1,838 matches
-
a fost un filosof, astronom, sfătuitor al lui Burebista (70 î.e.n. - 44 î.e.n.), rege dac între 44 î.e.n. - 27 î.e.n. ar fi fost un înțelept al neamului dacilor, care trăia retras, ca un sihastru, într-un ținut ascuns, unii cred că pe muntele sfânt al
Deceneu () [Corola-website/Science/301063_a_302392]
-
câțiva ani, Fahrenheit va încerca să perfecționeze modul de măsurare al temperaturii, reușind să inventeze un termometru pe bază de alcool în 1709 și, ulterior, un termometru pe bază de mercur în 1714. Temperatura a fost de asemenea determinată de catre astronomul suedez Anders Celsius, care stabilise scara Celsius, descrisă în lucrarea sa "Observații privind două grade persistente la un termometru", publicată în 1742. Stabilind două puncte fixe (temperatura de topire a gheții și temperatura de fierbere a apei), a descoperit un
Mercur (element) () [Corola-website/Science/301013_a_302342]
-
sunt numiți uneori și "planetoizi". Cei mai mulți asteroizi își au traseul între orbitele planetelor Marte și Jupiter, formând așa-numita Centură de asteroizi. Întinderea ei totală este de circa 2,0 - 3,4 Unități Astronomice (UA). În 1772, Johann Elert Bode, astronom german de la Observatorul astronomic din Berlin, a publicat o regulă care estima depărtarea planetelor de Soare. Această regulă a devenit cunoscută sub numele de "Legea lui Bode" și prezicea existența unei planete între orbitele lui Marte și Jupiter. Mulți astronomi
Centura de asteroizi () [Corola-website/Science/300114_a_301443]
-
astronom german de la Observatorul astronomic din Berlin, a publicat o regulă care estima depărtarea planetelor de Soare. Această regulă a devenit cunoscută sub numele de "Legea lui Bode" și prezicea existența unei planete între orbitele lui Marte și Jupiter. Mulți astronomi erau sceptici. Dar în 1781 când a fost decoperit Uranus, s-a observat că orbita planetei corespunde Legii lui Bode. Atunci a început căutarea planetei lipsă dintre Marte și Jupiter. În anul 1801 a fost descoperit primul asteroid, Ceres. S-
Centura de asteroizi () [Corola-website/Science/300114_a_301443]
-
În anul 1801 a fost descoperit primul asteroid, Ceres. S-a presupus că Ceres este chiar planeta căutată, și din această cauză a fost o surpriză când un al doilea asteroid, Pallas, a fost descoperit în 1802, în aceeași regiune. Astronomii au presupus atunci că dacă în acea regiune există două planete mai mici, atunci pot exista și altele, și au continuat căutările. Asteroidul Juno a fost descoperit în 1804, urmat de Vesta în 1807. Treizeci de ani mai târziu a
Centura de asteroizi () [Corola-website/Science/300114_a_301443]
-
(germ. Nikolaus Kopernikus, pol. Mikołaj Kopernik) (n. 19 februarie 1473, în orașul liber hanseatic Toruń, aflat azi în Polonia - d. 24 mai 1543, Frauenburg, astăzi Frombork, Polonia), astronom și cosmolog, matematician și economist, preot și prelat catolic, a dezvoltat teoria heliocentrică a Sistemului Solar. Naționalitatea sa este reclamată și de germani, dar majoritatea istoricilor îl consideră polonez. Copernic provenea dintr-o familie de comercianți și înalți funcționari administrativi
Nicolaus Copernic () [Corola-website/Science/298558_a_299887]
-
un mileniu și jumătate înainte afirmase că Pământul și celelalte planete se rotesc în jurul Soarelui, iar nu invers, așa cum susținea opinia comună la acea vreme. În acest timp locuiește în casa matematicianului Domenico Maria Novara, care se ocupa cu scrierile astronomului Ptolemeu, și începe să se intereseze de astronomie și geografie. Împreună observă la 9 martie 1497 acoperirea stelei "Aldebaran" de către lună. După terminarea studiilor în 1500, Copernic ține prelegeri de astronomie la Roma și în anul următor este acceptat să
Nicolaus Copernic () [Corola-website/Science/298558_a_299887]
-
noul centru care devenea Soarele, apelând la o triangulare trigonometrică în care distanța Soare-Pământ forma baza cunoscută a triunghiului. Între 1543 și 1600 puțini au fost adepții sistemului copernician, cei mai renumiți fiind Galileo Galilei și Johannes Kepler. În 1588, astronomul danez Tycho Brahe a emis o teorie de compromis, după care pământul rămâne nemișcat în timp ce planetele se mișcă în jurul soarelui, care, la rândul lui, înconjoară pământul. După respingerea teoriei lui Copernic de către autoritățile ecleziastice cu ocazia procesului lui Galilei (1633
Nicolaus Copernic () [Corola-website/Science/298558_a_299887]
-
ale câmpului gravitațional terestru", a determinat "modificarea conceptelor privind compoziția și structura straturilor superioare ale Pământului", și, în subsidiar, la emiterea în anul 1885 de către Airy și Pratt a celor două ipoteze izostatice diferite dar complementare. În 1749 , matematicianul și astronomul francez Pierre Bouguer ("1698 - 1758") publică lucrarea "Figure de la Terre", unde consemnează că "„ valoarea observată a abaterii verticale lângă Anzii peruvieni era mult prea mică față de valoare calculată în baza unui model folosit de el (un lanț muntos cu o
