5,138 matches
-
acest pachebot al luxului, aspectul unui cățel sedentar și rubicond, evo când rotunjimile unui cârnat învelit în blăniță lucioasă. Și, ca de atâtea ori în trecut, Tintin era prins deja în capcana aventurilor care stăteau să se nască. În fața unui auditoriu invariabil compus din somnorosul Haddock, corpolentul Milou și afazicul Tournesol, Tintin își desfășura lecțiile sale de istorie și de geografie, pregătindu-și prietenii pentru întâlnirea cu ținta călătoriei lor. Tintin evoca, cu febrilitatea contagioasă care nu îl părăsea niciodată, pei
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
că nu eram bun de nimic, că-l făceam de râs, că va fi vai și-amar de mine. Avea mania discursurilor și ținea să-și exerseze și pe pielea mea darurile sale oratorice. Numai că eu nu eram ca auditoriul lui obișnuit. De cum se pornea să-mi facă morală, începeam să casc plictisit, ca să-l pedepsesc, deoarece știam că nu suporta să nu fie ascultat cu smerenie. Când vroiam să-l scot din sărite, izbucneam în râs, ceea ce reprezenta în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu poți face orice în viață. Nu poți să fii, de pildă, orator, comandant, șofer de taxi sau profet. Ești nevoit, avînd-o, să-ți alegi o profesie discretă, care nu-ți cere să ridici tonul niciodată, nici să-ți înflăcărezi auditoriul. "Ai mai vînat?" m-a întrebat el într-o doară, ca să spună, probabil, ceva. "Cerbi?" "Nu neapărat. Așa în general". Participasem cândva la niște concursuri de tir, dar la vânătoare nu fusesem niciodată. L-am mințit: "Firește". Nu vroiam să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
catedrală, încep să se înfășoare în fire de mătase, făcând gogoașa. Ea, gogoașa, devine carcera lor, mormântul lor, iar opera viermilor de mătase echivalează de aceea cu o sinucidere. "Înțelegi? se înfierbînta și mai mult Bătrânul, continuând ca în fața unui auditoriu numeros, cu ochii strălucitori. Un vierme de mătase pune opera lui deasupra vieții lui. Viața lui nu are decât un sens, să creeze gogoașa în care moare. Opera lui este chiar mormântul lui. Care artist mai are acest curaj, să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
inima. Bătrânii aceia anchilozați de reumatisme m-au învățat ce e foamea de artă, foamea de realitate ireală sau de irealitate reală care este viața artei. Devenisem oarecum și prizonierul lor, pentru că așa e publicul, sau cel puțin așa era auditoriul meu din azil, admiră și devoră cu aceeași plăcere insațiabilă. Bătrânii mă hăituiau să-i mint, nu-mi puteam permite prea multe crize de creație. O dată sau de două ori jocul mi s-a părut o corvoadă, o cruce pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nimic, dar îmi amintea un lucru iritant, de câte ori îl zăream de la fereastră sau în rarele prilejuri când, vrând nevrând, ieșeam din cameră. Nu el ne amenințase cu era rațiunii? Care însemna pentru mine ce? Cioplitor de cruci, fără geniu, fără auditoriu, fără oglinzi, fără vise, asta îmi rezerva faimoasa lui eră a rațiunii. Ei bine, nu, să și-o țină Victor pentru el, îmi ziceam. Nu eram dispus să mă întorc în praful drumului din care mă ridicasem. Nu eram dispus
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
predică vehementă a părintelui Paneloux, iezuitul care îl asistase pe bătrânul Michel la începutul bolii acestuia. Părintele Paneloux se remarcase prin dese colaborări la buletinul Societății geografice din Oran, unde reconstituirile lui epigrafice erau foarte prețuite. Dar el câștigase un auditoriu mai larg decât cel al unui specialist ținând o serie de conferințe despre individualismul modern. În aceste conferințe se făcuse apărătorul călduros al unui creștinism exigent, la fel de departe de libertinajul modern ca și de obscurantismul secolelor trecute. Cu această ocazie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
al unui specialist ținând o serie de conferințe despre individualismul modern. În aceste conferințe se făcuse apărătorul călduros al unui creștinism exigent, la fel de departe de libertinajul modern ca și de obscurantismul secolelor trecute. Cu această ocazie el nu-și cruțase auditoriul de adevăruri dure. De aici și reputația lui. Or, către sfârșitul acestei luni, autoritățile ecleziastice ale orașului nostru hotărâseră să lupte împotriva ciumei prin propriile lor mijloace, organizând o săptămână de rugăciuni colective. Aceste manifestări ale pietății publice urmau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
