atenuate (spun Bine! în loc de Fantastic!, Nu foarte bine... în loc de Groaznic!), pe când arabii folosesc un număr mare de procedee gramaticale pentru emfatizarea aserțiunilor (cum ar fi sufixe, repetiții, repetarea consoanelor sau a vocalelor etc.). În situații de comunicare date, unele culturi preferă actele de vorbire directe (de pildă, Închide geamul, te rog! - în cultura poloneză), altele preferă actele de vorbire indirecte literale (Poți
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
culturile respective a relațiilor armonioase de grup, a unei activități de imagine orientate spre fața pozitivă a interlocutorului. De aceea sunt preferate luările de cuvânt relativ lungi, se acordă atenție deosebită formei, în defavoarea conținutului. Printre caracteristicile acestui stil se numără: aserțiuni neargumentate, generalizări, înfrumusețarea expresiei prin metafore și comparații, repetiții și paralelisme, menite să convingă interlocutorul prin impresia pe care cuvântul o face asupra lui, nu argumentul. Stilul birocratic-afectiv caracterizează societățile cu dependență mare de context, care valorizează armonia socială și
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
nu prin conectori. Nu întâmplător în stilul informal apare un număr mare de termeni neaoși, comparații și metafore de sorginte populară, proverbe și zicători; este evocat astfel stilul conversațional autentic, românesc. În performarea actelor de vorbire există câteva tendințe generale. Aserțiunile se performează adeseori atenuat, eventual modalizate ca incertitudine, consultare a interlocutorului. Lipsa de asertivitate este, în cultura română, consecința prudenței; atenuarea aserțiunii dă posibilitatea revenirii asupra ei, modificarea ei fără a afecta foarte puternic relațiile interpersonale. Prin faptul că impun
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
și zicători; este evocat astfel stilul conversațional autentic, românesc. În performarea actelor de vorbire există câteva tendințe generale. Aserțiunile se performează adeseori atenuat, eventual modalizate ca incertitudine, consultare a interlocutorului. Lipsa de asertivitate este, în cultura română, consecința prudenței; atenuarea aserțiunii dă posibilitatea revenirii asupra ei, modificarea ei fără a afecta foarte puternic relațiile interpersonale. Prin faptul că impun o obligație interlocutorului, întrebările sunt percepute adeseori ca amenințări la adresa lui („Nu mă mai întreba atâtea”, „Cine e curios moare repede”); de aceea
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
cu o anumită intenție, cu scopul de a acționa asupra interlocutorului său, atașând deci enunțului o forță convențională, numită forță ilocuționară. Astfel, enunțul În clădire sunt doi oameni poate funcționa, în funcție de context și de intenția comunicativă a vorbitorului, ca o aserțiune (o descriere adevărată sau falsă a unei stări de fapt din lumea reală), ca un ordin indirect (vorbitorul îi sugerează portarului să-i dea afară pe cei doi intruși din clădire), ca un reproș indirect (vorbitorul îi sugerează portarului că
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]