1,059 matches
-
reușit o sincronizare aproximativă a tendințelor acesteia"21. În sfârșit, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură a lui Nicolae Manolescu 22 exclude dintru început, prin însăși natura sa critică necesitatea unui parcurs cronologic, favorizând un discurs "extra-contextual, atemporal, fapt ce permite o reconstituire a ideii de autor minor sau de opera mai puțin semnificative. Manolescu operează reierarhizări în interiorul operelor și reorganizează funcțiile valorice pe o scară interioară"23. Totuși, nefiind, în totalitate, nici un transcendent al literaturii, nici o creație
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu pas, o monografie atipică. Un valoros studiu, situat, în mod clar și asumat, într-o zonă fertilă, a interdisciplinarității. Concluzionând, voi spune că Alina-Iuliana Popescu și-a propus să resuscite, în secolul versului minimalist, tranzitiv, interesul pentru poezia caldă, atemporală, reflexivă, detașată, printr-un efort creator unic, de realitatea cotidiană. Așezarea Anei Blandiana într-o altă lumină decât cea obișnuită, canonică, impusă de-a lungul timpului, nu este păgubitoare actului receptării, ci profund înnobilatoare. Interpretarea Alinei dărâmă convenții, inventează sensuri
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
amprentă. Consonant cu spiritul timpului, cu poetica și etica numite azi, pentru că trebuiau să poarte un nume, postmoderne, Echenoz Își trage treningul pe cap și Începe maratonul scriptural detașat, pe distanță și perioadă nedeterminate. “Nu vreau să scriu o chestie atemporală, vreau să descriu lucruri cât mai legate de lume. Îmi place să mizez pe raportul dintre ficțiunea totală și marcajul cu locuri și obiecte precise”, spunea scriitorul Într-un interviu luat după câștigarea premiului Médicis În 1983, cu romanul Cherokee
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
nici o distincție între percepție și halucinație. A treia idee. Acest sistem nervos este cuplat la organismul care-l integrează, astfel încît structura sa se găsește constant determinată prin participarea sa la autogenerarea organismului. În realitate se îmbină două fenomenologii, una atemporală și închisă (cea a sistemului nervos), alta istorică și deschisă (cea a organismului și a mediului ambiant la care sistemul nervos este cuplat). Implicație permanentă a istoriei și a atemporalității 82. 2. Delimitarea Varela Varela întărește prin conceptul său de
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
echilibrarea centrului pătratului tinde să se realizeze pe seama intersectării coordonatelor lineare, subiectul are posibilitatea elevării temei definind-o prin intersectarea orizontalei terestre cu verticala eterică. Compensând dominarea fiecăreia dintre dimensiunile spațiale, pătratul poate stăvili înrâurirea mundană și sugera o stare atemporală. De aceea el este un format potrivit pentru artiștii care urmăresc prezentarea unei lumi stabile. În artele plastice, două picturi de Piero della Francesca pot ilustra cele susținute. Învierea sa de la Borgo di San Sepolcro (figura 58) este cu aproape
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
ca vectori scoși din relief; verticalitatea scenei din partea superioară este puternic compensată de orizontalitatea grupului de paznici dormind la baza mormântului, susținuți laolaltă de cornișa masivă a acestuia. Un paradox compozițional semnificativ transformă acțiunea verticală a Învierii într-o celebrare atemporală, în timp ce simultan se prezintă somnul muritorilor ca repre zentând neliniștea sufletelor nemântuite. O nemișcare generală, mai degrabă decât o tulburare pătrunzătoare, este starea de spirit corespunzătoare formatului pătrat. Schimbarea copacilor, de la desfrunzirea iernatică la frunzișul văratic, este prezentată nu ca
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
lui Bramante pentru catedrala Sf. Petru în crucea latină din forma sa finală este exemplul clasic al unei astfel de combinații. În orice clădire, liniaritatea navei și a colateralelor accentuează circulația în des fășurarea temporală, în timp ce spațiul central, intersecția, este atemporală perceptiv prin suprimarea liniarității vectorilor și simbolic prin oprirea credincioșilor pentru un moment de reculegere. Este adevărat că o încrucișare poate fi o simplă suprapunere a două culoare liniare care se întâlnesc într-un unghi drept. În astfel de cazuri
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
crearea a patru fațade orientate central înspre impunătorul baldachin al lui Bernini. Diferența compozițională discutată aici corespunde interacțiunii spațiului și timpului în experiența arhitectonică. Ordinea în care diferite componente ale multor clădiri sunt dispuse este determinată nu numai de simultaneitatea atemporală - felul în care colțurile cubului coexistă într-o configurare atemporală -, ci de o anumită desfășurare specifică. Urcând treptele unui portal, pătrunzând în lărgimea unui hol de intrare, urcând o scară în spirală ș.a.m.d., drumul vizitatorului poate fi la fel de
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