accent, încât câțiva ascultători, după o clipă de ezitare, s-au lăsat să lunece de pe scaun în genunchi. Alții au crezut că trebuie să le urmeze exemplul încât, din om în om, fără alt zgomot decât pârâitul câtorva scaune, întreg auditoriul s-a pomenit curând în genunchi. Paneloux s-a îndreptat atunci, și-a tras răsuflarea și a continuat pe un ton din ce în ce mai accentuat : Dacă astăzi ciuma își ațintește privirea asupra voastră, înseamnă că a sosit momentul să cugetați. Cei drepți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de dificila umilință. Era vorba de umilire, dar de o umilire la care umilitul consimțea. Desigur, suferința unui copil era umilitoare pentru minte și inimă. Dar tocmai de aceea trebuia să intri în ea. Tocmai de aceea, și Paneloux asigura auditoriul că ceea ce avea să spună nu era ușor de spus, trebuia s-o vrei, fiindcă Dumnezeu o voia. Numai astfel creștinul nu cruța nimic și, cu toate ieșirile închise, mergea spre adâncul alegerii esențiale. El va alege să creadă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
fălea cu ele. Asta mă amuza mult și îi punem adesea întrebări, încântat să verific răspunsurile lui în Chaix și să recunosc că nu se înșelase. Aceste mici exerciții ne-au legat mult unul de altul, căci îi ofeream un auditoriu a cărui bunăvoință o aprecia. Cât despre mine, găseam că această superioritate în legătură cu căile ferate era la fel de bună ca oricare alta. DAR MĂ LAS FURAT DE POVESTIRE ȘI RISC SĂ-I DAU PREA MULTĂ IMPORTANTĂ ACESTUI OM DE TREABĂ. CĂCI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
au venit actorul Constantin Avădanei, bârlădean de origine, împreună cu soția. Un invitat special: Neculai (Culiță) Matei, renumit apicultor din zona Bârladului, care i-a fost elev în clasa I, la Școala din Priponești, în anul școlar 1937-1938. Autorul a mulțumit auditoriului și a oferit tuturor celor prezenți câte un exemplar cu autograf. în același număr 3 (40), trim. III, 2010, au apărut opiniile scriitorilor ieșeni Vasile Fetescu și Ion N. Oprea semnalate la pag. 14-15 cu titlul: Al. Mânăstireanu Călător... prin
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
persoane avizate să aprecieze „Popâc!” sare cu părerea activistul P.C.R., care acum voia să uite acul, creta și metrul croitorului și să ne arate el nouă cam ce e în stare... Șontâc!, șontâc!, cu mersul lui caracteristic, se plimbă prin fața auditoriului avizat, încercând să-mi compromită lecția, despre care simțeam că putea să fie cel puțin bună, dacă nu chiar foarte bună... După câteva fraze alambicate - gen limba de lemn, mă ridic, îl domin cu privirea și statura și-i spun
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
facă domnul Levy? Abelman, din păcate, părea să fie un om meschin, prea mic la suflet ca să accepte o ușoară critică. O moleculă hipersensibilă de ființă umană. Scrisese omului nepotrivit. Potopul de ocări combative și curajoase fusese revărsat asupra unui auditoriu prost ales. În momentul acela, sistemul lui nervos nu i-ar fi îngăduit să se prezinte la tribunal, pentru un proces. S-ar fi pierdut complet în fața judecătorului. Se întreba cât va mai trece până când domnul Levy se va abate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
au nevoie de noi și ele știu asta. Au nevoie de gene, au nevoie de tehnologie. Ele sunt trecutul. Noi suntem viitorul. Noi suntem locul în care se află banii! Prin asta atrase aplauze uriașe. Vasco se foi pe scaun. Auditoriul aplauda, chiar și cei care știau că acel ticălos le-ar fi făcut compania bucăți într-o secundă, dacă asta s-ar fi potrivit cu scopurile lui. — Bineînțeles, întâmpinăm obstacole în calea progresului. Unii - indiferent cât de bine intenționați se cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
lui erau, inevitabil, mereu în atenția presei. (Ceea ce atrăgea cei mai străluciți și mai ambițioși post-doctoranzi, care desfășurau pentru Bellarmino o muncă strălucită, contribuind la prestigiul lui). În cazul lui D4DR, Bellarmino era capabil să își adapteze comentariile în funcție de convingerile auditoriului său, vorbind despre noua genă fie cu entuziasm, în fața grupurilor progresiste, fie depreciativ, în fața celor conservatoare. Era elocvent, profetic și neinhibat în predicțiile sale. Mersese până acolo încât sugerase că era posibil ca, într-o zi, să apară un vaccin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