Izostazie () [Corola-website/Science/298556_a_299885]
-
era mult prea mică față de valoare calculată în baza unui model folosit de el (un lanț muntos cu o masă semnificativă, așezat pe o scoarță rigidă normală, care exercită o forță de atracție gravitațională asupra firului cu plumb"). În 1755 , astronomul și matematicianul italian R. G. Boschowich , ("1711-1787") dă o explicație pentru problema care la nedumerit pe Bouguer : "„ excesul de masă al muntelui este compensat într-un fel de deficitul de masă din straturile mai profunde, de sub munte"". Deși valoroasă, ideea
Izostazie () [Corola-website/Science/298556_a_299885]
-
rocilor" ce formează coloanele "este variabilă pe verticală", în timp ce la Airy cota „"nivelului de compensație"” este "variabilă" iar coloanele, pe toată înălțimea lor, "au o densitate uniformă ". În 1855 , la puțin timp după după comunicarea din 1854 a lui Pratt , astronomul englez George Biddell Airy ("1801-1892") prezintă o comunicare la Royal Society în care oferă o altă explicație pentru discrepanțele constatate de G. Everest , bazată pe concepte simple de fizică și nu pe calcule matematice. Spre deosebire de Pratt , Airy nu este surprins
Izostazie () [Corola-website/Science/298556_a_299885]
-
invers acelor de ceasornic) necesar pentru a ajunge la el de la direcția de 0°, numită "axa polară" (echivalentă cu axa absciselor din coordonatele carteziene plane). Conceptele de unghi și rază erau deja folosite de popoarele antice din primul mileniu î.e.n.. Astronomul grec Hipparchus (190-120 î.e.n.) a creat o tabelă de funcții armonice care dădeau lungimea unui arc pentru fiecare unghi, și există unele referințe la utilizarea de către el a coordonatelor polare pentru stabilirea poziției stelelor. În "Despre spirale," Arhimede a descris
Coordonate polare () [Corola-website/Science/299629_a_300958]
-
provenind din centrul galaxiei noastre. Cercetările au continuat și acum fizicienii propun un mecanism pentru a explica apariția acestei antimaterii. Aceasta antimaterie există pentru foarte scurt timp, lovindu-se repede de materie și anihilându-se. Observarea acestei lumini a permis astronomilor să detecteze prezența acestei antimaterii. Rachetele, așa cum au evoluat până în prezent, pot transporta oameni pe lună și există o posibilitate ca în viitor să se ajungă și pe alte corpuri cerești apropiate. Însă pentru voiajul intre două sisteme solare, propulsia
Antimaterie () [Corola-website/Science/299034_a_300363]
-
structuri masive (de pildă galaxiile) și predicțiile teoretice. Soluția propusă este postularea unui nou tip de materie „întunecată”, care alcătuiește o mare parte din materia din univers, dar care nu poate fi observată direct întrucât nu reflectă radiația electromagnetică (lumină). Astronomii au calculat că universul s-a format cu 13.798 ± 0.037 miliarde de ani în urmă. Teoria "Big Bang"-ului (engl. „marea explozie”) explică în mare parte formarea universului, pe care o aseamănă cu o explozie de proporții. Din
Univers () [Corola-website/Science/299069_a_300398]
-
în urmă. Teoria "Big Bang"-ului (engl. „marea explozie”) explică în mare parte formarea universului, pe care o aseamănă cu o explozie de proporții. Din momentul formării universului a avut loc o expansiune a acestuia care are loc și astăzi. Astronomii caută să descopere structura, comportamentul și evoluția materiei și energiei existente în univers. Despre evoluția viitoare a universului există o serie de teorii. Într-unul din scenarii expansiunea universului va continua până la "deșirarea" acestuia ("Big Rip", engl. „marea ruptură”), iar
Univers () [Corola-website/Science/299069_a_300398]
-
un maximum, după care universul va începe să se micșoreze ("Big Crunch", engl. „marea compactare”). Scenariul în care după acest colaps are loc un nou "Big Bang" poartă numele de "Big Bounce" (de la engl. "to bounce", „a ricoșa” / „a sări”). Astronomii cred că în prima fracțiune de secundă de după explozie, universul s-a extins în proporții de milioane de ori mai mari decât starea inițială, iar în următoarea fracțiune de secundă extinderea a devenit mai înceată, acesta răcindu-se și lăsând
Univers () [Corola-website/Science/299069_a_300398]
-
Big Bang” este modelul care explică apariția materiei, energiei, spațiului și timpului, altfel spus a existenței Universului. Această teorie încearcă să explice de ce universul se extinde permanent încă de la apariția sa, și de ce pare a fi uniform în toate direcțiile. Astronomul american Edwin Hubble a descris Universul ca fiind în continuă extindere, dând cosmologilor "o temă pentru acasă". El pornește de la ideea că la începuturi, cu circa 13,7 miliarde de ani în urmă, Universul încă nu exista. Ceea ce a existat