lui Bernini. Diferența compozițională discutată aici corespunde interacțiunii spațiului și timpului în experiența arhitectonică. Ordinea în care diferite componente ale multor clădiri sunt dispuse este determinată nu numai de simultaneitatea atemporală - felul în care colțurile cubului coexistă într-o configurare atemporală -, ci de o anumită desfășurare specifică. Urcând treptele unui portal, pătrunzând în lărgimea unui hol de intrare, urcând o scară în spirală ș.a.m.d., drumul vizitatorului poate fi la fel de esențial pentru înțelegerea planului unei clădiri, asemenea succesiunii melodice în
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
dinamizează complexele centrice, preschimbându-le în obstacole în curgerea evenimentelor, precum rocile din mijlocul râului, sau le preschimbă în entități evolutive, care ies la iveală cu întreaga lor putere, fiind lăsate mai apoi în urmă. În arhitectură, compoziția stabilă și atemporală a clădirii este revelată în propria-i dimensiune temporală de vizitatorul care se mișcă prin ea. În cazul ruloului pictural, privitorul stă liniștit, dar introduce acțiunea temporală, punând opera în mișcare. Această scrutare a unei acțiuni din poziția avantajoasă a
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
nu și cu înfățișările lumii sensibile, fapt ce-l determină să se bizuie mai mult pe intuiție decât pe studiul matematic al legilor ce jalonează universul cosmic. Înțelegerea îi apare poetului ca o stare de grație dăruită aleșilor care sunt atemporali, în timp ce restul omenirii trece prin "criză de timp": "Dau sfat:/ Cei care au pus pământul/ să fie sluga soarelui/ să-i caute justificare./ Altfel e trist pe pământ". De la intuiție la experiment s-au făcut pași enormi și drama conștiinței
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este deschiderea, eliberarea totală, absolută a individului, experiența transcendenței. Mai mult chiar decât atât, creștinismul oferă perspectiva escatologică a fericirii, proiectată dincolo de lumea aceasta, În Împărăția lui Dumnezeu, ca o continuitate a vieții, considerată ca existență limitativă, Într-un spațiu atemporal, În care existența este deschisă și eternă, prin anularea oricăror limite. Semnificația fericirii ca experiență Fericirea este o aspirație interioară a omului. Ea este dată de caracterul limitativ, Închis al vieții, În special pe plan temporal, pe care persoana dorește
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și de altă natură (spirituală, morală etc.), reprezentând și premisa unor performanțe. La Jung, „inconștientul” are, așadar, o sferă mai largă și o structură mai complexă; el impune, în 1912, ideea de „inconștient colectiv”, pe care-l consideră „forma generală atemporală a sufletului”, spre deosebire de „inconștientul personal”, care ar reprezenta mai curând conținutul ce nu mai este în întregime conștient. Ca și C.G. Jung, A. Adler și-a dat relativ repede seama (1908) de caracterul unilateral al concerției lui S. Freud, rezultat
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
însă, ci sporește expresivele, miraculoasele spirale ale interiorității prearănite. E un fel de a spune că poeta dă senzația că depășește relativ ușor albia eului, planul subiectivității și așa fragile, printr-o plăcere uriașă, o voluptate a construirii de scenarii atemporale, în care actantul e în aparență altul. Am văzut, încă din trecerea în revistă a elementelor paratextuale, că alterii pentru care optează, în această tentativă de alienare conștientă de un sine obsesiv, proces paradoxal însă transformat în exact opusul său
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
devin chiar efigii obligatorii ține mai mult de o estetică a (de)mascării, a esențializării și revelării treptate. Așadar călătoria mentală se desfășoară într-o Veneție astfel transfigurată, plină, în ordinea aparenței, de vestigii (ale istoricității și, desigur, ale culturalului atemporal, mereu viu), iar în ordinea esenței, de însemne ale unui altceva ce transcende orice delimitare spațială sau temporală. Profunzimea sugerată încă din titlu este prin urmare de un cu totul alt ordin: proclamându-se Regină în regatul secund ori accentuând
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
acestei existențe cu funcția de alter ego, în care actantul aventurilor lirice grandioase se poate reflecta în decursul meditației subsecvente, de regulă temporale: efigie a feminității înseși, partenera-obiect al transfigurării poetice apare întotdeauna și ca pretext al racordării definitive la atemporal, la mitologie și istorie. Pe oglinda vizitată de stele, în cursul unei enigmatice călătorii "plutitoare pe marea egee", poetul devine visătorul ce se transportă, bineînțeles "în somn", într-un fel de spațiu-timp al utopiei, în care se reiterează la nesfârșit
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
este marcat de speranță, de amintire, de fidelitate sau de refuz. Dar, în cele din urmă, întotdeauna, sau aproape întotdeauna analiza se reduce la examinarea unui anumit număr de opere teoretice, opere clasate în funcție de ceea ce tradiția le atribuie ca valoare atemporală, fiind vorba, mai presus de orice, de aprecierea unora în raport cu celelalte, de explicații, de comentarii, de interpretări. Tot ceea ce scapă formulărilor demonstrative, tot ceea ce vine din admcurile secrete ale puterilor onirice este, de fapt, izgonit într-o zonă de umbră