deoarece asta înseamnă că ne jucăm de-a Dumnezeu. Unele doctrine ecologice împărtășesc un punct de vedere similar, și anume acela că natura este sacră și inviolabilă. Astfel de credințe sunt, bineînțeles, păgâne. Bellarmino făcu o pauză scurtă, lăsându-și auditoriul să savureze cuvântul. Se gândi să spună mai multe despre credințele păgâne, în special despre venerarea panteistică a naturii, pe care unii o numeau „cosmologia californiană“. Dar se hotărî să nu o facă în acea zi. Continuă. — Biblia ne spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
place să stea la palavre. Le place să fie de acord cu cei din jurul lor. Gena noastră este o forță importantă pentru stabilitatea socială și pentru civilizație. Cum gena este cea care promovează înțelepciunea convențională, noi îi spunem gena convențională. Auditoriul rămase tăcut. Șocat. În cele din urmă, unul dintre ei spuse: — Cum îi spuneți? Gena convențională. — Iisuse, e oribil! — Sinucidere. — Uit-o. — Sau gena civilizatoare, spuse repede profesorul. Gemete în sală. — Gena civilizatoare? Asta e și mai rău! Mai rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
tratament cu laser sau Îndepărtarea pielii. Spunând asta Asya a luat o migdală din grămadă și a decojit-o. Toată lumea de la masă, chiar și Armanoush, nu s-a putut abține să nu se hobeze Îngrozită la migdală. Satisfăcută de reacția auditoriului ei, Asya a aruncat migdala În gură și a Început să mestece cu Însuflețire. Ochii noii prietene a Scenaristului Nenaționalist de Filme Ultranaționaliste s-au mărit În timp ce o privea pe Asya mestecând migdala. — Personal, nu aș recomanda-o niciodată pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Augustina. O cunoscusem de curînd la Universitatea Saint-Louis, unde urmam aceleași cursuri de filozofie și de latină. De Îndată ce o văzusem intrînd În amfiteatru, cu pletele lungi și negre acoperindu-i umerii - asistam pentru prima oară la un curs al cărui auditoriu era mixt - mă gîndisem instantaneu că Într-o bună zi va fi soția mea. Se instalase În rîndul Întîi, iar eu, cu cîteva bănci mai sus, pîndisem momentele În care Îi puteam zări profilul de Lady Godiva sud-americană. O comparam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
că nu eram bun de nimic, că-l făceam de râs, că va fi vai și-amar de mine. Avea mania discursurilor și ținea să-și exerseze și pe pielea mea darurile sale oratorice. Numai că eu nu eram ca auditoriul lui obișnuit. De cum se pornea să-mi facă morală, începeam să casc plictisit, ca să-l pedepsesc, deoarece știam că nu suporta să nu fie ascultat cu smerenie. Când vroiam să-l scot din sărite, izbucneam în râs, ceea ce reprezenta în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
poți face orice în viață. Nu poți să fii, de pildă, orator, comandant, șofer de taxi sau profet. Ești nevoit, având-o, să-ți alegi o profesie discretă, care nu-ți cere să ridici tonul niciodată, nici să-ți înflăcărezi auditoriul. „Ai mai vânat?” m-a întrebat el într-o doară, ca să spună, probabil, ceva. „Cerbi?” „Nu neapărat. Așa în general”. Participasem cândva la niște concursuri de tir, dar la vânătoare nu fusesem niciodată. L-am mințit: „Firește”. Nu vroiam să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
catedrală, încep să se înfășoare în fire de mătase, făcând gogoașa. Ea, gogoașa, devine carcera lor, mormântul lor, iar opera viermilor de mătase echivalează de aceea cu o sinucidere. „Înțelegi? se înfierbântă și mai mult Bătrânul, continuând ca în fața unui auditoriu numeros, cu ochii strălucitori. Un vierme de mătase pune opera lui deasupra vieții lui. Viața lui nu are decât un sens, să creeze gogoașa în care moare. Opera lui este chiar mormântul lui. Care artist mai are acest curaj, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
inima. Bătrânii aceia anchilozați de reumatisme m-au învățat ce e foamea de artă, foamea de realitate ireală sau de irealitate reală care este viața artei. Devenisem oarecum și prizonierul lor, pentru că așa e publicul, sau cel puțin așa era auditoriul meu din azil, admiră și devoră cu aceeași plăcere insațiabilă. Bătrânii mă hăituiau să-i mint, nu-mi puteam permite prea multe crize de creație. O dată sau de două ori jocul mi s-a părut o corvoadă, o cruce pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nimic, dar îmi amintea un lucru iritant, de câte ori îl zăream de la fereastră sau în rarele prilejuri când, vrând nevrând, ieșeam din cameră. Nu el ne amenințase cu era rațiunii? Care însemna pentru mine ce? Cioplitor de cruci, fără geniu, fără auditoriu, fără oglinzi, fără vise, asta îmi rezerva faimoasa lui eră a rațiunii. Ei bine, nu, să și-o țină Victor pentru el, îmi ziceam. Nu eram dispus să mă întorc în praful drumului din care mă ridicasem. Nu eram dispus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]