Big Bang () [Corola-website/Science/299086_a_300415]
-
în ziua de azi. În anul 1940 fizicianul ruso-american George Gamow și asistenții săi Ralph Alpher și Robert Herman au lansat ideea de explozie incandescentă de materie și energie de la începuturile Universului. Numele teoriei "Big Bang" a fost dat de astronomul englez Fred Hoyle în 1950. Există trei indicii majore pentru veridicitatea teoriei Big Bangului: Astrofizicienii nu pot (încă) explica apariția universului la secunda "zero" (momentul inițial). Ei iau ca punct de plecare momentul 10 secunde după explozia originară (Big Bang
Big Bang () [Corola-website/Science/299086_a_300415]
-
precum și prin contopirea cu alte găuri negre se pot forma găuri negre super-masive cu mase de milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui. În ciuda invizibilității interiorului, prezența unei găuri negre poate fi dedusă prin interacțiunea cu restul materiei. Astronomii au identificat numeroase posibile găuri negre stelare în sistemele binare, studiind interacțiunea lor cu stelele companion. În momentul de față se înregistrează o puternică tendință spre consens asupra acceptării ideii că în centul majorității galaxiilor se află o gaură neagră
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
contracte. În momentul în care masa miezului este suficient de concentrată, forța gravitațională a acestuia este imensă și miezul se contractă în el însuși dând naștere la o gaură neagră. Această forță nu se poate explica în fizica clasică și astronomii folosesc teoria relativității a lui Einstein ca să explice comportamentul luminii și al materiei față de această imensă forță gravitațională. Potrivit relativității generale, spațiul din jurul miezului este atât de puternic curbat încât atrage și lumina. O stea de zece ori mai mare
Gaură neagră () [Corola-website/Science/299088_a_300417]
-
1945. La faimoasa universitate "Albertina" din acest oraș (fondată în 1544, închisă în 1945 de către sovietici și redeschisă în 1948 cu predare în limba rusă, azi numită "Universitatea Immanuel Kant") au activat filozofii Johann Gottfried von Herder și Immanuel Kant, astronomul Friedrich Wilhelm Bessel, fizicianul Hermann von Helmholtz, scriitorul Ernst Theodor Amadeus Hoffmann ș.a. Printre monumentele de arhitectură celebre ale orașului se numărau blocul central al Universității Albertina, Domul, castelul regal (aruncat în aer de sovietici în 1967), orașul vechi "Knaiphof
Kaliningrad () [Corola-website/Science/299245_a_300574]
-
Karl Friedrich Gauß (transcris în mod tradițional Gauss, latinizat "Carolo Friderico Gauss"; ) a fost un matematician, fizician și astronom german, celebru pentru lucrările despre integralele multiple, magnetism și sistemul de unități care îi poartă numele. Este considerat unul dintre cei mai mari oameni de știință germani. La vârsta de 7 ani a început școala primară și a fost remarcat
Carl Friedrich Gauss () [Corola-website/Science/299817_a_301146]
-
1799 obține doctoratul în matematică. Îndrumătorul lui Gauss a fost ales Johann Friedrich Pfaff, la rândul lui, fost elev al lui Kästner. În 1800 devine director al Observatorului Astronomic din Göttingen. În 1801 publică "Disquisitiones Arithmeticae", iar în iunie 1801, astronomul austriac Zach, pe care Gauss îl cunoscuse cu doi sau trei ani în urmă, publică poziția orbitală a lui Ceres, o nouă „planetă mică”. Acest asteroid fusese descoperit anterior de Piazzi, un astronom italian, pe 1 ianuarie 1801, dar care
Carl Friedrich Gauss () [Corola-website/Science/299817_a_301146]
-
publică "Disquisitiones Arithmeticae", iar în iunie 1801, astronomul austriac Zach, pe care Gauss îl cunoscuse cu doi sau trei ani în urmă, publică poziția orbitală a lui Ceres, o nouă „planetă mică”. Acest asteroid fusese descoperit anterior de Piazzi, un astronom italian, pe 1 ianuarie 1801, dar care nu a putut fi observat temeinic. Zach a publicat mai multe predicții, incluzând una a lui Gauss care diferea mult de celelalte. Când Ceres a fost redescoperită de Zach pe 7 decembrie 1801
Carl Friedrich Gauss () [Corola-website/Science/299817_a_301146]
-
poată duce la împlinire dorințele și convingerile numai prin liber arbitru (voința independentă), ci mai degrabă liberul arbitru se referă la abilitatea unui individ de a transpune acele convingeri și dorințe în acțiune voluntară. Încă la începutul secolului trecut, când astronomul Edwin Hubble a afirmat că decalajul spre roșu arată că Universul se extinde, opinia predominantă în rândul experților a fost că Universul a început cu Big Bang, prin urmare are o vârstă finită. Diferiți astrofizicieni au păreri diferite privind apariția
Determinism () [Corola-website/Science/299827_a_301156]