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
plănuiesc să construiască o societate viitoare după un model oferit de trecut, dar a cărui configurație tradițională (Instituțiile republicane a lui Saint-Just este în acest sens un foarte bun exemplu) înlătură cu fermitate orice evoluție, orice adaptare virtuală, legiferează în atemporal, plasează într-o realitate neschimbată Cetatea de mîine. Vis al limpezimii, al comuniunii, al efuziunii și al armoniei, mitul Vîrstei de aur se dovedește încă o dată a fi un vis al permanenței. Difuziunea, forța sa de atracție rămîn inseparabile de
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
războaiele religioase, Revoluția franceză etc. n-ar fi fost posibile dacă lucrurile se orînduiau astfel". "E timpul să revenim la același Tată", conchidea Maistre. Trebuie să constatăm totuși că, la începutul secolului al XlX-lea, acest apel la o putere atemporală, deopotrivă protectoare și unificatoare, acea evocare a Evului Mediu, perioadă privilegiată a unității spirituale și a solidarității umane, nu aparțin nici pe departe ultramontanismului catolic. Ele pot fi regăsite, susținute cu aceeași înfocare atît în textele fundamentale ale bisericii saintsimoniene
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
contesta legitimitatea unui demers ce constă într-o diversificare deosebită, în funcție de epoci, de civilizații și de culturi, de modalitățile de exprimare, de sensibilitate sau de manifestările creativității estetice. Va trebui totuși să-1 contestăm pe Bachelard, care plasează într-o dimensiune atemporală visele secretate de imaginația omului în contact cu arborii, cu pămîntul, cu apa sau cu norii, sprijinindu-se pe persistența schemelor reprezentative, a simbolurilor și a metaforelor. Pe de altă parte, în Eseuri de etnopsihiatrie generală, Georges Devreux arată clar
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
tipizare. Ceea ce explică faptul că în povestiri, locurile, timpul și actorii sînt vag indicați și că descrierea ocupă un loc minor, în raport cu narațiunea și argumentația (povestești pentru a educa și pentru a determina îndeplinirea unor acțiuni după modele universale și atemporale). (36) Erau odată un tăietor de lemne și o tăietoare de lemne care aveau șapte copii, toți băieți. Cel mai mare nu avea decît zece ani, iar cel mai mic nu avea decît șapte [...].8 De asemenea, pînă la romanele
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
prima dată termenul de cultură populară ca fiind identic cu cel care exprimă cultura de masă. Potrivit lui Arnold, cultura, definită ca "tot ceea ce este mai bun din câte au fost gândite și spuse în lume"4, este singulară și universală, atemporală și absolută. Este, așadar, națională și aparține statului, absența ei ducând, evident, la anarhie. Astfel legitimată, cultura este centralizată și reprezintă legea care se opune haosului. Arnold face însă diferența între cultura înaltă (pe care Arnold o denumește "sweetness and
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
de acest gen în secolul XX. Deși delimitat spațial (vizitatorii "treceau un prag critic, intrând într-o lume diferită de cea obișnuită, cu structurile sociale și pozițiile ei dominante 226"), parcul de distracții Coney Island era de fapt un topos atemporal, care crea iluzia de distracție permanentă. După cum susține McGowan, ,,Coney Island reprezenta hiperrealitatea americană la nivel microcosmic. Juxtapunerea dintre diversele exponate cu parcuri tematice și spectacole aferente atrăgătoare înscrie acest spațiu în rândul celor tipic postmoderne, deși temporal este plasat
Efectul de bumerang: eseuri despre cultura populară americană a secolul XX by Adina Ciugureanu [Corola-publishinghouse/Science/1423_a_2665]
-
psihanaliză și sociologia simboluri-lor; conștiința paradigmatică, reprezentată de structuralism și avînd drept model fonologia "știința paradigmelor exemplare" și conștiința sintagmatică, orizontală (Școala formaliștilor ruși, Propp în primul rînd). Imaginația paradigmatică sau formală implică o atenție deosebită acordată elementelor recurente, matricei atemporale, constantelor (miturilor, arhetipurilor), dimensiune strălucit reprezentată de antropologul francez Claude Lévi-Strauss. Structuralismul lui Claude Lévi-Strauss constituie modelul nici funcțional, nici genetic, nici istoric, ci "deductiv exemplar utilizat într-o știință umană empirică" (J .Piaget, 1970:90). Cele trei direcții de
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
conexiunea strînsă dintre teoria acțiunii și teoria etică" (P. Ricoeur, 1990: 172-173). 5.6. A.J. Greimas și modelul actanțial Modelul actanțial al povestirii derivă din ipotezele lui Claude Lévi-Strauss: "ordinea de succesiune cronologică se resoarbe într-o structură matricială atemporală" (1960: 29) și A.J. Greimas: "interpretarea paradigmatică și acronică a relațiilor dintre funcții (...) permite sesizarea structurii elementare a semnificației (1966: 204). Examinînd structura elementară a semnificației narative, Greimas consideră ca invarianți actanții, predicatele și circumstanțele. Modelul actanțial oferă o
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]